Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 22, 2017, 7:27 am
Ceaţă
Ceaţă
10°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:39 am
Apus: 6:20 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Spirit romanesc
Rusofobia romanilor
Aciduzzul | 14 decembrie, 2012 | 0 comentarii | 323 vizualizari |
(1 voturi )

Matei Udrea

De ce am ajuns sa ii uram pe rusi[1]

1878 este anul in care „cauza Rusiei in Romania a fost pierduta pentru totdeauna”. Tensiunile au aparut cand romanii si-au dat seama ca „aparatorii ortodoxiei” voiau, de fapt, sa-i transforme in gubernie Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care romanii il incearca fata de rusi a fost, dupa toate probabilitatile, razboiul dintre acestia si turci din 1806-1812, „sase ani in care pamantul Principatelor avea sa slujeasca din nou de camp de batalie. Si daca, in saloanele din Bucuresti si din Iasi, doamnele vor invata valsul, iar barbatii vistul si faraonul (jocuri de carti – n.r.), la tara mizeria, jaful si hotiile vor atinge un nivel nemaicunoscut pana atunci”[2].

Ironia e ca, initial, romanii i-au intampinat cu entuziasm pe „eliberatorii” rusi. „In timpul razboiului din 1768-1774, boierii moldoveni, in marea lor majoritate, imbratisasera cu inflacarare cauza Sfintei Rusii, care, punandu-se in fruntea unei noi cruciade impotriva necredinciosilor, avea sa scape popoarele crestine de sclavia in care erau tinute de secole. O multime de calugari rusi, sositi in Principate, in Transilvania si in toata Peninsula Balcanica, pregatisera de mult terenul, dovedindu-se propagandistii cei mai eficace ai acestor miscari populare si de simpatie fata de «Rusia pravoslavnica». Mii de volintiri (voluntari – n.r.) din Moldova si Muntenia se angajasera in armata rusa; la sfarsitul razboiului, erau 12.000″ [3], ceea ce inseamna ca peste 1% din populatia barbateasca se inrolase la rusi.

In toiul iernii, un sat intreg alungat pe camp

Romanii si-au dat insa destul de repede seama ca se inselasera, iar „eliberatorii” rusi nu erau aparatorii crestinatatii, ci doar soldatii unui alt imperiu, mai vorace chiar decat ingrozitorii turci. „Pe masura ce adevaratele planuri ale tarilor se dadeau pe fata, marii boieri incepusera sa intre la banuiala.

Pe de alta parte, comportamentul trupelor rusesti de ocupatie din timpul razboiului din 1787-1791 intunecase mult imaginea Rusiei in ochii poporului”. Din epoca ne-au ramas marturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau rusii pe teritoriul Moldovei si al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general in armata rusa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, nota in „Memoriile” sale un episod petrecut in Moldova in timpul campaniei din iarna anului 1788:

„Iata un exemplu, dintr-o mie, de ce era in stare cruzimea rusilor”. Enervat pentru ca o furtuna ii afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit sa fie decapitati prizonierii tatari, iar un evreu suspect sa fie legat gol de un stalp si stropit cu apa la minus zece grade Celsius, lasandu-l sa moara inghetat. Apoi a dat foc unui sat intreg si i-a alungat pe locuitori pe camp, in ger si zapada, lasandu-i sa moara de frig si de foame. In final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fusesera ucise sa fie stranse si trimise in Rusia, pe mosiile sale.

Desi lefegiu in armata tarului, nobilul francez nu impartasea metodele pe care le foloseau colegii sai rusi: „Am putut judeca grozaviile la care ofiterii nostri se dedau prea adesea in Moldova si, chiar daca n-as fi fost martor, as fi putut judeca si dupa teama cumplita de care este cuprins, dintr-o data, un taran moldovean cand vede ca-i intra in casa o uniforma ruseasca. Ramane impietrit si nu mai este in stare nici sa zica, nici sa faca ceva.

Degeaba ii ceri, il rogi, ii dai bani ca sa-ti faca vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic si ramane ca o stana de piatra. […]”. Deja, in timpul razboiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din tarile romane nu le mai erau favorabili rusilor, pe care-i priveau cu teama si-i suspectau (justificat) ca vor „uita” sa mai plece.

Iata ce scria un alt francez in timpul razboiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situatie precum a oamenilor acestia, banuiti de rusi ca i-ar prefera pe austrieci, in timp ce acestia ii cred mai legati de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintai la fel de mult cum se tem de intoarcerea celor din urma. […] imprejurarile in care s-a aflat Rusia in 1812 ne-au silit sa nu cerem decat Prutul”.[4]

Napoleon Bonaparte i-a salvat pe romani

Prima data cand Rusia a fost foarte aproape de a anexa tarile romane s-a intamplat in 1812. La capatul unui razboi de sase ani, tratativele dintre rusi si turci se impotmolisera pentru ca primii doreau anexarea Principatelor. Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde imparatul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost intamplarea providentiala de care aveau nevoie in acea clipa romanii. Incoltiti, rusii s-au multumit cu putin.

Dar dedesubturile pacii de la Bucuresti, din 1812, in urma careia Romania a pierdut Basarabia, sunt neclare si astazi, dupa 200 de ani. Invazia franceza in Rusia era iminenta si nu exista explicatii logice pentru care marele vizir Ahmet-pasa si marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasa. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei saptamani mai tarziu, Napoleon intra in Rusia. S-a vorbit indelung de tradare. Opiniile istoricilor sunt impartite. Dar turcii n-au avut dubii.

Dupa intoarcerea la Istanbul, vinovatii au fost judecati, marele vizir – destituit si exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat impreuna cu fratele sau, Panait. Era insa tardiv. Pe de alta parte, banuielile romanilor se dovedisera intemeiate. Comentariul contelui de Langeron arata adevarata tinta a rusilor: „imprejurarile in care s-a aflat Rusia in 1812 ne-au silit sa nu cerem decat Prutul, si inca am fost foarte multumiti ca am capatat aceasta frontiera”.

Rusii, mai corupti decat turcii

In materie de administratie, rusii s-au dovedit mai hrapareti decat turcii. Citam din nou din memoriile lui Langeron in cartea „intre Orient si Occident”: „Generalul Zass, insarcinat la Craiova cu supravegherea comertului intre Vidin si Ardeal, dubland taxa pe fiecare balot de marfa, a izbutit sa-si insuseasca sume fabuloase si a fost gasit, la intoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducati de aur, ascunsi in doua butoaie.

La Bucuresti, generalii Engelhart si Isaiev vindeau autorizatiile de tranzit ale marfurilor, iar cazacii si colonelul Melentiev luau bacsisuri pentru trecerea marfurilor in contrabanda”.[5] Dupa retragerea rusilor, in 1812, tarile romane au ramas in haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toti calatorii care sosesc din tinuturile acelea spun ca Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupa de sase ani si ca va fi nevoie de multa munca si de grija ca sa arate iar asa cum erau inainte”.

La 1830, romanii se saturasera de „fratii crestini”.

„Atatea nenorociri adunate, din vina, directa sau indirecta, a ocupantului, aveau sa exacerbeze in tara sentimentul antirusesc si, fapt nou, de acum inainte, avea sa fie un sentiment generalizat in toate paturile populatiei”. [6] Teama ca rusii nu vor mai pleca este ilustrata de Saint-Marc Girardin (scriitor si politician francez) printr-o replica amuzanta data de un taran boierului sau: „Conasule, ii vad ducandu-se, venind inapoi si intorcandu-si spatele unii altora, ca la joc. Ca sa plece, ar trebui sa se intoarne cu spatele catre noi, toti deodata!”.

„Razboiul” aliatilor ruso-romani de la 1877-1878

Consolidarea „simpatiei” pe care poporul roman avea s-o nutreasca fata de rusi s-a produs dupa incheierea Razboiului de Independenta, in 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite si Rusia, petrecute dupa infrangerea Turciei, sunt prea putin cunoscute. Dupa ce a fost salvata de la infrangere de interventia armatelor romane conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al Romaniei), Rusia n-a mai recunoscut tarii noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei judete din Basarabia de Sud care apartineau Principatelor in acel moment, in ciuda opozitiei disperate a domnitorului Carol si a clasei conducatoare, in frunte cu I.C. Bratianu si Mihail Kogalniceanu.

Romanii, buni in fata Plevnei, „uitati” la tratative

A fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, in primavara lui 1878, pana in pragul razboiului intre fostii aliati. Pacea dintre Turcia si Rusia s-a incheiat la San Stefano (Turcia), in 19 februarie 1878, fara participarea Romaniei. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, in „Carol I al Romaniei”, modul in care au procedat „aliatii” rusi: „Guvernul de la Bucuresti a luat cunostinta de continutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul «Jurnalului de St. Petersburg» trimis de generalul Iancu Ghica.

Acest act «de uimitoare nerecunostinta a Rusiei fata de aliata sa» consacra, printre altele, independenta Romaniei, insa cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza ca Sublima Poarta va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunarii si Insula serpilor catre Rusia, care, la randul sau, isi rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodata, spre disperarea cercurilor conducatoare de la Bucuresti, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul romanesc, timp de doi ani, a trupelor rusesti care stationau in Bulgari”.[7]

Rusii asediaza Bucurestii

Aceste intamplari au adus armatele celor doua tari pe picior de razboi. „Vadit nemultumit de atitudinea protestatara a Guvernului de la Bucuresti, (cancelarul rus – n.r.) Gorceakov tinea sa-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigenta a cercurilor politice de la Petersburg in privinta dreptului de trecere a trupelor rusesti. Mai mult, cancelarul sublinia ca, in eventualitatea in care autoritatile de la Bucuresti se opun unei asemenea actiuni, tarul «va ordona ocuparea Romaniei si dezarmarea armatei romane»”.[8]

Romania n-a cedat si s-a pregatit de razboi. „O asemenea stare de spirit era evocata si de reprezentantul britanic la Bucuresti, colonelul Mansfield, care concluziona ca «sentimentul antirus in aceste Principate a ajuns la apogeu»”, se consemneaza in lucrarea numita mai sus. „[…] trupele rusesti au primit ordin sa ocupe Romania. Bucurestii au fost asediati. in fata acestei primejdii, Bratianu il convinge pe Carol I sa iasa din capitala si sa se puna in fruntea ostilor romanesti din Oltenia. Ne aflam atunci in pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o pozitie avantajoasa, pentru prima si singura data in istorie”[9].

„Prietenia pentru Rusia era sfarsita”

Interventia marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei catre Bosfor si Marea Mediterana, a pus capat acestei situatii dramatice prin Congresul de la Berlin. Romania a pierdut Basarabia, primind in schimb Delta Dunarii si Dobrogea.
In planul perceptiei populare, Rusia devenise insa, o data pentru totdeauna, inamicul public numarul unu. Constantin Bacalbasa (1856-1935, om politic si ziarist) concluziona:

„Din ceasul acesta, prietenia romanilor pentru Rusia era sfarsita. in tara naste, deodata, simtirea antirusa. Rusii sunt de acum priviti cu raceala sau cu dusmanie. Conflicte zilnice se intampla in toata tara cu militarii rusi. Ingratitudinea ruseasca, cat si calcarea fara pudoare a angajamentelor luate formal prin conventiunea din 4 aprilie 1877 revolta toate sufletele romanesti. Cauza Rusiei in Romania este pierduta pentru totdeauna”.

Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate astfel: „Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastarile, incendierile, furturile, violurile si umilintele aduse romanilor de catre armatele tariste au produs o distrugere decisiva a imaginii vecinului de la Rasarit. […] Anul 1878 este pragul de la care in mentalul colectiv romanesc se instaleaza fenomenul rusofob, pe un puternic fond nationalist.

A doua tradare, cea din Primul Razboi Mondial, si apoi infiltratia comunista in presa si politica romaneasca de pana in Al Doilea Razboi Mondial vor duce la aparitia sentimentului solid de ura impotriva Rusiei, ura care a purtat trupele romane dincolo de Nistru, care n-a slabit nici sub regimul comunist, producand o incredibila expulzare a trupelor sovietice din tara in 1958, si care functioneaza si astazi la aceleasi dimensiuni aparent interminabile”[10].

Atentate, tradare, tezaur, Basarabia, Bucovina

Incidentele ruso-romane nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Bratianu si fiul sau, Ionel I.C. Bratianu, au fost tinta a numeroase atentate organizate de rusi. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Bratianu, nota intr-o scrisoare: „Rusia era inversunata impotriva tatei si a fost initiatoarea acelor atentate contra lui”. in baza documentelor studiate, rezulta ca miscarile taranesti din 1888 si 1907 au fost initiate de instigatori ai rusilor, care aveau in plus si agenti de influenta in politica si in presa.[11]

Evenimentele din Primul Razboi Mondial, in care armata rusa a fugit de pe campul de lupta in 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolsevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, in care U.R.S.S. a anexat din nou Basarabia si Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea Razboi Mondial, ocupatia rusa din perioada 1944-1958, impreuna cu jafurile, violurile, violentele de tot felul si impunerea cu forta a comunismului.

Dupa 1990, instalarea in fruntea statului a lui Ion Iliescu, comunist instruit la Moscova, precum si ostilitatea Rusiei in (eterna) problema a Basarabiei nu au fost de natura sa atenueze sentimentele romanilor fata de vecinii din Rasarit.
Frictiunile intre Romania si Rusia continua si acum. Imperiul din Est a reactionat agresiv la intrarea tarii noastre in N.A.T.O. si U.E., iar relatiile dintre cele doua parti sunt caracterizate de specialisti ca fiind „tensionate”.

Grafica – Ion Maldarescu
————————————————————–
[1] Adevarul.ro, 4 noiembrie 2012 http://www.adevarul.ro/actualitate/istorie-rusia-romania-rusofobi-conflict-razboi-Carol-Bratianu-adevarul_0_803319812.html#
[2] Neagu Djuvara
[3] Ibidem, „intre Orient si Occident”
[4] Printul francez Joseph de Ligne
[5] Contele Louis Langeron, general in armata tarista
[6] Ibidem
[7] Dimitrie Onciu, „Din istoria Romaniei”
[8] Ibidem
[9] Ibidem
[10] Alex Mihai Stoenescu, „Esecul democratiei romane – Istoria loviturilor de stat in Romania, volumul II”
[11] Ibidem, „Istoria loviturilor de stat”

Sursa: Art-emis

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 188 vizualizari | 1 vot

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 350 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 3 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 426 vizualizari | 3 voturi

Aniela Radu AVEAM 11 ANI.Totul s-a petrecut in fata blocului meu din Strada Drumul Taberei nr.14, Sector 6, Bucuresti. Eu nu pot uita imaginile respective, nici mirosul de sange si nici strigatele militarilor chemati, debarcati din autocare si vanati in fiecare noapte in fata MAPN-ului pentru asa-zisa “Revolutie”!! Apartamentul meu era sub foc continuu tras […]

Autor: Aciduzzul | 26 octombrie, 2014 | 0 comentarii | 180 vizualizari | 4 voturi

Liderul PRM Gheorghe Funar a susţinut, luni, că poetul Mihai Eminescu “a fost asasinat” de evrei, “deranjaţi de scrierile politice şi de poeziile” sale, adevărul în legătură cu moartea sa fiind “falsificat” timp de 121 de ani, şi că acte medicale ale acestuia au dispărut din Biblioteca Academiei . Funar a susţinut, într-o conferinţă de […]

Autor: Aciduzzul | 20 octombrie, 2014 | 0 comentarii | 115 vizualizari | 1 vot

Maica Neonila Iubirea poartă un nume. Numele referă creatul la necreat într-un mod inexprimabil prin număr, fiindcă suflarea de viaţă este dar al energiei necreate, şi viaţa duhovnicească este împreună-lucrare între energia necreată şi cea creată, aşadar numele, care este pecetea Cuvântului în lumea creată, leagă fiinţa lucrului care-l poartă de Creatorul Său. Numărul referă […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics