Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 24, 2017, 7:00 am
Ploaie
Ploaie
14°C
Presiunea: 1000 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 22 km/h E
Răsarit: 7:42 am
Apus: 6:17 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Antimanipulare
Despre bolsevici, holocaust si traumele de neimaginat ale romanilor din Basarabia
Aciduzzul | 11 ianuarie, 2013 | 0 comentarii | 293 vizualizari |
(4 voturi )

Prof. dr. Gica Manole, Art-emis
Nu exista, nu poate exista in istorie fapt/eveniment care sa nu poata fi explicat: nu pot exista evenimente fara cauze, de orice natura ar fi ele. Important ramane un fapt: cel/cei care analizeaza, evalueaza, judeca un fenomen istoric, sa tina seama de intregul ansamblu de factori cauzali ce a determinat un eveniment sau altul sa se produca. In judecata istorica se impune, obligatoriu, ca o axioma, sfatul istoricului roman Cornelius Tacitus din Anale: „sine ira et studio” (fara ura si partinire). Dar, cand judecata asupra unor evenimente istorice este profund marcata, viciata, de interese care nu au nimic comun cu adevarul istoric, sintagma marelui istoric roman este calcata, cu brutalitate, in picioare, iar interesele de care vorbesc se substituie adevarului istoric.

De cativa ani buni se scrie mult, indeosebi de catre istorici straini, despre existenta unui holocaust romanesc in anii celui de-al doilea razboi mondial. Istoricii romani, cu foarte putine exceptii, au o reactie palida, se simt timorati, aproape ca le este frica sa abordeze chestiunea in cauza. Alti istorici, au trecut fara ezitare si discernamant, de partea acelora care ne aseaza stigmatul holocaustului pe frunte. inteleg ca, indiferent cum ar fi fost, noi trebuie sa fim solidari, dar si raspunzatori, cu/de trecutul nostru.

Noi, si nu strainii, trebuie sa fim interesati in cel mai inalt grad, de ceea ce s-a petrecut cu poporul nostru in trecutul recent. Caci, in cazul despre care doresc sa-mi exprim opiniile, nu mai este vorba doar de aflarea adevarului sau de o reconciliere cu trecutul, ci de culpabilizarea statului roman, a poporului roman, iar daca vinovatia care ni se impune cu tot dinadinsul, ne-o vom asuma, consecintele vor fi dramatice.

Sunt sigur ca romanii au puterea sa inteleaga ca fiecare epoca, inclusiv, sau in mod deosebit, a noastra, trebuie sa fie solidara cu trecutul; iarasi: romanii trebuie sa stie ca epoca noastra se afla prinsa intr-o retea de cauze si efecte ce nu lasa nici macar putin loc hazardului, dar, solidaritatea de care vorbeam, ne obliga, ne descurajeaza la o judecata subiectiva asupra poporului nostru trecut. Nu avem voie, nu trebuie sa dam voie ca altii sa ne impuna punctele lor de vedere, asa-zisele lor adevaruri cu privire la noi si istoria noastra recenta.

Istoricii, acum, sunt obligati sa iasa din tacere, sa se aplece organizat, staruitor, asupra acestor grave acuze ce se aduc statului si poporului roman; sunt obligati, de jertfa sutelor de mii de romani, victime ale razboiului si genocidului bolsevic, sa nu taca sau sa fie indiferenti.

M-am aplecat, inca din adolescenta, prin specificul ocupatiei mele, asupra ingrozitoarei tragedii provocata poporului evreu de Holocaustul nazist. Am fost, si sunt inca, profund impresionat de suferinta imensa indurata de poporul evreu in Europa ocupata de Germania nazista.

Sunt de acord cu marele istoric englez A. J. Toynbee, ca, chiar si dupa cateva mii de ani de penitenta, poporul german numai cu greu va putea fi iertat de crima comisa. Caci, marea crima infaptuita de Germania nazista impotriva evreilor (si nu numai impotriva lor), nu s-a constituit intr-un accident, ci a fost expresia unei strategii statale, bazata pe discriminare rasiala, rezultatul unor teorii rasiale in care antisemitismul cel mai virulent devenise politica de stat.

Consecintele acestei politici se stiu: milioane de evrei vor fi exterminati, iar Germania s-a acoperit de rusinea unei crime fara egal in istorie.

In legatura cu aceasta problema, imi pun o intrebare fireasca, stiut fiind faptul ca Ion Antonescu a fost aliat (nu satelit) al Germaniei naziste: care a fost rolul, ce loc ocupa Romania in cazul tragediei de care vorbesc? A practicat Romania lui Antonescu o politica de stat bazata pe o strategie rasiala? Sunt romanii partasi la „solutia finala” preconizata de Hitler si banda sa? A trimis Antonescu evrei romani spre lagarele de exterminare germane? Au existat lagare de exterminare in Romania celui de-al doilea razboi mondial? Iata intrebari esentiale la care trebuie sa dam raspunsuri numai in raport cu adevarurile istorice ale acelor ani.

Spuneam ca nu pot exista evenimente istorice care sa nu poata fi explicate. Asa si in drama unei parti a evreilor din Romania lui Antonescu, explicatiile, cauzele acestei tragedii pot fi identificate fara gres, vinovatia fiind, intr-o prima faza, de partea unei parti a evreilor basarabeni. Se stie, statul national unitar roman se prabuseste in vara anului 1940, ca urmare a intelegerilor dintre Hitler si Stalin, precum si a agresiunilor ce au derivat de aici.

La sfarsitul lunii iunie 1940, cand Romania este amenintata cu razboiul de Uniunea Sovietica, regele Carol al II-lea decide sa renunte, fara lupta, la teritoriile romanesti de peste Prut. In momentul cand Armata Romana si o parte a populatiei civile (inclusiv evreii bogati) se retrag din calea invadatorului bolsevic, in Basarabia si Nordul Bucovinei, o parte a populatiei evreiesti de acolo, adopta o atitudine antiromaneasca de o violenta rara si de neexplicat.

In aceasta directie exista marturii documentare numeroase, certe, atat romanesti, cat si straine. Nimeni nu putea sa explice ura atroce manifestata de o parte a evreilor din teritoriile cedate, crimele comise impotriva romanilor ce traiau o adevarata catastrofa nationala. Pentru ca din comportamentul agresiv/barbar al unor evrei contra Armatei Romane (si nu numai) in zilele de sfarsit de iunie ale anului 1940, precum si din prigoana dusa, tot de ei, impotriva romanilor in primul an de ocupatie sovietica (1940 – 1941) in Basarabia si Nordul Bucovinei, descind direct represaliile militare romanesti de mai tarziu, precum si deportarile in Transnistria. Am sa ofer cateva marturii, extrem de elocvente, cu privire la toate acestea.

Astfel, cand sovieticii au ajuns, la 28 iunie 1940, la Chisinau, prin desant aerian, imediat evreii au arborat drapelele rosii, au barat strazile si au oprit accesul spre gara, pentru a nu permite sa plece celor ce voiau sa fuga din calea sovieticilor. Unii evrei strigau sloganuri precum „Jos Armata Romana”, „Traiasca Stalin”; comisarii de politie Pascu Nicolae, Mateescu Severin si Stol au fost executati. La fel, tot in 28 iunie 1940, a inceput evacuarea si din Cernauti.

Raportul informativ semnat de generalul de Corp de Armata Florea tenescu, intocmit cu aceasta ocazie, prezenta urmatoarea situatie: trupele romane in retragere au fost atacate si dezarmate de evrei, soldatii au fost batuti cu pietre, opariti cu apa fiarta, impuscarea unor autoritati militare si civile romanesti, biserici romanesti devastate si arse, ocuparea si distrugerea unor sedii administrative si militare etc.

La Vijnita, dr. Wisner, seful Sanatoriului, nu a dat voie personalului roman sa paraseasca locul, a rupt steagul romanesc, s-a incins cu un steag rosu pe piept, urland ca „a sosit ceasul evreilor”. La Soroca, tot la 28 iunie 1940, comunistii evrei au ocupat sediile Politiei si Primariei. Avocatul evreu M. Flexor a impuscat pe comisarul adjunct Vladimir Murafa si agentul Eustatiu Gabriel; au fost asasinati capitanul Georgescu si administratorul financiar Ion Gheorghe.

La Romanesti (Lapusna), elevii, in majoritate evrei, care se aflau la examen de sfarsit de an scolar, au batut profesorii romani; la Cetatea Alba, au dat foc Primariei; la Tighina, evreii comunisti au dezbracat si batut pe jandarmi. Agravarea situatiei romanilor, in aceste zile, din cauza situatiei create de numerosi evrei, l-a preocupat si pe regele Carol al II-lea. Asa, in „Jurnalul” sau, el noteaza pe 29 iunie 1940: „stirile asupra evenimentelor din Basarabia si Nordul Bucovinei sunt din ce in ce mai triste: excese de orice fel ale populatiei minoritare, mai ales evreii care ataca si insulta pe ai nostri, ofiteri batjocoriti, unitati dezorganizate… Evreii si comunistii s-au purtat intr-un mod oribil. Asasinate si molestari ale ofiterilor si ale acelora care voiau sa plece.”

Atitudinea evreilor fata de romani a fost atat de neomeneasca, incat a revoltat pana si pe comandantii trupelor de ocupatie sovietice, care au dat ordonante prin care avertizau ca se vor sanctiona cu moartea jafurile si crimele.

Sirul crimelor impotriva romanilor, comise de unii evrei, in acele zile dramatice, este nespus de lung. Notez inca vreo cateva atrocitati nejustificate, neprovocate: au fost ucisi cu bestialitate perceptorul si notarul din comuna Ceadar – Lung, preotul din Tighina, perceptorul si agentul de perceptie din comuna Calaglia, comisarul Chela Grigore din Valcov, preotul catolic din Cernauti, inginerul CFR Galbenu, primarul din Bolgrad etc.

O alta crima, adevarat pogrom antiromanesc, greu de inteles si justificat, s-a produs la Chisinau, unde „400-500 de evrei comunisti constituiti in bande, inarmati cu pusti si revolvere, iar altii cu pietre si bastoane, au cerut directorului Ionut, medicul spitalului de copii, ca imediat cladirea acestuia sa fie predata. La incercarea medicului de a calma spiritele, l-au impuscat, dupa care au navalit in spital, devastandu-l complet, iar pe copiii internati, omorandu-i si aruncandu-i afara pe geamuri”. (Raport informativ al Marelui Stat Major, sectia a II-a, din 7 iulie 1940).

Nu-mi propun o inventariere a tuturor crimelor comise impotriva romanilor de unii evrei basarabeni si bucovineni, in acele zile tragice ale verii anului 1940. Nu pot, insa, sa nu dau si cateva extrase din presa straina a timpului, care intaresc, si mai vartos, exemplele de mai sus. Astfel, la 3 iulie 1940, „Journal de Geneve”, in articolul „Scene tragice in Basarabia si Bucovina”, oferea cititorilor sai date despre cruzimile la care s-au dedat sovieticii si unii evrei precum pradarea si incendierea bisericilor, impuscarea oficialilor romani, impiedicarea evacuarii romanilor, incendierea sediilor Politiei etc.

La 1 iulie 1940, ziarul italian „La Stampa” in articolul „Ororile si devastarile comise de evrei in Basarabia si Bucovina”, dupa ce trece in revista unele din atrocitatile antiromanesti, anunta cititorii ca la Cernauti se formase „un guvern provizoriu compus din evrei si comunisti”. Iarasi, importantul „Corriere della Sera”, insera, intr-un articol, urmatoarele: „in timp ce romanii incearca sa fuga din teritoriile ocupate, evreii se strang din alte parti acolo.

La Chisinau, si in alte orase din Basarabia, elemente subversive, in care primau de obicei evreii, au pus mana pe primarie, biserici, banci si alte institutii, jefuind totul in timp ce alte bande de alti nelegiuiti cutreierau strazile omorand oameni. Episoade de terorism feroce au avut loc in diferite orase, intre care la Cetatea Alba, unde 80 de copii si 3 profesoare au fost impuscate. La Chisinau, opt biserici, intre care si catedrala, ardeau la sosirea rusilor.” (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Scurtu, Basarabia in anii celui de-al doilea razboi mondial, p. 182).

In memoriile sale, Alexandru safran, rabin sef in Romania intre 1940 – 1946, scria. „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 si anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la Uniunea Sovietica au fost intampinate cu bucurie de unii evrei din aripa stanga si comunisti”. Am sublinait, cu alta ocazie, pozitia lui Nicolae Iorga fata de aceste evenimente, luata in ziarul sau „Neamul romanesc” (articolul „De ce atata ura?”), asa ca nu o mai reiau. Ceea ce nu trebuie omis, in perspectiva celor ce se vor intampla dupa eliberarea teritoriilor noastre din Nord-Est cu evreii, este faptul ca zilele tragice de la sfarsitul lunii iunie – inceputul lunii iulie 1940, au insemnat doar uvertura in cumplita tragedie a romanilor basarabeni si bucovineni.

Spatiul nu ne permite, dar, trebuie spus fara nici o retinere, ca in primul an de ocupatie sovietica, unii evrei au continuat sa manifeste aceeasi ferocitate si ura impotriva romanilor, colaborand activ la lichidarea fizica a catorva mii de romani, precum si la deportarea, in Siberia, a altor cateva sute de mii, care Siberie le va fi, in vesnicie, iad si mormant.

„In zilele grele de la sfarsitul lunii iunie 1940, cand Romania traversa o mare drama nationala, unii cetateni evrei din Basarabia si Nordul Bucovinei, prin comportamentul lor, au adancit durerea intregului popor roman; de aici, reactii firesti care s-au manifestat contra lor”. (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia in anii celui de-al doilea razboi mondial, p. 190).

Nu ezit sa redau si opiniile a doi diplomati englezi cu privire la tragedia romanilor din vara lui 1940: ministrul Angliei la Bucuresti, Reginald Hoare, il informa pe superiorul sau, lordul Halifax, ca „…evreii urasc pe romani si au o pronuntata tenta spre comunism.”, iar J. Le Rougetel, avand informatii de la un roman, martor ocular, noteaza faptul ca „pensionarii unui azil din Chisinau fusesera gazati si ucisi in stil nemtesc si 10 trenuri incarcate cu mosieri si tarani din Basarabia fusesera trimise in Siberia” (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, op. cit. p. 212).

Uciderea si deportarea (tot moarte s-a dovedit pana la urma) a peste 300.000 de romani in anii 1940 – 1941 de catre sovietici se dovedeste a fi un atentat grav la existenta biologica a poporului roman, un genocid premeditat, infaptuit de ocupantul sovietic, avand ca ajutor/secundant de nadejde, o mare parte a evreilor basarabeni.

Acestea sunt fapte dovedite de istorici, iar acceptarea si asumarea lor in fata probelor de netagaduit, ar trebui sa fie cea mai normala atitudine. Subliniez: acei evrei basarabeni si bucovineni ce au infaptuit multitudinea de crime si atrocitati impotriva romanilor in anii 1940 – 1941, erau cetateni romani, se bucurau de egalitate, aveau drepturi egale cu toti locuitorii Romaniei Mari, nu suportasera vreo agresiune sau stirbire a drepturilor cetatenesti garantate de Constitutia din 1923.

De altfel, numeroasa minoritate evreiasca din Romania, in perioada interbelica, a controlat, in mare masura, economia romaneasca, sistemul bancar iar in profesiunile liberale predominau. in 1939, dupa cum afirma patriarhul Miron Cristea (prim ministru intre 10. II 1938 – 2 martie 1939), in Romania profesau 4600 medici evrei si doar 4200 medici romani. De la imigrarea lor pe pamant romanesc (sec. XIX si inceputul sec. XX), evreii nu suportasera, din partea statului roman sau a romanilor nici o prigoana, nici un pogrom, mare parte dintre ei integrandu-se cu succes, romanii dovedindu-le din plin intelegere, toleranta si compasiune.

Odata cu pierderea provinciilor noastre din Nord-Est, tragedia Romaniei din iunie 1940, a capatat dimensiunile unei adevarate catastrofe nationale. Astfel, Armata Romana a pierdut 356 de ofiteri si subofiteri si 48.276 soldati, de 5 ori mai multi decat in razboiul de Independenta, in afara zecilor de mii de civili ucisi sau disparuti fara urma ca urmare a activitatilor criminale a NKVD-ului.

Pierderile materiale se cifreaza la suma colosala de peste un miliard de dolari. in plan moral, insa, dezastrul Romaniei ne va costa si mai scump: fisurarea, alterarea profunda a fiintei noastre nationale. Dar, in aceasta chestiune, vinovatiile tin, in primul rand, de iresponsabilitatea celor care conduceau atunci statul roman, in frunte cu regele-dezertor Carol al II-lea.

Tragedia romanilor din iunie – iulie 1940 „a esentializat relatia Romania – evreime, demonstrand, cu putine exceptii, lipsa totala de aderenta la problematica nationala a statului – gazda a acesteia, disponibilitatea de a colabora cu inamicul, ura zacuta, inumana, refulata de doua decenii, dezlantuita paroxistic, atunci cand imprejurarile tragice pentru Romania au permis-o.” (Radu Theodoru, „A fost sau nu Holocaust”, p. 110).

Fara a fi provocata in vreun fel, evreimea din Basarabia si Bucovina a dezlantuit pogromuri impotriva romanilor, a intreprins grave atentate teroriste impotriva autoritatilor civile si militare romanesti, a adus grave ofense si injurii simbolurilor nationale ale statului roman.

Comportamentul criminal al unei parti a evreimii din teritoriile romanesti din Nord – Est cedate Uniunii Sovietice, a trezit puternice sentimente, reactii antiiudaice justificate. Asadar, anul 1940 poate fi considerat momentul de ruptura in relatia romani – evrei, determinand, in baza relatiei cauza – efect, reactii si represalii pe masura crimelor antiromanesti infaptuite. in acest context istoric extrem de tensionat, se va produce si incidentul de la Dorohoi, la 1 iulie 1940. Dar, despre acesta, ca si alte asemenea incidente cu caracter de represalii militare, voi reveni, nu peste mult timp.

In vara anului 1941, mai precis, la 22 iunie, Romania raspunde la actul de razboi al Uniunii Sovietice din 1940, trecand la operatiuni militare pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de sub ocupatia ruseasca. Prin lupte grele, teritoriile romanesti in cauza sunt eliberate. in fata inaintarii armatei romanesti, rusii distrug totul, transformand targurile si orasele in mormane de ruine. Odata cu rusii, peste 100.000 de evrei basarabeni fug din calea armatei romane, refugiindu-se in Uniunea Sovietica, avand constiinta vinovatiei fata de romani.

Dupa ce administratia si autoritatea statului roman sunt restabilite, Antonescu hotaraste deportarea, peste Nistru, a evreilor din Basarabia si Nordul Bucovinei. In timpul luptelor pentru dezrobirea provinciilor romanesti din Est, bande de evrei au comis atacuri teroriste si au luptat alaturi de sovietici, care, de regula, ii lasau pe acestia in ariergarda.

Ceea ce impresioneaza neplacut este faptul ca, atunci cand se vorbeste sau se scrie despre unele represalii ale Armatei Romane impotriva unor evrei sau despre deportarea altora in Transnistria (care a insemnat, in sine, o tragedie), se prezinta aceste fenomene ca si cum ar fi picat din senin, nefacandu-se nici o legatura intre acestea cu ororile antiromanesti din 1940 – 1941. Cercetatorii evrei care scriu despre aceste fapte, fac cu totul abstractie, omitand cu buna stiinta sau, si mai grav, negand atrocitatile comise de evrei impotriva romanilor cu un an in urma.

Un exemplu: pe 9 octombrie 2004, la Radio Romania Actualitati, o doamna evreica (nu i-am retinut numele, dar asta este lesne sa aflu) la emisiunea „Destine si pasiuni” de la ora 21.00, vorbea cu siguranta si repros despre barbariile romanesti indreptate impotriva evreilor, in Transnistria, culpabilizandu-ne si pe noi, cei de astazi. Realizatoarea emisiunii, paralizata de frica, ii punea doar intrebari blande, inofensive, iar cand a vrut sa afle de la invitata unele cauze ale deportarilor, a declarat dispretuitor si sigur: „Evreii din Basarabia erau acuzati ca ar fi comis asa-zise crime impotriva Armatei Romane si romanilor cu ocazia retragerii din 1940″. Asadar, unii evrei nu au comis crime impotriva romanilor din 1940, ci „asa-zise crime”! Se dovedeste, daca mai era nevoie, ca in drama, atat a romanilor, cat si a evreilor basarabeni, autorii evrei pun accentul doar acolo unde le convine.

Cazul Transnistriei este de o importanta cruciala in acuzarea Statului Roman de Holocaust. Peste o suta de mii de evrei au fost deportati in Transnistria nu spre a fi exterminati, ci pentru a asigura siguranta statului roman fata de o minoritate ce dovedise puternice atitudini antiromanesti, stat aflat atunci in razboi cu un inamic de moarte, Uniunea Sovietica. De altfel, daca Romania lui Antonescu ar fi practicat cu adevarat Holocaustul, evreii nici n-ar mai fi fost deportati peste Nistru, putand infaptui crima in tara.

Deportarile din Transnistria nu inseamna exterminare, dincolo de Nistru nu au existat lagare de exterminare romanesti de tipul celor naziste. Numarul evreilor ucisi, chipurile, de statul roman in Transnistria, in viziunea Comisiei Wiesel, atinge cifre halucinante, de necrezut: 280 de mii – 380 de mii, Comisia hotarand aceste cifre ca definitive, amenintand pe oricine are alte opinii, cu puscaria. Greu de crezut ca la inceputul mileniului III se mai pot adopta si impune judecati arbitrare, nedrepte, de tipul bolsevico-nazist.

De retinut: exact in acesti ani, cand unii evrei au fost deportati in Transnistria, majoritatea murind din cauze naturale (dupa cum o recunosc cercetatorii evrei onesti), in Siberia si regiunea arctica sovietica au fost deportati si exterminati peste 300.000 de romani din Basarabia si Nordul Bucovinei. Din Siberia nu se va mai intoarce nici un roman, din Transnistria mai mult de jumatate dintre evreii deportati vor reveni acasa. Iata doua tragedii paralele, a doua popoare pentru care se folosesc criterii de judecata arbitrare. Cu ce ar valora, impresiona mai putin tragedia (genocidul) romanilor din Basarabia decat tragedia evreilor din Transnistria?

Un important cercetator israelian al problemei, Jean Ancel, in cartea sa „Transnistria”, manuieste documentele dupa bunul sau plac, acorda credit nelimitat unor afirmatii nefondate (cum ar fi cea a lui V. M. Molotov, din 1942, prin care acesta afirma ca armata romana a ucis 25.000 de evrei la Odesa, important document, nu incape vorba!), pleaca de la premise si adevaruri dinainte stabilite, dar, fapt de mare gravitate, culpabilizeaza Statul Roman precum si intregul popor roman ca faptuitori de Holocaust.

Iata un exemplu: „Armata Romana a fost deplin implicata la toate nivelele, in crime de razboi si in crime contra umanitatii la Odessa, mai mult chiar decat in Basarabia si Bucovina. Armata romana a primit si implementat un ordin de comitere a unui genocid”. (Jean Ancel, Transnistria). Asemenea afirmatii, prin care romanii si institutiile statului roman sunt acuzati global, fara discernamant, sunt extrem de numeroase in cartea autorului israelian.

De altfel, Jean Ancel, in fata adevarurilor ce reies din documente, nu are ce face si conchide, la un moment dat, ca „moartea zecilor de mii de evrei in raioanele nordice si centrale (din Transnistria – n. n.), a fost de tifos, foame si frig…” (op. cit., vol. III, p. 259). Acelasi autor, fara sa-si dea seama, probabil, noteaza la un moment dat, ca: „in iarna lui 1941/’42, autoritatile romane care erau instalate in intreaga Transnistrie au incetat sa se mai intereseze de soarta evreilor” (op, cit., vol. III, p. 81). Afirmatia de mai sus il contrazice flagrant pe Jean Ancel, ca Romania lui Antonescu ar fi practicat Holocaustul. Ce fel de Holocaust ar fi acela cand un stat „a incetat sa se mai intereseze de soarta evreilor”?

in Transnistria, cei peste 100.000 de evrei deportati, nu au fost inchisi in lagare de exterminare de tipul celor naziste, ci au fost asezati in localitati, pe la localnici. S-au administrat singuri, fiind liberi sa munceasca si sa se autoadministreze. si-au creat gradinite, scoli, spitale, azile de batrani, dupa cum se va vedea cu alta ocazie; primeau pachete si erau inspectati de lideri ai Comunitatii lor.

O soarta crancena, in Transnistria, au avut-o doar evreii care au fost asezati in localitati cu etnici germani sau au incaput pe mana institutiilor de represiune germane, caz in care au fost lichidati cu totii. Aprovizionarea si adapostirea celor 110.000 evrei deportati in Transnistria, (cifra o da cercetatorul evreu Al Dallin), a ridicat probleme grave; de aici, aparitia epidemiilor si a foametei, cresterea mortalitatii in randurile lor.

Pus in fata evidentei, o recunoaste cu onestitate si Radu Ioanid, in cartea sa „Evreii sub regimul Antonescu”: „Majoritatea deportatilor evrei din Basarabia si Bucovina au murit din pricina tifosului exantematic, a foametei, mizeriei si frigului… din peste 110.000 deportati, numai 77.000 se aflau inca in viata in martie 1943″ (Radu Ioanid, op. cit., p. 281).

Asa stand faptele, „Auschwitz-ul romanesc de peste Nistru”, cum denumesc unii autori evrei deportarile din Transnistria, nu se poate sustine, se dovedeste un cliseu propagandistic fara suport documentar. La fel, cu toate ca da crezare si unor fictiuni memorialistice, acelasi fapt il recunoaste si cercetatorul englez Dennis Deletant: „din cei 147.000 de evrei din Bucovina si Basarabia… majoritatea au murit din cauza febrei tifoide si foametei” (Dennis Deletant, Transnistria: solutia romaneasca la „problema evreiasca”, in vol. „Despre Holocaust si comunism”, p. 79). Nici vorba sa se mai poata sustine un holocaust romanesc.

Cine cerceteaza si doreste sa afle adevarul privind tragedia evreilor din Transnistria in 1941 – 1944, are de stabilit si analizat faptele, de stabilit, cu nume, vinovatii; daca acestia nu pot fi identificati, de aratat unitatea administrativa, militara sau de jandarmerie corespunzatoare; la fel, in acest caz nu au relevanta, in raport cu adevarul istoric, acuzele globale, generale, la adresa romanilor, ci emitentii feluritelor ordine, de la centrul puterii si pana la executanti.

Comentariile si formularile cu caracter global doresc sa induca in randul opiniei publice urmatoarele: ca romanii cu institutiile lor, sunt cu totii, global, raspunzatori de cele faptuite in anii 1940 – 1944; ca antisemitismul, chipurile, ar fi o trasatura caracteristica si constanta a natiunii romane; iar vinovatia aruncata asupra natiunii intregi din 1940 – 1944 este explicit extinsa asupra celei de astazi.

O asemenea maniera de cercetare cu caracter etnicizat, cand vina este atribuita unei intregi colectivitati umane, armatei si institutiilor ei, pentru crime savarsite de anumiti indivizi si unitati, cand scrisul exprima fatis sau abia ocolit, resentimente, ostilitate si chiar patima, cand incriminarea romanilor este proiectata global in trecut si sugerata si pentru prezent, atunci cercetarea nu mai respecta regulile cumpanirii si obiectivitatii, cu atat mai imperative, cu cat faptele au fost de o maxima gravitate.

Este un fapt cunoscut, in Romania celui de-al doilea razboi mondial, au existat numeroase reactii antievreiesti, unele motivate si religios (Un exemplu: la Ripiceni, in anii razboiului, intr-o clasa se afla un singur elev evreu, iar copii romani aruncau cu pietre dupa el, strigand: „Voi l-ati ucis pe Iisus!”), a fost impusa o legislatie antisemita care a fost indreptata impotriva averilor evreiesti, nu a vietilor lor. Asadar, in Romania celui de-al doilea razboi mondial, nu cred ca a existat holocaust pentru ca:

– statul roman a facut din emigrarea evreilor din Romania si Europa Centrala politica de stat, reusind sa ajute sa emigreze, cu acceptul lui Antonescu, cca. 200.000 de evrei;
– scolile, sinagogile, liceele evreiesti au functionat, manifestarile culturale s-au desfasurat normal;
– Antonescu a rezistat tuturor presiunilor germane de a-i preda pe evreii romani spre a fi dusi si exterminati in lagarele germane;
– la Bucuresti, activa teatrul Baraseum, singurul teatru evreiesc din Europa dominata de Germania, pe toata perioada guvernarii Antonescu;
– Antonescu a avut relatii amicale cu capii comunitatii evreiesti, Al. safran si dr. W. Filderman, salvandu-le vietile de furia legionarilor;
– pentru ca in Transnistria – si nu numai – nu s-au descoperit gropi comune cu evrei executati;
– Comisia Wiesel, care acuza Romania de Holocaust, trebuie sa ne prezinte dovezile acestuia, argumentele pe care se bazeaza, statisticile celor ucisi.

O profesoara de la Facultatea de Istorie din Iasi, Janeta Benditer, care a fost deportata in Transnistria, niciodata n-a vorbit colegilor sai sau noua, studentilor, despre crime in masa care s-ar fi petrecut dincolo de Nistru. Or, Janeta Benditer n-a avut deloc retinere in a folosi catedra universitara pentru a ne spune minciuni de cea mai joasa speta privitor la unele aspecte ale celui de-al doilea razboi mondial.

Asa, si acum imi amintesc cum declama retoric/agresiv, de la catedra, despre „cei 15 mii de ofiteri polonezi ucisi de criminalul de Hitler la Katin!!!”. Ceea ce este greu de acceptat din punct de vedere stiintific, este faptul ca aceasta Comisie coordonata de Elie Wiesel, intai a stabilit fara nici o retinere, faptul ca Romania, poporul roman, sunt vinovati de holocaust, fara sa aduca dovezi, adica intai au stabilit, in pura traditie bolsevica, sentinta, pentru ca dupa aceea cel acuzat sa fie obligat sa-si probeze nevinovatia!!!

Aceasta Comisie a procedat in sensul spuselor secretarei sefe a Facultatii de Istorie din Iasi, din anii studentiei mele, d-na Folescu, care avea obiceiul sa spuna profesorilor: „Cel mai bun proces verbal este cel scris inainte de sedinta”. Adica, intai acuzam, ii punem la zid, iar adevarul nu ne intereseaza.

Tot Comisia lui E. Wiesel a pus un premiu de 10.000 de dolari, bani pe care i-ar fi primit cel ce ar fi denuntat vreun roman care a ucis evrei in anii razboiului; in Romania, nu s-a primit nici un singur denunt, spre deosebire de Polonia, unde aceasta initiativa a dat roade in directia dorita de laureatul premiului Nobel. si acest fapt, marunt dar deosebit de relevant, contrazice existenta vreunul holocaust romanesc.

Daca ar fi existat un holocaust romanesc, targurile si orasele din Nord-Estul Romaniei, Iasi, Dorohoi, Botosani, Darabani, Saveni etc., ar fi fost depopulate de evrei, or, la sfarsitul razboiului, geografia umana a populatiei evreiesti din Moldova a ramas aproape intacta. Aceasta-i realitatea, in conditiile in care, la sfarsitul razboiului, peste fiecare casa din satele romanesti se asternuse doliul, sute de mii de flacai murind pe front.

Dl Tesu Solomovici, atat de inversunat si de convins de existenta unui holocaust romanesc, uita sa ne spuna ca, in anii razboiului, invata linistit la un liceu din Focsani, iar tatal sau muncea pentru a-i asigura traiul. Ce fel de holocaust a practicat un stat in care tinerii elevi invatau carte in licee evreiesti, sinagogile erau deschise, apareau gazete, tot evreiesti, capii evreilor se intalneau cu seful statului cu care colaborau si se intretineau amical, puteau sa emigreze (chiar cu acordul guvernului acuzat de holocaust), functionau teatre, iar cultural mozaic era subventionat de acelasi stat? Ciudat, straniu holocaust! Iarasi nu cred in existenta unui holocaust romanesc deoarece Romania lui Antonescu nu a adoptat si practicat o strategie statala premeditata care ar fi avut ca fundament rasismul.

Ideea unui holocaust romanesc se bazeaza pe cu totul alte considerente decat cele cu caracter stiintific. Speranta lui Antonescu, la procesul sau, ca „in ce priveste tratamentul la care au fost supusi evreii deportati in Transnistria, din Basarabia si Bucovina, si din tara, afirm ca se exagereaza si se va dovedi aceasta mai tarziu, atat in privinta mortilor, cat si in privinta tratamentului”. (Procesul Maresalului Antonescu, Documente, II, p. 172), in conditiile actuale, risca sa ramana doar un deziderat.

Asadar, consider constructia istorica de tipul aceleia ce doreste sa demonstreze si sa impuna ideea existentei unui holocaust romanesc se dovedeste cu totul inconsistenta, si nu poate convinge ca statul roman a practicat holocaustul in anii celui de-al doilea razboi mondial.

Aceasta constructie istoriografica se bazeaza, in mare parte, pe fictiuni memorialistice (de observat explozia de titluri memorialistice, spre anul 2000, a unor „supravietuitori” ai „holocaustului romanesc”) pe masluiri de cifre (nici cei care ne acuza nu au cazut de acord asupra cifrelor), iar „campania insistenta facuta in strainatate cu scopul de a prezenta poporul roman drept antisemit, autor al holocaustului, prin demonizarea figurii lui Ion Antonescu” urmareste „pretentii financiare si patrimoniale”, (Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat in Romania, vol. II, p. 336).

Formularea tezei vinovatiei de holocaust a poporului roman, la aproape 70 de ani de la sfarsitul razboiului, inainte de a se face proba acestei vinovatii, ne obliga sa credem ca scopurile urmarite de cei din spatele acestei teorii urmaresc nu adevarul istoric despre acei ani tragici, ci spolierea statului roman de imense sume de bani. Caci, e bine sa se stie, statul care recunoaste ca a practicat holocaustul in anii ultimei conflagratii mondiale, va fi obligat, in consecinta, sa plateasca despagubiri uriase supravietuitorilor sau urmasilor acestora. De luat aminte!

Sursa: Art-emis

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2016 | 7 comentarii | 7745 vizualizari | 4 voturi

“Tragedia” din Colectiv a pus intr-o lumina noua o alta “tragedie”, cea a asa-numitului Ionut Anghel, un personaj enigmatic si la fel de real cum este, sau a fost, probabil Osama bin Laden. Lipsa de reactie a populatiei neimbecilizate complet in cazul Ionut, i-a determinat pe master of puppets de factura bolsevica care orchestreaza ingineriile […]

Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 398 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 206 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Atentatele de la Paris. 127 de morti si 180 de raniti. Locul: sala de concerte Bataclan, din estul Parisului. Concert rock. Inceperea ostilitatilor: 22.30. Atentatul de la Bucuresti. 55 de morti, 93 de raniti grav. Locul: clubul Colectiv din Bucuresti. Concert rock. Inceperea ostilitatilor: 22.32. In ambele tari au fost votate recent legile […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 283 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 442 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics