Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
iunie 25, 2018, 6:09 pm
Soare
Soare
26°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 23%
Vânt: 4 km/h N
Răsarit: 5:32 am
Apus: 9:04 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Durerea Lumii
Romania, mentionata tot mai des pe lista inchisorilor secrete ale CIA
Aciduzzul | 15 septembrie, 2010 | 1 comentarii | 241 vizualizari |
(1 voturi )

Jurnaliştii de la Associated Press au dezvăluit în exclusivitate informaţii conform cărora CIA a interogat şi torturat prizonieri de război în Guantanamo Bay cu mult înainte de data care a fost declarată iniţial de autorităţile americane. De asemenea aceştia confirmă faptul că CIA s-a folosit de închisori secrete în tari din estul Europei, printre care şi România. În ciuda faptului că autorităţile române au negat cu vehemenţă existenţa acestora, reiese din ce în ce mai clar că România a deţinut pe teritoriul ei cel puţin o astfel de închisoare secretă. Convenţia de la Geneva ignorată. Conform AP primii deţinuţi de război au fost transportaţi în închisoarea din Guantanamo Bay pe 24 septembrie, 2003 şi nu în 2004. Câteva luni mai târziu aceşti prizonieri au fost luaţi şi transportaţi în alte locaţii pentru a împiedica Curtea Supremă de Justiţie a SUA în a oferi orice fel de asistenţă juridică acestor prizonieri.

În acest fel agenţii CIA au putut să îşi desfăşoare nestingheriţi activitatea de tortură şi interogare, încălcând astfel Convenţia de la Geneva cu privire la modul de tratare a prizonierilor de război.

Aceste detalii au fost puse cap la cap de ziariştii de la AP după ce au studiat orarele de zbor făcute de avioane, cât şi din discuţiile purtate de aceştia cu actuali sau foşti oficiali americani familiarizaţi cu programele CIA de încarcerare, care au primit informaţii de la Pentagon, CIA, Departamentul de Justiţie american sau Casa Albă.

Reţeaua de închisori

Una din primele închisori care opera în Tailanda, cu numele de cod “Ochi de pisică” a fost închisă în 2002, iar alta din Polonia a fost închisa în toamna 2003, pentru că urmau să deschidă o alta în Bucureşti.

Pentru că organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului dar şi jurnaliştii au început să pună întrebări cu privire la aceste locaţii secrete, CIA avea nevoie de noi închisori unde să transfere aceşti prizonieri.

Unele din transferurile făcute de CIA, prin aceste locaţii secrete, menţionează în mod clar închisori din Afganistan, Polonia, România, Maroc, Lituania sau Guantanamo Bay.

Închisoarea CIA românească cu nume de cod “Britelite”

Unul din aceste zboruri s-a desfăşurat pe următoarea rută: prizonierul Mustafa al-Hawsawi a fost luat din Kabul de către CIA, cu un avion Boeing 747, a fost dus în Szymany, Polonia, de unde echipa CIA a preluat pe Khalid Sheikh Mohammed pe care la dus la Bucureşti, în noua închisoare cu nume de cod “Britelite”. Următoarea oprire a fost la o închisoare din Rabat, Maroc unde CIA avea un centru de interogare.
Printre metodele de interogare şi tortură folosite s-a numărat simularea cu înecarea, aşa zisul “waterboarding” sau interogări făcute cu pistolul la tâmplă, lucru întâmplat se pare în închisoarea din Polonia.

Casetele video CIA

CIA nu a şters se pare toate înregistrările video cu interogările prizonierilor de război suspectaţi de terorism, făcute în închisorile secrete din afara Statelor Unite.

Associated Press a anunţat faptul că două casete şi o întregistrare audio au fost găsite într-o cutie rătăcită sub un birou al celor de la CIA. Acestea nu conţin imagini cu tortură, precum se presupune că ar fi fost în cele peste 90 de casete distruse de CIA, ci doar simple interogări făcute în închisoarea clandestină din Maroc.

Aceste casete se pare că ar fi singurele care nu au reuşit să fie distruse. Ele sunt o sursă valoroasă de informaţii cu privire la cei patru ani de interogări secrete făcute în aceste închisori, şi ajutorul primit din partea unor guverne din ţări precum Pakistan, România, Polonia, Lituania, Maroc, etc., ţări care au negat că le-au găzduit.

Unele din aceste ţări erau pe lista popoarelor care încălcau flagrant drepturile fundamentale ale omului utilizând metode de tortură împotriva propriilor cetăţeni.

Tortura prizonierilor de război

Ramzi Binalshibh unul din presupuşii terorişti a fost arestat în Pakistan pe 11 septembie, 2002. A fost transportat cu un avion militar în Afganistan unde, conform documentelor FBI, a fost legat cu cătuşe la mâini de tavan, în timp ce era forţat zeci de ore să asculte muzică hard rock cu difuzoarele date la maxim. Pe 17 septembrie 2002 a fost mutat cu avionul în Maroc. În martie, 2003 a fost transportat în închisoarea secretă din Polonia numită “Quartz”.

Khalid Sheikh Mohammed cel care se presupune că ar fi fost creierul atentatelor de la 11 septembrie 2001, a fost arestat şi el la începutul lui 2003 şi transferat şi el în închisoarea din Polonia. În acest fel declaratiile celor doi puteau fi comparate mult mai uşor de către cei care-i interogau. Pentru că Binalshibh nu coopera a fost supus unor metode avansate de slăbire ~prin dietă lichidă~ şi interogări dure.

Pe 6 iunie, 2003 a fost mutat înapoi în Maroc. În septembrie 2003 acesta, împreună cu alţi trei deţinuţi au fost transportaţi în închisoarea din Guantanamo Bay. Aici urmau să fie judecaţi în faţa unui tribunal militar, dar de teama faptului că Curtea Supremă a Statelor Unite le va da dreptul la un avocat, administraţia Bush a decis să îi mute iar în Maroc. În toamna lui 2004 aceştia au fost mutaţi în închisoarea secretă din Bucureşti, care se pare că era formată din şase celule care aveau pe perete câte un ceas şi o sâgeată poziţionată cu direcţia către Mecca.

În septembrie 2006 preşedintele George Bush a anunţat oficial că 14 terorişti, printre care şi Binalshibh, au fost transferaţi în închisoarea din Guantanamo Bay, anunţ survenit după ce ultimele închisori secrete din România şi Lituania au fost închise.

Ajuns din nou în Guantanamo, probabil datorită interogărilor şi tratamentului dur la care a fost supus anterior, Binalshibh se pare că a început să aibe un comportament ciudat, semne că devenise dezechilibrat mintal. Printre altele începuse să distrugă camerele de supraveghere şi să arunce în ele cu propriile fecale. Alte înregistrări arată că acesta avea impresia că cineva îi scutură patul şi celula în mod intenţionat. De asemenea începuse să aibe senzaţi permanente de furnicături, ca şi cum corpul îi era invadat de ceva, dezvoltând un tic nervos de a se scărpina continuu.

Judecată pentru toţi

Cu toate că au trecut aproape 9 ani de când a fost capturat, atât Binalshibh cât şi ceilalţi, nu se ştie când vor fi duşi în faţa unui tribunal militar sau civil pentru a fi judecaţi, în ciuda faptului că unii dintre ei şi-au asumat faptele pentru care sunt acuzaţi.
Asociaţia pentru protecţia drepturilor civile americane, ACLU, a declarat prin Jameel Jaffer reprezentantul lor în materie de drept, că aceste închisori secrete au încălcat Convenţia de la Geneva iar oficialii care au autorizat aceste locaţii secrete şi programele de tortură trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Sursa: Gandacul de Colorado

One comment

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 19 aprilie, 2014 | 2 comentarii | 3656 vizualizari | 12 voturi

Cât a plătit Omenirea pentru înființarea statului ISRAEL? Partea întâi Mărturia unui evreu foarte bine informat: BENJAMIN H. FREEDMAN. Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele mondiale? Opinia unui evreu care a fost în mijlocul evenimentelor. Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010. Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, […]

Autor: Aciduzzul | 6 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 273 vizualizari | 2 voturi

Alexandra Davidoiu Au trecut 70 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureştiul, capitala României, a fost ţinta unui masiv bombardament al aviaţiei americane. Au fost vizate ţinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se […]

Autor: Aciduzzul | 11 septembrie, 2013 | 2 comentarii | 1082 vizualizari | 7 voturi

Este 11 septembrie, asa ca trebuie sa dam cezarului ce-i al cezarului. Asadar, trebuie sa vorbim putin dspre 9/11 probabil ceva mai aplicat si mai putin elogios decat o face mainstream media. Principala inspiratie a acestui articol o constituie interviurile cu Dr. Alan Sabrosky (Former Director of Studies at the US Army War College), care […]

Autor: Aciduzzul | 6 septembrie, 2013 | 0 comentarii | 578 vizualizari | 4 voturi

Autor: Aciduzzul | 21 august, 2013 | 0 comentarii | 265 vizualizari | 4 voturi

Documents déclassifiés officiels du FBI : Nombre de Juifs en Europe(années 40) divulgués. L’animateur de l’émission « L’Autre Monde« , sur la radio québécoise CHOQ.FM (Shock.fm pour la partie anglophone), présentée par François Marginean, affirme lors d’une émission du 11 Avril 2011, que des documents du FBI classés dans les années 40-50 puis déclassifiés en […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics