Economistul Constantin Cojocaru a facut senzatie la postul de televiune TVR R afirmand, nici mai mult nici mai putin, ca adevaratul motiv pentru care Romania a ajuns sa aiba o datorie externa uriasa, (90 de miliarde de euro, din care jumatate acumulata numai in ultimii doi ani) la care se adauga decizia Guvernului de a taia din salarii si pensii, ar fi cumpararea de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) de titluri emise de trezoreria SUA, in valoare de multe miliarde de euro. Practic, prin cumpararea acestor titluri, Romania a imprumutat SUA, gaura rezultata astfel fiind “umpluta” tot pe ruta SUA, adica printr-un imprumut la Fondul Monetar International (FMI), la presiunea bancilor private. In cazul in care aceasta informatie este adevarata, ar fi interesant de aflat care a fost motivatia pentru care Romania “a optat” sa imprumute SUA.
Sa fi fost vorba de vreun santaj din spectrul politicii externe, de o comanda “pe linie ierarhica” catre tandemul Mugur Isarescu/ Traian Basescu sau pur si simplu a fost vorba doar de o simpla mita, ca multe altele cu care au fost obisnuiti “politicienii” nostri in ultimii 20 de ani?!
Dupa aceste scamatorii, Presedintia si Guvernul au iesit la rampa si au spus romanilor ca nu mai sunt bani pentru pensii si salarii, aceasta nefiind nimic altceva decat o manipulare ordinara, in opinia lui Cojocaru.
Peste “teapa” cu bonuri de trezorerie SUA trasa de tandemul Basescu-Isarescu, a venit o alta teapa, de circa 8 miliarde de euro, data de premierul Boc de data acesta, care a avut drept scop multumirea firmelor capusa controlata de acolitii politici, bunavointa acestora fiind absolut necesara pentru pastrarea puterii.
“In anul 2009, veniturile statului roman au depasit cu mult necesarul de 34-35 de miliarde de euro pentru acoperirea pensiilor si salariilor. La aceste cheltuieli s-au adaugat 2,5 miliarde de euro in serviciul datoriei publice facuta de fostul premier Tariceanu. Restul sumelor din veniturile statului pe 2009, aproximativ 8 miliarde de euro s-au dus toate pe bordurile firmelor capusa. In aceste conditii este evident ca lui Boc nu i-au mai ajuns banii pentru pensii si salarii si a imprumutat 10 miliarde de euro. Numai ca acest imprumut a fost facut pe termen scurt, cu scadenta in 2010, asa ca anul trecut Guvernul a trebuit sa retrurneze acesti bani. Deci, 10 miliarde de euro reprezentand rate si dobanzi. Si uite asa a ajuns Boc sa taie salariile bugetarilor, sa taie pensile, sa mareasca TVA”, a aratat Cojocaru.
Economistul a adaugat ca a depus anul trecut in Parlament un proiect de lege prin care ar fi fost evitata taierea pensiilor si salariilor. Proiectul a fost, insa, respins tacit.
“Economia pe care o face guvernul Boc prin taierea pensiilor si salariilor este de doar 2 miliarde de euro pe an. Eu am propus prin proiectul depus in Parlament anul trecut sa luam 2 miliarde din rezerva BNR si sa acoperim gaura data de Boc. Am depus acest proiect in luna iunie 2010 si este si acum la Parlament. Nici macar nu a fost luat in discutie iar acum, evident, este vetust pentru ca viza bugetul pe acest an”, a conchis Cojocaru adaugand ca, in cazul in care proiectul ar fi fost adoptat ar fi fost evitate aceste “adevarate drame umane”.
El a sugerat ca initiativele luate de Guvern pentru “corectarea” bugetului fac parte dintr-o campanie concertata de pauperizare a poporului roman.
TOP-ul datornicilor la FMI. Romania ocupa, de departe, prima pozitie. Datoria Romaniei, de 9,8 miliarde euro, reprezinta a sasea parte din totalul imprumuturilor acordate de FMI la nivel mondial
Iata cum a ajuns Romania printre cele mai indatorate tari din lume la FMI (vezi TABEL), multumita trioului Basescu-Isarescu-Boc.
Cu toate astea, ne mai paste un acord cu Banca Mondiala si FMI. Opriti acesti criminali pana nu apuca sa amaneteze si viitorul stranepotilor vostri!!! Inactivitatea o sa usture rau de data asta!
41 Comments
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 2 comentarii | 296 vizualizari | 3 voturi
Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 123 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 0 comentarii | 329 vizualizari | 4 voturi
Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]
Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2016 | 7 comentarii | 10296 vizualizari | 4 voturi
“Tragedia” din Colectiv a pus intr-o lumina noua o alta “tragedie”, cea a asa-numitului Ionut Anghel, un personaj enigmatic si la fel de real cum este, sau a fost, probabil Osama bin Laden. Lipsa de reactie a populatiei neimbecilizate complet in cazul Ionut, i-a determinat pe master of puppets de factura bolsevica care orchestreaza ingineriile […]
Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 1 comentarii | 542 vizualizari | 3 voturi
Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]
HAIDETI SA II OPRIM PE CRIMINALI!!!!! DE DATA ACESTA CU O REVOLUTIE ADEVARATA!!!!
alize(Quote)
Daca Germania ar plati datoria pe care o are catre tara noastra,am iesi pe plus.
Aida(Quote)
“Titlurile de stat americare sunt cele mai sigure plasamente financiare din lume si evident cca sunt si purtatoare de dobanda!” – fals. N-au atâta aur cât sa acopere banii virtuali. De aia si fura de la altii in draci, cautând asa-zisi teroristi, sau instalând asa-zisi democrati. oricum, atunci când masonul cere, n-ai incotro, îi dai. Merge mai bine si daca ai masoni in guvern si administratie, in aparat adeca, precum Vacaroiu, Iliescu, Isarescu, si alti -escu iesiti ca din pamânt peste noapte.
civis rumanum sum(Quote)
Cit investeste SUA in aninarmare
nui de mirare….iar de politichia Romaneasca …nu ne putem caca de foame ….si dam bani inprumut?
Eugen(Quote)
Pai care e datoria, de 90 sau de 9,8 miliarde? Nu va jucati asa cu cifrele, altfel dezinformati !
Ovidiu(Quote)
tabelul dat de voi nu este updatat de 4 ani 🙂
http://www.imf.org/external/np/fin/tad/extcred2.aspx?date1key=2014-01-31&reportdate=2014-01-
31
jos guvernu’(Quote)
MAI FRATILOR ,ASTIA NEAU VANDUT SI PAMANTUL DE SUB NOI ,COPII, NEPOTII, STRANEPOTII NOSTRI . DAR OARE CE-AR FI SA-I VAND SI PE-AI LOR CRED CA AU MAI RAMAS MORTII DE VANDUT ,DAR NU-I MARE LUCRU SA LE VANDA MORMINTELE . JOS CRIMINALII !!!!
ILASCA CAMELIA(Quote)
focul si sabia ne mai scapa
locuri de munca(Quote)
Pentru cei care nu știu! Mai ales, GOGU.
O statistica din 2009 prezenta urmatoarele date privind balanta de cont curent:
Pe locul 1, China, cu + 297 100 000 000 $
Pe ultimul loc (190), Statele Unite, cu – 378 400 000 000 $
CONTRA GOGU(Quote)
CLAR TE DOARE DACA AMERICA ESTE CEA MAI SIGURA CAND EI SUNT VANDUTI LA CHINEZI SI NU AU MAI NIMIC IN JEGUL ALA DE TARA, DE ASTA INVADEAZA CATE O TARA LA CATIVA ANI..
TARA DE PUPINCURISTI SUNTEM..SUNTEI..
GOGU(Quote)
si tu stii asta pentru ca … ai fost acolo stii ce kkt s a intamplat ai dat tu semnaturi pt asa ceva ? stii exact ce se intampla …si de unde plm stii tu ca e sigur ?
gigi(Quote)
Se numeste rating, asa se claseaza diversele tipuri de instrumente financiare gigi
Vlad Ionescu(Quote)
Se numeste rating dar in romana cum se numeste
Ion Creion(Quote)
China a investit la randul ei rezerva bancii lor centrale in buna masura in titluri de stat americane, aprox 1000 de miliarde de dolari dc nu ma insel…PS Invata economie inainte sa ma comentezi.
Vlad Ionescu(Quote)
DA, EI STIU, TU SI ALTII NU, CE ESTE COMUNISMUL SAU CUM ERA.
DATORII 0, SI PRODUCTIE LA AGRICULTURA, INDUSTRIE(SE BEA LAPTE, NU PRAFURI)..AVEAM TOATA ECONOMIA PUSA LA PUNCT. TOCMAI DE STA AU DAT LOVITURA, CA ERA TARA PE 0 SI BOGATA SI UN GHIMPE CA NU LASA PE NIMENI SA SE AMESTECE, NU TRADA, NU PUPA IN CUR PE NIMENI CUM FAC ASTIA ACUM, NU EXISTU DROGURI, TIGANIE, SI..SE MAI SI FACEA CARTE, CEEA CE VAD CA ACUM LIPSESTE…
ALEX(Quote)
…doamne… ce idiot a scris prostia asta… si mai grav… ce cretini chiar cred prostiile astea :). Probabil insa ca acesta este nivelul corect de informare pentru un popor care a votat in proportie covarsitoare usl si care apoi se duce ca o turma la pascut in pelerinaj la niste moaste ale cine stie cui :))
Alx(Quote)
Gradul de inteligenta al unui popor care a votat ticalosia nationala pdl si matrozul se vede din comentariul tau. s-au impurmutat ca sa construiasca pocnitoarea aia sali de sport in sate depopulate si parcuri in paduri, retardule basist.
vine curand vremea in care tradatorii de neam vor da socoteala.
marius(Quote)
Alx, se stia despre aceasta actiune a Romaniei de a imprumuta SUA . Nu de azi ci chiar de atunci. S-a mai scris in presa chestia asta. Sau tu credeai ca americanii mint de ingheata apele si ii apara pielea presedintelui demis gratis ?
sorin(Quote)
EVIDENT CA NU POTI SA DAI BANII DIN REZERVA pe salarii si pensii…din moment ce ei apartin intr-o buna parte bancilor si, mai mult, constituie o garantie ca iti poti plati datoriile ca stat.
Vlad Ionescu(Quote)
Auuuuu! Ma doare capul! Si mor de ras! Ce fel de idiot cu creierul de plastelina a scris asa ceva??? Ar trebui o serioasa punere sub acuzare pt dezinformare! Asemenea imbecilitati parca sunt scrise de un copil de 3 ani! E PENIBIL! Titlurile de stat sunt plasamente financiare! Titlurile de stat americare sunt cele mai sigure plasamente financiare din lume si evident cca sunt si purtatoare de dobanda! Acea dobanda intra inapoi in conturile BNR. Rezerva BNR este compusa din rzervele obligatorii ale bancilor. Doar o parte din rezerva BNR este reprezentata de fapt de banii nostri. Evident ca aceasta rezerva la randul ei trebuie si ea plasata undeva, ca doar nu o sa o tii in debara :). Plasamentul rezervei se face prin lege numai in titluri de stat si depozite bancare, adica in instrumente financiare sigure….
Vlad Ionescu(Quote)
maipulifrici, tu esti atins la snzori. ce banca accepta sa constituie rezerve comune cu BNR? da un exemplu si nu mai rade caproastain ….
anti USL, PDL, PNL ARD, PC, PUR, UDMR….(Quote)
PAI SIMPLU. NU PENTRU TRADATORI, ADEVARAT…
ISAROIYU A LUAT BANI DE LA FMI 13MLD EUR PE CARE I-A BAGAT IN BONDURI USA CU DOBINDA 1,2% SI NOI BOII APIS DE CARE VA BATETI VOI SECURISTII TRADATORI, PLATIM LA FMI 4,5% DOBINDA… ADICA 429 MIL EUR PLATITE USA DIN PENSIA CARE MI-AU TAIAT-O MIE JEGURILE CARE SINT SEFII TAI.
GOGU(Quote)
enneeah(Quote)
dar titlurile de trezorerie au o dobanda . in ce conturi au intrat (sau vor intra) acei bani.
q(Quote)
COMUNISM ?
Cei din vest stiu in foarte mica masura cu ce se mananca.
Problema este ca o parte din populatie castiga peste masura, iar o alta parte sunt sub pragul de suportabilitate al saraciei.Toleranta este aproape nula, de ambele parti;cei avuti nu mai stiu ce este solidaritatea umana, nu se gandesc decat la interesele lor, iar pe de alta parte cei amarati se trezesc incet incet si se agata de orice mica bucata de lemn fie el si putred(comunismul)
Andra(Quote)
Politicienii sunt cum sunt, dar la fel sunt si cetatenii. Nu se face nimic, toata lumea se plange cand n-are. Revolutia este de mult uitata, oamenii fac in continuare bani in tara asa ca traiesc bine, iar restul sunt prea obositi.
Imi pare rau pt tara noastra, dar faceti ca mine schimbati tara si cetatenia, e singura solutie.
Alex(Quote)
Romanii va place tara in care traiti ?
Mi-as dorii ca acest articol sa fie un manifest , dar cuvantul manifest parca nu mai exista in vocabularul si sufletul nostru demult asta poate de frica libertatii si nu numai ceea proprie , cat si de gandire pe care ne-o ofera sistemul asa zis democrat de la noi din tara .Mi-as fi dorit poate cam prea multe de la viata asta de roman care eu o vad altfel si poate ca si altii ca mine , din acesta cauza imi doresc sa vorbesc direct , fara a folosi o introducere prea mare ca a unui narator educat , sa incercam sa trecem la fapte , la ceea ce putem sa facem si noi impotriva acestui sistem democrato-sclavagist .
Si ce am putea sa facem ceva pentru tara asta si pentru noi decat sa fim impreuna , impotriva acestei forme de conducere formata din : manechini , purtatori de cuvant si analisti care ne preconizeaza de fiecare data binele si raul masurabil si incert , care ne lasa de voia noastra , sa facem ce credem de cuvinta in aceasta lume oferita , fara doar si poate, sa ne faca sa credem ca singuri ne-am facut raul , mai putin binele cu mana noastra. Prin aceasta ce as putea sa relatez ca fiecare din noi care isi mai doreste ceva de la viata asta , fara a mai trai cu sentimentul acela de a se pacali singuri ,ca e bine , sa incerce sa vada lumea asa cum ar fi trebuit sa fie , sa incerce sa nu mai traiasca din inertia mass mediei , ma refer la lipsa acuratetei informatiei si sa luam initiativa de a pedepsi , prin cel putin orice mijloace cel putin cunoscute de fiecare dintre noi de a incerca de a combate aceste bombe psihotronice , cu gandurile noastre adevarate de libertate si normale ca orice om al acestei tarii cel putin , fara a ma raporta la alte civilizatii.
V-as ruga ca fiecare care isi doreste sa traiasca altfel in tara , sa ia atitudine in fata oricaror mijloace de influenta negativa , pentru ca stiti foarte bine ca legea nu functioneaza pentru toti romanii la fel , a ajuns sa fie optionala pentru cei cu bani , creand dezechilibrul de sanse intre oameni inca de la nastere . Sincer dupa parerea mea ar fi cateceva de facut pentru a sensibiliza cat decat , in primul rand masele si implicit clasa politica care se bucura de incultura si incapacitatea noastra de a mai face ceva . As dori ca pentru inceput sa materializam aceste nemultumiri , cu ceva informational intr-o prima etapa , etapa care sa ofere cam aceleasi parghii pe care societatea secreta (serviciile secrete ) le foloseste asupra si mai ales asupra oamenilor care incearca sa mai faca ceva fara a depinde de ceva sau cineva in viata . Poate ca o sa ni se para ca facem ceva utopic , dar daca nu incercam cel putin sa facem ceva sa ne mai eliberam de acesta povara , nu o sa avem nimic altceva decat nemultumirea timpului pierdut in zadar in aceasta viata . In definitiv , totul a fost o data un vis , trebuie sa avem si noi ceva , ceva ce altii pot de mii de ani , sa traiasca cu alte sentimente in suflet , nu sa traiasca tot in limitele minime , de baremele impuse de altii , dupa diagnosticarea capacitatii noastre de romani.
Ce ati putea crede despre conducatorii nostrii de dupa 89 ? Ca au incercat tot posibilul sa faca , ce? Ce sa faca , cand tot scenariu li s-a pus in mana si le-a fost frica sa renunte la viitorul lor frumos si sigur . As apela in aceste momente la cele mai jignitoare apelative la adresa lor , dar nu merita sa fie rostite numai de mine ci de toti cei ce sufera si au avut de suferit dupa acesti cu adevarat securisti.
Fac apel la toti cei care isi doresc si au capacitatea de a face ceva impotriva libertati si demnitatii sa ajute cu orice pot sa facem schimbarea spre adevarata democratie , sa nu mai traim cu atatea probleme innabusitoare Solutia este infintarea unui partid liber independent de celelalte cu o doctrina care sa intareasca increderea in romani si sa ofere garantia zilei de maine intr-un mod cel putin mai decent , daca nu la standarde cu adevarat democratice .
Dupa cum am mai zis , la inceput e un vis , un vis frumos care dintr-o faza incipienta plecata din mintile noastre , a celor nemultumiti de actuala clasa politica se poate transforma , peste noapte intr-o adevarata alternativa la aceasta democratie nascuta din flori !
VA ASTEPT CU IDEI LA ACEST ARTICOL . TOTI CEI CARE DETIN CEVA , CE AR PUTEA SA AJUTE, SA TRIMITA LA ADRESA DE MESS : neamtu_77rocketmail.com
NEAMTU77(Quote)

Cand scrii dori cu doi i e clar cine esti. Asa incat cine sa se oboseasca sa raspunda la cineva care nu are nici 8 clase ?
i nic carasteanu(Quote)
Ce, tu nu vorbesti cu o persoana care nu are “nici 8 clase”? Inseamna ca accepti ca persoanele care au doctoratul sa nu te bage sub nici o forma in seama, nu?
Sorin(Quote)
pai frate romania a fost formata de prostii lui ceausescu ,aia cu 8 clase.distrusa si jefuita de academicieni si doctoranzi.tu nu vezi ca astia cumpara diplome si isi dau doctorate ,la 30 de ani.si toti vor sa conduca .
ion ionescu de la brad(Quote)
Dacă “inactivitatea o să usture rău de data asta”, ce “activitate” avem la-ndemână?????????
La sub 300 vizite pe acet material şi doar 3 comentarii(cu acesta cu tot, mă rog, cel puţin pân-acum), cu cine să activezi???????
Dacă la vârful ierarhic al societăţii/statului nu avem o masă critică minimă de patrioţi, care să impună măsuri în interesul autentic al României, noi toţi ceilalţi suntem “fiii ploii”. Din păcate la nivelul actualului zis “vârf ierarhic” se află concentrată “trista moştenire a Socialismului”=fariseii de ieri totuna cu cei de azi, lipsiţi de scrupule, concentraţi strict pe interes meschin, primitiv personal, no matter social&general costs. De la ei, nici o speranţă. De peste 21 de ani poporul român încearcă să-şi înţeleagă propria-i clasă politică: “ESTE VORBA DE A O SCHIMBA!” Mai avem timp?
DanK(Quote)
O stafie umblă prin Europa — stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa şi Ţarul, Metternich şi Guizot, radicali francezi şi poliţişti germani[1].
Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziţiei, cît şi adversarilor săi reacţionari zvîrlindu-le în faţă imputarea stigmatizantă de comunist?
Din acest fapt reies două lucruri.
Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere.
A venit timpul ca comuniştii să-şi expună deschis, în faţa lumii întregi, concepţia, scopurile, tendinţele şi să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuşi….Extras din Manifestul Partidului Comunist elaborat de Karl Marx in 1859…Este de foarte mare actualitate si in ziua de astazi, parca l-a scris ieri. Nu crezi ca ar fi cazul sa se inceteze a se mai imputa comunistilor “trista mostenire”? Cei care si-au tradat propria ideologie in 89 nu mai sunt comunisti de mult timp, iar comunistii niciodata nu si-au tradat tara, au suferit prin inchisori, crime si alte nenorociri dar niciodata nu si-au tradat tara. Blamand socialismul si pe comunisti nu faceti altceva sa dati apa la moara acestor nenorociti care macina aceasta tara de 23 de ani.
Partidul Comunist Roman(Quote)
De la orele 18, tot in direct, ETNOBOTANISMUL POLITIC, continua cu emisiunea Nonconformistul, cu Av. Rapcea!
Radu Roncea(Quote)
Da a fost incredibil! Maine suntem din nou in direct incepand cu orele 14:00. TVRR are ”oferta” la secrete. ETNOBOTANISM POLITIC!
Radu Roncea(Quote)