Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 15, 2017, 12:36 am
Senin
Senin
8°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 7 km/h V
Răsarit: 7:45 am
Apus: 4:36 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Noi si bulgarii. Razboiale romanilor cu prietenii de la sud de Dunare
Aciduzzul | 11 aprilie, 2011 | 0 comentarii | 279 vizualizari |
(6 voturi )

In istoria noastra lunga si complicata am avut parte de multe, de lupte cu vecinii, cu imperiile care ne-au calcat sau intentionat sa ne ocupe sau sa ne imparta, cu navalitori, cu tot ce putea incerca un popor statornic. Situatia noastra s-a complicat enorm si prin faptul ca am ramas o insula latina intr-o mare slava, lovita dintr-o parte de o forta fino-ugrica. Si rezultatele s-au vazut: poporul roman latin a fost redus tot mai mult ca si areal de raspandire, pana a ajuns cam la situatia de astazi. Nu mai exista romani in campia panonica, desi ei existau inainte de sosirea ungurilor, erau chiar foarte multi. Romanii din sudul Dunarii au ajuns o minoritate persecutata si nu se stie daca in cateva zeci de ani vor mai exista. La fel si in Balcani.

La est de Nistru, de la o comunitate importanta, care la jumatatea secolului trecut se extindea destul de numeroasa si dincolo de Bug (vezi studiul lui Anton Golopentia din 1942, Romanii de la est de Bug), astazi nu mai putem vorbi de romani ca si de o comunitate, poate doar ca si de elemente uitate in masa de locuitori de acolo.

Dar cum si de ce s-a ajuns la o astfel de situatie care astazi ni se pare atat de greu de inteles si de crezut? Mai ales de ce? De ce romanii au fost practic exterminati pe vaste teritorii, si au ajuns sa traiasca majoritari doar in arealul actual? De ce romanii protejeaza minoritatile aflate pe teritoriul lor, in timp ce altii fac toate eforturile sa extermine si sa deznationalizeze minoritatile romane de pe la ei?
Nimeni nu ar putea da un raspuns satisfacator la aceste intrebari.

S-ar putea scrie tomuri intregi, mii de pagini, si tot nu cred ca am gasi raspunsurile. Adevarul este unul singur, toti vecinii nostri de ieri si de azi ar fi mult mai bucurosi daca noi nu am fi existat. Sau daca am fi incetat sa existam, la un moment dat in decursul istoriei. Si pentru asta nu au precupetit niciun efort, si nici astazi situatia nu este mult diferita.

In disperarea noastra de a gasi un singur vecin despre care sa putem spune ca ne este aliat si prieten (afara de Marea Neagra), ne-am indreptat privirile in jur. Initial, am sperat ca bulgarii ar putea fi acestia, din moment ce dinspre rusi si unguri, mai tarziu austro-unguri, nu aveam la ceva bun sa ne asteptam, dupa istoria insangerata a relatiilor noastre. Istoric vorbind, de la bulgari am fi avut cele mai multe motive sa ne asteptam la o buna relatie, chiar alianta.

Fratia romano-bulgara

Bulgaria a aparut ca stat pe harta Europei si in urma jertfei noastre de sange care ne-a adus independenta, in razboiul de la 1877-1878, la Plevna, Grivita, Rahova si Smardan. Pana atunci, toti patriotii nationalisti bulgari asupriti de imperiul otoman isi gaseau refugiu si protectie in Romania, de unde isi puteau desfasura fara interventii sau obstructionari activitatea lor nationalista. Dupa aparitia Bulgariei, la un moment dat, chiar s-a vehiculat intens ideea unirii Romaniei si Bulgariei sub sceptrul regelui Carol I, dupa detronarea tarului Alexandru de Battemberg (1879-1886).

Chiar Stambolov, dictatorul Bulgariei, i-a oferit regelui Carol I al Romaniei coroana Bulgariei. Manifestul adresat romanilor la 1885 de catre patriotul bulgar Zaharia Stoianov, seful delegatiei venite la Bucuresti spre a pregati uniunea personala a Bulgariei cu Romania, reliefa sentimentele bulgarilor fata de Romania, cel putin atunci. Un fragment:

„Nu exista un singur bulgar, mai mult sau mai putin inteligent si patriot, care sa nu fi calcat pamantul liber al Romaniei si sa nu se fi folosit de ospitalitatea frateasca a romanilor. Intr-o epoca de jumatate de secol, intr-o epoca neagra si groaznica pentru noi, privirea poporului bulgar a fost pururea atintita asupra malului stang al Dunarii. Tot ce era onest si nobil, tot ce avea vreo initiativa era cuprins de ideea de a salva patria sa nenorocita, tot ce n-a putut sa respire in Bulgaria robita, lucra si traia in sfanta Romanie. Imi aduc aminte, precum isi aduc aminte toti amicii mei, ca cuvintele: Romania, Bucuresti, Ploiesti, Giurgiu, Braila, Galati, si asa mai departe, au fost pentru noi cuvinte sfinte si egale cu cuvinte din Sfanta Scriptura.

Cand vreunul din patriotii nostri, prigonit crud de guvernul otoman, scapa in fine din ghearele strainului neindurator, el gasea refugiul intr-un oras al Romaniei. Da, fratilor romani, pamantul vostru a fost pentru noi pamantul fagaduit. La inceputul renasterii noastre nationale, cele dintii voci care ne trezira din somnul robiei, s-au auzit in Romania.

Tara voastra a fost pentru noi focarul luminat al libertatii, speranta in viata noua, in progres. Desi vasali puterilor sultanului, romanii au ingaduit, ba chiar au patronat organizarea comitetelor revolutionare, au permis lui Pernovski sa pronunte discursurile sale infocate, au permis lui Liuben Karavelov tiparirea ziarelor „Svoboda” si „Nezavisimosti”.

Voi ati permis neastamparatului Botev sa ne trimita „Cuvantul refugiatului bulgar” si apoi sa editeze „Znamea”, organe de publicitate care, daca ar fi aparut acum in Bulgaria, ar fi indignat desigur elementele din care se compune tagma tradatorilor patriei noastre mult incercate. Pamantul vostru a hranit pe apostolii libertatii bulgare, pe luptatorii uriasi ai independentei noastre… Salutare dar pamantului sfant al Romaniei, fie binecuvantat! Romania a fost a doua patrie pentru mii de martiri ai nostri.

Dupa eliberarea Bulgariei simpatia poporului roman a ramas nemarginita pentru noi. La 1885, cand dusmanul navali sub zidurile Slivnicei si Vidinului, cand am fost parasiti de Europa intreaga, atunci numai in Parlamentul roman s-a gasit o inima plina de compatimire pentru noi; numai in Parlamentul roman s-a ridicat o voce pentru cauza dreapta a poporului bulgarului… Din Romania ne vin razele binefacatoare ale libertatii, razele desteptarii noastre morale… Cu intristare si amaraciune ne gandim ca pana acum n-am rasplatit cu nimic poporul roman pentru toate acestea. In temelia libertatii noastre zac osemintele fiilor Romaniei , iar noi nici doua cuvinte de multumire n-am pronuntat pana acum…”

Impresionanta aceasta dovada de prietenie, nu-i asa? La acel moment parea ca noi si bulgarii vom fi ca fratii, chiar se punea problema unirii sub aceeasi domnie, a regelui Carol I al Romaniei, ba chiar marele Mihai Eminescu pusese un pariu pe aceasta tema, dupa un document recent descoperit. Atunci, de unde atata ura a bulgarilor impotriva noastra, doar dupa cativa ani? De unde si de ce? Au fost doua lucruri care i-au transformat pe bulgari din cei mai mari prieteni ai nostri in unii dintre cei mai indarjiti dusmani. Dar sa vedem contextul in care s-a petrecut aceasta transformare.

Dupa razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, in urma caruia Bulgaria a aparut pe harta, pacea de la San Stefano (3 martie 1878) le dadea bulgarilor un teritoriu imens, cu iesire la patru mari, respectiv Marea Neagra, Marea Egee, Marea Adriatica si Marea Marmara. Dar pacea de la Berlin (1878) le reducea acest teritoriu, lasand sudul in mana Turciei, pentru a potoli Rusia, care dorea pentru acest nou vasal al sau, respectiv Bulgaria, un teritoriu cat mai vast, pentru a-i fi mai usor sa ajunga la Istambul, cheia Marii Negre si iesirea spre Mediterana, conform planului imperial schitat inca de Petru cel Mare. Cum era si firesc, Rusia vedea in acest razboi si aceasta pace doar o simpla etapa spre intinderea posesiunilor ei cat mai mult spre Istambul, in asa fel incat Marea Neagra sa devina o mare ruseasca.

Stapanind cheia Marii Negre, stramtorile, acest lucru ar fi devenit un fapt implinit. De aceea, timp de mai bine de doua sute de ani, Rusia a dus nenumarate razboaie impotriva Imperiului Otoman, omul bolnav al Europei, cum ii spuneau diplomatii secolului XIX, pentru mostenirea acestui imperiu. Cand Rusia, respectiv Imperiul Tarist, a ajuns prea departe, au intervenit inclusiv militar puterile occidentale, marile imperii coloniale, care isi vedeau amenintate posesiunile de ambitiile nemasurate ale tarilor.

Imperiul Britanic se temea de extinderea rusilor in Asia Centrala, de unde ar fi putut ajunge sa ameninte perla coroanei, India. De aici a izbucnit razboiul Crimeei (1853-1856), unde Franta si Anglia au luptat alaturi de turci impotriva rusilor, pentru a le stavili avantul expansionist. Aici a avut loc legendarul atac al cavaleriei usoare, despre care am vorbit intr-un articol anterior. In urma infrangerii Rusiei, diplomatii occidentali au decis crearea unui bloc solid care sa poata sta in calea ambitiilor expansioniste ale Rusiei catre Balcani si Istambul.

Cea mai buna solutie gasita este crearea unui bloc romanesc solid, mai ales ca romanii nu erau slavi si s-ar fi impotrivit tendintelor expansioniste ale Rusiei care ar fi incercat sa faca legatura cu slavii sudici, respectiv sarbii si bulgarii. In acest context ar trebui privita unirea de la 1859, doar la trei ani dupa incheierea razboiului Crimeei. Mai ales ca dupa acest razboi, Moldovei i se inapoiaza sudul Basarabiei, aproximativ actualul Bugeac, parte din Basarabia rapita la 1812.

La 1878, razboiul ruso-romano-turc aduce independenta Romaniei si aparitia pe harta lumii a Bulgariei, mai intai imensa, conform tratatului de la San Stefano, apoi redusa aproximativ in limitele ei etnice, conform Congresului de la Berlin. Era oarecum normal, patru milioane de bulgari stapanind un teritoriu de opt milioane de locuitori, doar ungurii mai aveau astfel de pretentii.

Referitor la noi, rusii ne iau sudul Basarabiei si „ne dau in schimb” Dobrogea, teritoriu pe care ei nu l-au stapanit niciodata, deci nu prea aveau cum sa-l dea. Dobrogea, majoritar populata de romani, a fost stapanita de turci pana atunci, iar inainte de acestia a fost in cuprinsul Tarii Romanesti a lui Mircea cel Batran, iar inainte de el, in voivodatul romanului Dobrotici, de unde ii vine si denumirea. Dobrotici, aliatul lui Mircea cel Batran, murind fara urmasi, si-a lasat voivodatul acestuia.

De la prieteni la dusmani

O poezie intitulata „Cantec de ura”, scrisa de Ivan Arnandofv, poetul curtii din Sofia, membru al comisiei de educatie bulgara, a devenit un fel de Marseilleza a soldatului bulgar si suna cam asa:

„Soarele a rasarit la orizont, vopsit in sangele dusmanilor. Ce astepti, tinere bulgar? Ridica-ti mainile sus si lasa sa ti le binecuvanteze razele-i insangerate. Iar dupa aceea, vara-le in maruntaiele unei femei tinere, ca sa faci geloasa purpura regala a lui Apollo. Ca tamaia aburilor, pe care-i trimite aurora regelui cerurilor, fa sa urce boarea sangelui, cea placuta zeilor! Inainte, tinere bulgar, mereu inainte!

Covorul pe care-l formeaza trupurile de catifea ale femeilor si copiilor e mai moale ca iarba lui april. Gusta mai intai roua, umple sufletul tau de farmecul fructului delicios al tineretii lor si apoi, cand vei fi beat de voluptate si de eroism, arunci cojile netrebnice si treci peste ele ca pe un covor regal. Potcoavele calului tau sa se infiga in sanul frumoaselor femei, pentru ca laptele ce da viata dusmanilor nostri sa sece. Ce astepti, tinere bulgar? Inainte, mereu inainte!

Copil al uraganului, fa ca tatal tau, pretutindeni pe unde treci. Sa nu ramana piatra pe piatra, nici un prunc sa nu se alinte la sanul mamei sale, nici un batran sa nu se sprijine pe umarul nepotului sau. Arunca testele lor la cainii flamanzi acre se ling pe bot salbatic, in noapte, adulmecand apropierea sa si sufletele lor in Tartar, acolo unde genunea se pregateste sa inghita orice suflet nevrednic sa ridice ochii spre lumina Soarelui bulgaresc. Si inainte de a se ivi ziua lui Dumnezeu, sa nu ramana pe ruinele pe care le vei fi semanat decat schelete si spectre si sa nu se urce la cer decat mireasma trupurilor arse, cea placuta zeilor Olimpului bulgar. Inainte, mereu inainte!” etc.

Interesanta profesiune de credinta, tipica unui popor asiatic, uralo-altaic, pentru care bruma de civilizatie europeana pare ca nu era decat o crusta subtire, gata sa se sparga la orice pornire razboinica.

Revenind, doua mari probleme au transformat prietenia si iubirea bulgarilor fata de noi in cea mai apriga ura, pe langa caracterul poporului ca si neam uralo-altaic, cu influente slave, care s-a vazut deodata, de la popor supus turcilor la un mic imperiu, iar apoi redus la limita lor etnica.
Prima a fost chestiunea macedoneana.

Populatia aromana din Pind era numeroasa, dar prea risipita si prea departe de granitele tarii pentru a putea fi subiectul unei actiuni de incorporare a ei in granitele statului roman. De aceea toate actiunile statului roman au fost de pastrare a caracterului ei etnic, dar si acestea foarte timide. Dar in contextul luptei popoarelor balcanice pentru mostenirea putredului Imperiu Otoman, populatia aromana a devenit victima, prinsa intre actiunile de grecizare si cele de bulgarizare. Iar acestea se manifestau cu violenta, cu flinta, cu cutitul si toporul.

Aromanii erau prinsi intre bandele de antarti greci si cele de comitagii bulgari. Nu cred ca s-ar putea scrie vreodata o istorie completa a suferintelor aromanilor in acea perioada, precum si a celor ramasi chiar si astazi prada actiunilor de eradicare a neamului lor, de stergere cu desavarsire a oricaror urme ale apartenentei lor la neamul aroman, ramura a romanilor. La fel s-a intamplat si se intampla cu toti romanii ramasi inafara granitelor statului roman, fie ca vorbim de cei aflati astazi in componenta Ucrainei, Serbiei, Bulgariei, Ungariei, pretutindeni unde mai exista romani in imensa mare slava sau fino-ugrica.

Bulgarii au procedat cu metoda in starpirea populatiei aromane pretutindeni unde a gasit-o, folosind violenta extrema, inclusiv asasinatele in masa. Nu a fost indeajuns, a ucis si inafara teritoriului sau, si nu s-a sfiit sa o faca chiar pe teritoriul Romaniei, tara careia ii datora atat de mult.
In luna iunie a anului 1900 profesorul Mihaileanu, unul dintre conducatorii miscarii nationale aromanesti este asasinat pe strazile Bucurestilor de catre un comitagiu bulgar trimis de Sofia cu aceasta misiune speciala.

Capetenia comitagiilor, Sarafov, pusese la cale acest asasinat si multe altele, tocmai de la Bucuresti. Opinia publica romaneasca se revolta si un conflict militar este evitat cu multa greutate. Autorii morali ai crimei au fost dati in judecata de nevoie de catre bulgari, dar au fost achitati de justitia bulgareasca si dusi in triumf de populatia Sofiei. O tot mai mare aversiune contra Romaniei castiga teren.

A doua a fost problema Dobrogei.

La Congresul de la Berlin, Rusia oferise Romaniei Dobrogea ca o compensatie pentru rapirea din nou a celor trei judete din sudul Basarabiei. Teritoriul oferit de rusi cuprindea si cea mai mare parte a Cadrilaterului, ca doar nu dadeau de la ei, ci din teritoriul aflat atunci in stapanirea Imperiului Otoman. In urma refuzului nostru de a accepta cedarea sudului Basarabiei, Rusia razbunatoare propusese congresului o frontiera sudica ce trecea imediat pe la sud de linia ferata Cernavoda – Constanta. Interventia Frantei a facut ca frontiera sa fie stabilita ca o linie trasa intre un punct la rasarit de Silistra si Mangalia inclusiv.

Urmau o serie de stipulatiuni care trebuiau aplicate de o comisie mixta, care s-a tergiversat pana pe la 1880, cand a fost trasata net defavorabil pentru Romania, in urma reavointei delegatilor rusi. Romania a declarat ca nu accepta aceasta frontiera si si-a rezervat dreptul sa ceara aplicarea stricta a Tratatului de la Berlin, deoarece nu se respectase vointa congresului, lasand in mainile bulgarilor Silistra cu forturile ei, cheia apararii intregii regiuni, ca si o permanenta amenintare impotriva Dobrogei. Mai mult, linia nu era dreapta, ci facea doua intranduri dintre care unul se apropia pana la 35 km de linia ferata strategica Cernavoda – Constanta.

Intre timp ostilitatea Rusiei fata de Romania crestea din ce in ce mai mult, rusii vazand in ocuparea din nou a sudului Basarabiei doar o etapa in planul lor expansionist. Revenirea Dobrogei la Romania era necesara, altfel marile puteri nu ar fi acceptat rezolutiile congresului, din moment ce nu doreau o legatura directa intre rusi si „fratiorii” lor bulgari. Ori, Rusia tocmai asta urmarea, trecerea Dobrogei la bulgari pentru a-si asigura accesul direct spre Constantinopol, cheia Marii Negre si poarta spre Mediterana.

Mai mult, cresterea cat mai mare a Bulgariei in dauna tuturor, prin acest aliat fidel si devotat urmand sa controleze intreaga regiune. Iar bulgarii au prins ideea din zbor, devenind rosi de ambitii imperiale nemasurate si nejustificate. Numai ca si un exemplu, proiectul de tratat mult mai ofensiv intre Rusia si Bulgaria din 1909, menit sa-l inlocuiasca pe cel din 1902, cuprinde si urmatoarele: „In cazul unei reusite fericite a unui razboi impotriva Austro-Ungariei si Romaniei… Rusia se angajeaza sa faca tot posibilul pentru marirea teritoriului bulgar cu localitatile cu populatie bulgara, situate intre Marea Neagra si malul drept al Dunarii.” O forma oarecum neutrala care ascunde anexarea Dobrogei la Bulgaria.

Romania si razboaiele balcanice

In vara lui 1912, profitand de situatia dificila in care se gasea Turcia si indemnate de rusi, Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Grecia se aliara si declarara razboi Turciei pentru posesiunile europene ale acesteia, la 18 octombrie 1912 (stil nou, respectiv 5 octombrie stil vechi).

Turcii se aratara mai prejos de cea mai pesimista asteptare, in cateva saptamani toata Tracia, Macedonia si Serbia veche erau in mana aliatilor, turcii aparand doar bariera de la Ceatalgea, din fata Constantinopolelui, si trei cetati, Adrianopol, Scutari si Ianina. Puterile europene, speriate de posibilitatea extinderii conflictului balcanic intr-unul european (cum de altfel s-a intamplat doi ani mai tarziu), fortara incheierea unui armistitiu la 3 decembrie, tratativele urmand sa aiba loc la Londra. Trageri de timp, negocieri sterile, apoi o lovitura de stat a junilor turci aduce la putere pe Mahmud Sevket, iar luptele reincep, terminandu-se cu caderea celor trei cetati turcesti.

De la declararea razboiului, Romania ii asigurase pe bulgari de deplina sa neutralitate, invocand principiul echilibrului balcanic. Nu avea impotriva lupta pentru imbunatatirea situatiei crestinilor din Imperiul Otoman, dar era pentru mentinerea integritatii Turciei. Guvernul roman adaugase insa: „Daca totusi, schimbari teritoriale se vor produce in Balcani, Romania va avea si ea sa-si spuna cuvantul sau”. La Londra, cand era clar ca schimbari profunde se vor produce in Balacani, Romania a cerut o compensatie teritoriala la frontiera disputata a Dobrogei.

Romania a cerut jumatatea nordica a Cadrilaterului, pana la linia Rusciuc – Silistra – Sumla – Varna, deci o fasie de teritoriu la sud de frontiera dobrogeana, pana la limita Turtucaia – Balcic, teritoriu locuit predominant de turci, apoi de gagauzi, bulgarii fiind in minoritate. Era nevoie de aceasta compensatie, in ideea ca Bulgaria se marise considerabil si devenise extrem de agresiva fata de vecinii ei, o atitudine imperialista sustinuta din umbra de catre Rusia. Iar aceasta linie este o necesitate strategica, din punct de vedere militar.

Linia care o face spre sud-est asigura protectia capitalei noastre la un atac dinspre sud. Bucurestiul este la o distanta mica fata de Dunare, orice fortare a fluviului de catre o armata amenintand direct capitala. Dar existenta liniei de frontiera spre sud-est asigura protectia capitalei, prin faptul ca o armata ce ar incerca sa treaca fluviul va putea fi atacata din flanc de pe aceasta linie, sau i-ar fi taiate liniile de comunicatii. Exact asa s-a intamplat in 1916, cand armata germano-bulgaro-turca a lui Mackensen nu a putut merge direct spre Bucuresti, in ciuda superioritatii lor, ci pentru a nu fi atacati din flanc, mai intai au trebuit sa respinga trupele noastre pana in Dobrogea, abia apoi sa treaca Dunarea spre Bucuresti.

La pretentiile Romaniei, Bulgaria cere protectia Rusiei, iar aceasta merge atat de departe incat la 30 ianuarie ne trimite o nota in care ameninta cu razboiul. Incurajati de rusi, bulgarii refuza orice tratative. Atat Rusia, cat si Austro-Ungaria erau direct interesate in Balcani si faceau manevrele si presiunile de rigoare. Tergiversarile tipic balcanice in semnarea pacii ii exasperara pe englezi pana intr-atat incat la 15 mai 1913, Sir Edward Grey, ministrul de externe britanic, a trimis o nota presei si delagatiilor: „Sir Edward Grey a instiintat pe delegatii balcanici ca acei care doresc sa semneze preliminariile pacii trebuie sa o faca fara intarziere. Cei care nu sunt dispusi sa semneze, vor face mai bine sa paraseasca Londra, deoarece e inutil pentru ei sa ramana aici si sa continue o discutie al carei unic rezultat e o amanare fara de sfarsit.”

Doua zile mai tarziu, delegatii semnara pacea prin care Turcia ceda toate provinciile sale europene. Dar cearta dintre aliati pentru impartirea prazii se muta in Balcani si in capitalele statelor interesate, Rusia facand eforturi pentru a impiedica izbucnirea unui razboi intre aliatii de ieri, iar Conferinta ambasadorilor de la Petersburg lua asupra ei sarcina de a aplana conflictul bulgaro-roman pe chestiunea granitei dobrogene.

Al doilea razboi balcanic si interventia Romaniei

Megalomania si agresivitatea Bulgariei se accentuara, pretentiile sale asupra teritoriilor smulse Turciei intrecand orice asteptari. Simpatia Rusiei se muta asupra Serbiei, in timp ce Austro-Ungaria sustinea Bulgaria, in dorinta ei de a slabi Serbia si eventualele ei pretentii asupra teritoriilor locuite de sarbi din cuprinsul monarhiei dualiste. Razboiul intre fostii aliati devenise inevitabil, iar acum sarbii si grecii fac propuneri de alianta Romaniei, desi initial toti o doreau in afara disputelor. Cancelariile europene se indreptau tot mai mult asupra Romaniei, devenita factor de echilibru, mai mult, ea devenise arbitrul in Balcani.

Desi tarul Nicolae al Rusiei amenintase direct pe cei ce ar porni razboiul intre frati, la 16/29 iunie 1913, la ordinul direct al tarului Ferdinand al Bulgariei, bulgarii dezlantuira un atac devastator asupra sarbilor pe intregul front. Cu toate ca exista o alianta secreta intre Romania si Puterile Centrale, intre care si Austro-Ungaria, inca din 1883, interesele Romaniei si opinia publica ii cereau sa mearga impotriva bulgarilor sustinuti deschis de Austro-Ungaria.

La 20 iunie/3 iulie 1913 primul ministru Titu Maiorescu supunea regelui Carol I decretul de mobilizare al armatei romane.

Intentia comandamentului roman era sa ocupe Cadrilaterul cu o armata secundara si in acelasi timp forta principala sa treaca Dunarea si sa inainteze rapid catre Sofia spre a dicta incetarea razboiului si incheierea pacii. Regele Carol trecea pentru a doua oara Dunarea in fruntea armatei romane. Prima data pentru a aduce independenta Romaniei si sa ajute la crearea statului bulgar. A doua oara, 36 de ani mai tarziu, pentru a da o lectie vecinului ingrat si agresiv si pentru a aduce liniste Balcanilor.

Corpul V de armata, sub comanda generalului Culcer, cu o divizie de rezerva, ocupa Cadrilaterul pana la linia Turtucaia – Balcic. In acelasi timp masa principala trecuse Dunarea intre Bechet si Turnu Magurele. Corpul I armata si divizia 1 cavalerie au trecut pe vase pe la Bechet, indreptandu-se spre Rahova, iar divizia 1 cavalerie sub comanda generalului Bogdan apuca oblic spre sud-vest, spre nodul de comunicatii Ferdinandovo, taind retragerea din fata sarbilor a armatei bulgare comandate de generalul Kutincev.

O brigada bulgara trecuse deja de Ferdinandovo si se indrepta spre Sofia prin pasul Ginci, cand ariergarda intra in contact cu divizia de cavalerie a generalului Bogdan (10 iulie). Acesta manevra foarte bine, incat bulgarii, desi superiori, crezura ca au in fata trupe mult mai numeroase. Prin telegrama expediata de generalul Sirakov si interceptata de romani, acesta spunea ca are in fata avangarda unui corp de armata cu sapte baterii de artilerie. Bulgarii se demoralizara si intreaga brigada a fost luata prizoniera de divizia lui Bogdan. Armata lui Kutincev se descompuse, dezertorii si prizonierii fiind dezarmati si lasati sa se intoarca la casele lor.

Sub protectia acestei flancgarde, corpurile II, III si IV, cu o divizie independenta de cavalerie si cateva divizii de rezerva trecura Dunarea pe la Corabia. Podul pregatit dinainte, construit din portiere de cate cinci pontoane metalice cuplate, a fost lansat in sapte ore, succes remarcabil pentru pontonierii romani. Ajunse pe teritoriul bulgar, trupele noastre inaintara cu viteza in cateva zile fiind in Balcani. Corpul I era la Orhania, ocupand trecatoarea Arab-Konak, poarta Sofiei. Din inaltimea pasului, soldatii romani vedeau noaptea luminile capitalei, iar aviatorii romani, utilizand pentru prima oara aeroplanul in razboi, planau deasupra Sofiei. Corpul IV era Etropol, iar elemente inaintate erau Tatar-Bazargic, inaintand pana la 10 km de Filippopol, recunoasteri de patrule facura legatura cu armata greaca.

In 18 zile armata romana fusese mobilizata, concentrata, trecuse Dunarea si ajunsese la 20 km de Sofia si 10 km de Filippopol, trecuse Balcanii si facuse legatura cu armata greaca. Capitala inamica, Sofia, lipsita de aparare, era la dispozitia romanilor. La 5/18 iulie, regele Ferdinand al Bulgariei adresa regelui Carol al Romaniei rugamintea de a stopa inaintarea trupelor romane, declarandu-se gata de a primi conditiile Romaniei si a incepe tratativele de pace. Interventia din Bulgaria a aratat capabilitatile si entuziasmul armatei romane, prezentandu-se la mobilizare un numar mult mai mare decat cei chemati, dar a relevat si unele slabiciuni, cum ar fi vulnerabilitatea la epidemii. Din pacate, in entuziasmul general, nu s-au tras invatamintele necesare.

Pacea s-a incheiat la Bucuresti, tratativele fiind conduse de Titu Maiorescu. Romania iesise din acest razboi cu Cadrilaterul, cu un prestigiu european considerabil marit, dar si cu un dusman implacabil in care toata ura nascuta din invidie, deziluzie si umilinta indurata lua proportii exaltate. Desi generalul Fiicev, delegatul Bulgariei la Bucuresti, recunostea ca Bulgaria achita nota de plata la care o condamnase lacomia si miopia ei politica.

Si datorita interventiei in razboiul balcanic, relatiile Romaniei cu Puterile Centrale au continuat sa se raceasca iremediabil, in schimb Romania se apropia din ce in ce mai mult de alianta franco-rusa. Nu degeaba Nicolae Iorga a spus „campania din Bulgaria a fost primul capitol al razboiului Romaniei in contra Austro-Ungariei”.

Urmarile pana astazi

Cand Romania a intrat in razboiul mondial, a fost asigurata de rusi ca nu trebuie sa-si faca probleme cu bulgarii, deoarece acestia nu vor indrazni sa lupte impotriva eliberatorilor si protectorilor lor. De aceea ne-au promis doua divizii in Cadrilater, pentru a-i descuraja pe bulgari de la orice atitudine belicoasa. Chiar si soldatilor rusi din aceste divizii li s-a spus ca in cazul putin probabil in care ar fi atacati, sa strige tare „Ruskii!” si bulgarii ii vor lasa in pace.

Nu numai ca nu s-a intamplat asa, dar Bulgaria a atacat in Cadrilater fara declaratie de razboi, aceasta fiind trimisa a doua zi. Un alt eveniment in razboaiele moderne, cand atacul a fost dat inainte de a se trimite vreo declaratie de razboi a fost numit „Ziua infamiei”, respectiv 7 decembrie 1941. Declaratia de razboi ar fi trebuit inmanata la Washington chiar in momentul atacului, dar din cauza redactarii dificile a declaratiei si a decodificarii incete a mesajului cifrat de la Tokio catre ambasada japoneza, a fost inmanata cateva ore mai tarziu. Si a fost „ziua infamiei”. Iar cand bulgarii ne-au atacat fara declaratie de razboi, alaturi de turci si germanii condusi de Mackensen?

Tot bulgarii s-au comportat cu brutalitate in timpul ocupatiei, tot ei au rasturnat statuia lui Ovidiu din Constanta (foto, sursa constantablog.net), in ideea ca aceasta provincie va ramane pe veci a lor, deci sa stearga tot ce amintea de latinitatea ei, tot ei nu s-au dat dusi din Dobrogea chiar daca razboiul era terminat si ei invinsi.

In 1940, cand dupa ultimatumurile si cedarile Basarabiei si nordului Bucovinei, apoi a Ardealului de Nord, situatia noastra era mai dificila, bulgarii au cerut Cadrilaterul. L-am cedat si am facut si schimburi de populatie, pentru a nu ramane vreun motiv de disputa.

Din fericire, astazi suntem aliati in NATO si UE, dar nu putem sa nu remarcam excesele de malitiozitate si superioritate la adresa noastra cu fiecare ocazie, desi ar fi bine ca fiecare sa-si vada barna din ochiul lui mai intai.

Dar exista un aspect in care politica si apucaturile bulgarilor nu s-au schimbat: tratamentul fata de minoritati. Bulgarii au o lunga istorie in incercarile lor de deznationalizare a minoritatilor, chiar si in perioada comunista, in anii 80, a iesit un scandal serios referitor la practica bulgarizarii numelor etnicilor turci.

Acelasi lucru se petrece chiar si astazi fata de minoritatea romana, ca o constanta, ieri aromanii din Macedonia si azi cei din nord-vestul Bulgariei. O serie de reportaje au documentat soarta si situatia romanilor din Bulgaria.

„Romanii din Bulgaria se pot imparti intr-un sector timocean, un sector dunarean (care se intinde de la raul Timoc si pana la litoralul Marii Negre) si un sector, in interiorul tarii si al Muntilor Balcani. Sub raportul numarului lor, cu toata grija bulgarilor de a-i scoate in statistici cat mai putini, exista numeroase statistici credibile, citate mai recent, dupa care numarul romanilor din Bulgaria s-ar ridica la 250 000 iar al aromanilor la 150 000. Dupa alte statistici, numarul real al acestora ar fi cel putin dublu.” (http://www.gid-romania.com, sectiunea despre romanii din Bulgaria). Mai mult, comunitatea romaneasca nu este recunoscuta de catre oficialitati, tocmai intr-un stat UE care s-a angajat sa protejeze drepturile minoritatilor. Din pacate, nici statul roman nu este prea interesat de pastrarea identitatii culturale a acestor frati, altfel nu ne explicam tacerea continua asupra acestui subiect, mai ales cand exista posibilitatea unor negocieri directe, intre vecini si aliati.

Cu toate acestea, o raza de speranta care poate fi si o lectie data clasei noastre politice: astazi, un afacerist roman din SUA, George Brailoiu, a dat 406000 de euro pentru intreaga colectie de manuscrise Emil Cioran scoasa la licitatie in Franta. A declarat ulterior ca o va dona statului roman. Un gest extraordinar al unui roman adevarat, un afacerist necunoscut noua, spre deosebire de alti celebri autohtoni ce ies in evidenta prin echipe de fotbal sau divorturi mediatizate, care nu prea s-au remarcat in astfel de actiuni, ci mai degraba prin afaceri controversate.

Aceasta este o adevarata palma meritata data clasei politice romanesti. Un gest care ne aduce aminte de alti mari romani ca Emanoil Gojdu sau Vasile Stroiescu. Un roman din diaspora, de departe, la fel ca si alti romani din afara granitelor, unii chiar foarte aproape de noi, pe care ne grabim sa-i uitam sau sa-i ignoram, preocupati de problemele noastre domestice.

Dar poate este mai importanta vesnica noastra balacareala politica interna fara sfarsit, tipic balcanica.

Bibliografie: Constantin Kiritescu, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei

Foto: Statuia lui Ovidiu de la Constanta rasturnata de catre bulgari in 1916

Sursa: Cristian Negrea, Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 132 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 200 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1450 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 188 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1282 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 62 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 433 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 433 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 62 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics