Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 24, 2017, 12:21 am
Senin
Senin
17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 0 km/h NE
Răsarit: 6:28 am
Apus: 8:08 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Arta-Cultura
Nicolae Manolescu aproape deconspirat in Cotidianul. O scrisoare trista: Manolescu cerseste primirea in Academia Romana
Aciduzzul | 13 noiembrie, 2012 | 3 comentarii | 387 vizualizari |
(3 voturi )

Ion Spanu
Scrisoarea deschisa pe care Nicolae Manolescu i-a adresat-o lui Eugen Simion, fostul presedinte al Academiei, este un exemplu sinistru de ipocrizie, o demonstratie clara a portretului pe care G. Calinescu i-l facuse cu mult timp inainte, cand scria ca Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural”! O spunem din capul locului: desi in scrisoarea cu pricina, publicata in nr. 39 al „Romaniei literare”, Nicolae Manolescu se preface ingrijorat de neprimirea unor scriitori in Academie, supararea reala vine din faptul ca el insusi vrea sa devina academician „plin”, stiindu-se ca, de mai multi ani, este doar membru corespondent al acestui inalt for!

150 de candidati pentru 2 locuri!

Sa lamurim, mai intai, aceasta chestiune a noilor membri ai Academiei.

Nicolae Manolescu spune in scrisoarea sa:

„Va scriu (…) ca urmare a nedumeririi care ma cerceteaza de la o vreme, legata de refuzul repetat al domniei-voastre de a accepta candidatura unor scriitori romani in vederea alegerii ca membri ai inaltului for academic. in calitate de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, va trimit de sase ani propuneri de candidaturi, fara, desigur, pretentia de a li se da tuturor curs. Alegerea este la latitudinea plenului Academiei. Sectia are un cuvant greu de spus”.

Toata lumea stie ca intrarea in Academie nu se face ca la UTC, ci doar in limita locurilor disponibile si doar atunci cand, prin decesul unui membru, se vacanteaza un loc. In prezent, la Sectia vizata de Manolescu sunt doua locuri vacante, pentru care s-au inregistrat pana acum peste 150 de propuneri, ceea ce a creat un adevarat haos!

Practic, 12 membri trebuie sa aleaga doi candidati dintre toti cei 150, or, este aproape imposibil ca aceste combinatii sa stabileasca o unanimitate! in acest sens, presedintele Sectiei, acad. Eugen Simion, avea dreptate cand ne-a declarat, in exclusivitate, ca „misiunea celor 12 ar putea deveni ridicola”.

Cu toate acestea, Eugen Simion spera ca pana la sfarsitul acestui an problema sa fie, totusi, rezolvata „daca se va conveni mai intai asupra unor principii: unul dintre cele doua locuri sa fie acordat unui scriitor din diaspora, caci ar merita un semn de respect si scriitorii care au infundat puscariile sau au fost obligati sa ia calea exilului”. Celalalt loc, crede Eugen Simion, ar trebui ocupat de un scriitor a carui valoare a fost certificata in timp, fostul presedinte mirandu-se ca pe lista aceea interminabila nu figureaza, de pilda, Mircea Dinescu:

„De ce sa nu fie Dinescu primit in Academie, din moment ce toata critica literara se intrecea in a-i lauda opera? si nici nu trebuie uitat rolul sau in evenimentele din ’89, carora si scriitorii le datoreaza cate ceva!”.

Cu „Cenaclul de luni” in Academie?

Intrebarea care se pune este: de ce crede Nicolae Manolescu ca un loc in Academie i se cuvine de drept?

Umilit de George Calinescu, care-l considera un „ipochimen”, Manolescu se viseaza un urmas al lui Titu Maiorescu sau al lui Lovinescu. Neavand insa norocul sa-i treaca prin fata nici Eminescu, ca lui Maiorescu, nici Ion Barbu, ca lui Lovinescu, Nicolae Manolescu a trebuit sa imprumute cadrul formal si a infiintat in facultatea unde preda „Cenaclul de luni”, pe care l-a promovat ca si cum, in afara de studentii sai, nimeni n-ar mai fi scris nimic in tara asta!

Asa s-a nascut mitul Mircea Cartarescu, ajuns acum sa fie finantat pentru a-si scrie cartile, ba, chiar, printr-un sistem de relatii bine pus la punct, sa fie nominalizat pentru Nobel!

Pentru reusita acestui „proiect cultural” s-au cheltuit multi bani, astfel incat era inevitabil ca sustinerea lui sa se armonizeze cu interesele politice. Nu intamplator, in toti anii de dupa Revolutie, „Romania literara”, principala revista a Uniunii Scriitorilor, condusa chiar de Nicolae Manolescu, a devenit tribuna politica a mentorului sau, unde si azi Mircea Mihaies continua seria editorialelor politice care imbratiseaza cu drag Puterea!

Romania literara”, iulie 1990, interviul lui Manolescu cu Ion Iliescu

Astfel, imediat dupa evenimentele din 13-15 iunie 1990, insusi Manolescu publica in „Romania literara” un amplu interviu cu Ion Iliescu, interviu pe care nu cred sa aiba puterea sa-l revada. Pentru exemplificarea atitudinii sale, reamintim aici doar prima intrebare adresata de Manolescu, pentru care si Ceausescu ar fi fost invidios:

„Domnule Presedinte, dati-mi voie sa incep cu o intamplare. Ea este semnificativa in privinta sperantelor pe care multi intelectuali le-au nutrit, inca din epoca Ceausescu, in legatura cu eventuala dumneavoastra cariera politica. Un prieten scriitor, care nu va cunostea personal, s-a prezentat, cand v-a vazut acum un an si ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strans mana (n-ati discutat nimic), si apoi mi-a spus mie, dupa o zi sau doua cand ne-am intalnit intamplator:

«Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeti – si va rog sa ma iertati ca va pun atat de direct intrebarea, dar eu reprezint aici o revista literara, principala revista literara din tara si sunt obligat sa o fac – credeti ca ati pastrat simpatia scriitorilor si a intelectualilor, care a fost intr-un fel cel dintai si (indraznesc sa spun) poate cel mai pretios capital politic al dumneavoastra?”

Un divort la Ambasada

Interviul acesta cu Ion Iliescu, realizat de Manolescu cand nu se uscase inca sangele din Piata Universitatii, nu l-a impiedicat, putin mai tarziu, sa acapareze „Alianta Civica” chiar din mainile lui Marian Munteanu, pentru a o transforma in propriul lui partid!

Si cum, pe vremea aceea, „Alianta Civica” avea o sustinere formidabila in randul populatiei, Manolescu a decis sa intinda coarda parvenirii la maxim si, in ciuda opozantilor, s-a inscris in cursa pentru… presedintia tarii! Noroc cu Doina Cornea si Corneliu Coposu, care l-au sustinut pe Emil Constantinescu, altfel Manolescu ar fi fost dispus sa-l infrunte chiar pe „cel asteptat”, cum il numise in interviu pe Ion Iliescu.

Inlaturarea din cursa prezidentiala nu l-a impiedicat pe Nicolae Manolescu sa accepte, drept compensatie, avantajele unor stipendii interesante. Astfel, in afara meseriei de profesor la Filologie, Manolescu poate fi gasit pe statele de plata de la Uniunea Scriitorilor, unde este chiar Presedinte, pe cele de la „Romania literara”, unde este director, nerefuzand nici macar onorariul de editorialist sportiv la „Evenimentul zilei” sau contractul cu Editura „Paralela 45”!

Mai presus de orice, insa, Manolescu pune functia de ambasador UNESCO, pe care o detine de ani buni, luandu-si in misiune si sotia, Ioana Manolescu Apolzan, ca secretar al Delegatiei permanente!

Declaratia de avere a Ioanei Manolescu Apolzan, depusa la Delegatia permanenta a Romaniei la UNESCO

Si pentru ca la Paris Nicolae Manolescu s-a cam plictisit, reusind sa-i faca pe romani sa se minuneze cand aud ca avem un ambasador UNESCO, a pus-o de un divort spectaculos, oglindit spumos de presa mondena din tara, care titra: „Menage à trois la misiunea Romaniei din Paris”!

Nici revista „Cancan” nu putea rata un astfel de eveniment, astfel incat, pe prima pagina a numarului din 9 noiembrie 2011, titra: „SOC! Nicolae Manolescu, ambasadorul Romaniei la Paris pe langa UNESCO, se desparte de sotia sa! Divortul este unul amiabil”.

In mod normal, in astfel de situatii, orice ambasador isi depune demisia pentru a salva reputatia tarii, insa, probabil, lui Manolescu ii este greu sa renunte la viata luxoasa din apartamentul platit cu 5.000 de euro din bani publici si la salariul anual de 32.304 euro, la care se mai adauga si salariul anual al sotiei, care era, in 2007 (cand era doar secretar III), de 17.029 euro!

Stiindu-se ca presa este plina de aventurile tanarului Manolescu, de numai 72 de ani, unii carcotasi spun ca el nu va fi primit in Academie pentru ca isi va aduce acolo nu numai sotiile, ci si amantele!

Fantomele lui Manolescu: Gheorghiu-Dej, Ceausescu, Iliescu

Problemele lui Nicolae Manolescu nu sunt de azi, de ieri, ci vin tare de demult. Lucrurile sunt indeobste cunoscute publicului larg de pe site-ul „Ziaristi on-line”, unde au aparut documentele ce arata concubinajul lui Manolescu cu toate regimurile politice, de la Gheorghiu-Dej pana la Iliescu!

Cu acordul colegului Victor Roncea, reluam cateva dintre aceste teme, din dorinta de a inlatura impresia cititorilor nostri ca am avea ceva de impartit cu marele critic de la „Romania literara”.

Poate ca nici nu ne-am fi apropiat de acest subiect daca, in obraznica scrisoare de la care am pornit, trimisa acad. Eugen Simion, Nicolae Manolescu n-ar fi aratat ca-l doare-n cot de Academie, asa cum il doare de imaginea Romaniei la UNESCO!
Reproducem mai intai fragmente din articolul „Tineri muncitori in creatia literara contemporana”, semnat de Nicolae Manolescu in „Contemporanul”, nr. 18, din 14 mai 1962:

Articolul „Tineri muncitori in creatia literara contemporana”, aparut in revista „Contemporanul”, nr. 18, din 14 mai 1962

„Subliniind in cuvantarea sa la ultima conferinta pe tara a scriitorilor «rolul de seama al literaturii in formarea si educarea tineretului», tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:

«Tanara noastra generatie are nevoie de opere care intruchipeaza idealurile pline de maretie ale epocii noastre, evocand traditiile glorioase de lupta ale poporului, ale clasei muncitoare…». Aceasta sarcina trasata literaturii este extrem de semnificativa. In fabrici, pe santiere sau in gospodarii agricole colective, tineretul participa cu entuziasm la desavarsirea constructiei socialismului. in conditiile preluarii puterii de catre clasa muncitoare, un relief deosebit l-au capatat tinerii muncitori. Ei si-au insusit socialismul ca pe un mod de viata, identificandu-se cu peisajul inedit al tarii. (…) Ce a insemnat Revolutia socialista pentru tot acest tineret osandit la nerealizare (sub burghezie) e usor de inteles. in peisajul tarii, devenit un imens santier, literatura a surprins nemaipomenita dezlantuire de energii, munca trepidanta, entuziasmul sutelor de mii de tineri, inchinand o lauda tineretii… o lauda efortului uman eliberat. (…)

Devotamentul si eroismul acestor tineri, nascuti si crescuti dupa Eliberare, educati in spiritul moralei comuniste, trebuie sa faca obiectul unor opere pe masura cerintelor epocii noastre.“

Manolescu: „O mare incredere in virtutile epocii socialismului”

Tot in „Contemporanul”, intr-o cronica literara despre o carte a lui Horia Zilieru, Nicolae Manolescu slaveste in cuvinte de aur „virtutile epocii socialismului”:

“…Lumina. Nu e doar incandescenta a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuit pe o mare incredere in virtutile epocii socialismului… Constructorul comunismului cultiva lumina… Lumina e puritate, candoare, dar si daruire optimista idealului comunist… De aceea, opera partidului care infaptuieste descatusarea ii apare lui Horia Zilieru ca izvor de lumina si de fericire: Din ochii tai lumina irumpe-adinc in noi/ vislind cu aripi de aur spre orizontul larg (“Partidului”)”.

Articolul criticului literar comunist Nicolae Manolescu, „Trei poeti tineri”, aparut in revista „Contemporanul

Multi dintre cei care nu-i stiu opera de tinerete se intreaba cum de a rezistat Manolescu in viata literara din timpul comunismului, stiindu-se ca parintii sai au infundat puscaria pe criterii politice, motiv pentru care a si imprumutat numele de scena de la unchiul sau. Textul de mai sus raspunde cat se poate de clar la aceasta intrebare: oportunismul, lipsa de onoare, carierismul. Trebuie sa recunoastem ca aceste calitati reprezinta si azi cheia succesului pentru aspirantul la fotoliul academic.

Manolescu catre Ceausescu: „Sper ca cuvantul (sic!) meu stingher – vorbesc pentru prima oara in fata dumneavoastra – a reusit sa va transmita a anumita emotie a starii pe care am vrut s-o completez”

Cu Nicolae Ceausescu, criticul literar Nicolae Manolescu a avut chiar o intalnire directa (il insotea pe stefan Aug. Doinas) fiind extrem de emotionat, cum singur marturiseste.

Stenograma acestei intalniri s-a pastrat si a fost publicata in cartea lui Marin Radu Mocanu, „Cenzura a murit, traiasca cenzorii”, aparuta la Editura EuroPress in 2008. Ce i-a spus Nicolae Manolescu Presedintelui de atunci al tarii aflam la pp. 127-129:

„Mult stimate tovarase secretar general,

Imi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas.

Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.

Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.

Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura.

De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.

Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.

Fenomenele negative care se petrec in viata noastra literara m-au facut, stimate tovarase secretar general, sa ma asociez celor care au cerut permisiunea de a se afla in fata Domniei Voastre si, totodata, acest lucru a pornit din dorinta catorva – foarte putini oameni, colegi de-ai nostri, de a pune in discutie, de a ataca si daca se poate spune de a discuta tocmai acest cadru, de aceasta legalitate.

Nu este poate probabil nevoie sa spun care sunt cauzele care au dus la aceste nemultumiri. Nu este vorba de unele neintelegeri, ci este vorba de unele nemultumiri ale unora din colegii nostri, care n-au fost alesi in organele conducatoare ale Uniunii Scriitorilor, este vorba de nemultumirea altora de a fi considerati de critica literara la valoarea pe care si-o imagineaza ca o au.

Pe de alta parte, Uniunea Scriitorilor a devenit, pentru acesti cativa, un cadru neplacut, stingher, pe care tind sa-l stapaneasca critic, devenind un dusman de moarte. Nu este nevoie sa spunem ce s-ar intampla, in acest cadru, cu unele din creatiile valoroase, care trateaza despre revolutia socialista, despre alte probleme, in lipsa criticii ca reglator.

Ceea ce este mai neplacut, este faptul ca aceste discutii, din cadrul literaturii, au inceput sa semene cu unele campanii impotriva unor oameni care au merite in literatura contemporana, unele legate direct de lupta pentru aceasta tara si pentru acest partid.

Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numi eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid.

Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte a afirmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism.

Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara s-ar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri.

Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat. Sper ca cuvantul meu stingher – vorbesc pentru prima oara in fata dumneavoastra – a reusit sa va transmita o anumita emotie a starii pe care am vrut s-o completez, daca nu si cauzele ei obiective.

Inca o data, va multumesc.”

Manolescu inventeaza „Academia lui Aristotel”!

Nu este locul aici sa detaliem superficialitatea culturala reprezentata de Nicolae Manolescu, insa doua lucruri ar merita putina atentie.

In articolul „scoala, pepiniera de batausi”, din „Romania literara”, nr. 40, p. 3, Manolescu scrie:

„Nu putem nutri nici cea mai mica speranta ca scoala sa redevina acel templu al invataturii si educatiei pe care civilizatia europeana l-a mostenit de la academia elina a lui Platon si Aristotel.”

tine aproape de analfabetism aceasta fraza, intrucat, dupa cum toata lumea stie, Academia a fost infiintata de Platon, dainuind aproape un mileniu, pana cand, in anul 529, a fost inchisa din ordinul imparatului Iulian. Aristotel nu are absolut nicio legatura cu Academia! Este adevarat ca si Aristotel a infiintat o scoala in anul 335 i.Hr., dar aceasta era Λύκειον (lat. Lyceum), dar numai Manolescu poate spune ca Lyceum si Akademia sunt acelasi lucru!

Ironia sortii: sa vrei sa intri in Academie si sa crezi ca ea a fost fondata de Aristotel…

„Marea cu sarea” – operatorul estetic al lui Manolescu

Al doilea lucru care subliniaza „profunzimea” criticului literar Nicolae Manolescu ne este oferit chiar in cartea care l-a propulsat, „Contradictia lui Maiorescu”.

Intrucat stim ca multi snobi vor sari ca arsi cand vor citi articolulul nostru, asa cum au facut si cand am pus lupa pe Liiceanu sau Cartarescu, oferim si de data asta documentul:

In „Contradictia lui Maiorescu”, Ed Eminescu, 1973, p. 195, Manolescu crede ca Demiurgul i-a promis lui Hyperion „marea cu sarea”

Asadar, incercand o analiza despre cea mai importanta parte a „Luceafarului” eminescian, criticul literar Nicolae Manolescu nu este in stare sa spuna decat atat: Demiurgul ii promite lui Hyperion „marea cu sarea”!!! Parca ar fi cu nevasta-sa la o cafea pe malul Senei! Nu mai vorbim de logica acestei fraze, care este una ciudata: „Demiurgul promitand marea cu sare lui Hyperion nu este o inspiratie prea fericita…”. ii rugam pe elevii de clasa a opta sa incerce organizarea logica a frazei manolesciene.

In acelasi pasaj, Nicolae Manolescu citeaza din Perpessicius manuscrisul… B-2275, adica unul inexistent! intr-o carte care a circulat ca bibliografie obligatorie prin scoli, este inadmisibila o asemenea eroare. Oricine a vazut macar o data un manuscris eminescian stie ca numerotarea din Biblioteca Academiei este aceasta: 2275 B!

Dar, pentru cineva care crede ca intre Academia lui Platon si Lyceum-ul lui Aristotel, ce mai conteaza diferenta dintre B-2275 si 2275 B!?

Pentru cei care se vor grabi sa ne puna la zid pentru „blasfemia” noastra, aceea de a-l critica pe cel in fata caruia s-au inchinat atatea generatii de scriitori, le reamintim, pe de o parte, caracterizarea pe care G. Calinescu i-a facut-o lui Manolescu si, pe de alta parte, faptul ca tovarasul Nicolae Manolescu intra frecvent la CC al PCR, facand partie, ce-i drept, nu la Ceausescu, ci la Gogu Radulescu! Aceasta era toata dizidenta grupului de intelectuali care l-au legendat pe Manolescu in ultimii 30-40 de ani.

E de neimaginat pentru un om care se crede un fel de guru al criticii contemporane sa fie ahtiat dupa atatea functii, precum Nicolae Manolescu. El este Presedintele Uniunii Scriitorilor, directorul revistei „Romania literara”, ambasadorul Romaniei la UNESCO si nu-i ajung toate astea. Vrea sa fie si membru al Academiei Romane!

Nu stim inca daca acolo vrea sa intre cu sotie cu tot, asa cum s-a instalat si la Paris.

P.S. Toate documentele de mai sus sunt preluate de pe site-ul Ziaristi Online, prin amabilitatea colegului Victor Roncea, caruia ii multumim.

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online

3 Comments

  • iubitul plesita
    ianuarie 2, 2013

    Acest Manolescu Nicolae Apolzan constituie
    Cangrena culturii romanesti coboratoare din proletcultism si prelungita printr.o asemenea reptila pana in zilele noastre.Arivist,lacom,mincinos,subiect de anchete Ani,stipendiat de Rosia montana,apolzanul manolescu se lafaie in continuare in privilegii si palate nomenclaturiste,ca un ipochimen ce afostsi este…….

      (Quote)

  • noiembrie 13, 2012

    Se prea poate sa aveti dreptate…trebuie sa precizam ca ne irita cei care, in lipsa apetentei pentru o dezbatere de substanta, se cramponeaza de tot felul de chestiuni anexe, secundare…”gramaticii” reprezinta o astfel de categorie distincta…ne bucuram ca apreciati articolul :))…da, o sa replicati ca sintaxa, morfologia, acordurile sunt chestii esentiale…da…stim…

      (Quote)

  • Maltratarea
    noiembrie 13, 2012

    limbii romane: “2 (DOI) locuri”, in loc de “DOUA locuri”. Unde, prin arghial ati ivatat mizeriile anti-genuri gramaticale?

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 181 vizualizari | 1 vot

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 75 vizualizari | 1 vot

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 336 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 11 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 417 vizualizari | 5 voturi

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

Autor: Aciduzzul | 21 ianuarie, 2014 | 1 comentarii | 892 vizualizari | 2 voturi

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics