Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 15, 2017, 12:24 pm
Soare
Soare
9°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 81%
Vânt: 0 km/h SSE
Răsarit: 7:45 am
Apus: 4:36 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Parintele Justin Parvu: Conducatori care nu sunt din neamul nostru distrug fundamentele poporului roman. Trei versiuni ale Doinei lui Eminescu
Aciduzzul | 22 august, 2012 | 2 comentarii | 3506 vizualizari |
(15 voturi )

Parintele Justin Parvu: Acesti conducatori care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o radacina aici, ca si un fir de iarba daca il scoti din pamant se opune, cauta sa distruga tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, sa amestece totul, sa fie straini la conducerea tuturor sectoarelor vietii in societate. Asa se face ca romanul ajunge sa fie lepadat in tara lui, sa fie considerat un om de nimic. Un roman e apreciat cat un zero taiat in patru. Cum sunt reprezentati dacii pe columna lui Traian si cum sunt vazuti romanii acum in Italia? Stramosii nostri nu au fost oameni secatuiti de energia duhovniceasca, asa cum suntem noi astazi. Ei au fost in stare sa infrunte navalirile din cele patru puncte cardinale, au aparat Occidentul varsandu-si sangele aici, suferind pe acest pamant pentru credinta si pentru neam.

Pe inapoierea si pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astazi ei conduc lumea si ne pustiesc din nou tara.

Noi nu avem nici o legatura spirituala cu ei, nici un fel de empatie si de comunicare cu ei, ne scufunda din criza in criza, din mizerie in mizerie, si poporul roman rabda. Lucrul acesta nu se intampla cu ungurul, cu polonezul, cu altii, care se scutura repede de apasarea altora. Dar romanul, saracul, rabda.

Parintele Iustin Parvu: Suntem o insula latina, inconjurati peste tot de slavi. Rezistenta noastra sta in dreapta credinta. Nu vom pieri ca neam!

Rezistenta noastra sta in dreapta credinta. Interviu cu Arhimandritul Iustin Parvu, Manastirea Petru Voda – Neamt

– Parinte Iustin, am venit la Sfintia Voastra cu o durere in suflet, provocata de textele tot mai dese care anunta disparitia poporului roman, dar si de situatiile cumplite de criza prin care neamul nostru trece in acesti ani. Credeti ca suntem pe cale de pieire, de disparitie din istorie?

– Sa stiti ca si eu mi-am pus intrebarea aceasta de la vreme incoace. Poate ca datorita saraciei, datorita crizelor… dar la noi criza aceasta a fost si este permanenta. Suntem o insula latina, inconjurati peste tot de slavi si, unde mai pui, suntem si ortodocsi pe langa faptul ca suntem romani. Multora nu place de loc rezistenta noastra in mijlocul Europei. Pe noi ne dusmanesc toti, si Rasaritul, si Apusul. Ne aflam intre ciocan si nicovala. Asa a fost tot trecutul nostru, toata istoria. Rezistenta noastra a stat in dreapta credinta, in adevarul ortodox pe care l-am aparat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una – cu credinta lui. In acestea consta taria lui. Daca nu era asa, eram de mult desfiintati.

– Parinte, dar in istorie am dainuit in fata paganilor, in fata ereticilor. Se ardeau satele, se otraveau apele si romanii se retrageau in munti, mereu, mereu. si totusi, generatiile de stramosi au fost in stare sa pastreze tara, neamul, satul, limba romana, credinta si ni le-au dat noua. Acum, noi ce facem cu ele?

– E greu de inteles fenomenul acesta, pentru ca la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor si de formare a demnitatii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeste nici in scoala, nici in societate. Ei bine, tanarul nostru cand intra in intunericul lumii europene nu mai stie nici cine este, nici pe cine reprezinta. Daca-i necajit, de ce nu ramane in tara? Ar trebui sa munceasca aici, sa stea legat de pamantul strabunilor. Asa au fost mosii si stramosii nostri, cu inima inradacinata in glia lor. Oricate greutati au venit peste ei, au fost in stare sa ne dea pamantul mostenire si tara cu toate ale ei. Pai, in 1944, ce urgie a venit peste noi, dar taranul roman, necajit, a stat aici, nu s-a dus nicaieri. Am fost atunci la Iasi, cu Valeriu Moglan, un taran cu origine sanatoasa, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, ca fusese evacuata in Muntenia si acum era adusa inapoi. El, cand a vazut-o, s-a rugat asa:

„Cuvioasa Parascheva, multumim ca ne cercetezi. Am stat in Moldova noastra draga si am asteptat sa te intorci in mijlocul nostru, ca tu esti temeiul rezistentei noastre si aparatoarea credintei noastre ortodoxe”.

Aceste cuvinte adresate Cuvioasei Parascheva exprima o permanenta a gandirii si credintei poporului nostru, o forma de manifestare a vietii inaintasilor nostri, o tarie fireasca a credintei oamenilor. Or, aceasta credinta a cunoscut continuu o descrestere in intensitate. in vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din scoala, din viata societatii si caracterul demn al romanului a slabit pana la pierdere totala. Odata cu credinta a fost slabita si familia. Noi nu mai avem astazi mamele de altadata, dupa cum nu mai avem nici duhovnicii de altadata. Elementul esential al organismului societatii il constituiau mamele crestine si duhovnicii imbunatatiti. In acestea au lovit dusmanii intai, prin modernism, comunism, propaganda atee, schimbari in educatie si altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc multi copii, unul, doi, sau deloc. Daca ele nu mai fac copii, neamul piere! Ii omoram inca din pantece si ne transformam in satrapi, ucigasi de prunci, continuu si, astfel, devenim, ucigasi de natie. La aceasta decadere a noastra se adauga criza care ii starneste pe cei ramasi in viata sa fuga in lume. E o dezertare grava de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, gasesc alte nenorociri, caderi de ordin moral, despartiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar si ale neamului pe intregul lui. Cei care au programat astfel de grozavii, dezechilibrele acestea, stiu ca familia este caramida cladirii. De aceea au actionat in fel si chip ca sa nu mai aiba romanul o familie puternica, sa nu urmeze o scoala puternica, sa nu detina o Biserica puternica, elementele de sustinere ale societatii, ale neamului. S-a dus si armata tarii, care a fost desfiintata. Acum suntem ca o frunza manata de vant. Am fost, recent, prin Ardeal, am calatorit o zi intreaga cu masina si n-am obosit deloc, pentru ca priveam si nu ma mai saturam de privit cat e de frumoasa tara, cat e de bogata, da, e greu pamantul, dragul meu. Ma gandeam, sa multumim lui Dumnezeu ca n-au navalit peste noi maghiarii astia sau altii, ca ii opreste Dumnezeu. Ca uite, in toata istoria lor nu au avut nici un meleag cum sunt ale noastre. Mereu au nazuit si acum ravnesc cu tot dinadinsul sa faramiteze Romania, sa distruga rezistenta spirituala si economica a neamului romanesc.

– Ne cumpara pamantul italienii, francezii, austriecii, ungurii, evreii.

– Iac-asa, romanul devine rob in tara lui.

– Ne slabesc pe toate fronturile. Acum ne desfiinteaza si spitalele… pentru a ne transforma intr-un popor de bolnavi sau, poate si mai rau, intr-un popor de morti.

– Daca este vorba despre spitale, am zis in sinea mea, apoi Biserica are un moment important de manifestare a dragostei fata de poporul roman. Altadata manastirile veneau in ajutorul credinciosilor saraci. La Targu Neamt, Manastirea Neamt a infiintat spitalul care este acum al orasului. Manastirea avea niste proprietati pe baza carora putea sa ajute poporul in nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, apartinand Bisericii, constituiau mijloace de sanatate si de educatie ale poporului. Aceste ajutoare tineau legatura noastra cu suferinta poporului. Aceste proprietati ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea sa poata scoate din suferinta si din mizerie multimi de oameni.

– Medicii fug in strainatate, profesorii isi abandoneaza catedrele si pleaca in alte parti, tinerii parasesc tara fara sa clipeasca. Ai senzatia ca totul se dezmembreaza in Romania!

– Toate lucrurile acestea au fost bine prevazute de cei care ne-au adus in aceasta stare. Au stiut foarte bine sa slabeasca energia, rezistenta noastra. Unde mai avem noi tineret? Unde mai vezi tu in tara acum ca se joaca grupuri, grupuri de copii? S-au tot dus in lumea intreaga. Si cand vin de acolo, poarta cu ei influente occidentale, uzati si munciti. Apare la noi cate un baiat din acestia cu o masina mai deosebita, tot satul admira ce masina are, dar daca te uiti la el, observi ca are ochii dusi in fundul capului, pometii iesiti in afara, fata palida, care exprima epuizarea acelui om expus la o munca peste puteri, in cine stie ce conditii. Pune-l acum sa se casatoreasca, sa aiba copii, sa mai dea o generatie de oameni sanatosi! Ce sa mai genereze un astfel de om, cand el este stors de toata vlaga? Ce fel de prunci mai poate da el? Ce armata mai poti forma din aceia? Ce intelectuali mai pot proveni din ei?

– Ce credeti, Parinte, vom pieri ca neam?

– Nu, noi nu vom pieri! Dar vorba unui coleg de detentie de-al meu, de la Aiud, student la medicina, pe care il intrebau unii-altii, ce ne facem noi, ca uite fratele cutare este bolnav, fratele cutare este bolnav, iar el le raspundea:

„Mai, nu te mai gandi la penicilina pe care o ia unul sau altul, ci gandeste-te la viata noastra spirituala, ca de aceea suntem noi aicea in puscarie. Noi suntem vlaga si energia unei natii”.

Acest student, pe nume Gioga, a murit in temnita, la Aiud. El a exprimat toata filosofia care ni se potriveste si noua acum, in zilele acestea rele. Dusmanii nostri au stiut ca toata rezistenta noastra este in credinta, de aceea au folosit toate mijloacele ca sa puna mana pe Biserica. Sa o dirijeze ei. Si, iata, acum o stapanesc…

– Ce ar trebui sa faca un crestin ortodox acum pentru a contribui si el la salvarea viitorului acestui neam?

– Trebuie sa se trezeasca in fiecare roman constiinta unei mari datorii! Temelia societatii este familia. Trebuie sa formam mame crestine, sa formam duhovnici, sa avem oameni iubitori ai neamului lor. Ca sa putem trece prin calvarul acesta de acum, mamele trebuie sa creasca prunci frumosi, cu dragoste de Dumnezeu, cu dragoste de patrie. In momentul cand s-a destramat conceptia aceasta despre familie, se destrama si tara. O mama buna gasesti acolo unde se joaca vreo 7-8 copii in jurul casei. astia sunt viitorul neamului. Dar ce te faci acum cu o doamna firava de la oras care nu poate duce cinci metri o galeata de 10 litri cu apa? Pai, mama, Dumnezeu s-o ierte, se ducea la fantana jos, intr-o vale abrupta, cu doua galeti, ne aducea apa si, intr-o ora, era gata apa, se consuma, trebuia sa mearga din nou la vale. Asta era mama de altadata. Atunci cresteau intr-o camera cate 6-7 copii. Nu erau pretentii de confort, cum gandeste lumea la ora asta, adica fiecare copil cu camera lui, iar daca are copilul 6 ani ii face o casa cu atatea camere… Pai daca ii dai la varsta asta o casa, el nu mai face nimic in viata. Lasa-l sa faca si el ceva, pentru ca, la randul lui, sa aiba ce lasa copiilor. Alte popoare il ridica pe copil pana la 17-18 ani, dupa care trebuie sa munceasca, sa razbeasca in viata. Ce facem noi acum nu e deloc potrivit, copilul trebuie sa simta nevoia de la inceput, ca numai asa se angajeaza sa-si sustina familia si neamul. Simion Mehedinti spunea: „Cine a ridicat munca la rang de virtute, a coborat cerul pe pamant”. Pai acesta e adevarul. Noi acum ne-am boierit, in sensul rau al cuvantului. Intram argati la straini, facem corvezile lor, iar aici ne dam domni, lasam pamantul parloaga si ne plimbam cu nasul pe sus. Aaa, se traieste bine in Germania sau Italia, dar pe munca noastra si pe contul acestei tari nenorocite care e lasata in paragina.

– Ati numit, Parinte, niste valori foarte importante, mame crestine, credinta tare, responsabilitatea muncii, iubirea neamului. Conducatorii insa, guvernele, au rasturnat aceste valori, le-au preschimbat in nonvalori si cauta acum sa rapeasca bruma de libertate pe care o mai are persoana, prin incorsetarea electronica, prin controlul total al vietii fiecarui om. Ce sanse avem sa scapam de catusele electronice?

– Acum vreo cativa ani se striga pe toate drumurile despre drepturile omului. Dar unde sunt aceste drepturi ale omului? Poti sa te misti in tara asta, poti sa ceri ceva unui guvern surd? Ca sa va raspund mai pe scurt: noi stim cine conduce omenirea acum. Nu mai e nevoie sa explicam. Acesti conducatori care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o radacina aici, ca si un fir de iarba daca il scoti din pamant se opune, cauta sa distruga tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, sa amestece totul, sa fie straini la conducerea tuturor sectoarelor vietii in societate. Asa se face ca romanul ajunge sa fie lepadat in tara lui, sa fie considerat un om de nimic. Un roman e apreciat cat un zero taiat in patru. Cum sunt reprezentati dacii pe columna lui Traian si cum sunt vazuti romanii acum in Italia? Stramosii nostri nu au fost oameni secatuiti de energia duhovniceasca, asa cum suntem noi astazi. Ei au fost in stare sa infrunte navalirile din cele patru puncte cardinale, au aparat Occidentul varsandu-si sangele aici, suferind pe acest pamant pentru credinta si pentru neam. Pe inapoierea si pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astazi ei conduc lumea si ne pustiesc din nou tara. Noi nu avem nici o legatura spirituala cu ei, nici un fel de empatie si de comunicare cu ei, ne scufunda din criza in criza, din mizerie in mizerie, si poporul roman rabda. Lucrul acesta nu se intampla cu ungurul, cu polonezul, cu altii, care se scutura repede de apasarea altora. Dar romanul, saracul, rabda.

Sa stiti ca noi asa am rezistat in istorie, prin rabdare si rugaciune. Asta putem face si acum: sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ajute sa putem rabda toate necazurile si nenorocirile care vin peste noi. La ora actuala nu avem alta cale decat rabdarea si rugaciunea.

DOINA

de Mihai Eminescu
De la Nistru pan-la Tisa
Tot romanul plansu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
Din Hotin și pan-la Mare
Vin muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și strainul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos pe vale,
Și-au facut dușmanii cale,
Din Satmar pan- in Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet roman saracul,
indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se-ndeamna
Nici ii este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Și-i strain in țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii in puhoi
Și s-așeaza pe la noi;
Toate cantecele pier,
Zboara pasarile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
in ușa creștinului.
iși dezbraca țara sanul,
Codru ­ frate cu romanul ­
De sacure se tot pleaca
Și izvoarele ii seaca ­
Sarac in țara saraca!
Cine-au indragit strainii
Manca-i-ar inima cainii,
Manca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija sfinților,
in sama parinților,
Clopotele sa se traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-ți mantui neamul tau!
Tu te-nalța din mormant
Sa te-aud din corn sunand
Și Moldova adunand!
De-i suna din corn o data
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
­ iți vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toți dușmanii or sa piara,
Din hotara in hotara ­
indragi-i-ar ciorile
Și spanzuratorile!
Convorbiri Literare, XVII, 4, 1 iulie 1883

Alte doua versiuni ale Doinei – de la un cititor fidel Roncea Ro:

A. Intaia versiune, de un contur mai redus, figureaza in ms.-ul miscellaneu 2276 ,28—80, compactul caiet de dictando, de aproape 700 pagini, cu care ne-am mai intalnit. Incepe dela jumatatea filei 28, unde sfarsea marsul postum La arme, scris odata cu pierderea Basarabiei 2), dupa tratatul din Berlin, din 1878. Aceeasi grafie, aceeasi cerneala, acelasi condeiu fac, din aceasta intaie versiune a Doinei, o prelungire a marsului, un motiv din aceeasi familie. Vecinatatea si inrudirea aceasta inlesneste si datarea: cca 1878—cca 1879. Pentru atmosfera epocei si pentru starea sufleteasca a poetului, in vremea aceasta, trebuesc recetite articolele sale politice, inchinate Basarabiei si Bucovinei, in Timpul. O comparatie intre mars si versiunea A. a Doinei ofera sugestii interesante.
Transcrierea editiei Mazilu, incorporand si versurile schitate cu creionul, ce tin de B. da o imagina falsa a primei versiuni.

A. 22761 ,28—30
De la Nistru pan la Tissa
Tot Romanul plange-mi-se
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate
5 Din Hotin si pan la Mare
Stapanesc urdii tatare
si tatare si calmuce
si nici holera nu-i duce
si nici Nistru nu-i inneaca
10 Saraca tara saraca.
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste ‘nvata pruncii
si sub mana* de jidan
Sunt romanii lui Stefan
15 stefane, Maria Ta
In mormant tu nu mai sta
Putna, locul gropilor
Da-l pe seama popilor
Clopotele sa le traga
20 si sa cante ziua ‘ntreaga
Tu te ‘nnalta din mormant
si-ti vezi fiii unde sunt
stefane, Maria Ta
Nu tacea ca pestele
25 Suna ‘n corn[u-ti] inc’ odata
s’aduna Moldova toata
Pe strainii toti sa-i scoata
Din strainii cei misei
Praf sa s’aleaga din ei
30 Din Brasov pan la Abrud
Vai ce vad si ce aud
Stapanind Ungurul crud
Mai Corvine, mai Ioane

B. A doua versiune a Doinei figureaza in acelasi ms. 22761, 43—44—42 v. si reia, amplificand, versiunea anterioara. Adaosurile, incercate dintru intaiu cu creionul, in marginea versiunii precedente, sunt schitate acolo, insa in vederea acestei a doua versiuni, unde se si cuvin incorporate. De aceea, spuneam ca transcrierea editiei Mazilu nu reproduce imagina exacta a lucrurilor — ceea ce se poate verifica, mai ales, din reproducerea la A. a ultimelor 4 versuri cu creionul, pe tema canepei si care se tin de atmosfera si motivul canepei din B.

In subsolul transcrierei noastre am specificat ori de cate ori versurile provin din marginalele cu creion, ale versiunii A. Ca timp versiunea aceasta e tot din 1878—1879.

B. 22761, 43—44—42 v.
De la Nistru pan la Tissa,
Tot romanul plange-mi-se
Ca nu mai poate rasbate
De-atata strainatate
5 Din Hotin si pan la Mare
Stau urdiile tatare
si tatare si calmuce
si nici ciuma nu-i mai duce
si nici Nistrul nu-i inneaca
10 Saraca tara, saraca !
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste ‘nvata pruncii
Din Brasov pan la Abrud
Nu mai vad, nu mai aud
15 De la Turnu ‘n Dorohoiu
Curg strainii in puhoiu
si s’aseaza pe la noi
si cum vin cu drum de fier
Toate cantecele pier
20 Codrul geme si se pleaca
si isvoarele ii seaca
Sboara paserile toate
De neagra strainatate
Numai umbra spinului
25 La usa romanului.
Fratioare romanas
Cum nu vezi si cum te lasi?
Nu mai pune grau de vara
Sa-ti hranesti dusmanii iara
30 Ci mai bine canepioara
si cati dusmani sunt in tara
Sa-i manance ciorile
si spanzuratorile.
stefane Maria Ta
35 Tu la Putna nu mai sta
Las’ Archimandritului
Toata sama schitului
Iara grija gropilor
Da-o ‘n sama popilor
40 Clopotele sa le traga
si sa cante ziua ‘ntreaga
La metanii sa tot bata
Ziua toata, noaptea toata
Sa-ti ajute Dumnezeu
45 Ca sa mantui neamul tau
Tu te ‘nnalta din mormant
Sa te-aud din corn sunand
si Moldova adunand
De-i suna din corn o data
50 Ai s’aduni Moldova toata
De-i suna de doua ori
Codri-ti vin in ajutoriu
De-i suna de-a treia oara
Toti dusmanii or sa moara
55 Din hotara in hotara
O sa-i mance ciorile
si spanzuratorile

Sursa: Victor Roncea, Credinta Ortodoxa

2 Comments

  • iunie 17, 2013

      (Quote)

  • Stelian Gombos
    iunie 17, 2013

    Părintele Arhim. Iustin Pârvu s-a născut în viaţa cea veşnică, mutându-se la cereştile lăcaşuri…

    Duminică – 16 iunie 2013, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămâni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Arhim Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât de mult i-a iubit şi după care atât de mult a râvnit.
    Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului – Călugăreni (Petru Vodă), judeţul Neamţ, la 10 Februarie 1919. S-a închinoviat la Mănăstirea Durău – Neamţ în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948 – 1964, iar între anii 1966 – 1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu, judeţul Neamţ, iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ.
    De la sfârşitul lunii martie 2013 cancerul de stomac pe care îl purta în taină de câţiva ani de zile s-a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!
    Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei româneşti din ultimii ani, Părintele Iustin Pârvu a intrat, după cum am spus şi mai sus, în mănăstire la vârsta de 17 ani, este tuns la monahism în anul 1940 şi numit preot misionar pe Frontul de Est. A fost arestat în anul 1948 şi condamnat la 12 ani de închisoare. Trece prin închisorile de la Jilava, Gherla sau Aiud, după care trece prin “reeducarea de la Piteşti!”. În anul 1960 mai primeşte o condamnare de patru ani, fiind eliberat odată cu ceilalţi deţinuţi politici.
    Din cauza greutăţilor întâmpinate după eliberare, el ajunge să lucreze ca muncitor forestier. În anul 1966 a fost reprimit în monahism, ca vieţuitor al Mănăstirii Secu, din judeţul Neamţ, iar din anul 1975 a trăit în Mănăstirea Bistriţa, din acelaşi judeţ. În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii (de călugări) Petru Vodă – Neamţ, iar in anul 1999 a început construirea Mănăstirii (de călugăriţe) Paltin – Neamţ.
    În anul 2003 înfiinţează publicaţia creştină “Glasul Monahilor”, care apare lunar. În ziua de 02 noiembrie 2008, Părintele Iustin Pârvu este ridicat la rangul de Arhimandrit. În acelaşi an, Părintele înfiinţează o nouă publicaţie creştină, “Atitudini”. Întemeietor al Mănăstirii Petru Vodă, ce are ca hram Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Părintele Arhim. Iustin Pârvu a fost operat la începutul lunii mai, la Cluj Napoca.
    În rândurile de mai jos supunem atenţiei cititorilor un interviu mai vechi realizat cu Părintele Iustin Pârvu (în anul 2009), întru amintirea şi pomenirea sa:

    Este greu de găsit, dar nu-ţi trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoşti un povăţuitor duhovnicesc – Interviu cu Părintele Arhim. Iustin Pârvu de la Mănăstirea „Sf. Arhangheli” Petru Vodă, judeţul Neamţ…

    – Preacuvioase Părinte Stareţ Iustin, ştim că de la Sfântul Simeon Noul Teolog încoace, povăţuitorii duhovniceşti se tot împuţinează; astăzi, când suntem martorii unei mari secătuiri duhovniceşti, cum mai recunoaştem un povăţuitor duhovnicesc? Sfinţii Calist şi Ignatie Xantopoulos arătau trei criterii: să fie înalt la înţelegere, smerit la cuget şi blând în toată purtarea…
    – Este greu de găsit, dar nu-ţi trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoşti un povăţuitor duhovnicesc. Cel care caută cu adevărat un povăţuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va simţi. Sufletul simte cui trebuie să i se încredinţeze, căci Dumnezeu este Cel Care pune în inimă dragostea faţă de cel căruia ţi-a rânduit să îi urmezi. Eu abia aşteptam să ies din temniţă numai ca să-l văd pe Părintele Paisie Olaru. Ardea inima în mine să-l văd, astfel încât, după eliberare, am mers direct la chilia Părintelui Paisie, aşteptând două zile la uşă ca să mă primească la spovedit. De aici înainte, timp de opt ani nu m-am mai despărţit de povăţuirea caldă a Părintelui Paisie Olaru. Mă trimisese mai întâi la Părintele Ilie Cleopa, însă la el nu am simţit atâta odihnă sufletească, deşi, după 16 ani de închisoare, începuse să răsfoiască cărţi groase de canoane. Relaţia dintre ucenic şi duhovnic este foarte puternică şi în numele ei se pot face multe minuni. Însă nu este suficient ca povăţuitorul să fie cercat, ci să fie şi în acelaşi duh cu ucenicul.
    – Preacuvioase Părinte Iustin, dar ce aţi învăţat cel mai mult de la Părintele Paisie Olaru?
    – Smerenia şi dragostea lui faţă de aproapele. Era de o căldură şi tandreţe sufletească rar întâlnite. Părintele Paisie era neîncetat neobosit cu oamenii, încât uita de el însuşi.
    – Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti sau nu?
    – Este mai bine să dobândeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.
    – Dar până la vremurile acelea?
    – Până atunci să le învăţaţi pe de rost. În închisori aveam pururea în minte Paraclisul Maicii Domnului şi alte acatiste, care ne-au fost de mare ajutor. Adevărata rugăciune nu se face la mănăstire, chiar dacă dispune de toate condiţiile exterioare prielnice contemplaţiei şi rugăciunii. Noi, în închisoare, eram lipsiţi de frumuseţile acestui relief al munţilor Carpaţi, numai între patru pereţi, unde zeci de ani stăteai între ei şi nu vedeai raza soarelui prin crăpăturile zăbrelelor de la geam; iar dacă te urcai cumva să vezi o rază de soare, gardianul era la spatele tău şi-ţi dădea câte-o pedeapsă de cinci zile la arest sever, încât nu scăpai sănătos de acolo. Ei bine, suferinţa aceea era adevărata stare călugărească. La baza mănăstirii este suferinţa; vrei să trăieşti creştineşte, vrei să te apropii de Dumnezeu? Trebuie să te zbaţi să ajungi de la aceste laude pe care le face Biserica, să nu le mai spui prin simplu cuvânt, ci să le trăieşti prin căldura aceasta a harului şi să le transformi în duh, să dematerializezi acest cuvânt, pe care acum îl mai şi schimonosim silindu-ne să terminăm cât mai repede slujbele, să cântăm cât mai sacadat Sfânta Liturghie, unde ar trebui să uităm de orice grijă lumească. Aşadar, trăirea şi suferinţa trezeşte în monah rugăciunea. Respectarea regulilor şi rânduielilor, fără această trăire, naşte împrăştierea şi stinge duhul rugăciunii. Dumnezeu nu are nevoie să-i reciţi rugăciuni, ci vrea ca acest cuvânt să devină transparent.
    – Dar Rugăciunea Inimii, a lui Iisus Hristos, nu v-a fost de ajutor acolo?
    – N-am spus rugăciunea aceasta, pentru că la puşcăria Aiudului, abia după vreo 2-3 ani s-a luat contact cu foşti deţinuţi: Virgil Maxim, Vasile Marin, Valeriu Gafencu şi alţii, care într-adevăr au cultivat rugăciunea inimii. Cea mai mare parte însă s-a bazat pe rugăciunea aceasta orală. Pentru că nu erau numai deţinuţi politici de aceeaşi nuanţă; printre tinerii aceştia legionari erau şi de alte culori politice, care n-aveau habar despre viaţa creştină; şi nu erau pregătiţi pentru rugăciunea inimii, ei nu cunoşteau
    nici rugăciunea Tatăl nostru. Chiar miniştrii aceştia, cu care am stat un an şi jumătate, cum ar fi generalul Arbore, ministrul Mareş, care era ministrul comunicaţiilor – au fost nevoiţi să înveţe Tatăl nostru şi Crezul, un Cuvine-se cu adevărat, la 50-60 de ani.
    – Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?
    – Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intra, nici control de stat, nici finanţa nu intra, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; ba vine cu 666, ba vine cu cărţile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiaţiile, holocaustul – toate se răsfrâng asupra ta. De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mântuitorul Iisus Hristos, întră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările, cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi Părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec.
    Terminam de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi. De asemenea, ca să revin, nu erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, viaţa duhovnicească
    – Sfinţite Părinte, cum vedeţi reînvirea duhovnicească a monahismului, astăzi?
    – Cu telefon mobil şi cu maşini luxoase… Aceasta se va petrece o dată cu reînvierea creştinismului. Monahismul este un mădular al creştinismului, care slăbeşte o dată cu acesta. Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creştinătatea este foarte slăbită şi nu ştiu dacă se va mai îndrepta.
    – Nici măcar după o nouă jertfă a creştinismului contemporan?
    – Dacă mai are sens. Totuşi, după mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creştinătăţii noastre. Adică ceea ce trebuie să urmărim este străduinţa de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune şi să trăieşti în numele Domnului. Să se simtă prezenţa ta oriunde eşti. Aşa, mâncare – de trei ori pe zi, ascultare – dacă poţi lasă-l pe fratele – şi aşa mai departe…
    – Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viaţa duhovnicească, în zilele noastre?
    – Pentru că a slăbit dragostea între fraţi şi nu se mai poate înţelege om cu om. Şi, fără unitate, cum să mai reclădeşti ceva?
    – Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi, oamenii?
    – Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovniceşti, Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.
    – În altă ordine de idei, Preacuvioase Părinte Stareţ, ce caracterizează mai mult monahismul actual?
    – Monahii de acum au o mare deficienţă în a se supune şi nu ştiu să se spovedească; nu se spovedesc sincer. Dacă ar spune călugărul adevărul la spovedanie, ar muri. Azi îţi cere blagoslovenie să se ducă până la Iaşi şi el ajunge până la Constanţa, pentru că … tot era în drum. S-a banalizat şi relativizat mult virtutea ascultării. Călugării de azi nu mai au puterea să asculte de mai marii lor ca odinioară. S-a surpat raportul dintre ucenic şi povăţuitor şi de aceea a ridicat poate Dumnezeu darul acesta de la noi. Dar eu îi înţeleg; călugării din România sunt aşa dezordonaţi şi neputincioşi în a se supune unei ordini şi rânduieli, pentru că aşa sunt românii. Poporul român este împrăştiat din fire, iată nu mai avem nici dacul, nici creştinul de altădată; acum se căsătoresc negru cu alb, ortodoxul cu protestantul, catolicul cu africanul, ţiganul cu românul, încât firea, la un moment dat, structura psihologică, se schimbă. Tot acest amalgam de naţiuni dă naştere acestor răutăţi şi acestor blestemăţii pe care le avem în familiile noastre. Însă nu cred că sufletul trebuie forţat. Eu la mireni le mai spun câte un sfat, dar pe călugări îi las ca pe ei.
    – Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că, de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că „mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre”.
    – Cugetând la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însuşită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăieşti şi cum trăieşti… Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuşi bate de utrenie…
    – Vă mulţumesc mult, Preacuvioase Părinte Iustin, şi binecuvântaţi!…
    – Domnul!…

    Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

    Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea. Amin!

    Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
    Stelian Gomboş

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 132 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 200 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1450 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 188 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1282 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 63 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 435 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 435 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 63 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics