Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 19, 2018, 4:18 pm
Predominant  înnourat
Predominant înnourat
21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 56%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:35 am
Apus: 6:25 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Arta-Cultura
Traditiile romanesti, intre arta si business
Aciduzzul | 18 februarie, 2010 | 0 comentarii | 735 vizualizari |
(2 voturi )

produse_traditionale_romanestiProdusele traditionale româneşti sunt din ce în ce mai puţine şi, din păcate, pe cale de dispariţie chiar în unele zone. Dincolo de semnificaţii, fenomenul reflectă până la urmă pauperizarea ţăranului român, pe fondul dispariţiei vechilor tehnici de fabricaţie, deoarece micii producători nu au acces la piaţă. Mai gravă este însă preluarea “brandului” de către companii mari, unele multinaţionale, şi transformarea produsului artizanal într-unul de larg consum, fără nicio tradiţie şi semnificaţii. Nici în ce priveşte vechile meşteşuguri precum încondeiatul ouălor, ţesutul, cusutul sau împletiturile, nu se întâmplă nimic spectaculos. Ele rezistă în timp, datorită pasiunii şi tăriei de caracter a celor mai în vârstă care le-au păstrat şi le transmit mai departe.

De multe ori, nici producătorii autohtoni nu se înghesuie să-şi certifice produsele, fiind conştienţi că fără promovare nu au nicio şansă pe piaţa naţională, nu mai vorbim de cea europeană. Se mulţumesc cu piaţa locală, unde oricum fac faţă cu greutate, deoarece cheltuielile de producţie sunt oricum mai mari, supravieţuind maidegrabă datorită clienţilor fideli, poate nişa pe care s-ar putea merge pentru a rezista.

Realizate, de cele mai multe ori manual, fără ingrediente artificiale, după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie, aceste produse reflectă până la urmă spiritul poporului român, creativitatea sa, fiind mărturie a influenţelor istorice, iar cel mai bine se vede în regiunile în care poporul roman a convieţuit cu alte naţii. Iar exemplele sunt de genul colacul secuiesc “kurtos kalacs” sau braga, o băutură răcoritoare turceasă.

Poate cel mai cunoscut şi mai renumit produs sunt cârnaţii de Pleşcoi. Când s-a vorbit pentru prima oară de ei? Începuturile se pierd în timp, s-au ţesut şi legende în jurul lor, unele care nici nu pot fi dovedite practic, până la urmă adevărul nici nu se mai ştie cu exactitate. Prima legendă susţine că Pleşcoii erau nişte simpli cârnaţi de casă din oaie, iuţi, uscaţi şi afumati, produşi în gospodăriile de pe Valea Buzăului… Până când Napoleon, în retragere după campania dezastruoasă din Rusia, s-ar fi oprit o noapte la Buzău, în casa unui boier care i-a pus împăratului pe masă ce-a considerat el mai bun… ţuica din zonă, babici şi Pleşcoi. Napoleon s-a îndrăgostit aşa de tare de cârnaţii cu pricina, încât a luat cu el, pe drumul către casă, mai multe kilograme de Pleşcoi.

Există şi o rezervă, de ordin istoric, pentru că niciun izvor (mai mult sau mai putin credibil) nu mentioneaza nici măcar posibilitatea ca Napoleon să fi trecut pe teritoriul actualei Românii la întoarcerea din Rusia, cu atât mai puţin prin casa vreunui boier buzoian. A doua istorie, care pare ceva mai credibilă, spune că reţeta cârnaţilor de Pleşcoi aparţine zarzavagiilor sârbi care s-au stabilit în zonă în secolul XIX şi care-au adus acolo şi reţeta de babic. Nemulţumiţi de gustul cărnii de oaie din regiune, care era mult diferit de cel de-acasă, sârbii ar fi decis să-şi condimenteze foarte puternic cârnaţii, să-i afume şi să-i usuce până la consistenţa unor bucăţi de lemn, pentru a-i putea mânca.

Mai există şi o variantă conform căreia secretul preparării cârnaţilor de Pleşcoi este deţinut doar de localnicii din vecinatatea comunei Berca, acolo unde s-a născut legenda haiducilor. Ei prindeau oile muntenilor bogaţi, când aceştia veneau la târg, la Buzău şi, ca să nu-i prindă potera cu prada vie, o făceau pastramă şi cârnaţi. Apoi, metoda lor de preparare a pastramei şi cârnaţilor a fost preluată de săteni, deoarece carnea era mai specială, pentru că era mai sărată, mai suculentă şi mai fragedă.

Aceastea sunt legendele. Oamenii din zona Buzăului au preluat reţetele din generaţie în generaţie, le-au dus mai departe, păstrând secretul fabricaţiei. În cele mai multe cazuri produc cârnaţii pentru consumul propriu, puţini sunt cei care şi-au făcut afaceri proprii şi s-au apucat să-i scoată la vânzare, numai că acum nu în drum, cum o făceau ţăranii de altădată, ci prin reţelele moderne de vânzare, deşi le este destul de greu să intre aici..

Din păcate, există şi companii care se folosesc de renumele acestor produse şi aduc pe piaţă mărfuri care nu au nimic de-a face cu produsul original, deoarece nu respectă în întregime procedurile de fabricaţie.

‘’Multă lume nu înţelege că trebuie respectat fluxul tehnologic. Eu o să fac o fabrică în care o să fie respectat întreg lanţul, de la maturare până la afumare’’, spune Traian Papuc, proprietarul Tri 94 Prod Com Buzău, cel mai cunoscut producător din zonă, care se plânge că nu este normal ca autorităţile să dea atestat pentru companii care ‘’fac afumarea pe celule electrice’’.

Toate etapele fabricării se fac manual, cu excepţia tocatului, care se realizează mecanic, condimentele fiind naturale, ceea ce face ca şi preţul produselor să fie mai mare comparativ cu cele obişnuite. Aşa se şi explică livrarea lor în locaţiile exclusiviste, în special pe sectorul HoReCa.

Deşi nu vrea să spună prea multe despre procesul de fabricaţie, Papuc recunoaşte că este o reţetă veche, din familie, pe care o foloseau părinţii lui, chiar dacă pe vreme comunismului era greu să faci afaceri, ba chiar ajungeai în puşcărie dacă aveai ceva iniţiativă. Ingredientele folosite sunt carne de oaie, carne de capră, iar în funcţie de grăsime se foloseşte şi carne de vită, la care se adaugă condimente naturale, adică usturoi, cimbru, ardei, şi bineînţeles sare. După aia cârnaţii sunt puşi în maţ şi daţi la fum. Valoarea totală a investiţiei făcute de Papuc se ridică la circa 700.000 euro, o parte fiind şi fonduri europene nerambursabile, dar ar mai fi necesare alte 300.000 euro, spune investitorul din Pleşcoi.

În localitate există la momentul actual cel puţin 5 familii care produc cârnaţi tradiţionali, după reţete moştenite de la părinţi după cum spun localnicii, iar dintre acestea neamurile Papuc şi Protopopescu sunt cele mai cunoscute. Doar primul s-a gândit să-şi facă o afacere după toate regulile şi să vândă la nivel naţional. Ceilalţi s-au mulţumit doar cu producţia pe plan local. Materia primă pentru realizarea carnaţilor de Pleşcoi, adică carnea de oaie, este asigurată de piata internă, de la producători din Bistriţa Năsăud, Sibiu şi Vrancea.
Cârnaţii de Pleşcoi au fost reflectaţi şi în artă, o premieră absolută în plastica românească, iar subiectul central a fost Eva, deoarece femeile au fost pastrătoarele tradiţiilor. Cei doi artişti care au materializat acest proiect, care poartă semnătura lui freelancerului Gheorghe Moisescu, sunt sculptorul Adrian Ilfoveanu, alături de fratele său artist fotograf Nicu Ilfoveanu.

Adrian Ilfoveanu, cel mai important sculptor al generaţiei sale a realizat sculptura, în timp ce autorul fotografiilor este Nicu Ilfoveanu. Ei au ales-o ca subiect simbolic central al expoziţiei pe Eva deoarece în zona Pleşcoi femeile au fost păstratoarele vechilor retete şi ale obiceiurilor tradiţionale, uneori suferind rigorile inchisorilor comuniste pentru asta.
Încercarea celor doi este legată de realitatea timpurilor noastre, de activităţile specifice epocii şi oamenilor ei, o reliefare modernă a unor îndeletniciri de secole.

Şi în domeniul panificaţiei, există numeroşi producători. Pe lista produselor cele mai cunoscute se află celebrii Covrigi de Buzău, plăcinta dobrogeană sau Pita de Pecica.
Brutăria Tamax din Pecica, judeţul Arad, de exemplu face renumita “Pita de Pecica, pe vatră”, de mai bine de 60 de ani, după o reţetă moştenită din familie, de la părinţii lui Ponta Maximilian, unul din patroni, care erau brutari la Cooperativa Agricolă de Producţie “Timpuri noi” încă de prin anii 50.

La origine, reţeta a aparţunut renumiţilor brutari pecicani. Pentru că pe vremea comuniştilor, nu exista posibilitatea de a face un business propriu, aceştia au fost nevoiţi să-şi continue munca la firmele de stat sau cooperatiste din localitate şi au adus cu ei şi reţetele. Pâinea ajungea până şi pe masa conducerii statului de la acea vreme, la cererea expresă a lui Nicolae Ceauşescu, fiind adusă cu avionul din Arad în Capitală. În 1990, imediat după revoluţie, a fost înfiinţată firma Tiamax. La început se lucra pentru săteni, care aduceau făină şi primeau în schimb bonuri de pâine, primind în schimb pâine caldă şi proaspătă în tot cursul anului.

Prin 2007 Maximilian Ponta s-a asociat cu Dumitru Vârtaci, căruia i se mai zicea şi Tia, şi se ocupa cu munca pământului, o afacere care nu i-a adus prea mulţi bani, dar cu ce a obţnut a intrat într-un business nou, participând la modernizarea brutăriei.

‘’Pâinea se coace pe o vatră din cărămidă ţigănească, ca pe vremuri. Mai se coace şi în forme zimţate, dar cel mai cerută este cea pe vatră‘’, spune Dumitru Vârtaci, unul din patroni.
Unicitatea constă în faptul că nu se folosesc emulgatori, ceea ce şi face să crească coaja, iar asta îi ‘’dă chiar farmecul’’.

În acelaşi timp, ridică şi costurile, iar pentru că pâinea nu creşte decât dacă este mai mare, producătorii sunt obligaţi să o facă la gramaje de un kg. Preţul de livrare este de 20 lei vechi, iar în magazine se cumpără cu 30 de lei, nivel care nu aduce profit, ci permite doar supravieţuirea. Şi asta în condiţiile în care făina este foarte scumpă, afirmă Vârtaci, şi de multe ori este adusă din afară. Produsele sunt vândute doar în regiune. Produsele traditionale ale firmei sunt “Pita impaturata pe vatră” şi “Pita în forme”. Mai bine se vinde pâinea tip “franzelă” (întreagă sau feliată), cozonaci şi “brânzoici pe vatră”.

Nu trebuie uitaţi însă şi “Covrigii de Buzău”. La origini, reţeta a fost adusă de greci, care au venit pe aceste meleaguri, şi-au deschis la Buzău cârciumi în care serveau, pe lângă carafele cu vin, şi covrigi ca nişte inele, cu o coajă aurie şi miez moale. Localnii au preluat secretul covrigilor, care au devenit faimoşi în timp.

Printre cele mai cunoscute produse traditionale se numără mai placinta dobrogeană, magiunul de Râureni, ţuica de Zetea şi horinca de Maramures. Să nu uităm laptele de Dorna sau de Rarău, caşul de Oaş si de Alba, branza de Moeciu, caşcavalul de Rucăr, dar şi salamul de Sibiu sau cârnaţii de Pleşcoi.

Din păcate există şi activităţi care nu prea se mai practică, chiar dacă altădată asigurau câştiguri importante, iar exemplul este comerţul cu braga, o băutură răcoritoare, binecunoscută în urmă cu câteva generaţii. Astăzi, doar o mână de turci si de albanezi au pastrat traditia negotului cu braga, iar la nivel industrial există o singură firmă mai cunoscută, care lucrează şi ea maidegrabă sporadic, compania Comalina din Galaţi, al cărei patron foloseşte o reţetă moştenită de la un evreu.

O altă veche îndeletnicire, veche de când lumea, şi care a asigurat traiul multor familii de-a lungul timpului este şi încondeiatul ouălor. Un bun exemplu este comuna Ciocăneşti, din judeţul Suceava, unde cea mai mare parte a producţiei merge la export. Taina “împistritului” este deţinută de câteva femei mai în vârstă care au pe lângă ele fete tinere, cărora le transmit tainele meşteşugului. Într-un an, o persoană poate să picteze câteva mii de ouă, in condiţiile în care îşi vede şi de treburile gospodăreşti. Bijuteriile care ies din mâinile femeilor ajung nu doar în România, ci şi peste hotare, unde împodobesc chiar pomi de Crăciun. Cele mai întâlnite motive folclorice sunt cele care se găsesc în întreaga simbolistică românească: spicul, soarele, frunza şi mai presus de toate, Crucea, semn al creştinătăţii noastre.

Şi pentru că vorbim de îndeletniciri intrate în cultura poporului român nu putem uita de ţesut, care alături de cusut, făceau parte din viaţa de zi cu zi a femeii române. Arta ţesutului se transmite chiar şi astăzi la copii, fetele începînd pe la 6-7 ani să coasă sau să-şi ajute mamele la război.

Satul românesc în pictură

Viaţa locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost reliefată, în principal în pictură, unde marele maestru este Nicolae Grigorescu, celebru în special pentru figurile de ţărănci. După experienţa franţuzească, Grigorescu s-a concentrat timp de două decenii asupra transpunerii în pictură a vieţii satului românesc, evocând trăsăturile fizice ale poporului şi atmosfera specifică a peisajului românesc, motiv pentru care Alexandru Vlahuţă l-a numit “rapsod al pământului nostru”.

Pictorul a relevat într-o viziune optimistă frumuseţea fizică şi morală a ţăranului român, integrat mediului său de viaţă (“Ţăran de la munte”, “Ţărancă voioasă”, “Ţărancă tânără”, “Cioban”). Gama de personaje este deosebit de variată, mergând de la tipul “Mocanului”, în care personajul masiv, monumental, cu chipul îngândurat şi dârz, este una dintre cele mai autentice redări ale ţăranului de la munte, până la portretul caricatural al aşa-numitului “Vechil”.

La acestea se adaugă tablourile care reprezintă casele mizere din marginea satelor (“Coliba”, “Bordei”, “Târlă părăsită”, “Ţăran pe prispă”), unde este prezentat traiul ţăranilor săraci. În ultimii ani ai vieţii Grigorescu a pictat în continuare imagini de ciobani, ciobăniţe şi de care cu boi executate în serie, intr-o tonalitate deschisa, spalacita (asa numita “faza alba”), tablouri de o autentica factura realista.

Sursa: All about Money

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 347 vizualizari | 1 vot

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 139 vizualizari | 1 vot

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 442 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 11 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 440 vizualizari | 5 voturi

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

Autor: Aciduzzul | 21 ianuarie, 2014 | 1 comentarii | 960 vizualizari | 2 voturi

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics