Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 21, 2017, 10:34 pm
Parţial   înnourat cu precipitaţii
Parţial înnourat cu precipitaţii
20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 4 km/h ESE
Răsarit: 6:26 am
Apus: 8:11 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Army/Intelligence
Un razboi numit Afghanistan
Aciduzzul | 15 noiembrie, 2012 | 2 comentarii | 398 vizualizari |
(3 voturi )

Datorita faptului ca putina lume cunoaste caracteristicile geografice si politice, precum si trecutul recent al principalului teatru de operatiuni in care soldatii romani isi fac datoria, incerc sa suplinesc informatiile prea putine din media prin intermediul acestui articol. Afghanistanul, prin pozitia sa in Asia Centrala, a fost permanent in calea invaziilor si migratiilor. Pe aici converg toate traseele, pornind din bazinul Tigrului si Eufratului, prin platoul iranian, catre India prin trecatorile din muntii Hindu Kush, sau din Orientul indepartat prin bazinul Tarim, catre stepele eurasiatice. Cum era normal, geografia i-a influentat istoria, la fel cum o face si astazi.

Multe imperii s-au intins peste teritoriul de azi al Afghanistanului, unul dintre cei mai cunoscuti cuceritori fiind Alexandru Macedon, in 330 i.Ch., influentandu-i limba, cultura, religia si chiar etniile ce-l populeaza in ziua de astazi. Ultimul imperiu afghan a fost fondat de Ahmad Shas Durani la inceputul secolului XVIII, prin unificare triburilor din regiune. Sunt de notorietate luptele britanicilor in pasul Kyber in razboaiele anglo-afghane din secolul XIX si darzenia luptatorilor afghani. Dar sunt cunoscute si razboaiele civile care au macinat societatea afghana de secole.

Geografia Afghanistanului a avut o mare inraurire asupra vietii in acest tinut. Doua treimi din teritoriu este acoperit de muntii Hindu Kush, o continuare a muntilor Himalaya, altitudinea maxima din Afghanistan fiind de 7492 metri la Noshaq. in sud-vest exista o zona de campie, platoul sud-vestic, circa un sfert din teritoriu, si o fasie de campie la nord. Climatul este vitreg, iar asta sa s-a manifestat si asupra locuitorilor.

Oameni aspri, deprinsi cu lipsurile si duritatile, la fel ca si vantul taios printre colturile stancii de cremene. Iar toate armatele ce au trecut pe aici au simtit asta.

Afghanii traiesc in vaile marginite de creste aride, ce separa comunitatile prin bariere dificil de trecut. De aceea unicitatea fiecarei comunitati, impreuna cu climatul aspru si conditiile grele de supravietuire, au marcat caracterul oamenilor si au marit ascendentul unor caracteristici individuale ale fiecarei comunitati asupra poporului ca ansamblu.
Astfel, nu este greu de inteles in ce masura, la fel ca si in cazul altor comunitati asiatice sau africane, tribul are preponderenta majora asupra notiuniunilor ca si cea de natiune sau patrie.

Afghanul de rand este credincios in primul rand tribului, comunitatii inguste din care face parte. Adaugand la aceasta si clivajul etnic si politic, putem sa ne facem o idee asupra loialitatii afghanilor, precum si asupra mozaicului ce caracterizeaza societatea afghana.

Predominanti in regiune sunt pastunii (10 milioane din populatia de 28,4 milioane, nu este clar daca aceasta cifra include si cei 3 milioane de afghani refugiati in tarile vecine). Simptomatic pentru problemele regiunii este faptul ca un numar mai mare de pastuni traiesc compact in zona de granita cu Pakistanul, iar grupuri ceva mai reduse in estul Iranului, de asemenea invecinat cu Afghanistanul. Tadjicii (4,3 milioane), unii sunt grupati in zona de nord, aproape de granita cu Tadjikistanul, dar domina numeric patru din cele sase mari orase ale Afghanistanului: Kabul, Herat, Ghazni si Majar-i-Sharif.

In cadrul tadjicilor exista si subgrupuri de religie siita, spre deosebire de majoritatea care este sunnita, la fel ca si aproape intreaga populatie afghana (80-89% sunniti din cei 99,7% islamisti).

Urmeaza grupurile etnice ale hazarilor, turkmenilor, balucilor, nuristanilor si altele. Mai exista si diferentele lingvistice, tara avand doua limbi oficiale, pashtu si persana (numita si dari), ambele indo-europene, precum si o serie de alte limbi recunoscute la nivel regional, cum ar fi uzbeka, turkmena, nuristana. Se mai adauga si alte limbi minore, ca si pamira, brahui, kirghiza, etc.

In anii 80 au secolului trecut, se estima populatia Afghanistanului undeva la 16 milioane de locuitori. Ritmul de crestere, ca si in tarile subdezvoltate, este deosebit de inalt, tinand cont de faptul ca intre 0,6 si 2 milioane au disparut intre 1979 si 2001, la care se adauga si cei aproximativ 5 milioane refugiati. ONU estimeaza populatia Afghanistanului in 2050 la 82 milioane locuitori.

Aceasta crestere exploziva genereaza o populatie tanara majoritara, fara sperante, dar nerabdatoare, gata sa se revolte sau sa fie folosita si manevrata de oricine promite ceva, asa cum s-a intamplat pana acum. La fel cum s-a vazut si in cazul altor state subdezvoltate, un procent ridicat de populatie intre 20-30 de ani este un catalizator pentru miscari radicale si alunecare spre extremism, datorita lipsei perspectivelor de realizare economica individuale si de grup.

De acea, ralierea tinerilor afghani gruparilor militare diverse, inclusiv in randul talibanilor, este mai usor de inteles din aceasta perspectiva. intotdeauna va fi o suficienta pepiniera de candidati la Razboiul Sfant, inclusiv de doritori de a deveni martiri, adica atentatori sinucigasi. Iar subdezvoltarea si lipsa de perspectiva nu face decat sa mareasca aceasta pepiniera.

Astfel, tinand cont de caracteristicile Afghanistanului, nu este de mirare faptul ca intreaga tara este fragmentata in triburi si grupari paramilitare zonale, conduse de adevarati seniori feudali, care intretin vaste armate private si traiesc in regiuni fortificate impenetrabile, de neatins de conducerea centrala afghana, fiind practic singuri stapani cu drept de viata si moarte asupra unui anumit teritoriu. Acolo legea sunt ei, nu guvernul de la Kabul.

Presa occidentala le-a gasit un nume sugestiv: seniori ai razboiului (local warlords). intr-adevar, asta si sunt. si din timpuri stravechi, au facut ce au stiut mai bine, si anume sa se lupte intre ei pentru influenta si resursele reduse ale Afghanistanului.

Razboiul sovieto-afghan

Anul 1979 a fost un an plin de evenimente importante in contextul Razboiului rece ce opunea cele doua blocuri, comunist si occidental. Revolutia islamica condusa de ayatollahul Khomeini rastoarna regimul sahului proamerican in Iran, la Camp David se semneaza pacea intre Egipt si Israel, punand capat razboiului dintre cele doua state ce a durat din 1948, data aparitiei statului evreu. Sfarsitul acestui an marcheaza si invazia sovietica in Afghanistan, eveniment major in istoria acestei tari.

Interesul Rusiei in regiune este mai vechi, inca din secolul XIX s-au ciocnit zonele de influenta britanice si rusesti in zona. Puterea sovietica, de asemenea, a manifestat o preocupare constanta fata de Afghanistan, inca din 1919, cand ii furnizeaza armament si instructori pentru a lupta impotriva britanicilor. Aceste relatii s-au dezvoltat constant si in deceniile urmatoare.

Inlaturarea monarhiei, in 1973, a lasat camp liber de actiune partidului marxist PDPA, divizat in doua grupari rivale, ce se luptau intre ele. La 27 aprilie 1978, presedintele Mohammad Daoud Khan este inlaturat si ucis impreuna cu membrii familiei sale, apoi Nur Muhammad Taraki, succesorul, este inlaturat de catre adjunctul sau, Hafizullah Amin. intre timp izbucnise razboiul civil, mujahedinii ridicandu-se impotriva conducerii marxiste din PDPA.

Sovieticii vedeau in Amin o persoana care destabilizeaza revolutia, prin epurarile incepute, ducand la cresterea opozitiei antimarxiste, asa ca au decis inlaturarea lui printr-o invazie sprijinita de trupele sovietice deja existente in tara ca si sprijin si consilieri.

La 27 decembrie 1979, cand intreaga lume petrecea Craciunul, 700 de soldati din trupele speciale sovietice, Spetznatz (Grup Alfa si Zenit), imbracati in uniforme militare afghane, ocupa principalele obiective din capitala, inclusiv palatul prezidential, ucigandu-l pe Hafizullah Amin si punandu-l in loc pe Babrak Karmal, liderul fractiunii rivale desprinse din partidul marxist PDPA.

Concomitent, divizia de parasutisti Vitebsk ocupa aeroportul Bagram, iar grosul fortelor sovietice intra in tara. in doua saptamani, cinci divizii sovietice ocupa principalele orase: a 105-a Aeropurtata si 306 Motorizata Kabul, Brigada 66 Motorizata Herat, Divizia 357 Infanterie Motorizata Kandahar si a 16-a Infanterie Motorizata Badakshan. A urmat o perioada de noua ani sangerosi, pana la incheierea retragerii sovietice, inceputa la 15 mai 1988 si finalizata la 15 februarie 1989, in care sovieticii au luptat si sangerat din plin.

Americanii sesizeaza oportunitatea de a le oferi sovieticilor propriul Vietnam. Sunt date ce arata implicarea CIA in sustinerea mujahedinilor cu arme si consilieri inca inainte de invazia sovietica, din timpul razboiului civil, cu scopul rasturnarii conducerii prosovietice.

Dupa decembrie 1979, cu atat mai mult va creste sustinerea CIA, din moment ce avea ocazia de a oferi suport si antrenament in taberele create in Pakistan tuturor acelora ce doreau sa lupte impotriva sovieticilor. Asta includea si sustinerea gruparilor radicale islamiste, pe motiv ca dusmanul dusmanului putea fi considerat prieten. in contextul Razboiului Rece totul era permis, asa cum era permisa si sustinerea dictaturilor ce se inregimentau in lupta impotriva comunismului, chiar daca regimul lor era dezaprobat de principiile democratice occidentale.

Iar de aceasta sustinere vor beneficia si unele personaje care ulterior vor deveni o mare problema pentru societatea occidentala, printre ele si un obscur si necunoscut individ numit Osama bin Laden. O resurgenta fara precedent cuprinde lumea musulmana, mii de voluntari grabindu-se spre Afghanistan, creand un precedent si o masa de luptatori care ulterior, dupa caderea URSS, se vor concentra impotriva Occidentului. De aici se vor recruta viitorii combatanti din Cecenia sau Bosnia-Hertegovina.

Sovieticii aveau o mare problema, desi controlau principalele orase, nu puteau controla restul tarii, mai bine de 80% din teritoriu fiind in afara autoritatii guvernamentale. incercand sa aduca restul teritoriului sub control, trupele sovietice, mare parte recruti cu putina instructie, s-au vazut prinsi intr-un razboi pe teren muntos, impotriva unor luptatori de gherila ce atacau si dispareau, gen de lupta pentru care nu erau deloc pregatiti.

Chiar si acoperirea aeriana oferita initial de elicopterele Mi-24 Hind a inceput sa fie problematica, odata cu dotarea mujahedinilor cu performantele rachete antiaerine FIM-92 Stinger. Pana la urma, sovieticii au repetat greselile americanilor in Vietnam, castigand bataliile majore, dar pierzand razboiul, prin simplul fapt ca nu reuseau sa stapaneasca teritoriul. Vechiul principiu, „boots on the ground”, isi spunea cuvantul.

Rezultatul a fost o infrangere majora pentru URSS, mii de vieti pierdute si cheltuieli enorme, fapt care a grabit implozia Uniunii Sovietice. Pierderile (recunoscute) de Uniunea Sovietica au fost de 14453 de oameni morti sau disparuti, 469685 raniti sau bolnavi, 118 avioane cu reactie, 333 elicoptere, 147 tancuri, 1314 transportoare, etc.

Retragerea sovietica lasa o tara in haos, dominata de razboaie interne, de seniori ai razboiului omnipotenti, care reusisera sa-si pastreze puterea printr-un joc riscant, alternand sustinerea lor de o parte sau alta in timpul razboiului, in functie de directia in care batea vantul. Au fost cazuri in care unii au schimbat aliantele de mai multe ori, din calculul simplu care ii facea in final sa-si pastreze puterea asupra unei regiuni pe care au continuat sa o controleze. Astfel i-a prins perioada imediat urmatoare retragerii sovietice.

Sovieticii au lasat balta Afghanistanul, dar la fel au facut si americanii. Ametiti de victorie, si-au facut bagajele si au plecat, lasand tara in haos, deoarece nu mai prezenta interes. Mai tarziu, vor regreta aceasta decizie.

Razboiul civil a continuat, mujahedinii luptand impotriva trupelor guvernamentale, dar reusind sa-l rastoarne pe Mohammad Najibullah (instaurat de sovietici in 1986 in locul lui Babrak Karmal) abia in 1992, punand capat conducerii comuniste. Dar nu si disputelor interne, care vor genera un nou razboi civil.

Ascensiunea talibanilor

Dupa demisia lui Najibullah din 1992, razboiul din Afghanistan intra intr-o noua faza. Implica mai multe fractiuni, inclusiv in controlul asupra capitalei Kabul. Trebuie mentionat din nou faptul ca sovieticii si americanii au abandonat Afghanistanul, primii in urma infrangerii severe din razboi, ultimii in euforia victoriei, considerand ca si-au atins scopul, cel de a oferi URSS propriul Vietnam. Ulterior, dupa incheierea Razboiului Rece, americanii, in betia victoriei, au neglijat total teatrul afghan dominat in continuare de razboi civil, lasand loc altor vecinilor sa incerce sa-si afirme tendintele de dominatie regionala.

Pakistanul l-a sustinut initial pe Gulbuddin Hekmatyar, liderul fractiunii Hezbi Islam, ce controla sudul Kabulului. Vestul era detinut de gruparea Hezde Wahdat aliata cu Ittehad I-Islami, sustinuti de Iran, iar nordul de catre gruparea condusa de Ahmad Shah Massoud. O alta grupare uzbeka, condusa de Abdul Rashid Dostum era sustinuta de catre Uzbekistan, tara ce incerca sa-si amplifice influenta, la fel cum va face in 2010 in conflictul din Kirghistan.

Massoud avea un oarecare sprijin ONU, si incerca sa medieze discutii, dar fara rezultat, tentativele sale de a obtine incetari ale focului avand durata de maximum cateva zile, asta desi toate partile semnasera initial acordurile de la Peshawar, ce proclama Republica Islamica Afghanistan.

Prin aceste acorduri, incheiate in aprilie 1992, imediat dupa demisia lui Najibullah, se urmarea intelegerea dintre diferitele fractiuni mujahedine, pentru a evita izbucnirea unui nou razboi civil, de data asta intre gruparile mujahedine victorioase impotriva sovieticilor si aliatilor afghani ai acestora.

Lui Gulbuddin Hekmatyar i s-a propus postul de prim ministru, dar a refuzat, in ciuda insistentelor lui Massoud, care l-a implorat sa nu porneasca ostilitatile. Dar Gulbuddin a declarat ca va intra in Kabul cu sabia si, sustinut logistic si prin aprovizionarea cu armament si munitii de ISI, serviciul secret pakistanez, incepe atacul, distrugand jumatate din Kabul prin tirurile sale de rachete.

Initial, cei din Hezb-i Islami s-au strecurat in oras, facind ca Massoud sa-si trimita si el luptatorii in oras, pentru a mentine acordurile de la Peshawar si a evita caderea tarii sub dictatura lui Hekmatyar. Jamiat-i Islami, gruparea lui Massoud, a beneficiat de armamentul din depozitele capturate la Bagram sau alte garnizoane, precum si de sustinerea a ceea ce a mai ramas din armata afghana. Dupa cateva zile de lupte cumplite in Kabul, Hezb-i Islami sunt respinsi din oras, lasand in urma sute de morti si prizonieri. Totusi, s-au retras la o distanta suficienta de mica de Kabul, tirurile de rachete din arsenalul pakistanez continua sa faca ravagii in capitala. Razboiul civil a continuat cu furie.

Generalul Dostum riposteaza cu artileria impotriva lui Hezb-i Islami, iar in vestul Kabului incep lupte crancene intre fortele siite Wahdad (sustinute de Iran) si intre militiile wahhabiste Ittehad sustinute de Arabia Saudita. Periodic si sporadic, sunt atrasi in acest conflict si membrii Jamiat. in scurta vreme, toata lumea lupta cu toata lumea, sustinuti de majoritatea vecinilor cu interese in Afghanistan.

Razboiul civil dezlantuit a accentuat starea de nesiguranta si dezastrul umanitar. Mai ales bombardamentele nediscriminatorii asupra cartierelor de locuite ale Kabului faceau mii de victime civile. Toate gruparile s-au acuzat reciproc de tintire deliberata a civililor. Aprovizionarea cu cele necesare devenise imposibila, chiar si cu eforturile ONG-urilor. Ulterior, prin atacarea Uzinei Electrice, s-a intrerupt aprovizionarea cu electricitate in toata capitala. Iar luptele continuau cu furie.

Doua grupari principale, cea a Statului Islamic Afghanistan, condus de presedintele Burhanuddin Rabbani si cu Ahmad Shah Massoud ca si ministru al apararii, si Hezb-i Islami a lui Gulbuddin Hekmatyar, isi disputau intaietatea.

In jurul lor se polarizau, nu o data schimband partile, alte grupari organizate pe baze tribale sau religioase, sponsorizate si aprovizionate de sponsori de peste hotare. in primul rand vorbim de Pakistan (care-l sustine pe Hekmatyar), Iranul (siiti din Wahdad, intariti in mare masura cu luptatori straini), Arabia Saudita (Ittehad, formata din sunniti de orientare wahhabista), Uzbekistan (gruparea generalului Dostum, formata in mare parte din etnici uzbeci).

In a doua jumatate a lui 1993, se incearca o noua mediere cu scopul de a pune capat razboiului, un acord de incetare a focului pentru a crea conditii desfasurarii de alegeri in 1994. Din nou, in prima faza, Gulbuddin Hekmatyar accepta, cu conditia ca Massoud sa paraseasca postul de ministru al apararii, iar el insusi sa devina prim ministru. Massoud accepta si demisioneaza. Dar din nou Gulbuddin Hekmatyar se razgandeste si deschide un ucigator tir de artilerie asupra Kabulului, soldat cu peste 700 de victime. Razboiul reincepe cu aceasi furie.

La inceputul lui 1994, generalul Dostum schimba partea, aliindu-se cu Gulbuddin Hekmatyar, punand presiune pe Massoud si aliatii sai. Totusi, catre sfarsitul anului, erau in defensiva, fiind impinsi incet, dar sigur, din mare parte din Kabul si alte regiuni, chiar daca reusisera sa scoata fortele lui Massoud din Mazarr-i-Shariff. in acest an multi seniori ai razboiului au schimbat partile, unii chiar de mai multe ori. Dar in acest an a aparut o noua forta militara care se va dovedi hotaratoare: talibanii.

Miscarea s-a implicat militar in august 1994, sustinand obiectivul de a elimina conducerea corupta a seniorilor razboiului de la Kabul si de a crea o societate islamica pura. Din octombrie, si-au asigurat suportul logistic si material al Pakistanului, care renunta la sponsorizarea ineficientului Gulbuddin Hekmatyar. Scopul Pakistanului era instalarea unui guvern prieten, daca nu chiar marioneta, in Afghanistan, in asa fel incat sa aiba mainile libere spre est, catre conflictul cu India pentru provincia Kashmir.

Mai erau si alte interese, cum ar fi securitatea cailor comerciale spre Asia Centrala ce treceau prin Afghanistan si revenirea acasa a celor peste 3 milioane de refugiati afghani de pe teritoriul sau, multi dintre ei aflati aici de peste 15 ani.

Revolta talibana incepe in octombrie 1994 in zona Kandaharului, moment din care incepe sustinerea pakistaneza prin intermediul ISI, serviciul lor secret. in scurt timp, sudul tarii este in mana lor, in 5 noiembrie 1995 cazand si Kandaharul. in aceasta perioada, se indreapta spre Kabul, unde li se alatura Hezb-i Wahdad, desi o parte din membrii sai aleg partea lui Massoud.

Gulbuddin Hekmatyar abandoneaza pozitiile, lasand in mana talibanilor aproape intreg arsenalul sau. Massoud incepe o contraofensiva impotriva Whadad, apoi impotriva talibanilor pe care ii scoate din imprejurimile Kabulului. in timpul retragerii, talibanii il executa pe noul lor aliat, conducatorul Whadad, Mazari, aruncandu-l din elicopter.

Dupa cateva luni de acalmie, talibanii revin asupra Kabulului, la inceputul lui 1996, bombardandu-l puternic. Vor acorda un ragaz de cinci zile guvernului pentru a evacua capitala. Acum beneficiaza si de sustinerea Arabiei Saudite, iar in randurile lor, cu rol preponderent, se afla un anume Osama bin Laden. Spre a evita o noua baie de sange, Massoud isi retrage trupele din oras. Talibanii intra victoriosi in capitala Kabul.

La inceput il tortureaza pe fostul presedinte Najibullah si pe fratele acestuia, dupa care ii spanzura de un tun. Vor urma masacre cumplite comise de talibani, mai ales impotriva siitilor si hazarilor. Dar nu vor scapa nici sunnitii. Pentru cei aflati sub conducerea talibana va incepe o epoca cumplita, sub cea mai cruda dictatura teocratica. Massoud se retrage cu fortele sale in nordul tarii, de unde apare si denumirea gruparii sale, Alianta Nordului, cunoscuta asa in media occidentala de dupa 1996. Peste un milion de afghani se refugiaza de groaza talibanilor in zona controlata de Alianta Nordului. Aici, Ahmad Shah Massoud va institui un regim oarecum democratic, dar va continua lupta impotriva talibanilor.

Afghanistanul sub talibani

Kabul a fost cucerit de talibani la 27 septembrie 1996, cu largul concurs al Pakistanului si Arabiei Saudite si cu sprijinul direct al Al Queda. in ultima faza, Pakistanul a participat direct cu trupe de frontiera si chiar cu unitati ale armatei regulate, asta pe langa luptatorii straini adusi in principal de Al Queda.

Se estimeaza ca din 45.000 de luptatori de partea talibanilor in acea perioada (pana in 2001), numai 14000 au fost afghani. in jur de 20.000 au fost trupe regulate pakistaneze, din trupele de graniceri, Divizia 50 Aeropurtata si Regimentul 12 Infanterie. Urmau alti voluntari, majoritatea pakistanezi recrutati in trupele neregulate (circa 8000), dar si din tarile arabe sau asiatice, in jur de 3000.

La sfarsitul lui 1996, Alianta Nordului, formata din fortele lui Massoud si Dostum, deveniti din nou aliati, controla cam 30% din teritoriul Afganistanului (zona de nord), iar situatia se va mentine asa pana in 2001. Restul tarii se afla sub stapanirea talibanilor, care isi vor impune regimul cu cruzime.

Talibanii (insemnand studenti), sunt promotorii unei miscari islamiste radicale, devenita grup politic ce a ajuns sa domine o mare parte a Afghanistanului. Denumirea provine de la principalii initiatori, studenti refugiati afghani ce frecventau scolile islamice, si care isi vor pune in practica invataturile stricte dupa Coran.

Radicalismul islamic a beneficiat de conditii favorabile de dezvoltare si exprimare in conditiile haosului razboiului civil. in conditiile Razboiului Rece, americanii au inarmat pe oricine putea atinti in Afghanistan o arma impotriva sovieticilor, chiar daca pana atunci unii se remarcasera doar prin faptul ca aruncau cu vitriol in fata femeilor care nu purtau valul traditional care sa le ascunda fata (burqa). Astfel au beneficiat de armament si sprijin american multi ultrafundamentalisti care mai tarziu au devenit coloana vertebrala a organizatiilor teroriste islamice, inclusiv Al Queda.

Initial, mullahul Omar, liderul talibanilor, avea mai putin de 50 de oameni in subordine. Legenda spune ca Omar si-a mobilizat oamenii pentru a salva doua tinere rapite de un senior al razboiului local. Treizeci de talibani, cu saisprezece arme, au eliberat fetele si l-au spanzurat pe rapitor de teava unui tun.

In 1994, talibanii au reusit sa preia controlul a 12 provincii din totalul de 34 ale Afghanistanului. Cu toate succesele initiale, talibanii au inceput sa inregistreze si infrangeri zdrobitoare, fapt care a dus la cresterea implicarii militare pakistaneze, inclusiv prin serviciile secrete ISI, dar si la cresterea fondurilor pompate de Arabia Saudita in regimul taliban.

Daca in cazul Pakistanului motivatia este clara, in perspectiva asigurarii unui vecin, daca nu aliat, cel putin neutru in contextul interminabilului conflict cu India, poate parea paradoxala sustinerea regimului fundamentalist taliban de catre petrodolarii proveniti de la monarhia saudita, din moment ce scopul declarat al talibanilor si al luptatorilor fundamentalisti sositi in Afghanistan (printre care si AlQueda) era tocmai rasturnarea regimurilor din statele Golfului si distrugerea Occidentului.

Dar nu este deloc paradoxal, regimul saudit lovind doi iepuri deodata cu aceasta miscare. Familia regala saudita este poate cea mai numeroasa familie regala de pe glob, avand cateva mii de membri, emiri si printisori de diferite ranguri. Oricat de bine ar fi organizate serviciile saudite de securitate, nu au cum sa-i protejeze pe toti, unii putand deveni usor tinte ale gruparilor teroriste, fie prin uciderea lor, fie prin rapirea pentru rascumparari pentru finantarea miscarii.

Astfel, Arabia Saudita prefera sa plateasca, sustinerea financiara a talibanilor devenind astfel o taxa de protectie neoficiala. O a doua motivatie este de natura regionala, sauditii temandu-se de intarirea puterii Iranului, cum s-au temut si de Irak pana in 2003 cand a fost ocupat de americani.

Intr-adevar, desi ambele regimuri sunt teocratice fundamentaliste, in realitate sunt dusmani de moarte, tocmai prin prisma religiei, talibanii fiind sunniti, iar iranienii siiti. Iar o intarire a puterii talibanilor nu ar face decat sa slabeasca puterea iraniana. Asa s-a intamplat atunci cand talibanii au ucis cativa diplomati iranieni in Afghanistan, s-a ajuns la ciocniri la granita, Iranul concentrand trupe in vederea unui conflict ce parea iminent.

in Afghanistan isi gasise refugiu sigur si Osama bin Laden, conducatorul Al Queda, organizatie terorista fondata in 1988, cu scopul declarat al introducerii Califatului in lumea musulmana si distrugerea ”necredinciosilor”. in 1998 Al Queda fuzioneaza cu Jihadul Islamic egiptean condus de doctorul Ayman al Zawahiri care devine loctiitorul lui bin Laden. Tot in 1998 au loc atentatele sinucigase cu camioane capcana incarcate cu explozibil la ambasadele americane din Dar es Saalam (Tanzania) si Nairobi (Kenia), soldate cu peste doua sute de morti si mii de raniti, majoritatea localnici.

SUA au lansat atunci rachete Tomahawk impotriva unor tinte din Sudan (o fabrica suspectata de a produce arme chimice, lucru infirmat ulterior) si Afghanistan, asupra unei baze talibane din regiunea Kost. in 2000, o barca cu motor reuseste un atac sinucigas asupra distrugatorului USS Cole, avariindu-l si omorand 17 marinari americani. Nevoit sa plece din Sudan, bin Laden se stabileste in Afghanistan, de unde isi conduce activitatile prin reteaua de celule teroriste de pe intreg mapamomdul.

In zona controlata de talibani, acestia au impus un regim de teroare. Femeilor li s-a interzis sa munceasca, iar fetele au fost excluse din scoli. Nu puteau iesi in public decat insotite si purtand burqa. Un simplu denunt ca ai furat si mana iti era retezata pe loc. Patrule de talibani cutreierau strazile, sanctionand cu bataia publica orice abatere. Pentru abateri mai grave se organizau executii publice, prin impuscare sau lapidare.

In zonele pe care reuseau sa le ocupe talibanii comiteau adevarate masacre asupra civililor. De exemplu, cand au cucerit Mazar-i-Sharif, in 1998, au fost ucisi circa 4000 de civili, mai multi au fost torturati. Erau vizati cu precadere siiti sau etnicii hazari. Printre cei ucisi s-au aflat si cativa diplomati iranieni, fapt care a dus aproape de izbucnirea razboiului dintre Iran si talibani.

Din zonele controlate de talibani, mai bine de un milion de oameni s-au refugiat, cea mai mare parte in ariile controlate de Massoud. Dar teritoriul controlat de Alianta Nordului se tot micsora, generalul Dostum a fost infrant si a plecat in exil, iar Ahmad Shah Massoud a ramas aproape singur sa tine piept talibanilor, Al Queda si pakistanezilor.

Trupele conduse de el au luptat bine, i-au respins pe talibani si au fost pe cale sa reocupe Kabulul in 1997, dar avionul care-l transporta pe prim ministrul independent desemnat si agreat de toate fortele antitalibane, Abdul Rahim Gafoorzai, s-a prabusit si acesta si-a pierdut viata. De teama sa nu reapara haosul dintre anii 1992-1996, Massoud a renuntat la ocuparea Kabului pana la desemnarea unui nou prim minstru agreat de toate partile.

Dar intre timp, unii generali l-au tradat pe Dostum trecand de partea talibanilor care au putut ocupa Mazar-i-Sharif, chiar daca ulterior se vor razgandi si vor reveni in Alianta Nordului.

In teritoriul controlat de Massoud populatia se bucura de toate drepturile unei democratii incipiente. Massoud era chiar impotriva traditionalismului referitor la statutul femeii inferior barbatului, spunand ca si barbatul si femeia sunt creatiile Domnului si trebuie sa aiba aceleasi drepturi si aceleasi sanse in societate, idee destul de avansata pentru societatea afghana.

Talibanii i-au propus postul de premier, cu conditia dezarmarii si predarii teritoriului, dar a refuzat, banuind o capcana si din considerentul ca nu putea accepta Califatul pentru Afghanistan. Mai mult, a spus ca nu a cautat vreodata vreo functie de putere politica.

In eforturile sale de a pacifica tara, s-a dus la intalniri si negocieri cu toata lumea, inclusiv cu unii lideri talibani. S-a dus neinarmat si a plecat nevatamat, dar liderii talibani au fost ulterior executati de mullahul Omar pentru ca l-au avut in mana pe Massoud si l-au lasat sa plece.

La inceputul lui 2001, Ahmad Shah Massoud se adresa Parlamentului European de la Bruxelles, cerand mai multa implicare si mai mult ajutor international pentru tara sa. Despre talibani, spunea ca au ales o cale gresita a Islamului si ca nu sunt invincibili, trebuie stopat ajutorul pakistanez si saudit si talibanii se vor prabusi in mai putin de un an. Totodata, a spus tuturor, conform serviciilor sale de informatii, talibanii pregatesc ceva major, un atac major pe teritoriul american. Nu a fost ascultat.

Timp de 26 de ani, asupra lui Ahmad Shah Massoud au fost nenumarate tentative de asasinat, prima pe cand avea 22 ani. Ultima, cea care a reusit, a fost la 9 septembrie 2001, de catre doi atentatori sinucigasi Al Queda deghizati in reporteri. O miscare strategica a Al Queda, care isi neutraliza principalul inamic chiar cu doua zile inaintea atentatelor programate de la 11 septembrie 2001.

La inmormantarea sa, desi intr-o zona rurala, au participat peste o suta de mii de afghani, iar de atunci 9 septembrie este zi de doliu in Afghanistan, pentru unul dintre cei mai mari patrioti afghani, care a avut un rol major atat in infrangerea sovieticilor, cat si in pastrarea sperantei intr-un alt Afghanistan, nu o dictatura teocratica care a ajuns sa fie urata de majoritatea populatiei.

John P O’Neill a fost un expert in contraterorism si chiar director adjunct al FBI. S-a retras in 2001 si in iulie a acceptat postul de director al securitatii la World Trade Center. La 10 septembrie, referindu-se la asasinarea lui Massoud, spunea ca ceva grav se petrece, va urma curand un atac masiv pe teritoriul american. A doua zi a murit in prabusirea turnului sudic al World Trade Center.

Acest atac terorist a adus schimbari fundamentale in Afghanistan. Diplomatia americana a taiat ajutorul pakistanez si saudit acordat talibanilor. Mai mult, incepand cu 7 octombrie 2001, un nou actor aparea pe scena confruntarilor din tara, armata americana, urmata ulterior de o larga coalitie, inclusiv NATO.

Sursa: Cristian Negrea

2 Comments

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 275 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 340 vizualizari | 5 voturi

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 702 vizualizari | 3 voturi

Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 362 vizualizari | 2 voturi

Teoriile conspirației au început să apară în jurul atacurilor de la Paris. Printre colportori. politicienii turci, în frunte cu președintele Erdogan, ale căror opinii coincid perfect cu cele de la Moscova și Teheran. Aceștia sugerează (când nu o afirmă direct) că serviciile secrete americane sau israeliene s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie […]

Autor: Aciduzzul | 12 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 517 vizualizari | 1 vot

“Liviu Maior (n.r. tatal actualului director SRI) – agent dublu”. “Florian Coldea coordoneaza toata activitatea SRI”. Senatorul PSD Valer Marian a facut, recent, o noua declaratie politica, si aceasta incendiara, vizat fiind prim adjunctul directorului SRI Florian Coldea, despre care spune ca ar fi vinovat, printre altele, de infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics