Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 22, 2017, 7:40 am
Ceaţă
Ceaţă
10°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:39 am
Apus: 6:20 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Profesorul Ilie Badescu despre singura cale de iesire din dictatura “statului magic”. Interviu despre lupta si credinta, de Virgiliu Gheorghe, pentru Familia Ortodoxa
Aciduzzul | 19 martie, 2013 | 0 comentarii | 128 vizualizari |
(1 voturi )

INTERVIU IN “FAMILIA ORTODOXA”, nr. 3 (50)/2013: Profesorul Ilie Badescu despre „cultura mortii si cultura vietii” (I) Profesorul Ilie Badescu este unul dintre cei mai importanti sociologi romani dupa ’90. Autor prolific, dar si un profesor foarte iubit de studentii sai, fost presedinte al Asociatiei Sociologilor din Romania si fost director al Institutului de Sociologie al Academiei Romane, Domnul profesor Ilie Badescu este si un aristocrat al spiritului crestin. Marturia sa este a unei intelegeri profunde a mesajului evanghelic, ceea ce dovedeste inca o data ca divortul dintre stiinta si credinta apare doar atunci cand ideologia isi spune cuvantul sau cand demersul stiintific este unul al mediocritatii si oportunismului.

Dar Dumnezeu ne asteapta sa-L aflam si sa ne intoarcem la El, dupa cum s-a intamplat si cu Profesorul Ilie Badescu, in urma cu douazeci de ani…

– Domnule profesor, ati fost dintotdeauna tot atat de apropiat de Biserica pe cat sunteti astazi?

– E foarte curioasa biografia intelectualu­lui in general, iar a intelectualului roman in particular. Lumea in care m-am format, co­pil fiind, a fost o lume de oameni credinciosi. Datorez enorm bunicii mele, care era o fe­meie extrem de bisericoasa, si prin ea mer­geam si eu aproape Duminica de Duminica la slujbele din sat. Dupa care a urmat o foarte ciudata indepartare a mea de Biserica.

Cred ca o astfel de optiune este de inspiratie luciferica — ceea ce s-a intamplat, de altfel, si cu lumea moderna, tot de aceasta inspiratie lucife­rica tine, iar cele mai expuse sunt mintile tinere. Programul cel mai pervers de castigare a mintilor tinere este invitatia la orgoliu, la parerea de sine. In momentul in care, sa spunem, crezi ca esti cel mai destept, in momentul acela riscul ca un tanar sa alunece este foarte mare. Şi bineinteles ca am alunecat in aceasta indepartare, cadere, distantare de Biserica; altminteri spus, pierdere a legaturii cu Biserica, ajungand la acea nesimtire, „indiferenta impietrita”, cum spune Sfantul Ioan Gura-de-Aur.

Am trait in acest intuneric pana la momentul in care, prin 1992, am avut o anumita experienta. O criza teribila, brusc survenita chiar in timpul in care tineam un curs interesant; aveam foarte multi studenti la curs. Dupa aceasta, iar s-a intamplat ceva pe care nu pot sa-l explic, adica revenirea mea in Biserica. Şi aceasta revenire a fost puternica si fara nici un fel de poticnire. Am inteles ca intot­deauna Dumnezeu ne cauta, ne cerceteaza si ne atrage la El, dar fara sa forteze intrucatva libertatea noastra. Am avut tot timpul sentimentul — si in acest mod am interpretat dimensiunea apofatica – ca Dumnezeu se apropie de om prin retragere. Deci nu vine, cum sa spun, agresiv asupra lui, ci il lasa pe om sa inainteze. Şi atunci, Dumnezeu are grija de noi, dar in functie de puterile noastre.

Foarte multa cerneala a curs ca sa se ex­plice momentul in care omul se intoarce la Dumnezeu — in care, altminteri spus, se petrece regasirea ta in relatie cu Dumnezeu. Şi regasirea aceasta este confirmata de momentul in care tu ajungi sa mergi regulat la biserica, Casa si lo­cul in care Dumnezeu te cheama, si, in al doi­lea rand, cand cunosti lucrul acesta minunat pe care il reprezinta rugaciunea.

Cea mai puternica lucrare, o experienta spirituala, pe care eu am trait-o in tot intervalul acesta este rugaciunea. Am spus intotdeauna si celor tineri cu care am discutat sa nu piarda din vedere aceasta putere, acest potential extraordinar.

Rugaciunea este extraordinar de puternica — si rugaciunea individuala, si rugaciunea in comuniune, adica in cadrul Dumnezeiestii Liturghii. In manifestarea liturgica regulata, sistematica, rugaciunea te in­tareste in fata multor incercari si in fata multor primejdii — este o experienta pe care eu am trait-o si asupra careia pot sa depun marturie…

Deci eu am cunoscut iadul, am cazut in acest infern al nesimtirii impietrite fata de Dumnezeu, care face ravagii in Occident in momentul de fata, si care ameninta si lumea tanara romaneasca — lume foarte expusa la tot felul de rataciri, intre care cea mai grava este aceasta cadere in indife­renta fata de Dumnezeu, fata de credinta, fata de religie. Asta este, dupa parerea mea, cea mai mare primejdie in fata mintii tanarului de astazi.

„Schimbarea lumii trebuie sa inceapa ca schimbarea ta”

– Ce aduce aceasta cadere in viata lui?

– In primul rand, caderea survine in momen­tul in care el imbratiseaza civilizatia de tip mo­dern, de tip postmodern, care este una rupta de Dumnezeu; o civilizatie care a incercat sa-si re­zolve problemele prin strategii istoriciste, imanentiste, solipsiste, centrate pe eul omului, care a pierdut puterea de a se deschide, care L-a pierdut pur si simplu pe Dumnezeu. O civilizatie inchisa, care nu este dialogala, desi in mod paradoxal este obsedata la nivelul discursului ideologic de ideea deschiderii, de ideea de dialog; dar omul civiliza­tiei postmoderne nu dialogheaza cu nimeni, nici chiar cu el insusi, pentru ca nu mai poate — se misca in cerc inchis, cercul propriului eu.

Dupa parerea mea, optiunea aceasta de tip civilizational este cauza principala a ruperii de Dumnezeu, a instrainarii tanarului in toate epocile, dar mai cu seama in epoca aceasta postmoderna. E o forta teribila. Noi ignoram forta stihiala a civiliza­tiei de tip modern, bazata pe idolatria consumului, pe dorinta, pe idolatria ideologiilor – credinta oarba intr-o ideologie, fie ca e vorba de comunism, de marxism, de liberalism si asa mai departe. Acestea sunt structuri de gandire care au o functie si o putere relativa. Ele sunt imbratisate ca si cum ar fi dumne­zei. Şi din aceasta optiune deriva multe din rataciri, iar cea mai teribila este caderea in nesimtirea impietrita, cand s-a impietrit sufletul. Atunci esti mort: optiunea ta este pentru materie.

Iar instrumentele si tehnicile prin care esti chemat la aceasta optiune sunt multiple. Uite, televiziunile, de exemplu, sunt o asemenea teh­nica, sau cultura mall-ului – invitatia la stilul acesta de viata bazat pe prioritatea obiectului, si nu a persoanei. Sunt tehnici la care individul are acces cotidian, clipa de clipa, ceas de ceas – acces atat de comun, atat de curent si de in­sidios, atat de prezent, incat aproape ca nu mai are loc sa opteze, nu mai gaseste alternativa.
Puterea „statului magic” este extraordinara.

Noi am intrat sub aceasta dictatura a statului magic, care a inceput cu una dintre cele mai teri­bile revolutii, si cea mai primejdioasa, care a fost revolutia sexuala. Or, utilizarea acestor puteri ale trupului — care sunt puterile perisabile ale lucru­lui mort —, utilizarea puterilor trupului impotriva sufletului este o tehnica diavoleasca, cea mai eficienta pentru devierea omului. Fiindca acolo sunt promisiunile prin placeri, acolo sunt toate. Din momentul in care pornografia devine domi­natoare, stapaneste spatiul intim, privat, relatia barbatului cu femeia; fortele sufletesti ale omului sunt confiscate de aceste puteri demonice ale sta­tului magic. Şi atunci omul nu-si mai apartine. Din clipa aceea, el nu mai are controlul propriei sale persoane. E inconjurat de alte forte.

– Cum vedeti iesirea?

– Singura cale de iesire, dupa parerea mea, este adusa prin cultura credintei si a vietii. La cultura vietii noi putem cauta. Fara indoiala, sunt diverse cai de intoarcere de la moarte la viata ale omu­lui modern — pentru ca acesta a murit sufleteste, dupa cum spune Tolstoi, este „cadavru vertical” — si cea mai sigura este calea credintei.

Nu vad o cale mai sigura decat calea prin credinta. De aceea este extrem de importanta nu numai „stra­tegia” liturgica a Bisericii, ci si strategia ei misio­nara, fiindca omul trebuie intalnit, trebuie cautat si pe strada. Şi, ca sa-l cauti pe strada — sa-l cauti, altminteri spus, in momentele neconventionale -, pentru asta trebuie ca tu insuti, cu adevarat, sa fii urmator al lui Hristos. Adica sa devii pro­povaduitor, sa devii apostol. Dupa parerea mea, lucrul cel mai important este functia de apostolie a credinciosului. Fiecare trebuie sa-si asume o asemenea functie, adica sa-L propovaduiasca pe Hristos in toate formele cu putinta. Şi atunci creste puterea Bisericii — in fond, asta inseamna Biserica: suntem noi, toti, Trupul lui Hristos.

Daca insa crestinul cade in capcana schizoidiei — este una la biserica si alta dupa ce a iesit de la Liturghie — atunci el nu mai devine o forta pentru restaurarea si regasirea celorlalti. Din contra, este o forta vicleana. Prin urmare, el trebuie sa fie una in cuvant si fapta. Una in Dumnezeiasca Liturghie si acelasi dupa Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ar­monizata viata cotidiana cu invatatura evanghelica. Nu se poate altfel. Daca el nu face din ciclul acesta al Evangheliei ciclul vietii lui, al biografiei lui, atunci nu are nici o putere — si nu-l urmeaza nimeni.

De aceea, cred ca schimbarea lumii trebuie sa inceapa cu schimbarea ta, cu tine insuti. Asa cum ne spune Mantuitorul in pericopa evan­ghelica a femeii lapidate — cand le spune tuturor sa loveasca cu piatra cel care nu are nici un pa­cat, si in momentul acela, mustrati fiind de cu­get, au lasat toti pietrele si au plecat. Cu asta incepe, cand te poti uita inlauntrul tau si vezi cat esti de pacatos si cat ai de lucru cu tine — atunci incepe schimbarea lumii, acolo incepe in­totdeauna transformarea universala a existentei: cu tine, cu transformarea ta se petrece un lucru de incidenta universala, cosmica.

De aceea nu e mai important un savant care a luat un premiu Nobel, cum spune Petre Ţutea, decat o taranca analfabeta care se roaga. Cu ea incepe transformarea lumii la scara universala — nu cu savantul, cu ala nu se intampla nimic, e in moarte. El poate sa fie pentru ceilalti marturia mortii.

– Da, dar un savant care a luat premiul Nobel, cum ar fi trebuit sa-l ia Paulescu, si are si credinta lui Paulescu, poate schimba si o lume.

– Atunci poate schimba si o lume.

„Moartea e moarte, nu este alternativa la viata!”

– Pana la urma, cum a fost perceputa de comu­nitatea stiintifica intoarcerea dumneavoastra la cre­dinta si marturia pe care o dati in mediul universitar?

– Sigur, sunt oameni care au intelegere si con­simt la tipul acesta de experienta. Sunt insa foarte multi care o privesc ca pe-o ciudatenie, adica nu se­sizeaza incordarea gandului celui care vrea sa aduca in actul de cunoastere aceasta noua unitate intre stiinta si credinta. Şi atunci il vad ca pe un om care e si el pe-acolo, care trebuie tolerat. Ei aplica stra­tegia „multiculturalismului”. Adica: „Domnule, este si asta, sigur ca da, il lasam deocamdata — dar totusi sa fim atenti asupra lui, ca s-ar putea sa fie un fundamentalist periculos, care nu este in conformitate cu corectitudinea politica, ca uite, nu-i de acord cu homosexualii, cu pornografia, cu nu stiu ce. Şi atunci trebuie sa fim atenti, ca are alune­cari fundamentaliste”. Deci sunt si dintre acestia.

– Ca tot ati adus vorba despre homosexuali, de curand a fost un intreg scandal legat de faptul ca, de cativa ani, in Liceul „George Cosbuc” din Bucuresti se face propaganda homosexuala.

Sunt deja copii care sunt influentati si care sunt solidari cu „destinul gay-lor”, altii care sunt timorati si nu spun acasa, pentru ca o reactie a parintilor le poate crea necazuri la scoala… In ce masura se justifica — inclusiv din punctul de vedere al libertatii — sa vii intr-o tara ca a noastra, cu traditia ei, si sa incepi sa faci propaganda „gay” in numele diversitatii?

– Nu se justifica, pentru ca, vedeti, aceasta pro­paganda bizara este contrara programului oricarui principiu de ordin pedagogic. Şi asta in privinta scopului pentru care functioneaza unitatile sco­lare, care sunt constituite pentru un program de instruire. Programele formative pot sa fie eventual adiacente, corelative programelor de instruire — si, in general, ele sunt cumva libere, deci nu pot sa de­vina program al scolii. Dupa opinia mea, o scoala care adopta un asemenea program incalca legea.

– Cum erau comunistii prin anii ’40…

– Exact, cei care mai ieri erau in ilegalitate, acum organizeaza marsuri, parade si incearca sa se impuna la nivelul tuturor institutiilor, ca si cum s-ar incerca instaurarea unui nou tip de totalitarism.

In ceea ce priveste aparitia propagandei “gay” in sistemul de invatamant romanesc, cred ca problema este legata de optiunea ferma a institutiilor statului. Daca in modul de concepere si de organizare a po­liticilor scolare nu sunt principii ferme, clare, atunci pot aparea asemenea alunecari. Eu, de pilda, sunt un credincios, dar la cursul meu de istoria sociologiei nu predau convingerile mele de credinta, ci tin cursul de istoria sociologiei. Pentru asta sunt chemat acolo. Sigur ca il gandesc intr-un asemenea mod incat sa atrag atentia asupra unui caracter mai cu­prinzator al cunoasterii in sociologie, datorat mari­lor sisteme sociologice, dar nu pot sa deviez. Cand il prezint pe Max Weber, il prezint pe Max Weber. In momentul in care as veni cu asemenea chestiuni adiacente la o programa scolara, as incalca legea.

Astfel de lucruri sunt insa posibile daca in­stitutiile statului nu sunt eficiente, daca nu sunt clare in ceea ce priveste optiunea pentru o conceptie pedagogica de formare a tineretului. Daca noi vrem, prin politica statului, sa cream un tineret receptiv la familia heterosexuala, ca­pabila de procreare, atunci sigur ca eu nu pot sa consimt ca scoala, de pilda, sa promovez „fami­liile” de alt tip, care contrazic modelul familiilor heterosexuale — decat daca admit ca asta nu e o problema a statului roman. Daca nu e o pro­blema a statului roman, atunci da. Deocamdata vedem exact care este problema statului roman.

Deci avem in fata o chestiune foarte serioasa. Nu exista nici o dezbatere publica pe aceasta tema in momentul de fata, si din cauza aceasta exista si o asemenea confuzie. Pentru ca cei care ar trebui sa organizeze o dezbatere publica sunt timorati (ma refer la institutii, la cultura institutionala), iar in rest cei care promoveaza aceste modele socotesc ca sunt „modele alternative”. Dar nu e un „model alternativ”, dupa cum moartea nu poate fi o alter­nativa la viata. Moartea e moarte, nu este alterna­tiva la viata. E moarte, e sfarsitul vietii. Daca nu e familie heterosexuala, inseamna ca nu e familie, nu are una dintre functiile fundamentale ale familiei, care este procrearea, nasterea de copii.

Adica are nevoie statul roman sa aiba copii, sau nu are? Daca nu are, atunci sigur ca se poate dis­pensa de politica in domeniul asta. Dar daca are ne­voie de copii, are nevoie de soldati, are nevoie de platitori de impozit si celelalte, atunci totusi trebuie sa aiba grija de familia heterosexuala. Este o problema-cheie in orice sistem, una dintre problemele care trebuiesc discutate la nivel de politica a statelor. Or, in clipa de fata, ciudatenia este ca sunt state care se abat de la acest principiu. Adica stim foarte bine ca sunt legi care creeaza confuzie, adica duc la o stare de confuzie si de anarhie intr-o societate — si atunci, intr-un asemenea stat, sigur ca este foarte greu sa lupti impotriva acestor curente ale disolutiei.

„Lumea se gaseste in momen­tul acesta intr-o criza de mame”

Parerea mea este ca, si in aceste situa­tii, tot prin credinta vine salvarea. Tot prin cultura credintei, adica tot optiunea catre cultura vietii. Noi nu am definit foarte bine ce inseamna si despartirea asta intre cul­tura vietii si cultura mortii. Noi credem, de exemplu, ca stilurile de viata care se ba­zeaza pe consum si pe placeri sunt „adevarata viata”. Nu este adevarat! Acolo e moar­tea. Dar toate lucrurile acestea, nici ele nu sunt lamurite, nu sunt dezbatute. Tinerii afla foarte tarziu — de obicei cand se intam­pla ceva in viata lor, care ii readuce la redes­coperirea dimensiunii sufletesti, adica a chi­pului divin din ei. Pana atunci stau rataciti.

– Practic, societatea nu le mai ofera alternativele sanatoase, sau acestea nu mai sunt deloc evidente.

– Da, sigur. Iar daca exista, sunt ime­diat etichetate ca fiind „fundamentaliste”. Intotdeauna raul este abuziv, zgomotos si obraznic, in timp ce binele e silentios. Dumnezeu este delicat. Cultura vietii este, in fond, cultura mangaierii. Dumnezeu mangaie. Eu am doua nepotele care sunt o minune, si mi-am dat seama si prin experienta lor cat de importanta este maternitatea, mama. Este fundamentala. Cat de mult a insemnat faptul ca mama lor le-a dus la biserica sistematic, le-a impartasit!

Deci mama este de o importanta cruciala in tot ce inseamna cres­tere spirituala a copilului. Traian Braileanu spunea ca din egoul matern se naste spiritual copilul – insa, daca este sa fim mai precisi, eu as zice ca din inima mamei se naste spiri­tual copilul, din dragostea ei, din dragostea ei pentru Dumnezeu. Parintele Nicolae de la Manastirea Sitaru spunea ca lumea se gaseste in momentul acesta intr-o criza de mame, intr-o criza a maternitatii, si ca asta este una dintre cauzele ratacirilor. Conteaza enorm ce face mama cu copilul ei. E o cheie, acolo se pune „caramida zidirii”. De aceea, zic eu, in tot ce inseamna binele acesta al familiei, al copilului, al comunitatilor in care traim, nu trebuie sa asteptam prea mult de la civilizatia actuala sau de la cultura institutionala.

– Ci de la Dumnezeu, sa cerem de la El…

– Da. Şi nici sa nu ne mire cand nu ne vin ajutoare din cele care tin de starea lumii, adica de la civilizatie, de la institutie. Nu trebuie sa ne mire si nici nu trebuie sa ne suparam, fi­indca, asa cum spuneam, omul, vrand-nevand, tot e legat in chip firesc, relational, de ceea ce este marturia lucrarii lui Dumnezeu in lume. Cultura mangaierii. Dumnezeu mangaie sufle­tul, deci vine prin mangaiere, prin alinari, nu vine in formele in care vine civilizatia, bruscand.
Şi muzica moderna, si toate formele acestea de manifestare a civilizatiei sunt o nenorocire.

Eu nu merg neaparat pe ideea lui Freud a „raului civiliza­tiei” – pentru ca Freud, saracul, deplangea faptul ca civilizatia il opreseaza si il indeparteaza pe om de placere. Şi cerea chiar mai multa placere in lume,el vedea eliberarea in placere. Or, in placere nu este eli­berare, este inlantuire. Placerile te inlantuiesc, sunt vicii – altminteri spus, dependente. Asa cum e de­pendenta de pornografie. Ati vazut, cand ati facut aceste studii ati descoperit cateva tipuri de adictii noi, de dependente noi: dependenta de televizor, de pornografie, de Internet, de telefonul mobil…

Eu cred ca noi ar trebui sa ne asumam aceasta responsabilitate – ma refer la intelectualul din Biserica, cel care este chemat sa promoveze ceea ce eu as numi cultura vietii. Este raspunderea lui. Şi aici intelectualul specialist intr-un domeniu sau in altul trebuie sa-si asume aceasta raspun­dere. De pilda, este clar ca biologul trebuie sa dea un raspuns la ce inseamna „cultura vietii” atunci cand este privita din biologie. Ce inseamna „cul­tura vietii” atunci cand este privita din fizica. Ce inseamna „cultura vietii” atunci cand este privita din medicina, din sociologie, din psihologie… Astea sunt raspunsuri pe care, dupa parerea mea, intelectualul militant din Biserica, marturisitor al lui Hristos, trebuie sa si le asume.
(va urma)

Interviu realizat de Virgiliu Gheorghe

Surse: Război întru CuvântFamilia OrtodoxaZiaristi Online

Foto: Dinu LazarFotomaniacu’ si Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 81 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 193 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1433 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 183 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1256 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics