Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 17, 2017, 12:21 am
Senin
Senin
7°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 18 km/h VSV
Răsarit: 7:46 am
Apus: 4:37 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Vânătorii de munte în Caucaz – partile I si II
Aciduzzul | 9 octombrie, 2012 | 0 comentarii | 569 vizualizari |
(1 voturi )

Cristian Negrea
La sfârșitul articolului Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte am promis că voi reveni cu un documentar despre unul dintre cei care i-a condus pe vitejii veterani ai bătăliei de la Malaia Bielosjorka în luptă mai departe, pe crestele Caucazului. Ei bine, locotenentul Botiș Volumiu (1915 – 2010) este acela despre care este vorba în documentar, într-o înregistrare din anul 2009. Născut în Năpradea, județul Sălaj, este nevoit să se refugieze în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 în România amputată. Avea gradul de locotenent în rezervă chiar în august 1940, dar a fost chemat sub arme în 1941, chiar după bătălia de la Malaia Bielosjorka. După această bătălie, vine din țară alături de trupele de completare, efectuează cu Divizia 2 Munte serviciul de pază și patrulare pe malul Mării de Azov, după care revine în țară cu divizia printr-un marș de 800 de kilometri pe jos până la Tighina, apoi cu trenul până la garnizoana de la Deva.

După un concediu de o lună, revine la unitate, instruiește un contingent de recruți, apoi pleacă din nou cu divizia pe front, spre Caucaz. Trece Donul pe la Rostov, apoi Divizia a 2-a Munte pătrunde în Caucaz. Este locotenent, comandant al plutonului 2, compania 1 din Batalionul 7 Vânători de Munte, parte a Diviziei 2 Munte.

Întâi, documentarul:

Pentru o mai bună înțelegere a acestuia, voi descrie luptele principale la care a luat parte dar, ținând cont de stilul sec și telegrafic al rapoartelor și lucrărilor militare pe această temă, voi apela pentru a completa înțelegerea atmosferei și a bătăliilor cumplite la amintirile altor participanți la această măreață și tragică epopee.

Din păcate, izvoarele noastre istorice sunt destul de sărace, chiar și cărțile apărute pe tema participării noastre la războiul din est au foarte puține date despre contribuția Diviziei a 2-a Munte în luptele din Caucaz. Cu atât mai puține sunt amitirile veteranilor acestui episod tragic și eroic, care a dat dimensiunea eroismului soldatului român în general și al vânătorilor de munte în special, cu referire directă la eroica Divizie 2 Munte condusă de generalul Ion Dumitrache.

De aceea voi apela și la memoriile locotenentului Mihai Bălaj (1909 – 1976), învățător refugiat din Ardealul de Nord cedat la unguri, jurnal păstrat ascuns cu mari riscuri și publicat abia în 1999, la 90 de ani de la nașterea autorului. Pe front, acesta era locotenent la comandamentul Batalionului 10 Vânători de Munte în aceeași divizie, cu toate că rolul său era la comandament și nu a participat direct decât prea puțin în lupte, totuși, amintirile sale sunt relevante pentru a recreea atmosfera acelor zile de sforțare și epopee.

Locotenent Botiș Volumiu, fotografie livret militar

Un lucru prea puțin cunoscut, au fost și alte mari unități române care au luptat în Caucaz, cum ar fi Corpul de Cavalerie (diviziile 5, 6 și 9 Cavalerie) care care au avansat pe litoralul nordic al Mării de Azov și au pătruns în vestul Caucazului, ocupând Anapa, apoi înaintând alături de Armata 17 Germană, facilitând pătrunderea prin istumul Kerci și peninsula Taman a altor unități germane și a trei divizii române (Divizia 3 Munte, Diviziile 10 și 19 infaterie).

Acestea au dus lupte grele pentru securizarea liniei, mai ales în prima parte a anului 1943, până în februarie, când au rezistat eroic asigurând culoarul de retragere din Caucaz al trupelor germane și române (Divizia 2 Munte). Dar cea care a pătruns adânc în teritoriul muntos al Caucazului alături de germani a fost eroica Divizie 2 Munte.

Decorații obținute de Botiș Volumiu pentru bravură pe front (Coroana României și Steaua României în grad de cavaler cu spade și panglică de virtute militară)

Pentru cei care încă îl consideră pe Hitler un geniu strategic am vești proaste. O fi avut el dreptate până în 1941, dar după această dată greșelile strategice comise sunt de neiertat, iar legile nescrise ale strategiei nu l-au iertat. Operațiunea Barbarossa, invadarea Uniunii Sovietice a fost concepută și realizată greșit din punct de vedere strategic, chiar dacă în bătăliile tactice germanii s-au dovedit superiori, dar în timp, strategic, greșelile lui Hitler au fost fatale.

Un simplu calcul aritmetic, în 1941, Germania și aliații săi au angajat 5 milioane de combatanți pe un front de 1300 de kilometri, dar în 1942 lungimea frontului ajunsese la 3200 de kilometri. Ori, în acest caz, forțele ar fi trebuit aproape triplate, dacă e să ne luăm strict după asta. Dar și atunci, în 1941, atacul s-a dat pe trei direcții divergente, în ciuda tuturor cutumelor strategice, direcțiile Lvov – Kiev – Rosov, Varșovia – Minsk – Moscova, Konisberg – Riga – Leningrad. Mai mult, Hitler trimite la un moment dat blindatele de la centru spre sud, slăbid direcția centru. Te poți întreba, care este obiectivul acestei invazii? Nu poți porni un război fără să urmărești un obiectiv clar, care să-ți adjudece victoria.

Mai mult, în 1942, o altă greșeală strategică majoră, pe lângă altele. Un atac divergent în sudul frontului, cu armatele împărțite între grupul A și B, către Stalingrad și Caucaz, repet, divergente, pe direcții diferite lși care nu se puteau susține unul pe altul, nu puteau avea succes contra unui inamic cu rezerve inepuizabile de oameni și care începuse să primească materiale de război din belșug din partea aliaților.

Totuși, Clausewitz era german. Dar noi, românii, am fost prinși în acest tăvălug și ne-am făcut datoria, cealaltă parte fiind subiectul unui alt articol. Cert este că Divizia a 2-a Munte a intrat în foc în vara lui 1942 în Caucaz.

Baksan și cota 910

Din 6 august 1942, Divizia 2 Munte a intrat sub comanda și în logistica germană, printre primele acțiuni de luptă ofensive fiind cucerirea localităților Kanclovskaia și Skurinskaia (4 august), după trecerea Donului, după marșuri grele de 70 km pe zi prin arșiță și temperaturi de 40 de grade, valuri de praf și călduri sufocante. “Corpul 49 Armată german cu Divizia 2 Munte română și Divizia 1 Munte germană atacă inamicul din trecătorile Caucazului de Vest între valea râului Laba și vârful Elbrus, nimicește forțele acestuia și pătrunde pe coasta Mării Negre între Suhumi și Poti”, așa suna ordinul primit de generalul Ion Dumitrache la 12 august 1942, iar divizia a continuat înaintarea. Ulterior, divizia trece sub ordinele Corpului 40 Blindat din Armata 1 germană von Kleist, acționând pe malul de est al râului Kuban spre Caucazul de Est.

În urma succesului germano-român, Hitler ia o altă decizie ciudată, scoțând de la Grupul de Armate A Armata 4 Blindată Hoth și o dirijează spre Stalingrad, la Armata 6 a generalului Paulus, o altă cârpeală cu efecte strategice grave pe viitor.
Înaintând cea mai mare parte pe jos, Divizia 2 Munte ajunge în sectorul Baksan, cucerind localitatea cu același nume de pe malul nordic al râului Baksan la 23 august 1942. Batalionul 7 (al locotenentului Botiș) a surprins o punte rămasă nedistrusă peste râu, pe unde a pornit la atac peste râu, sprijiniți de tunurile Divizionului 4 Tunuri Munte, sub comanda lt-col Ștefan Neacșu, căzut la datorie în timpul acestei acțiuni.

După edificarea capului de pod, acțiunea a continuat către cota dominantă a regiunii, cota 910, lupte descrise de locotenentul Botiș în documentar. Cucerirea cotei 910 a fost realizată cu mari pierderi, inamicul bombardând puternic cu tunuri și aruncătoare trupele noastre de atac.

Capul de pod a fost lărgit, în dreapta intrând o companie întărită din Batalionul 16, în dispozitiv intrând și Batalionul 10 (al lui Mihai Bălaj), înlocuind trupele din Regimentul 99 german. În urma contraatacurilor sovietice, generalul Dumitrache cere sprijin de la artileria germană, care îi pune la dispoziție Divizionul 3 din Reg 109 artilerie și Divizionul 731 Artilerie Grea din Reg 54 Art Grea. Atacurile sovietice sunt respinse, românii dezvoltând capul de pod de la Kisborun I până la Kisborun III.

Sovieticii aduc trupe suplimentare pentru lichidarea capului de pod românesc, în total 3-4 divizii de infanterie cu 20 de batalioane, inclusiv elevi ai Școlii de Comandanți Politici de la Nalcik, după mărturisirile prizonierilor. Toate atacurile sovietice sunt zdrobite de riposta hotărâtă a vânătorilor de munte români sprijiniți de artileria proprie și cea germană.

La 28 august sovieticii reiau atacurile cu și mai mare intensitate, pătrunzând până la liziera satului Kisborun I, dar sunt respinși și contraatacați de de vitejii vânători români. Tot în această zi, la punctul de comandă al diviziei a venit generalul colonel von Mackensen cu întregul său comandament pentru a-i mulțumi generalului Ion Dumitrache pentru bravura în luptă demonstrată de trupele române ale Diviziei 2 Munte.

A doua zi, ai noștri reaiau atacurile, Bat 10 și 15 reușind ocuparea colhozului din Kisborun I, Bat 16 menține linia, o infiltrare sovietică din flancul drept fiind anihilată de rezerve. În zilele următoare, noi contraatacuri sovietice cu trupe proaspete, aduse de pe Frontul Transcaucazian.

Ulterior, conform ordinului scris al Corpului 3 Blindat german, capul de pod este abandonat, trupele noastre trecând la apărare pe malul de nord al râului Baksan. Poate părea o măsură ciudată, dar în acest interval mai bine de o săptămână în acest cap de pod, Divizia 2 Munte și-a făcut datoria, atrăgând aici importante forțe sovietice, astfel încât trupele germane au reușit relativ ușor avansul prin forțarea râului Terek spre Nalcik și Groznâi, împreună cu Divizia 13 Blindată germană, disponibilizată prin acțiunea trupelor române, printr-o zonă cu rezistență puternic diminuată din moment ce trupele sovietice fuseseră concentrate în mare parte împotriva capului de pod românesc de peste Baksan.

Divizia 2 Munte rămâne în defensivă pe râul Baksan până la 19 octombrie, când va intra în luptă acoperindu-se de glorie nepieritoare la atacul Nalcikului.

Trupele Diviziei 2 Munte defilând după realizarea capului de pod de la Baksan

În documentar veți găsi descrieri ale luptelor și eroismului vânătorilor români la asaltul cotei 910, cotă despre care sergentul Rusu, din subordinea locotenentului Botiș, spunea uitându-se peste umăr când o părăsea: “Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o sece!” Erau acei care au supraviețuit, care și-au cules pe foi de cort camarazii făcuți bucăți de artileria sovietică, i-au încărcat în camioane, apoi au plecat mai departe, spre o nouă luptă pe viață și pe moarte.

La asaltul cotei 910 a căzut şi comandantul Companiei 1, căpitanul Tiberiu Coloiu, superiorul locotenentului Botiş Volumiu, cu piciorul retezat de la genunchi de o schijă. “Luaţi comanda şi nu vă lăsaţi!”, a spus înainte de a fi evacuat la spitalul din Piatigorsk, unde a decedat, fiind înmormântat în cimitirul din oraş.


Înmormântarea căpitanului Tiberiu Coloiu căzut la cota 910. În imagine, plutonier Bonteanu Ion

Citiţi mai jos Ordinul de zi al generalului Ion Dumitrache după cucerirea cotei 910 de către Batalionul 7 Vânători de Munte:

Divizia 2 Munte

Comandantul

Ordin de zi nr. 2
din 2 septembrie 1942

În operaţiunile de forţarea râului Baksan (Caucaz) şi în capul de pod dincolo de el pe înălţimile 910 s-au bătut cu vitejie toţi ostaşii diviziei. Batalionul 7 vânători de munte, în frunte, a surprins trecerea râului în satul din faţa cotei 910, a zdrobit apărarea inamică din sat şi a pătruns vijelios pe înălţime; a înlesnit astfel dezvoltarea foarte repede a capului de pod – hotărâtor pentru bătălia viitoare – aşa este socotit în ordinele Corpului blindat Mackensen.

Cu toate pierderile grele, cu toate că au fost răniţi comandantul, ajutorul comandantului şi toţi comandanţii de companii, batalionul a pătruns şi s-a menţinut neclintit 10 (zece) zile sus pe înălţimile cucerite, zdrobind toate atacurile furioase şi necontenit împrospătate de inamic. A constituit astfel reazemul întregii operaţiuni. Vitejii ostaşi şi ofiţeri ai Batalionului 7 vânători munte merită nemărginita recunoştinţă şi admiraţie, română şi germană.

Locotenent colonelul Ciubotaru Nicolae, comandantul batalionului, deşi rănit, a stat la comandă şi cu ofiţerii viteji ce i-au rămas, a ţinut bravul său batalion pe culmea de glorie, unde se află şi trebuie să stea totdeauna.

El a arătat şi de astă dată că este viteaz şi pune viaţa sa în cumpănă pentru batalion şi ţară.
Onoare Batalionului 7 vânători de munte!

Comandantul Diviziei 2 Munte,
General I Dumitrache

Dar să vedem ce spune Mihai Bălaj în jurnalul său, păstrat cu mari riscuri toată perioada comunistă, chiar și după moartea sa din 1976.

Joi, 20.08.1942
… lângă Konstantinovkaia, niște fete, care lucrează la grădinile de zarzavat și vii, sar în drum și caută de vorbă cu noi. Sunt deportate de la Tiraspol și din Basarabia. Abia așteaptă să se întoarcă acasă… (până unde au ajuns deportații din Basarabia noastră! De altfel acest jurnal abundă de întâlniri cu români basarabeni deportați de sovietici în Caucaz. Câți or fi fost deportați mai departe, în Siberia sau Kazahstan și câți s-au mai întors, asta nimeni nu poate știi. Mai mult, de multe ori se întâlnea cu dezertori din armata rusă care se întorceau acasă, nestingheriți de nimeni. Ei spuneau că nu le venea să creadă că românii îi lăsau în pace, propaganda sovietică spunea despre noi că suntem cruzi).

Sâmbătă, 22.08.1942
… Batalionul rămâne pe loc. Dl. col. cu cpt. Andreescu, Iuga pleacă în recunoaștere. Grupul 4 VM a luat contact cu inamicul astăzi. Inamicul e dincoace de Baksan, trebuie azvârlit dincolo și creat un cap de pod. Divizia noastră are la dreapta Corpul de Munte german, iar la stânga Corpul Blindat german. Dl. general Dumitrache are sub comandă Batalionul blindat, care Lawal și un batalion german.

Atacul principal pentru trecerea râului se va da mâine dimineață în zori. Grupul 5 ca rezervă va trebui să se deplaseze în spatele Gr. 40. Batalionul 4 merge în spatele Bat 7. Pornim… Inamicul e pe cota 910… am văzut prima mașină sanitară cu răniți. Printre ei este și adjutantul Batalionului 7, lt Negruțiu. Comandantul Divizionului 4 Tunuri Munte a fost ucis azi. Vestea ne impresionează. Pe linia frontului inamicul lansează, una după alta, rachete luminoase.

Duminică, 23.08.1942
… Ajungem în spatele Batalionului 7 când se luminează de ziuă. (Locotenentul Botiș Volumiu era în fruntea plutonului 2 din compania 1 a acestui batalion). Imediat începe activitatea de artilerie, apoi se aude țăcănitul mitralierelor. S-a pornit atacul. La ora 12 duelul de artilerie încă durează. Din partea inamicului mai slab. Batalionul 7 a ajuns la râu. Nu poate trece deoarece cursul râului e foarte repede și bărcile de care dispunem nu sunt proprii râurilor de munte. Ostașii noștri în dosul unei creste, stau culcați la pământ, pe grupe, așteptând doar semnalul să intre în acțiune. Dl gral Dumitrache este în primele linii. Avem legătura telefonică și la radio cu cei din linia întâi.

Inamicul, ocupând cota 910 și având în fața sa râul, opune o rezistență dârză. Batalionul 7 are mulți răniți și câțiva morți. E rănit ușor și lt col Ciubotaru, comandantul Bat 7 VM. După amiaza, sublocotenentul Poparda trimis la Bat 7 să facă legătura, raportează el însuși rănit: un soldat mort, 6 răniți de proiectile de brand. La început fusese dat mort și căpitanul Giurgiu Ștefan, voluntar, cel mai tânăr copil al batalionului, maramureșean, pe care, după ce pansase doi camarazi, un proiectil îl nimerește în plin îngropându-l. Noaptea, după ce s-a făcut liniște, mergând să le ridic cadavrele, l-am găsit rănit grav în plămâni și abdomen. Canonul de artilerie n-a încetat toată ziua.

Luni, 24.08.1942
Peste noapte, Batalionul 7 a trecut râul. Rușii au contraatacat, dar au fost respinși. În zorii zilei bombardamentul de artilerie începe din nou. Țăcănitul mitralierelor e tot mai insistent. A trecut și o companie din Bat 15. Dl. col. Gugleș a plecat însă astă noapte la PC (Punct Comandă). S-a înmormântat primul mort al batalionului, soldat Cica Gheorghe.

Mihai Bălaj, peste ani

Rușii opun o rezistență îndârjită. Canonul de artilerie nu încetează deloc. Rușii au bombardat podul peste Baksan. Se lucrează sub bătaia gloanțelor la refacerea lui. Aici își așteaptă trecerea un batalion german și o companie de cercetare de sub comanda căpitanului Ioniță Nicolae. Germanii trag cu tunurile cu aer comprimat care fac impresie mare…
De la Batalionul 7 și 15 vin numeroși răniți… (aici relatează despre ploaia torențială de care își amintește și Botiș Volumiu, aflat nu departe de Mihai Bălaj, asaltând cota 910, conform documentarului video). Compania de Cercetare primește ordin ca împreună cu batalionul german să treacă al sud de râul Baksan pe la Kisburn și să asigure dreapta Grupului 4 V.M.

Marți, 25.08.1942
Cercetarea trece în noaptea de 24/25 august. Dimineața plouă încă. Ne sculăm toți uzi. Abia ne uscăm puțin și primim ordinul de înaintare. Batalionul iese din rezervă. Compania Cercetare înaintează la vest de cota 910, făcând siguranța Gr 4 VM împreună cu batalionul german. Compania 2 + 1 grupă mitraliere primește ordin să curețe terenul între înălțimile cu cota 910 și satul Kisburn II, trecând la dispoziția Gr 4 VM. Misiunea este executată până în seara zilei. Are 4 răniți. Compania 3 + 1 pluton mitraliere primește misiunea de a înainta spre vest, pe malul de nord al Baksanului și a se duce la detașamentul Lawal în scop de a asigura dreapta și spatele diviziei.

S-a instalat în apărare pe înălțimile nord Saiukovo închizând spre vest valea Baksan. Compania 1 + Comp 4, mai puțin 3 grupe mitraliere se instalează în apărarea capului de pod de la Kisburn ocupând poziția pe malul de nord al Baksanului … Seara se lasă cu o mică îngrijorare. Deși cota 910 e în mâinile noastre (fusese ocupată de Batalionul 7 în care lupta Botiș Volumiu), rușii contraatacă. Peste noapte liniște.

Miercuri, 26.08.1942
La ora 5 Compania a 2-a ocupă înălțimea din prelungirea cotei 910. Peste noapte rușii aduc întăriri și contraatacă la orele 6.30 compania cpt Ciocănescu cu forțe mult superioare pe linia colhozului sud Kisburn II, bătută intens cu focurile de brand. Compania suferă pierderi serioase. În această luptă a căzut mort lt rezervă Călinici Mihail, omare inimă de român. (Mihai Bălaj va scrie un articol despre el în ziarul Ardealul al refugiaților români din Ardealul de Nord, intitulat “Un erou maramureșan. Lt rez Călinici Mihail” în care aduce un elogiu acestui erou de 42 de ani, originar de peste Tisa, din Apșa Maramureșului, voluntar, care a refuzat o misiune la partea sedentară, cerând să fie trimis pe front cu plutonul de recruți pe care i-a instruit. Mihai Bălaj: Mă închin azi în fața ta, erou al Maramureșului!)

În ruptura făcută, rușii coboară prin pădurea de porumb pe valea Baksanului spre pod. Artileria concentreză focul acolo. La ora 11, dl col Gugleș, văzând cele ce se petrec, ia sub comandă Compania 1 și sprijin din Compania Armament Greu, regrupează Compania a 2-a și pornește la orele 2.30 din nou la atac. Duce cu dânsul și plutonul pionieri și de transmisiuni. Primește două plutoane de pionieri rezervă. Progresul e simțitor. Pe la orele 5 s-a reușit să se dea rușii înapoi la poalele dealului – prelungirea spre Kisburn II a cotei 910.

Artileria sprijină atacul nostru, mitralierele huruie amarnic!

Stau la PC al Grupului 4, unde e și dl col Bălan (colonel Grigore Bălan, eroul rezistenței de la Malaia Bielosjorka, căzut la datorie în septembrie 1944 în luptele pentru Sfântu Gheorghe și înaintat post mortem la gradul de general) și privim toată acțiunea atât cât se poate … Rușii stau ascunși în gropile circulare. Nu vezi nimic (datorită porumbului mare) până când ești deasupra gropii. În aceste condiții grele trebuie să lupți. Lupta se dă la grenade. În această luptă cade rănit cpt Ciocănescu Paul, cdt Comp a 2-a, și slt rez Tutelea Ioan. Dl col Gugleș e tot timpul în linia 1. (va cădea eroic pe timpul retragerii din Caucaz).

Coborându-se noaptea și creasta nefiind cucerită, Gr 4 dă ordin ca batalionul să se replieze pe liziera de sud-est a satului Kisburn I spre a se pune satul în stare de apărare. La orele 20 dispozitivul este realizat. Astăzi batalionul a avut o grea încercare: 22 morți, 54 răniți, 13 dispăruți. Târziu seara s-a aflat că cele trei companii ale noastre ținură piept cu trei regimente, unități de gardă și ale Școlii militare Rostov-Naltski (școală de comisari politici). După ce a înnoptat a fost atacat batalionul 15 dar rușii au fost respinși. Seara târziu, batalionul a primit la PC vizita dlui general Ion Dumitrache.

Joi 27.08.1942
Compania Cercetare este atacată din zorii zilei, însă își menține poziția. În sectorul Baksanului liniște relativă. O ceață groasă acoperă valea Baksanului. Coimpania 1 își numără oamenii. În cimitirul de lângă pod crucile se înmulțesc. Artileria noastră bate pentru a-i stânjeni pe ruși. În primele ore ale dimineții (orele 10) sosește la fața locului generalul Mackensen, cdt Corpului 3 Blindate. E prezent și dl general Dumitrache precum și col Bălan, Fodor și Gugleș. Dl general Mackensen promite întăriri.

Un erou de legendă – Generalul Ion Dumitrache

Comandantul Diviziei 2 Munte

Iată dispozitivul în care se găsește batalionul. Comp 1 ocupă liziera de SE, comp 2 liziera de est a satului Kisburn I. Compania Cercetare pe înălțimile vest cota 910, asigură dreapta batalionului 7 și face legătura între batalionul 1/99 german. Compania 3 închide valea Baksanului la Saiukovo asigurând dreapta și spatele diviziei. Compania 4 bază de foc, înălțimile nord satul Kisburn I. Din declarațiile prizonierilor rezultă că în fața batalionului luptă unități din Armata 37, Divizia 2 gardă cu aceeași misiune de a ocupa capul de pod.

La orele 16 inamicul începe un intens bombardament de branduri și artilerie asupra podului și asupra companiilor 1 și 2. Bombardamentul continuă cu intensitate neîntreruptă până la ora 20. La ora 20 inamicul atacă pe tot frontul, atac care este respins, menținându-se integritatea frontului. Din declarațiile prizonierilor rezultă că frontul și flancul drept al Comp 1 a fost atacat de un batalion independent din Divizia 2 Gardă rusă. În sectorul companiei 2 a atacat circa un batalion. Compania Cercetare a fost atacată de forțe superioare fiind silită să replieze cu 2 grupe de luptă flancul său drept. Atacul inamic a fost respins. La orele 19.30 sosește din misiunea ei izolată și comp 3 și e menținută pe timpul nopții în rezervă.
Batalionul este vizitat la orele 10 de către g-ralul Mackensen cu întreg statul său major, cdt al Corpului 3 Blindate, de dl gral Dumitrache și de dl maior Miclescu din Marele Cartier General Român. În această zi 3 morți și 25 răniți.

Vineri 28.08.1942
… nu e tocmai ușor să stai zi și noapte îngropat în pământ nemișcat, cu ochii țintă la rușii care sunt la 50 m înaintea ta.

Abia se luminează, la ora 3.30 rușii încep un puternic atac în sectorul 1 și 2 și la flancul drept al comp a 2-a. Din cauza forțelor superioare, comp 2 și flancul stâng al comp 1 se repliază în interiorul satului. Se cantonează cu compania mai puțin un pluton rămas în rezervă. Se depășește comp a 2-a și se restabilește situația pe poziția inițială. SE procedează la curățirea satului cu plutonul de pionieri cu cpt Iuga. Lupta a fost crâncenă. În fața noastră au rămas 109 cadavre, 3 ofițeri și un politruc.

Compania Cercetare contraatacă și, ca și în zorii zilei, restabilește situația. Aici rămân pe teren 26 cadavre inamice și un ofițer. S-au făcut și numeroase capturi. Noi avem 46 de răniți și 5 morți. În dimineața acestei zile cade rănit și ultimul ofițer al companiei a 2-a ce mai rămăsese teafăr. Și acesta fusese sortit să rămână la partea sedentară; a făcut raport și a cerut să vie pe front. E unicul fiu la o mamă văduvă. După moartea lt Călinici și rănirea cpt Ciocănescu, a rămas comandantul companiei, înfruntând cu restul companiei inamicul. Un exemplu de curaj.

E liniște pe întreg frontul. Se face bilanțul pierderilor, se evacuează răniții. Morții noștri încă de alaltăieri zac în porumbiște. N-au putut fi ridicați pentru a se îngropa. Pătrunderea în porumb te costă viața. La PC așteaptă gata sicriul lt Călinici și crucile celorlalți. Mormintele celor îngropați se netezesc, se vopsesc pietrele de pe margini, se plantează flori sub îngrijirea părintelui Dumitru Ion …

Sâmbătă 29.08.1942
Dimineața se deschide cu același cer posomorât.
Batalionul 7 VM (cu locotenentul Botiș) s-a baricadat pe cota 910 ca într- cetate și o apără cu înverșunare. Batalionul 15 este stăpân pe o parte din creastă care se prelungește de la cotă și respinge atacuri puternice. În stânga, batalioanele 8 și 9 au parte de acțiuni mai slabe. Sigur, batalionul 10 are misiunea cea mai grea, el apără podul, centrul spre care gravitează atacurile dușmane …

Conform ordinului 4 al Grupului 4, batalionul trebuie să atace pe direcția est, legătură la dreapta cu batalionul 15 VM pentru a se ocupa înălțimea SE Kisburn II … La ora 6.35 batalionul începe atacul și înaintează ocupând linia colhozurilor sud Kisburn II. La ora 8 batalionul reia înaintarea și ajunge până la circa 400 m de obiectivul final. Dreapta companiei 4 cu o grupă de mitraliere reușește să se agațe de piciorul pantei la SV de bifurcația drumurilor ce în crestătura de pe creasta obiectivului final.

În acest moment batalionul este luat sub foc puternic de branduri și focuri de arme automate, trase din stâncile de pe obiectivul final, precum și din spate și flanc, trase de pe pantele și acoperirile de pe creasta ce coboară de la cota 910. Cu toată concentrarea de artilerie, inamicul nu a putut fi neutralizat … Batalionul se repliază pe poziția de plecare la atac. A fost o zi grea pentru batalion, 7 morți, 76 răniți. Puterea ofensivă a batalionului slăbește …

Duminică 30.08.1942
… Batalionul stă în apărare. Vine la fața locului dl general Dumitrache, colonelul Coman … Dl col Fodor și Gugleș pleacă în recunoaștere la cota 910. După ce au ajuns, prin focuri de brand începe un puternic atac al inamicului în flancul drept al diviziei. Dl colonel se întoarce pentru a nu se petrece ceva în lipsă-i. E încercată greu Cercetarea noastră, are 4 morți și peste 22 răniți. Această companie înfruntă de 10 zile mereu atacuri grele și nu dă înapoi.

Aici Mihai Bălaj citează darea de seamă a căpitanului Ioniță din această companie, din care spicuiesc:
“… În 27 august, repliindu-se o companie spre vest din batalionul Koft (german), Compania Cercetare ia în primire acest sector. Este atacat în zorii acestei zile de două plutoane și un car de luptă. Carul e silit să se retragă. Inamicul a presat puternic. Silit la repliere două grupe, apoi contraatac și ocuparea vechii poziții. Capturi 2 pistoale automate, 1 pistol mitralieră, iar pe teren morți un ofițer și 25 soldați ruși.

Replierea batalionului Koft a făcut ca inamicul să pună mâna pe un mamelon jumătate împădurit, câștigând prin aceasta un bun observator și un bun teren pentru amplasarea a două mitraliere care îmi îmi stinghereau necontenit flancul drept. Bombardamente năpraznice de artilerie grea, aruncătoare de tot felul, tunuri anticar și arme automate s-au dezlănțuit parcă înadins în sectorul ce-l ocupam. Soldații stau neclintiți în adăposturile lor. Mitralierele inamice de pe mamelonul amintit, cari acționau în flancul meu drept, îmi scoteau din luptă din 10 în 10 minute câte un soldat.

M-am hotărât să fac o incursiune. S-au anunțat voluntarii: sergentul major Stanciu, serg Radu Nic, seg Vasilioni Moise, fruntaș Răducanu Petre și soldatul Mocanu Simion. I-am înarmat pe toți cu grenade și pistoale automate. Sub sprijinul grupului de mitraliere a companiei și a unei gr de mitraliere plus aruncătoare de grenade am făcut posibilă înaintarea acestora până sub mamelon.

Am plasat apoi focul acelorași arme automate mai sus, în păduricea de pe mamelon. Acești bravi ostași, după ce au aruncat năvalnic grenadele asupra amplasamentelor inamice, s-au repezit cu pistoalele automate și au secerat servanții, care încremeniseră de spaimă la vederea lor. Din păduricea de pe mamelon au fost și ei cu focuri de armă și grenade. Apoi s-au retras. Un ofițer și 10 soldați au fost omorâți la inamic. Segentul Vasilioni ușor rănit.

Cele două mitraliere au amuțit pentru totdeauna. În seara zilei atac din nou din partea inamicului, respins. În dimineața de 28, 29, alte atacuri. 30 de bolșevici au rămas morți la 30 m în fața poziției.De 5 zile soldații n-au cunoscut odihna și 1 la zi mâncare. În 30 d.m. atac năpraznic. Compania: 1 subofițer rănit, 61 trupă răniți, 9 morți.”…

Marți, 1 septembrie 1942
… Batalionul se retrage la nord de Baksan. Retragerea nu e simțită de inamic. După ce s-a retras 7, 16 și 10, podul este aruncat în aer. Întuneric beznă, ploaie și noroi.


Luni, 7.09.1942
… Populația civilă, terorizată de bolșevici, se retrage în spatele frontului nostru. De la Batalionul 8 vin răniți.
Dl general Mackensen lămurește că retragerea s-a făcut cu scop. Capul de pod a făcut să se atragă aici trupe numeroase, în care timp s-a dat posibilitatea să se treacă Terekul. Deci în vederea altor operațiuni s-a făcut retragerea.

Comportamentul românilor față de populația locală

Mă văd nevoit să introduc acest scurt capitol în acest articol, mai mult din cauza faptului că mai ales în ultima perioadă, pe diferite platforme online au apărut o multitudine de postări care încearcă să arunce o pată pe comportamentul armatei române din campania din est, începând cu acuzații de lașitate și continuând cu cele de abuzuri sau chiar masacre contra civililor. De aceea mă văd nevoit să spicuiesc din memoriile lui Mihai Bălaj cadre referitoare la acest aspect, făcând și distincțiile necesare.

Una din marile greșeli ale lui Hitler, printre multe altele, unele strategice arătate în acest articol, a fost și totala nesocotire a avantajelor pe care le-ar fi putut câștiga din partea populației locale. Trebuie menționat faptul că la începutul campaniei, germanii au fost primiți în Ucraina ca și eliberatori de regimul tiranic al lui Stalin.

Era și normal, trecuseră abia șapte ani de la marea foamete la care au fost supuși locuitori acestei provincii de către sovietici, în care milioane de ucraineni au pierit. Până și astăzi, Holodomorul, genocidul prin foame, este o chestiune care înveninează relațiile dintre Rusia și Ucraina. Era și normal ca ucrainenii să-i primească pe germani ca și eliberatori. Dar prostia lui Hitler a făcut ca acest avantaj să fie pierdut aproape imediat, în urma trupelor din Wermacht au venit unitățile SS care i-au exterminat, făcându-i pe cei rămași să treacă de partea partizanilor.

O tâmpenie care va fi plătită scump de armata germană, aceasta trebuind să facă față în spatele liniilor unui greu război de partizani. Și când te gândești câte resurse alocă armata americană astăzi pentru programe de genul “hearts and minds” ca să-și asigure dacă nu loialitatea, cel puțin neutralitatea zonelor ocupate! Iar Hitler le-a avut și le-a pierdut într-o clipă!
Armata română s-a comportat diferit în zonele de responsabilitate, conform ordinelor clare date de eșaloanele superioare, dar nu numai, ci și datorită felului de a fi al soldatului român.

Desigur, au fost excepții, au fost și abuzuri, chiar masacre, ca și în cazul ulterior ocupării Odessei, care merită un capitol aparte, dar pe ansamblu armata română a avut un comportament adecvat. Ca și exemple, dau câteva mărturii din jurnalul lui Mihai Bălaj, în care se vede inclusiv până unde au ajuns românii basarabeni deportați de regimul criminal instituit de Lenin și Stalin.

Ne conduce un cazac localnic. Ne povestește cum l-au ucis pe tatăl său pentru că a îndrăznit să prindă pești în gârlă, cum l-au condamnat pe el la doi ani de închisoare pe care i-a ispășit. A fost om cu stare. Începe să plângă. Au cerut germanilor să le creeze un stat independent al cazacilor. Locuitorii, spre deosebire de cei din alte ținuturi, încep să ne salute și ne întâmpină cu mere și apă. (6.08.1942)

Spre oraș vin acasă femei, bărbați, copii, necăjiți, cu câte o legătură de haine la mână. Au fugit temându-se de germani și aliați. Se miră și ei că nimeni nu le are treaba, doar în treacăt îi întrebăm încotro se duc. Sunt și foști soldați. (10.08.1942)

Am întâlnit la Kropotkin doi copii din Basarabia, deportați cu părinții lor. Se bucurau c-au sosit și povestesc multe lucruri despre bolșevici. (11.08.1942)

Preotul începe să boteze copii. Am întâlnit o moldoveancă de la Tiraspol. Nu mai știa ce să facă de fericire. De altfel nu este sat prin care trecem în care să nu întâlnim vreun deportat din Basarabia. Ne salută de departe: Bună ziua, fraților! (17.08.1942)

Niște fete care lucrează la grădinile de zarzavat și vii sar în drum și își caută de vorbă cu noi. Sunt deportate de la Tiraspol și de prin Basarabia. Abia așteaptă să se întoarcă acasă. (20.08.1942)

Din fața poziției noastre se refugiază zilnic populația civilă. Ei știu deja unde este postul nostru de comandă și vin la el ca la birou. N-au nicio frică de noi. De altfel, ostașii noștri tratează omenește cu ei. (24.09.1942)

Zilnic se predau ostași din rândurile inamicului. Sunt oameni bruneți, cu ochii oacheși. Aparțin mai mult Asiei Mici decât Europei. Sunt fericiți când văd că-i primim și nu le facem nimic. (26.09.1942)

Se predau ruși. Avem unul de pe la Tașkent, mongol cu ochii mici, stă cu noi, doarme și mânâncă cu noi. Îl cheamă Jambuli. Seara strigă într-un corn la cei de peste apă să se predea că Rumunschi nu le fac nimic. (28.09.1942)

Mai sunt multe astfel de relatări, inclusiv despre localnici care făceau incursiuni sau luptau alături de trupele române contra sovieticilor. Bineînțeles că au fost și acțiuni ale partizanilor împotriva trupelor române și germane, dar intensitatea lor era relativ redusă față de alte regiuni, deși terenul ar fi fost deosebit de favorabil, ca dovadă fiind faptul că în zilele noastre acolo continuă insurgența cecenă împotriva regimului de la Moscova.

Dar ceea ce e mai important, unul din avantajele tehnologiei, este faptul că după apariția documentarului, domnul Victor Nicolae, un român basarabean de suflet nevoit a călători mult prin spațiul ex-sovietic, a introdus un comentariu referitor la mărturia civililor din zonă despre comportamentul trupelor române. Rugat să vină cu mai multe amănunte, a avut bunăvoința să-mi scrie următoarele:

“În Caucaz, fiind aspirant al Academiei URSS, filiala St-Petersburg, am fost in expediții științifice în anii 1997-1999. In suburbiile or.-stațiune Pjatigorsk am găsit un basarabean care a luptat în Armata romana si a fost luat de rusi prizonier. A fost pus sa îngrijească de cai, iar după război a rămas aici, s-a căsătorit și nu a mai fost niciodată în Basarabia. Era bătran, nici nu știa daca mai are pe cineva din apropiați.

S-a temut sa se intereseze de frica sa nu fie deportați. Foarte gospodăros, ținea vite și avea pământ. Regret ca nu-i mai tin minte numele. În Caucaz am fost și prin satele românești Moldovanka, Moldovka, Arhipovo-Osipovka (sat foarte mare), ei își mai păstrează limba și tradițiile. În orașul Adler la muzeu, am aflat ca a fost fondat de 40 familii de basarabeni care, însă, au murit din cauza unei epidemii de tifos.

Profesorul Mogulaev pe atunci avea vreo 60 ani și lucra la Universitatea din Stavropol. Aflând ca sunt din R.S.S. Moldoveneasca, nu s-a temut sa-mi zică ca sunt roman (pe atunci era crima de stat sa spui unui moldovean ca e roman, cu regret, teza care s-a păstrat în mințile unor “moldoveniști” antiromani pana în ziua de azi). Ne-am împrietenit, avea și el ce avea cu rușii… El mi-a povestit istoria cu atitudinea ostașilor romani față de localnici și îmi spunea că-i ține minte deoarece pe atunci era copil mic și se ținea de fusta mamei sale. Zicea că dacă nu i-ar fi salvat românii conducându-i printr-un defileu îngust din munți într-o zona mai sigură, satul lor ar fi ars cu tot cu oameni din cauza bombardamentelor declanșate de sovietici cărora le păsa puțin de civili…”

Acest profesor nu este un oarecare, ci o personalitate științifică, iată aici și o lucrare a dânsului: Magulaev, A. Y. 1989. Chromosome numbers in some Astragalus (Fabaceae) species of the Caucasus flora. Botanicheskii Zhurnal (SSSR) 74:1519-1521
Cred că alte comentarii sunt de prisos.
(va urma)

P.S. Am spus-o în mai multe rânduri și în mai multe articole, nouă ni s-a furat și ciuntit istoria, am fost mințiți în multe aspecte ale istoriei noastre adevărate. De aceea, este o datorie de onoare pentru fiecare român să cunoască adevărul. Dar, mai mult decât atât, fiecare român poate să contribuie la redescoperirea istoriei noastre adevărate. Nu este așa greu și încă nu este prea târziu.

Ați văzut că din mărturia unui veteran de război se poate face un bun documentar, dar pentru a redescoperi istoria noastră este nevoie de cât mai multe mărturii. Sunt sigur că fiecare dintre voi cunoaște câte un veteran de război care are o poveste de spus. Vă îndemn să-i intervievați pe toți pe care îi știți, puteți să o faceți cu o cameră video, cu una foto sau chiar cu un telefon mobil, sau în caz că nu dispuneți, e suficientă și o înregistrare audio. Înregistrați mărturiile lor, sunt documentele istoriei noastre care așteaptă să fie dezvăluite!

Cât mai repede înainte ca aceste documente să dispară pentru totdeauna! Acești oameni sunt în vârstă, către 90 de ani sau peste, și nu vor mai sta mult printre noi, așa că fiecare zi este prețioasă! Nu uitați, luați toate datele, luptele la care a participat, unitatea din care a făcut parte, data și locul nașterii, impresii și amintiri din război. Și chiar dacă nu știți ce să faceți cu înregistrările, păstrați-le, sunt documente inestimabile! Va veni vremea când veți avea ce face cu ele. Succes!

Bibliografie:

Col (r) Gheorghe Suman, Gen brig (r) Mihail Perju, Gen brig Ion Bucaciuc – Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, Editura Pro-Transilvania, București, 2003
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei. 1941 – 1945 (10 volume)
Epopeea vânătorilor de munte
Mihai Bălaj – Jurnal de front, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999

Sursa: Cristian Negrea

Vânătorii de munte în Caucaz (II)- Asaltul

Cristian Negrea
„Să fi fost de început cu Divizia de Cremene a generalului Ion Dumitrache înseamnă mai mult decât orice hristov de vitejie, înseamnă mirul norocului odată cu harul eroic”

Mareşal Ion Antonescu, iunie 1943

Acest articol despre eroismul vânătorilor de munte români în al doilea război mondial este continuarea Vânătorii de munte în Caucaz (I) și se leaga de un alt articol numit Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte, precum și de documentarul Memoria Veteranilor. Episodul 1.

Lichidarea capului de pod Saiukova

Divizia 2 Munte a stat pe poziții de apărare pe Baksan, asigurând flancul german și respingând desele atacuri sovietice până la 19 octombrie 1942, facilitând astfel ofensiva germană în capul de pod de la Mozdok, între Terek și Groznâi. Din 23 septembrie divizia a intrat sub comanda directă a Armatei 1 Blindate von Kleist, iar acum, din 19 octombrie, se reia avansul românilor care va culmina cu marea bătălie de la Nalcik. Unele elemente ale diviziei erau angajate în acest proces de mai devreme, curățând inamicul dintre Gudelen și cota 1445, apoi localitatea Saiukova și importanta înălțime Kara-Kora, care domina regiunea diviziei și unde inamicul amplasase un observator.

O mică paranteză despre Saiukova şi capul de pod sovietic de aici, de la nord de râul Baksan. Iniţial, trupele germane au încercat să-l lichideze şi să cucerească intrândul sovietic, dar au eşuat în mai multe rânduri. Germanii au fost înlocuiţi de vânătorii de munte români, care au decis să-i arunce pe sovietici din capul de pod, ţinând cont de dificultăţile pe care le-ar întâmpina operaţiile militare ofensive viitoare cu existenţa unui astfel de ghimpe în coastă. Decizia a fost corectă, şi s-a trecut la executarea ei în ziua de 16 octombrie 1942.

De menţionat faptul că în tot cursul lunii septembrie, prin lupte grele, germanii au încercat să cureţe capul de pod sovietic, fără rezultat. Toate atacurile lor au fost respinse, poziţia fiind socotită inexpugnabilă. Până la urmă, aceasta era şi una din cauzele deciziei de a retrage capul de pod românesc realizat la sud de Baksan prin cucerirea cotei 910, în luna august (vezi Vânătorii de munte în Caucaz (I)). Teptat, din a doua jumătate a lui septembrie, a început înlocuirea germanilor cu români în vederea asaltului decisiv, în principal cu Batalionul 7 VM.

S-a format astfel detaşamentul român Weschny Kurkushin, comandat iniţial de căpitanul Maxim Constantin, apoi din 10 octombrie de căpitanul Florea Dumitrescu. Acesta beneficia de rapoartele cercetaşilor, precum şi de fotografiile aeriene luate de aviaţia germană. Într-adevăr, poziţia era extraordinar de bine întărită, ocupa o înălţime dominantă sub forma unei palme cu o culme principală perpendiculară către sud, spre râul Baksan, de la care porneau trei culmi secundare paralele cu râul, mărginite de vâlcele cu o bogată vegetaţie.

Prima culme era ocupată de români, următoarele două de sovietici, bine întăriţi în teren cu tranşee şi cazemate. În 16 octombrie aviaţia germană îl informează pe căpitanul Dumitrescu despre mişcări de trupe în sector. Iniţial s-a crezut că era vorba de pregătirea unui atac rusesc care ar fi putut periclita flancul şi spatele diviziei, dar după capturarea a doi prizonieri s-a aflat că era vorba doar de schimbarea trupelor sovietice din sector. O ocazie pe care căpitanul Florea Dumitrescu nu avea cum să o scape, era momentul în care noii veniţi încă nu erau familiarizaţi cu frontul, iar asta nu putea fi decât în dezavantajul inamicului.

Detaşamentul va trece la acţiune, dar folosind la maxim surprinderea şi infiltrarea, altfel cucerirea poziţiei sovietice caracterizate ca şi inexpugnabilă s-ar fi putut face doar cu multe jertfe din partea eroicei Divizii 2 Munte române.
În 16 octombrie trece la atac în flanc Batalionul 8 VM, dau cuvântul jurnalului lui Mihai Bălaj, folosit şi în articolul precedent:

… ceaţa se ridică, iar plutonul este oprit de un puternic foc de arme automate inamice. Sublocotenentul rezervist Popârda V atacă cazematele ruseşti plasate pe boturile de deal Nord Saiukova reuşind cu ajutorul tunurilor anticar şi brandurilor să distrugă 4 cazemate omorând şi rănind 20 de ruşi şi un comisar. Înaintarea slt Popârda a fost oprită pentru un timp de unităţile ruseşti care au venit din sectorul Bat 8 VM în ajutorul celor atacaţi de Comp a 2-a.

Au tras batalionul căpitanului Pănuş, apoi tunurile a.c., brandurile care au redus la tăcere cazematele din faţa Bat 8. La orele 10 se continuă atacul. Se cuceresc cazemată după cazemată, la grenadă, de către slt Popârda şi plutonierul Botezatu. Se porneşte spre sat ajungându-se la Baksan, după ce în sat sunt reduse la tăcere cuiburile de arme automate. Rezultatul final, 60 prizonieri, 3 puşti a.c., 2 aruncătoare de 55mm, 1 mitralieră germană, 9 cazemate. Lt Stoicuţa şi slt Popârda au plănuit atacul cu două săptămâni înainte.

Cunoşteau sistemul de apărare inamic în amănunt cu dispozitivul forţelor din faţă. Acesta din sondajul (raidul) executat în 2 octombrie, din declaraţiile prizonierilor şi din observare zilnică. Acţiunea a fost de mare importanţă pentru linia noastră, precum şi pentru faptul că toată acţiunea s-a făcut fără pierderi. (de aici deducem ce fel de pregătire aveau vânătorii de munte români, dar vom vedea asta şi mai departe). Dl comandant al Grupului apreciind curajul ofiţerilor şi ostaşilor, i-a citat prin ordin de zi.

A doua zi: Spre Gundelev, acţiune mare. Germanii au ocupat înălţimea Kara-Kora. Acolo e şi bat 7 VM. Pentru cucerirea Gundelevului s-au dat multe lupte.Aici Mihai Bălaj greşeşte, este normal, el fiind în sectorul Bat 10 VM. Înălţimea Kara-Kora a fost ocupată numai de către Bat 7 VM, după cum vom vedea în continuare.

Contraatacul ruşilor împotriva Bat 10 VM este deosebit de puternic, inclusiv cu tancuri. Iată ce spune Mihai Bălaj (21 octombrie), după un bombardament puternic sovietic:

(…) La orele 13.45 3 tancuri apar în dreptul plutonului 3 (slt Botezatu). Aceste 3 tancuri, la un moment dat, ocolind panta abruptă nord Saiukova, urcă şi apar pe boturile cu porumb (cu cazematele) cu încă 3 tancuri (deci 6), care au venit pe viroagă şi nu au fost observate până în ultimul moment. În urma acestor tancuri atacă cca 2 companii, iar în sectorul Botezatu o companie. Lupta este dîrză. Compania 2 azvârle cu toate armele un foc năpraznic asupra inamicului.

Artileria (căpitanul Pănuş) trage foarte eficace. la ora 14.40 4 din cele 6 tancuri sunt scoase din luptă de tirul precis al sergentului-major Rotaru, comandantul tunului anticar. Cu toate acestea, ruşii continuă atacul cu infanteria, sprijiniţi puternic de artilerie. La orele 18.30 inamicul se găsea la 400 m în faţa poziţiei noastre. De remarcat faptul atacul inamic s-a dezlănţuit numai în sectorul companiei a 2-a, bombardamentul de artilerie are intensitate numai în sectorul acestei companii. Am avut 1 mort şi 7 răniţi.

La ruşi morţii sunt cu zecile, iar de răniţi geme porumbul prin care ne-au atacat. Ruşii au încercat să ancoreze cele 4 tancuri distruse însă nu au putut. Tancurile erau de provenienţă americană. Peste noapte ruşii au atacat cu ultima companie, a şasea. Cinci companii au atacat la ziuă. Dimineaţa, în faţa poziţiei zăceau cadavrele cu zecile, printre care şi acela al comandantului de regiment, un locotenent colonel. Tot la 50 m era mort şi un locotenent, comandant de companie. Ordonanţa lui s-a predat dimineaţa nouă, aducând toate regulamentele şi schiţele stăpânului său. Era un uzbek, cu înfăţişare pe care n-am mai văzut-o decât în manualele de geografie. Au atacat kazahi, uzbeci, ruşi.

Deci, ajutorul occidental sub formă de arme, armament, muniţii, subzistenţă, ajunsese şi în Caucaz. De menţionat este faptul că acest ajutor a continuat şi în 1945, când sovieticii şi aliaţii concurau pentru a ocupa o bucată cât mai mare din Europa, şi se pare a că a continuat şi după căderea Berlinului, în speranţa de a-i arunca pe ruşi contra japonezilor. Orbirea politică a liderilor occidentali care au permis astfel indirect apariţia a ceea ce mai târziu Winston Churchill va numi Cortina de Fier era evidentă. Nu degeaba, mai târziu, acelaşi Churchill va recunoaşte că au ucis porcul mai slab.

Mai târziu, văzând efectivele germane care au venit să-i schimbe în vederea trecerii românilor pe direcţia de ofensivă spre Nalcik, Mihai Bălaj îşi exprimă îndoiala că aceşti germani vor putea face faţă (22.10.1942): (…) Abia mâine seară îi vom lăsa singuri. Sunt plini de noroi şi şi foarte obosiţi de drum. Sunt şi îngrijoraţi. Ei sunt infanterie de coastă şi nu-şi închipuie dacă vor putea ţine sectorul unor trupe de munte. Au sosit aici fără muniţie.

Maşinile lor au rămas în pantă, nu au putut urca. Am trimis căruţele noastre să le aducă muniţia. Ne sfidează ei când, pe drumul bun, trec pe lângă noi, aruncându-ne praful în nas, dar iată că sunt vremuri când căluşeii noştri fac mai mult decât maşinile lor. Cum au sosit, s-au aşezat jos. Au stat aici în spatele poziţiei până le-a venit muniţia. Plutonierul Bădărău le-a făcut friptură şi le-a tăiat câteva pâini. Erau sleiţi de foame. Da, omenia soldatului român şi dispreţul celui german, care în timpul retragerii de la Stalingrad tăia degetele cu baioneta sau le zdrobea cu patul puştii românilor care încercau să se agheţe de camioanele lor ce se fugeau cu viteză! Sunt lucruri şi fapte care trebuiesc spuse!

Cu adevărat internetul este o mare sursă de informare, facilitând legăturile între oameni care nu s-au văzut şi nu s-au cunoscut vreodată. Astfel, după apariţia articolului precedent, am avut şansa să iau legătura cu o stimată doamnă, nepoata generalului (r) Dumitru Teodorescu pe front parcurgând ierarhia de la sublocotenent la căpitan şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a, doamnă care mi-a semnalat memoriile unchiului său, (din care voi cita în continuare) ofiţer în cadrul Bat 7 VM, fost comandant al locotenentului Botiş Volumiu, cel imortalizat în documentarul de aici:

https://www.youtube.com/watch?v=oMVBMHvlirs&feature=plcp

Îi dau cuvântul lui Dumitru Teodorescu, care în memoriile sale îl citează pe căpitanul Florea Dumitrescu, alături de care a scris această parte referitoare la luptele din capul de pod de la nord de Baksan, de la Saiukova:

Singura posibilitate de pătrundere în această poziţie foarte întărită era o abordare pe flancuri, prin râpele şi pantele abrupte acoperite de vegetaţie, o infiltraţie continuă pentru a ajunge în spatele liniilor de apărare duşmane. Aceasta a fost hotărârea comandantului Detaşamentului, căpitanul Florea Dumitrescu. Fixarea pe front a poziţiei inamice, cu un pluton de puşcaşi din compania a 3-a şi două plutoane dfe mitraliere, precum şi plutonul de aruncătoare de 81,4 mm, atac pe ambele flancuri ale poziţiei inamice, având Compania de Cercetare, căpitan Maxim Constantin în stânga dispozitivului de atac şi compania a 2-a, slt Afronie Ioan comandant, în dreapta. Ambele companii întărite cu câte un pluton de mitraliere. Celelalte două plutoane din compania a 3-a, în linia a doua de atac cu eşalonare spre dreapta. (…)

Compania de cercetare, sub comanda tânărului şi ambiţiosului căpitan maxim Constantin a fost motorul pe toată durata atacului. Printre luptătorii ei se afla şi viteazul sublocotenent Furţea Octavian, cel care în noaptea de 22/23 august 1942, trecând cu plutonul peste îngusta şi nesigura punte peste vijelioasa apă a Baksanului, a surprins total inamicul, zdrobindu-l şi deschizând astfel drum întregii companii. În această nouă misiune va fi din nou vârful de lance. (…)

Căpitanul Dumitrescu Florea, şi el decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a, amintindu-şi de acest atac în anul 1995, tot din memoriile lui Dumitru Teodorescu:

În timpul când artileria a tras asupra primului obiectiv, compania de cercetare a început infiltrarea în poziţia inamică pe contrapanta acesteia faţă de poziţia noastră. La ora 5.30 artileria a prelungit tragerea, dând posibilitatea companiei de cercetare ca la această oră să pornească la atac. Compania a urcat în viteză contrapanta dinspre spatele apărătorilor şi a ajuns pe creasta înălţimii destul de repede fără să întâmpine nicio rezistenţă.

La ora 5.50 era deja ajunsă pe creastă şi capturase postul de comandă inamic şi observatorul, tăind totodată legăturile telefonice respective. Nu s-a tras nici un foc de armă. Sovieticii au fost total surprinşi de apariţia ostaşilor noştri în spatele lor. Deşi au observat ceva mişcări în această direcţie, au crezut că sunt ostaşi de-ai lor care vin cu aprovizionări sau alte misiuni.

Odată ajunsă pe creasta primei poziţii sovietice, compania de cercetare a început înaintarea spre al doilea sector al primului obiectiv, somând şi scoţând din tranşee şi adăposturi ostaşi sovietici care ocupau cea de-a doua linie a apărării inamice.

Aceştia în mare majoritate nedumeriţi de ce se întâmplă au început să se predea fără a opune rezistenţă. (…) Conducându-şi cu energie şi curaj acţiunile de luptă ale companiei sale, căpitanul Maxim Constantin n-a dat răgaz inamicului să se dezmeticească. În acest timp, comandanţii de plutoane, sublocotenenţii Furţea şi Păuşan şi comandanţii de grupe au dat dovadă de multă iniţiativă în cadrul misiunilor de atac ale plutoanelor şi companiilor. S-a distins printr-o îndrăzneală şi iscusinţă deosebită sublocotenentul Furţea Octavian. (…) Deruta inamicului era totală, nu mai opunea rezistenţă atacatorilor noştri, mulţi părăseau poziţia şi fugeau, cei ajunşi de ai noştri se predau fără rezistenţă.

S-a trecut la asaltul obiectivului al doilea, ultima culme stăpânită de sovietici, după mutarea artileriei proprii pe poziţiile cucerite. Sovieticii nu au putut rezista iureşului vânătorilor de munte români, fugind în debandadă spre văgăunile de pe malul râului Baksan. Către orele 16 acţiunea era complet terminată, capul de pod inamic lichidat cu desăvârşire.

Bilanţul a fost de 6-7 morţi la noi şi 30 de răniţi, printre care şi sublocotenentul Furţea Octavian, din partea inamică numai prizonieri au fost peste 400 şi întregul lor armament greu capturat, aruncătoare, mitraliere, puşti mitralieră şi armamentul portativ rămas pe poziţie, nu mai vorbim de cei căzuţi dintre sovietici.

Ceea ce germanii nu au reuşit prin atacuri continue şi lupte grele timp de aproape o lună, vânătorii de munte români au realizat în mai puţin de o zi. Poate vă veţi întreba cum a fost posibil aşa ceva, dar vă reamintesc cuvintele locotenentului Botiş Volumiu din documentarul prezentat, germanii erau foarte buni în lupta cu blindatele, dar noi trebuia să le facem siguranţa pe înălţimi. Iar vânătorii de munte români erau trupe de elită, printre cele mai bune trupe care au luptat în al doilea război mondial. Vi se pare extraordinar, dar citiţi mai departe pentru a vedea ce au fost cu adevărat vânătorii de munte români. Şi e păcat că nici măcar noi nu ştim să-i preţuim aşa cum ar merita memoria lor.

Imediat după lichidarea capului de pod, generalul von Kleist, însoţit de generalul Dumitrache, comandantul Diviziei 2 Munte română, a ţinut să vină personal pe înălţimile cucerite pentru a acorda distincţii ofiţerilor, subofiţerilor şi ostaşilor români.

Nalcik

În ziua de 18 octombrie 1942, pe înălțimea Kara-Kora, ocupată de vânătorii români, generalul von Kleist, comandatul Armatei 1 Blindate germană îl întrebă pe generalul Ion Dumitrache, comandantul Diviziei 2 Munte române, pe ce direcție ar ataca Nalcikul dacă ar primi această misiune. Răspunsul a fost clar și fără echivoc: “Fără suficientă artilerie s-ar repeta tragedia Baksanului din august 1942, cu sprijin masiv de artilerie din partea Armatei Blindate, efortul s-ar face în lungul șoselei Baksan – est Nalcik.” La plecare, von Kleist declară încă o dată: Marile fapte de arme săvârșite de Divizia 2 Munte română au dat posibilitatea Armatei 1 Blindate germane să treacă la operațiuni decisive.

A doua zi, Divizia primește ordinul de operații:

1.Inamicul cu unități din D 392, 230, 295, 151, 152 Inf și D 2 Gardă apără puternic aliniamentul Nalcik, Terek; este superior din punct de vedere al artileriei grele și mijlocii, în schimb este inferior pe linie de infanterie; la Terek dispune de numeroase unități de rezervă.

2. C. 3 Bl. (D. 2 M. Română, D. 13 și 23 Bl. Și 370 germane nimicește inamicul din zona Nalcik constituind două grupări de izbire, una formată din Div 2 M întărită care va acționa pe direcția Baksan, Nalcik, majoritatea forțelor urmând să acționeze pe direcția Kotlrevska, pe la est de Terek.

3. Grupul de atac Vest este format din Div 2 M întărită cu 1/R.99M, B 563 Drumuri, R 54 Art, Dn 1 Art Grea și Dn 201 Art As
Sectorul de siguranță centru este format din R 52 Ar, B 22 și 23 Art Câmp, B 8 Th, B 73 Pi și Dn 3 Ar.
Grupul de atac est este format din Div 13 și 23 Blindate germane.

D 2 M pleacă la atac pe 25.10, iar D 13 și 23 Bl în ziua de 26.10. Aviația sprijină atacul cu un grup Stuka, un grup de avioane de luptă și o escadrilă de vânătoare. Gp Av 14 Rec execută zilnic zboruri în folosul D. 2 M până la 24.10.1942.
Numai din aceste ordine și privind desfășurarea de forțe ne dăm seama de dimensiunea bătăliei pentru Nalcik. În zorii zilei de 25 octombrie 1942 cei cinci generali comandanți ai Div 2 Munte române, C. 3 Bl, A 1 Bl, Corpului Aerian și Flotilei 4 Aeriene germane și-au ocupat locurile în cadrul Punctului de Comandă înaintat al Div 2 M amplasat înapoia localității Baksan, pe o înălțime ce oferea o panoramă a câmpului de luptă și a orașului Nalcik.

La ora 8 primele avioane survolează Nalcikul aruncând bombe. Intră în acțiune artileria Diviziei 2 Munte, urmată imediat de artileria germană, spulberând totul în calea infanteriei. Batalioanele române de vânători de munte intră în acțiune începând avansarea. Urmează marea luptă pentru Nalcik, una din marile bătălii uitate de istoria noastră oficială, acolo unde românii s vor acoperi de glorie, dar vor fi uitați ca și majoritatea combatanților căzuți pe frontul de est.

Totuși, bătălia pentru Nalcik poate sta în istoria noastră ca una din marile noastre izbânzi, cu nimic mai prejos decât Malaia Belojorka sau chiar Odessa. Dar să vedem desfășurarea luptelor, după cum sunt descrise în Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetusa”, de Col (r) Gheorghe Suman, gen brig (r) Muhail Perju şi gen brig Ion Bucaciuc, cea mai completă descriere a acestei bătălii, cel puţin din cele găsite de mine până acum. Vorbim de o mare bătălie şi o mare victorie româno-germană, cea mai importantă din Caucaz.

Observaţi că am spus româno-germană, nu germano-română, deoarece rolul preponderent în cucerirea oraşului l-a avut Divizia 2 Munte, ea a dus greul asaltului, trupele germane sprijinind cu foc de artilerie sau prin blocarea văilor de unde puteau contraataca sovieticii, prea puţine efective concurând la cucerirea Nalcikului.

Gp. 4 V.M., având în primul eşalon I / R. 99 M. german şi B. 9 V.M. a atacat în lungul şoselei asfaltate Baksan, Kisburun III. Ambele batalioane au trecut râul Baksan pe punţi şi prin apă (românii) formând repede un cap de pod pe malul opus. B. 8 V.M. din eşalonul doi al Gp. 4 V.M. la orele 10.00 pe când trecea râul a fost surprins de focul încrucişat al mitralierelor sovietice din cazemate.

După o scurtă manevră B. 8 V.M. a depăşit localitatea Kisburun, ajungând până către prânz aproape de Ceghem, moment în care generalul Ion Dumitrache a aterizat cu un avion în mijlocul dispozitivului acestei unităţi, îndemnând companiile să grăbească înaintarea, care până în seara zilei respective au atins râul Ceghem. Escadronul 2 Vânători Călări a trecut prin apă râul Baksan, dar a fost oprit de inamic la Kispek, unde a rămas şi în timpul nopţii de 25 / 26.10.

Gp. 5 V.M (B. 15, 16 şi 10 V.M.) a atacat numai cu B. 15 V.M. în primul eşalon, pe direcţia localităţii Kisburun I cota 910,0, iar celelalte batalioane în iureşul lor l-au depăşit pe acesta şi au continuat înaintarea spre sud. În această acţiune a fost grav rănit comandantul B. 15 V.M., locul acestuia fiind luat de lt.col. Sergiu Crăciun.

B. 16 V.M. a trecut râul Baksan la orele 10.00 după B. 15 V.M., iar la orele 15.00 a reluat misiunea acestuia. B. 15 V.M. a rămas în siguranţa diviziei, în faţa înălţimii cu cota 910,0. Până în seara zilei de 25.10 B. 16 V.M. şi-a îndeplinit misiunea ajungând la vest de localitatea Ceghem.

B. 10 V.M. din rezerva D. 2 M. a trecut Baksanul după B. 16 V.M. şi până la orele 16.30 s-a alăturat I / R. 99 M. lângă care a rămas şi în noaptea următoare, cu toate că a fost bombardat puternic de către inamic.

B. 7 V.M. din rezerva diviziei a trecut râul pe pod şi în jurul orelor 23.00 a intrat sub ordinele Gp. 5 V.M. la Ceghem. Dn. 4 şi 5 T.M. au trecut râul pe pod, au ocupat noi raioane ale poziţiilor de tragere, fiind în măsură să sprijine lupta batalioanelor pentru îndeplinirea misiunii zilei următoare.

Potrivit ordinului C. 3 Bl. german, în ziua de 26.10 D. 2 M. a avut misiunea de a continua atacul spre Nalcik, luând măsuri pentru siguranţa flancului drept. În aceeaşi zi D. 13 Bl. germană a încercuit oraşul Nalcik.

În ziua de 26.10 Gp. 5 V.M. a atacat pe direcţia vest Nalcik, asigurându-se la dreapta cu B. 7 V.M., care a manevrat oraşul în flanc, iar cu B. 16 V.M. a atacat pe front. Gp. 4 V.M. a reluat ofensiva cu lovitura principală pe direcţia est Nalcik, asigurându-şi stânga cu Esc. 2 V.C. şi Detaşamentul lt.col. Crăciun, în care au intrat B. 15 V.M., B. 682 Jandarmi germani, o baterie din Dn. 4 T.M. şi Cp. Ar. 120 mm. Dreapta D. 2 M. a fost asigurată de Gp. 5 V.M., care între timp a cucerit localităţile Lecinskaia şi Ramenka .

În rezerva D. 2 M. s-au găsit 1 / R.99 M., Cp. Alpină, Esc. 5 Cc.C. şi Bt. 75 A.C.

În noaptea de 25 / 26.10 cazematele de pe malul de sud a râului Ceghem au fost reduse la tăcere de focul batalioanelor din primul eşalon. În zorii zilei de 26.10 D. 2 M. a dezlănţuit atacul la est de Nalcik, concomitent cu D. 13 Bl. germană, care a tăiat retragerea inamicului spre vest, timp în care D. 23 Bl. a acoperit cu foc ambele divizii şi a dezvoltat ofensiva pe direcţia Uruh.

Începând cu orele 04.30 aviaţia germană a lovit din nou cu mare precizie obiective din Nalcik, împrejurimi şi cazematele din faţa D. 2 M. de pe valea râului Ceghem. P.C. al diviziei a fost mutat în localitatea Ceghem.

B. 8 V.M. bine sprijinit de artilerie, a trecut râul a continuat atacul şi până la orele 19.00 a dus lupte pentru cucerirea localităţii Saluşa, în faţa căreia a fost oprit.

B. 9 V.M. la legătură cu B. 8 V.M. a înaintat pe valea Ceghem, iar cu o companie a angajat inamicul din Kispek, după care ajutat de Esc. 2 V.C. şi o baterie de tunuri de asalt a cucerit localitatea, asigurând atât stânga diviziei, cât şi a Gp. 4 V.M.

Gp. 5 V.M. cu B. 10 şi 16 V.M., în urma puternicii pregătiri de artilerie, a depăşit linia cazematelor de pe malul râului Ceghem şi această localitate, fiind oprit de inamic călare pe şoseaua asfaltată Baksan, Nalcik. Sprijinit puternic de aviaţie şi artilerie grupul a reluat ofensiva spre Nalcik, timp în care din cimitirul de la marginea de nord a oraşului batalioanele au fost primite cu foc.

Companiile B. 16 V.M. după depăşirea căii ferate au cucerit primele clădiri fortificate din faţa spitalului şi parcului oraşului Nalcik. B. 7 V.M. a învăluit Nalcikul pe la sud – vest, pe direcţia Kenslie, la atacul căruia a fost rănit comandantul de batalion. Pe timpul nopţii de 26 / 27.10 B. 7 V.M. a fost puternic contraatacat, dar şi-a menţinut cu fermitate aliniamentul cucerit. Detaşamentul lt.col. Crăciun a făcut pe mai departe siguranţa dreptei diviziei, împreună cu alte unităţi germane. Esc. 2 V.C. a fost trimis să facă legătura cu B. 15 V.M. La orele 14.00 C. 3 Bl. german a transmis comunicatul : “Pentru D. 2 M. română recunoştinţă şi urări de succes pentru atingerea Nalcikului”.

La orele 17.00 un alt comunicat : “Printr-un atac şi o colaborare exemplară a D. 2 M. română cu D. 13 şi 23 Bl. germane, a făcut posibil ca astăzi să se încercuiască inamicul din Nalcik de către C. 3 Bl.”.

Pentru ziua de 27.10 D. 2 M. a primit ordin să nimicească inamicul încercuit în Nalcik şi să-şi asigure spatele spre munţii Caucaz.

În ziua de 26.10.1942 D. 2 M. a primit Ordinul de Operaţii nr.141294 în care se preciza : “Inamicul încercuit în Nalcik va fi atacat, mâine 27.10. D. 2 M. are misiunea să cucerească Nalcikul şi să contribuie la strângerea încercurii”. D. 2 M. a atacat cu grupurile aflate la contact pe direcţia Nalcik, Anschinger, Uruh. În dimineaţa zilei de 27.10 P.C. al D. 2 M. a fost mutat între localităţile Ceghem şi Saluş lângă şoseaua asfaltată.

În dimineaţa zilei de 26.10 după o violentă pregătire de artilerie Gp. 4 cu B. 8 şi 9 V.M. a cucerit pădurea Ceghem până la pârâul Saluş. Acţiunea a fost sprijinită de o companie de tancuri şi o baterie de asalt. Până la orele 14.00 inamicul a fost silit să părăsească localitatea Germantsik, pe care a ocupat-o trupele Gp. 4 V.M. Esc. 2 V.C. a făcut legătura cu unităţile grupului de mijloc, rămânând în noaptea de 27 / 28. 10 în localitatea Seremenko.

Gp. 5 V.M. cu B. 10 şi 16 V.M. a atacat frontal oraşul Nalcik, începând cu primele case cucerite în ziua precedentă, după o pregătire de artilerie de 15 minute. Atacul s-a transformat într-o acţiune “casă cu casă” şi “cazemată cu cazemată”. Cele mai dificile probleme le-au ridicat clădirile Şcolii de Comandanţi G.P.U., care au rezistat cu înverşunare atacului vânătorilor de munte. Dar cu ajutorul artileriei şi al rezervelor totul s-a lămurit într-un timp foarte scurt. Atacul B. 10 şi 16 V.M. n-a putut atinge liziera de sud a oraşului, în schimb au fost cucerite cele mai importante clădiri din centrul acestei mari localităţi.

B.7 V.M. a avut cel mai mare succes, reuşind distrugerea a numeroase cazemate, ameninţând cu învăluirea întregului oraş.
Detaşamentul lt.col. Crăciun sprijinit de tunuri de asalt a. a., anticar şi de artilerie a pătruns în localitatea Letcinskaia, pe care nu a reuşit s-o cucerească complet. Cu toată intervenţia hotărâtă a comandantului D. 2 M. oraşul Nalcik nu a putut fi cucerit în întregime, lupta continuând cu înverşunare şi în cursul nopţii. Detaşamentul lt.col.Crăciun a ajuns la calea ferată Nalcik, Kahun şi după ce a depăşit-o, a ocupat pe înserat localitatea Nartan. În după amiaza zilei de 27.10 căpitanul Cornel Iuga din D. 2 M. a fost omorât în plină stradă de trei civili, care la rândul lor au fost capturaţi de o patrulă a D. 2 M. şi spintecaţi cu baionetele.

În ziua de 27.10.1942 orele 21.30 D. 2 M. a primit de la C. 3 Bl. german ordinul de acţiune pentru ziua de 28.10 în care se specifica :

1. Inamicul încercuit ieri a fost strâns azi şi mai mult.Până acum au fost făcuţi peste 4.000 prizonieri şi au fost capturate 16 tunuri, 10 tancuri, 10 tunuri anticar şi numeroase alte arme de foc;

2. C. 3 Bl. distruge la 28.10 în mod definitiv forţele sovietice încercuite ;

3. D. 2 M. se instalează solid în Nalcik, inclusiv în Alexandrovskaia, strâmtează încercuirea prin înaintare cu flancul stâng până la Urban, ţine legătura cu D. 13 Bl. şi prin acţiuni orientate spre munţi va cuceri localităţile Letcinskaia şi Casania.

Gruparea din mijloc a înaintat până la Urvan iar D. 13 Bl. germană a înaintat pe valea Cerek închinzând drumurile de ieşire ale inamicului spre Saraghiş.

D.23 Bl. a făcut siguranţa între munţii Caucaz, Terek şi Uruh, înaintând prin Jeroka spre Lasken.

Pentru ziua de 28.10 D. 2 M. a ordonat grupurilor să înceapă atacul la orele 07.30, după o pregătire de artilerie de 20 minute, să cucerească Nalcikul, să depăşească valea Nalcik şi să pună stăpânire pe Casania până la râul Cerek.

În ziua de 28.10 orele 07.30 Gp. 5 V.M a reluat atacul cu B. 10 şi 16 V.M., a distrus şi cucerit toate cazematele şi clădirile organizate pentru apărare, a ieşit la marginea de sud a oraşului, ajungând în final pe valea pârâului Nalcik.

B.7 V.M. a continuat atacul învăluitor al oraşului pe la sud – est, iar în jurul orelor 12.00 a ajuns pe râul Nalcik împreună cu B. 10 V.M. Aceste batalioane sprijinite de majoritatea artileriei au pus stăpânire pe satele Volnâi şi Aul, iar în cursul nopţii de 28 / 29.10 s-au oprit în pădurile de la sud de Nalcik, de unde au respins numeroase contraatacuri ale inamicului, au nimicit ultimele rezistenţe din clădirea “Octombrie”, iar B. 10 V.M. a ocupat localitatea Casania.

Detaşamentul lt.col. Crăciun care asigura flancul drept şi spatele D. 2 M. a ajuns în localitatea Letcinskaia, fiind contraatacat de inamic dinspre valea superioară a râului Ceghem. Atacul inamic a fost respins de B. 15 V.M. care a cucerit complet acest sat.

Gp. 4 V.M. cu B. 8 şi 9 V.M. şi Dn. 4 T.M. a învăluit Nalcikul şi a ocupat aliniamentul Urvan, Cahun, urmând îndeaproape D. 13 Bl. germană care a trecut la urmărirea inamicului pe la sud de Cerek, pe direcţia Psigansu. După acest episod Gp. 4 V.M. a intrat temporar în subordinea D. 13 Bl., care l-a folosit pentru a înlocui trupele R. 93 Bl. la sud – vest de localitatea Saraghiş.

În după amiaza zilei de 28.10 D. 2 M. a ordonat tuturor batalioanelor să se organizeze pentru “apărare cu întărituri” şi să reziste în încercuire pe localităţile Letcinskaia, Kenşe, Salus şi Casania cu poziţii de siguranţă. În aceeaşi zi la orele 20.30 D. 2 M. a primit de la C. 3 Bl. german misiunea pentru ziua de 29.10 din care rezulta că : “ Divizia 2 Munte face siguranţa spre vest, iar cu forţele disponibile urmează diviziile blindate spre est pe direcţia Uruh, Digora, Salugardan, Vladicaucaz pentru a înlocui unele unităţi ale acestora, lăsate în siguranţa flancului orientat spre Caucaz”.

Faţă de acest ordin D. 2 M. a dispus ca B. 16 din Gp. 5 V.M. să rămână în Nalcik, iar B. 10 V.M. să urmeze D. 13 Bl. pe direcţia Nalcik, Urvan – Stari, Argudan.

Gp. 5 V.M. cu B. 7 şi toate bateriile de asalt să atace spre sud – vest pentru a pune stăpânire pe localitatea Casania, închizând valea Nalcikului în acea parte a frontului.

În dimineaţa zilei de 29.10 P.C. al D.2 M. a fost mutat în Nalcik, prilej cu care generalul Ion Dumitrache a primit de la primarul oraşului o scrisoare de mulţumire, precum şi o casetă din Muzeul Kabardinilor.

La dispoziţia trupelor blindate germane au fost trimise B. 8, 9, 10 V.M., precum şi Dn. 4 T.M.; B. 16 V.M. care a rămas în oraş, a ocupat punctele dominante pentru apărare şi a curăţat terenul de morţi şi răniţi; B. 7 V.M. şi Dn. T.Asalt au trecut la acţiune spre vest spre Casania, au scos din funcţiune numeroase cazemate şi au silit inamicul să se retragă pe înălţimile împădurite din apropiere.

În luptele pentru cucerirea satului Casania a căzut lovit căpitanul C. Maxim, comandantul Cp.Cc./ 7 V.M., care pe timpul transportului de către brancardieri a fost din nou lovit intenţionat de o rafală de mitralieră sovietică trasă dintr-o casă de la marginea oraşului. Bateria 38 Anticar a diviziei aflată în apropiere a întors tunurile asupra casei, pe care a spulberat-o împreună cu cei care trăseseră. Până în seara zilei de 29.10 B. 7 V.M. a reuşit să cucerească localitatea Polinskoie, unde a rămas şi pe timpul nopţii.

În noaptea de 29 / 30.10 unităţile puse la dispoziţia marilor unităţi blindate germane au intrat în dispozitiv de acoperire spre munţii Caucaz astfel : B. 8 V.M. la Saraghiş, Şemagla; B. 9 V.M. la Casatau, Geregeş; B. 10 V.M. la Starilaschen; B. 15 V.M. pe valea râului Ceghem. Rezerva D. 2 M. formată din Cp. Alp., Cp. 38 A.C., Bt. 75 A.C. şi două escadroane de cavalerie au fost aduse în oraşul Nalcik.

Comandant al garnizoanei Nalcik a fost numit colonelul Simion Coman, comandantul secund al D. 2 M., care a primit ordin pentru menţinerea ordinei, asanarea străzilor şi deschiderea circulaţiei.

Pentru ziua de 30.10.1942 misiunea D. 2 M. era de a asigura înaintarea diviziilor C. 2 Bl. german spre Vladicaucaz. Între timp la cartierul D. 2 M. din Nalcik au sosit următoarele telegrame de felicitare :

– de la comandantul A. 1 Bl. germane, comandată de feldmareşalul von Kleist ; “Exprim recunoştinţa şi mulţumirile mele diviziei conduse de dumneavostră cu ocazia ocupării oraşului puternic fortificat Nalcik. Mai departe până la victoria finală”;
– de la comadantul Flotei 4 Aeriene generalul colonel von Richthofen “Sincere felicitări pentru succesul de la Nalcik” ;
– de la generalul colonel von Machensen, comandantul C. 3 Bl. german “Calde mulţumiri dumneavoastră şi bravei dumneavostră divizii. Sunt mândru că am condus trupele române la victorie”.

În ziua de 30.10 sub comanda lt.col. Tiberiu Bădescu, şeful de stat major al D. 2 M., B. 7 V.M. a reluat acţiunile spre Casania, reuşind să pătrundă cu o grupare de forţe în spatele localităţii, obligând inamicul la o retragere dezordonată, lăsând în mâinile vânătorilor de munte peste 300 prizonieri, 2 tunuri de câmp şi 3 tunuri a.a.. Din acest moment oraşul Nalcik şi valea Nalcikului se găseau în stăpânirea definitivă a D. 2 M.

Aşa s-a scris, în date clare şi seci, epopeea de luptă şi sânge a cuceririi Baksanului de către trupele române de vânători de munte. Dar rămân impresiile luptătorilor, a celor care au realizat această măreaţă victorie cu sângele şi sudoarea lor. Pentru a evidenţia sentimentele, simţămintele şi eroismul lor, recurg din nou la memoriile veteranilor, aceşti minunaţi luptători pe care ar trebui să-i venerăm cu adevărat, înlocuind vedetele de celuloid de genul fotbalişti şi politicieni agramaţi, piţipoance siliconate şi cretini cu acte în regulă serviţi cu dăruire de televiziunile care parcă concură la îndobitocirea poporului român.

Fiindcă am avut eroi adevăraţi, luptători pentru neam şi ţară până la ultima lor suflare, ce mureau cu numele României pe buze, iar noi îi omorâm a doua oară prin nepăsare şi uitare! Orice neam de pe planeta asta îşi cinsteşte eroii, atâţia câţi îi are. Iar noi, care avem eroi adevăraţi mai mulţi ca şi multe popoare ale lumii luate la un loc, îi tratăm cu dispreţ sau, în cel mai fericit caz, cu indiferenţă. Şi au mai rămas atât de puţini, iar cu fiecare zi numărul lor se mai împuţinează cu câţiva.

Se sting eroii noştri, trec în nefiinţă tăcuţi şi singuri. Pleacă spre o lume mai bună, alăturându-se camarazilor alături de care şi-au vărsat sângele pentru România Mare. Nu ne critică, nu zic nimic, se sting cu conştiinţa că ei şi-au făcut datoria, deşi urmaşii i-au uitat. I-au uitat în viforul manelizării şi prostirii generaţiilor tinere şi veteranii au înţeles că nu mai au ce face aici, pe lumea asta.

Au luptat cu inamicul faţă în faţă, l-au înfruntat şi l-au biruit, sau au murit încercând. Dar în faţa unui astfel de duşman, care loveşte din interior chiar ideea de neam şi românism, ei nu au cum să se opună. De aceea trec în nefiinţă, tăcuţi, modeşti şi trişti, lăsându-ne nouă povara viitorului. Fiindcă viitorul ne va lovi cumplit, aşa cum suntem acum, lipsiţi de direcţie şi de repere, prostiţi la infinit de politruci avizi şi aliaţii lor televizaţi deghizaţi în vedete analfabete de doi bani, servite ca şi modele demne de urmat.

Ce făceau patrioţii pe vremea bunicilor noştri? Citiţi mai departe fragmente sumare din memoriile celor care au avut şansa (sau poate neşansa de a vedea ce s-a întâmplat cu ţara pentru care luptau) să scape cu viaţă din infern. Amintiţi-vă, după toate filmele occidentale, după ceva vreme petrecută în război, veteranii veneau acasă, îşi continuau viaţa lăsată la plecarea lor pe front, se întâlneau şi depănau amintiri.

Dar veteranii noştri, mai ales cei de pe frontul de est? Acasă îi aşteptau închisorile comuniste, o viaţă de mizerie la ieşirea din temniţe, lipsa oricărei posibilităţi de afirmare, fiind nevoiţi să ascundă participarea lor la războiul din est pentru a avea parte de o pâine neagră ce le-o lăsa cu imensă mărinimie noua conducere instalată de tancurile sovietice, împotriva cărora se bătuseră până la ultima picătură de sânge şi energie. Unii au intrat în rezistenţa armată anticomunistă din munţi şi au plătit cu viaţa lupta şi speranţa într-o Românie mai bună.

Iar la finalul vieţii lor trudite şi plină de sacrificii, în cel mai bun caz, noi îi răsplătim cu indiferenţă, în imensa noastră generozitate, printre emisiuni televizate, le dăm şansa de a pleca dintre noi singuri şi uitaţi. Bravos naţiune, halal să-ţi fie! Şi îţi va fi, deoarece istoria se răzbună, din păcate!

Dar să-i vedem pe cei care au trecut deja în nefiinţă, dar ne-au lăsat mărturii, în speranţa că ne vor fi de folos în viitor. Depinde cum ne vor folosi, dacă ne vor folosi vreodată!

Mihai Bălaj, Batalionul 10 VM:

26.10.1942. (…) După trecerea apei (Baksanul), drumul era plin de cadavre de oameni şi cai. În şoseaua asfaltată gropi uriaşe făcute de bombe. Un rus mai dă semne de viaţă şi acum. Altul este cu capul într-un gard şi aşa a rămas. Altul a ars, abia se cunoaşte că a fost om vreodată. Înaintăm de-a lungul şoselei. În stânga arde un depozit de muniţie. Exploziile sunt îngrozitoare. Iată că din partea aceea suntem atacaţi de mitraliere şi tunuri.

Peste câteva momente apar 2 tancuri ruseşti venite în şosea pe o stradă laterală. Ne culcăm în şanţul şoselei şi aruncăm grenade. Tancurile trag şi fug spre Nalcik. Linia de trăgători înaintează fulgerător. Din timp în timp se trag rachete albe marcând locul unde au ajuns companiile şi arătând aviaţiei totodată să nu ne bombardeze. Rezistenţele inamice cad. Artileria rusă trage în spatele poziţiei noastre. Prizonierii cad cu sutele. La orele 14 suntem trecuţi de râul Schorlurka şi intrăm în cartierul Nalcikului.

În faţa noastră Nalcikul este în flăcări. Ruşii au dat foc tuturor fabricilor. Coloane de fum şi flăcări se ridică spre cer. (…) Râul Schorlurka, cu ocolirea câmpurilor minate, se trece prin apă. Începe lupta de stradă, se cucereşte casă cu casă. În această curăţire cade mort căpitanul Iuga Corneliu (înjunghiat de trei civili care au fost ulterior prinşi de o patrulă românească şi ucişi cu baionetele). Companiile ajung în inima oraşului. Cazematele de pe străzi sunt distruse cu colaborarea tancurilor germane. Oraşul vuieşte de focuri.

27.10.1942. (…) Oraşul este asediat din faţă, nord spre sud de către Bat 10 VM, iar dinspre est de către Bat 7 şi 16. După o scurtă pregătire de artilerie pe dealurile dinspre sud, la orele 9 porneşte atacul. Dacă aseară se părea că oraşul va cădea fără mari rezistenţe, acum lucrurile se prezintă altfle. Fiecare casă mai mare e o cetăţuie de rezistenţă. Se trage de prin geamuri, din pivniţe, din poduri de case.

Pe străzi sunt zidite baricade din beton şi cărămidă. Se trage cu arme automate, cu branduri, cu puşti a.c. Lupta e grea. Compa nia 1 la dreapta e la aceeaşi înălţime, iar la stânga Comp a 2 –a. În rezervă companiile 3 şi 4. Batalionul 10 a înaintat frumos. Bat 16 şi 7 mai încet, de aceea acestea din urmă nu au putut ajunge la venirea serii la înălţimea Bat 10 VM.Când înnoptăm Bat 16 ocupă un pavilion din Şcoala de Ofiţeri din Nalcik, iar ruşii un alt pavilion. Se aduce artileria să tragă direct să dărâme clădirea. (…) Peste noapte Compania 3 ocupă gara.

28.10.1942. (…) Atacul în această dimineaţă începe mai devreme, la orele 8. Se face o pregătire de artilerie puternică. la orele 12 Bat ajunge pe râul Nalcik. la orele 15 sunt ocupate şi înălţimile sud Nalcik. Celelalte batalioane avansează în acelaşi ritm vioi. la orele 16 Nalcikul a căzut definitiv. Steagul nostru tricolor fâlfâie pe cea mai înaltă clădire din Nalcik.

Trebuie menţionat un fapt, după moartea căpitanului Tiberiu Coloiu, la asaltul cotei 910 în august 1942, episod descris de locotenentul Botiş Volumiu în documentarul filmat, la comanda Companiei 1 Puşcaşi din Bat 7 VM ajunge chiar locotenentul Dumitru Teodorescu, cel care ne-a lăsat un impresionant material sub forma memoriilor sale, fiind comandantul direct al locotenentului Botiş Volumiu. De aici voi cita în continuare despre luptele pentru cucerirea Nalcikului.
Dumitru Teodorescu, Batalionul 7 VM:

Dezlănţuirea ofensivei a început în 25 octombrie printr-o scurtă, dar deosebit de puternică pregătire de foc, susţinută de un grup de avioane de bombardament, însoţite de avioane de vânătoare şi împreună cu o mare grupare de artilerie germano-română. Timp de 10 minute s-a dezlănţuit un infernal bombardament de o precizie uimitoare, care a dezmembrat în cea mai mare parte poziţiile inamice.

Privind această revărsare de foc, gândul ne-a purtat spre modul în care am realizat noi, vânătorii de munte români, Compania de cercetare, capul de pod peste Baksan, în dreptul localităţii Kisburun 2, spre cota 910, în noaptea de 22/23 august 1942. Călcând din urmă ultimele patrule inamice în trecerea lor pe puntea de peste Baksan, i-am împiedicat prin foc de a distruge puntea. Haiduceşte, după o subţire pregătire de artilerie şi aruncătoare, în comparaţie cu cea din prezentul atac, în prima jumătate a nopţii aceleiaşi zile am trecut Baksanul surprinzându-l total pe inamic prin această rapidă acţiune.

Dezmeticindu-se după miezul nopţii, contraatacul organizat şi dat de inamic a întâlnit o poziţie a unei companii de viteji vânători de munte care, într-o scurtă încleştare, printr-un foc puternic de arme automate şi grenade de mână, a spulberat orice nădejde a inamicului de a-i zvârli în apa vijeliosului Baksan, aşa cum ar fi dorit. Acum, susţinute în continuare de acelaşi puternic tăvălug de foc, trupele atacatoare din prima linie a primului eşalon au străpuns apărarea inamică doar cu puţine pierderi, depăşind râul Baksan şi ocupând localităţile Kisburun 3 şi Tschengen 1. În continuare, trupele atacatoare au trecut peste pârâul Kischpek, angajând lupte grele cu inamicul care apăra cu înverşunare localitatea cu acelaşi nume, la căderea serii ocuparea acesteia rămânând nedecisă. (…)

Urmează descrierea amănunţită a bătăliei purtate de compania condusă de locotenentul Dumitru Teodorescu în urmă căreia acesta va fi decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a. Voi reda aici numai o mică parte din această bătălie văzută şi trăită de locotenentul Teodorescu, respectiv atacul din 27 octombrie spre creasta împădurită de lângă parcul oraşului Nalcik, după două zile şi nopţi de lupte şi sforţări continue, toate relatate cu lux de amănunte în memoriile sale.

(…) dezlănţuim atacul. Plutoanele traversează râul în fugă, în trăgători, angajându-se în pantă spre creastă. Străbatem circa 200 m şi deodată salve puternice de foc, probabil din pistoale automate, ne fac prima victimă. Rănirea în umăr a unui ostaş din dreapta mea, la circa 3-4 metri depărtare. Am binoclul atârnat la gât cu şnurul. Doar o singură răsucitură mai reuşesc să fac, cu gândul de a descoperi de unde a deschis inamicul focul. O nouă salvă şi o izbitură îmi cutremură tot corpul, făcându-mă să mă înclin până la pământ de care mă sprijin în palmă şi… tot în acelaşi timp am strigat „M-a rănit, feciori!”.

O clipă de stagnare, de oprire a atacului, moment care mă cutremură şi îmi scoate un nou strigă: „Nu-i adevărat! La creastă, vânători!”. Mă înalţ şi valul atacatorilor noştri zvâcneşte spre vârful înălţimii. Pe deasupra noastră, de pe celălalt mal al râului Nalcik, ne încurajează focul puternic şi precis al mitralierelor conduse de sergentul major Moroşan Gheorghe din judeţul Suceava, satul Bucşoaia, comandantul plutonului de mitraliere, care descoperise locul de unde inamicul deschisese focul. (…) Glonţul destinat lui l-a lovit în binoclu provocându-i doar o rană superficială.

Bătălia continuă cu înverşunare în următoarele zile. Compania 1 Puşcaşi din Bat 7 VM, condusă de locotenentul Dumitru Teodorescu ocupă prin lupte grele la 27 octombrie 1942 ultima creastă din parcul oraşului Nalcik, în timp ce restul batalionului şi diviziei dădeau lupte de stradă în oraş. În cursul nopţii de 27 spre 28 şi întreaga zi de 28 octombrie, compania este izolată de restul batalionului şi luptă încercuită din toate părţile:

(…) trupe sovietice, probabil dintre cele care fuseseră zvârlite de pe înălţime în ziua de 27 octombrie 1942 şi altele care părăseau oraşul Nalcik care era în flăcări şi pe punctul de a cădea, au înconjurat înălţimea pe care o cucerise compania noastră. Şi poziţiile acesteia au suportat toate atacurile pe care le-au dezlănţuit cu furie trupele sovietice, la intervale diferite de timp, pe tot parcursul zilei de 28 octombrie.

Au fost situaţii în care poziţiile companiei au fost atacate dinspre ambele pante ale înălţimii, fiind necesară schimbarea direcţiei de tragere a unor arme automate cu 180 de grade pentru a putea face faţă asaltului inamicului din ambele sensuri. Terenul împădurit, combinat şi cu boscheţi, favoriza apropierea neobservată a atacatorilor inamici de poziţiile noastre. Noroc că partea dinspre parcul oraşului Nalcik era bine observată din poziţia companiei de cercetare de pe malul sudic al râului.

Consăteanul meu, căpitanul Maxim Constantin, îşi asumase sarcina de a observa infiltrarea trupelor inamice spre poziţiile noastre, comunicându-ne distanţele la care se aflau acestea: „Inamicul la 400 de metri… la 300 metri… Grijă fiule, ţine-te bine, să am pe cine cununa”, mă stimula viitorul meu naş de cununie. Atunci, în zi de 28 octombrie 1942, n-aveam cum să ştiu că doar numai atunci îi mai auzeam, pentru ultima dată, glasul… Sub 300 m porunceam deschiderea focului cu mitralierele şi cu „puternica noastră artilerie”, cele două aruncătoare de 60 mm din organica companiei. Nădejdea ultimă a vânătorilor de munte rămânea tot grenada şi tragerile la gura ţevii.

După mai multe atacuri inamice se scurse prima parte a zilei de 28 octombrie. O pauză de peste o oră a dat răgaz de respiraţie luptătorilor noştri. S-a apropiat de mine caporalul Burlacu din judeţul Hunedoara. Din buzunarul din partea inimii a scos o carte poştală primită din ţară de la soţia sa care-l anunţa că i-a născut un fecior. Era foarte mândru şi ochii îi străluceau de bucurie.

Mi-a întins şi mie s-o citesc. Le-am urat noroc şi sănătate, lui şi întregii familii, înapoindu-i apoi scrisoarea. Şi-a aşezat-o cu grijă în buzunarul din dreptul inimii, înapoindu-se la grupa pe care o comanda. Un ultim atac, cu mai multă îndârjire, a dat inamicul în ziua respectivă. Au vuit munţii, pădurile, crestele şi văile de zgomotul armelor automate, grenadelor şi strigătelor de luptă ale vânătorilor de munte.

Şi de această dată, oare a câta oară în acea zi, inamicul ajunsese la distanţa de aruncare a unei grenade. Şi caporalul Burlacu s-a săltat din adăpost cu grenada în mână, pregătită de aruncare. Dar în acelaşi timp un snop de gloanţe vrăşmaşe au străpuns trupul său tânăr, mâna i s-a desprins de pe grenada ale cărei schije s-au adăugat gloanţelor, grăbindu-i sfârşitul. Departe de ţară, în Caucaz, a căzut încă un ostaş român, erou, căruia nu i-a fost dat să-şi strângă la piept feciorul. Doar cartea poştală, care-i vestea naşterea feciorului, i-a rămas lipită de inimă, în buzunarul tunicii lui soldăţeşti.

În ţară, copilul unui erou va aştepta zadarnic întoarcerea tatălui din război să-i vegheze copilăria. Toate s-au întâmplat la ultimul asalt al inamicului asupra poziţiilor noastre, în ziua de 28 octombrie 1942. Victoria noastră s-a încheiat cu un gust amar. În 28 octombrie 1942 oraşul Nalcik a fost cucerit şi curăţat de orice rezistenţă inamică.

Dar luptele au continuat mai departe de Nalcik. Compania de cercetare primeşte misiunea de a curăţa partea de sud-vest a parcului oraşului Nalcik de ultimele rezistenţe sovietice şi a continua atacul de-a lungul şoselei Nalcik – staţiunea climaterică Belaia Recika pentru ocuparea acestei din urmă localităţi. În aceste lupte este rănit mortal prietenul şi consăteanul lui Dumitru Teodorescu, căpitanul Maxim Constantin, cel care ar fi urmat să-i fie naş de cununie.

(…) înaintarea Companiei de Cercetare este întâmpinată cu focuri puternice de arme automate, care trag în lungul aleilor din parc, silind trupele noastre să se oprească. Căpitanul Maxim Constantin, sfidând pericolul, iese pe una din aleile parcului pe acre înaintau cele două tancuri germane date în sprijin companiei, în încercarea de a-şi îmbărbăta compania să-şi reia înaintarea sub protecţia tancurilor şi a focului propriu al armelor automate.

Este însă prins într-un snop de armă automată inamică, care-i sfarmă braţul drept, alte gloanţe perforându-i gâtul şi plămânul. Este imediat scos din câmpul de luptă sub protecţia tancurilor, transportat cu maşina generalului Ion Dumitrache, comandantul diviziei, care se afla în zonă, până la o ambulanţă şi de acolo cu aceasta la spitalul din oraşul Piatigorsk. la operaţia de la spital i s-a amputat braţul drept, dar orice efort de a fi salvat nereuşind, a decedat la data de 2 noiembrie 1942 în spitalul din Piatigorsk, fiind înmormântat în cimitirul din acest oraş.

Căpitanul Maxim Constantin, ofiţer de elită al Corpului Vânători de Munte, campion militar absolut la concursurile de schi pe trupele de munte în repetate rânduri, pentru vitejia sa în luptele din Caucaz şi jertfa sa supremă pentru libertatea patriei, i s-a acordat cea mai înaltă decoraţie: Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a post mortem.

În calitate de consăteni din comuna Vorniceni, judeţul Dorohoi, din acre i se răpise în 1940 ţinutul Herţa, eram prieteni apropiaţi. Împreună urmasem cursurile aceluiaşi liceu „Anastasie Başotă” din Pomârla, un sat la 12 km de Dorohoi. Liceul era destinat în special fiilor de ţărani. Împreună luptasem în iunie – iulie 1941 la eliberarea Ţinutului Herţa din judeţul nostru, unde soarta, spre bucuria noastră, ne-a adus.

Îi fusesem înlocuitor la comanda mândrei sale Companii de Cercetare, care s-a acoperit de glorie în luptele de la Baksan şi cota 910, în timpul în acre el se afla internat la spitalul din Deva. Pentru ultima dată i-am auzit glasul doar în ziua precedentă, 28 octombrie 1942, zi în care mi-a dirijat deschiderea focului de către compania mea încercuită de inamic pe înălţimea dinspre sud-vestul oraşului Nalcik. Pentru mine, drag consătean, prieten şi camarad din mândrele noastre unităţi de Vânători de Munte, amintirea ta nu se va stinge decât odată cu firul vieţii mele.

Căderea în luptă a celor mai viteji niciodată nu-i descurajează pe cei care au rămas. Dimpotrivă, îi îndârjeşte şi îi împinge înainte, să le urmeze exemplul.

Ordinul de zi al generalului Ion Dumitrache din 31 octombrie 1942:

“Aţi urmat cu sfinţenie îndemnul neamului de a fi viteji. Aţi pătruns în ziua de 25.10.1942 peste apa Baksanului, prin brâul de beton şi de foc, ajungând până în seara zilei la Ianikoi şi pădurea Ceghem. Aţi cucerit a doua zi această linie fortificată din faţa oraşului Nalcik şi aţi pătruns până seara în marginile lui. Cu o îndrăzneală fără egal ostaşii au zdrobit apărarea din jurul oraşului împreună cu I / R. 99 M. german.

Aţi cucerit oraşul cu toate forturile lui din clădiri şi încrucişări de străzi, dovedind dispreţ de moarte B.7, 10, 16 şi B. 1 Pi.M…..Câştigarea victoriei s-a datorat tuturor ofiţerilor, comandanţilor de unităţi care au plătit succesul cu preţul vieţii. S-au distins în mod deosebit comandanţii celor două grupuri de vânători de munte, coloneii Gheorghe Gugleş şi Vasile Cârlan.

Citez prin ordin de zi pe divizie unităţile brave şi păstrăm în inimi toată recunoştinţa celor căzuţi eroic departe de Ţară şi numai pentru Ţară”.

Lupta de la Mairamadag

După cucerirea Nalcikului, vânătorii de munte români au continuat avansul spre est, însoţind blindatele germane. Sovieticii au apărat cu îndârjire zona fortificată de la Terek, iar alte forţe au contraatacat la Arhonskaia. Atacul trupelor germano-române a fost reluat în ziua de 8.11.1942, când D. 13 Bl. a ajuns la sud – vest de Ordjonikidze, iar D. 2 M. a desfăşurat acţiuni pentru a mări pătrunderile în lungul văilor care conduceau spre inima Caucazului.

La 9 noiembrie, Divizia 13 Blindată germană a atacat la Giseli, dar sovieticii rezistă şi chiar reuşesc să o încercuiască, încercările de despresurare ale germanilor eşuând pe rând. A fost rândul românilor să încerce să spargă cleştele sovietic, Batalioanele 7 şi 8 VM oprind ofensiva sovietică dinspre Mairamadag şi reuşeşte să ia legătura cu Divizia 31 Blindată izolată. Aceasta reuşeşte să se replieze prin culoarul menţinut de vânătorii români.

Dumitru Teodorescu: (…) Ne-am mulţumit că în sfârşit comunicaţia Nalcik – Alagir – Mairamadag – Ordjonikidze fusese eliberată, dându-se posibilitatea unităţilor germane blindate ca în cursul nopţii de 12/13 noiembrie 1942 să se scurgă în întregime spre vest. Pentru prima dată, de când luptam împreună ca aliaţi, nemţii, bucuroşi că au ieşit din încercuire, au fluturat mâini prieteneşti, trecând prin poziţia ocupată de trupele noastre de vânători de munte. Repurtasem o victorie cu consecinţă foarte importantă aducându-ne cel mai mare aport la deschiderea comunicaţiei şi scoaterea din încercuire a unităţii germane.

Chiar şi comunicatul german este oarecum confuz, de parcă le era greu germanilor să recunoască că au fost scoşi din încercuire de către români (Ordinul 1777 al Corpului 3 Blindat german):

“Înaintarea C. 3 Bl. german spre Vladicaucaz, în frunte cu D. 13 Bl. a fost oprit de forţe mult superioare inamice….Succesele D. 13 Bl. care a fost atacată din toate părţile şi căreia i se tăiaseră toate legăturile, aparţin domeniului istoriei războiului… Printr-o acţiune de atac exemplar executată la nord de şoseaua Giseli, Dsuarikon de către D. 23 Bl., iar la sud de şosea de Gp. 4 V.M., cu tot terenul dificil,. a fost despresurată D. 13 Bl., restabilindu-se legătura cu corpul în noaptea de 11 / 12.11.1942. Atacul acestor batalioane (7 şi 8 V.M.) a despresurat D. 13 Bl. Sunt de aşteptat alte atacuri inamice mai ales la Dsuarikon şi Kadgarom, în flancurile C. 3 Bl.”

Dar căzuse deja zăpada, aşa că acţiunile ofensive care vizau oraşul Groznâi au trebuit oprite pe timpul iernii. Trupele române şi germane se consolidau în teren pentru defensiva pe perioada anotimpului rece.

Pierderile Diviziei 2 Munte erau enorme, 210 ofiţeri, 140 subofiţeri şi 6517 trupă, adică 43% din efectiv, militari morţi, răniţi sau dispăruţi, în crâncenele lupte din caucazul Central, de la râul Baksan până la Alagir – Ordjonikidze, respectiv din vara lui 1942 până în noiembrie.

Dar evenimentele de pe alte sectoare de front vor influenţa şi frontul din Caucaz, ca şi întregul curs al războiului. Peste o săptămână (19 noiembrie 1942) sovieticii declanşează operaţiunea Uranus care va duce la încercuirea trupelor germane şi române la Stalingrad, ameninţând cu izolarea armatele din Caucaz.
(va urma)

Bibliografie:

Col (r) Gheorghe Suman, Gen brig (r) Mihail Perju, Gen brig Ion Bucaciuc – Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, Editura Pro-Transilvania, București, 2003
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei. 1941 – 1945 (10 volume)
Epopeea vânătorilor de munte
General Ion Dumitrache – Divizia de Cremene, Muzeul Judeţean de Istorie, Braşov, 1997
Gen (r) Dumitru Teodorescu – Memorii de război, Editura Răsunetul, Bistriţa, 1997
Mihai Bălaj – Jurnal de front, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999

Sursa: Cristian Negrea via Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 132 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 200 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1450 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 188 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1282 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 64 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 440 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 440 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 64 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics