Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
iunie 24, 2018, 5:24 pm
Soare
Soare
23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 33%
Vânt: 4 km/h SE
Răsarit: 5:32 am
Apus: 9:04 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Economie
Inventie romaneasca marca Hornet
Aciduzzul | 24 octombrie, 2010 | 3 comentarii | 1784 vizualizari |
(9 voturi )

Iuliean Horneţ, un fost maistru militar, are o mare pasiune pentru tehnică. Are la activ trei invenţii militare şi una civilă brevetate, în total sunt vreo 14 aplicate, dar nebrevetate. Pe la zece ani, de exemplu, meşterea de zor la o motocicletă, rămasă de pe vremea războiului, de speriase tot satul. Practic, de atunci începe povestea sa. A ajuns apoi la şcoala militară de la Sibiu, fiind chiar şef de promoţie. După Revoluţie s-a apucat de mai multe business-uri. Deţine, alături de fratele său Aurel, chiar şi un hotel de trei stele la Chiajna, construit de la zero după planurile lor. Mai are însă în plan un altul la Bucureşti. Iuliean nu este singurul inventator din familie. Şi Aurel, doctor în metalurgie, are destule inovaţii. Dacă le punem pe toate la socoteală ajungem la câteva zeci. De departe însă, cea mai dragă pentru Iuliean este centrala termică pe bază de peleţi. Este şi singura comercială, de altfel. Este unică în lume, poate şi pentru că are un randament greu de atins (93% permanent pe toată durata de funcţionare).

În plus, centrala nu scoate fum, emisiile fiind minime şi nu are depuneri de zgură (nu se face curăţarea periodic obişnuită). La aşa performanţe, nu este de mirare că la momentul omologării produsului şi celor din comisie nu le-a venit să creadă cu ce au de-a face. Au tot măsurat de câteva ori, ba chiar s-a mai dus o dată până i-a convins de realitate. După patru ani de cercetare şi experimentări, care i-au costat circa un milion de euro, cei doi au realizat cea mai modernă tehnologie de producere a energiei termice folosind biomasa granulară sub formă de peleţi. Aşa se face că au ajuns să producă de peste un an în România centrale termice, convectoare şi arzătoare cu tuburi radiante, ceea ce este o premieră mondială.

Chiar dacă pentru mulţi poate să pară doar o inovaţie şi atât, fraţii Horneţ sunt optimişti în ce priveşte potenţialul pieţei locale, deşi aceasta este la început de drum. Sau mai bine zis, la noi apelează la energiile regenerabile doar 3-4% din consumatori. Însă dacă ţinem cont că procentul trebuie să ajungă la 67% în următorii 15 ani, înţelegm şi pe ce se bazează optimismul celor doi. Se gândesc şi la alte aplicaţii, vor chiar să extindă încălzirea cu centrale termice pe peleţi şi în ferme sau sere. Nu sunt însă singurele lor preocupări. Aşa că nu are de ce să ne mire dacă într-o zi vor produce energie termică şi chiar electrică din porumb sau chiar paie, după cum susţin. Nu este deloc science fiction, se întâmplă deja în lume, doar că cei doi vor să ajungă la randamente şi mai bune.

Randament de 93%
Centrala marca Horneţ presupune un consum redus de combustibil, adică costuri cu mult mai mici în comparaţie cu celelalte sisteme de încălzire. Practic, consumul este cu 20-22% mai mic faţă de centralele pe peleţi considerate performante. Comparativ cu centralele pe lemne cu gazeificare, care au un randament de 72-78 % dacă lemnele sunt uscate (umiditate de maxim 20%) se consumă cu 25-30 % mai puţin şi cu 40-60 % faţă de centralele pe gaz, randamentul acestora fiind de 85-87 %. Iuliean susţine că la o casă bine izolată consumul de peleţi poate ajunge la 3.504kg/an, în timp ce la o casă neizolată se ajunge la 5.256kg/an. Tona de peleţi costă undeva la 150 de euro.

Fraţii Horneţ spun că sistemele de încălzire cu peleţi se adresează utilizatorilor individuali – case, vile, dar şi marilor utilizatori – hoteluri, pensiuni, şcoli, spitale, sedii de instituţii, blocuri, cu costuri între 20% şi 80% mai mici în comparaţie cu celelalte sisteme de încălzire. Nu sunt singurele, au dezvoltat soluţii şi pentru consumatorii industriali – ferme zootehnice sau sere de legume, prin încălzirea directă a solului sau a pardoselii. De altfel, noul tip de arzător pe peleţi va înlocui injectoarele pe gaze, motorină, uleiuri, dar şi lemnele utilizate azi la cuptoare de pâine sau la convectoare de aer cald.

O nişă de viitor
Dacă anul 2009 a presupus începerea producţiei într-o hală închiriată lângă Bucureşti şi participarea la târguri în străinătate, precum cele de la Leipzig, Frankfurt si Augsburg pentru a face cunoscut produsul, 2010 este anul primelor contracte. Pentru Iuliean Horneţ, care se ocupă de partea de marketing, în 2010 prioritară este punerea la punct a reţelei de distribuitori. Nici nu este de mirare de ce străbate ţara în lung şi lat, fiind prezent la multe târguri locale pentru a-şi face cunoscută invenţia. Nu omite însă potenţialul pieţei externe, de la care are aşteptări foarte mari. În ianuarie a fost obţinută certificarea pentru export în UE, după care au venit şi primele comenzi. Aşa a început colaborarea cu o firmă din Germania, căreia îi va livra circa 800 de unităţi până anul viitor. Sunt discuţii şi pentru distribuţia centralei în ţări precum Italia, Croaţia, Ungaria, Austria şi Elveţia. În prezent, se lucrează cu 24 de angajati la unitatea de la Chiajna, unde practic se asamblează centrala, cu piese provenite de la opt firme româneşti. Horneţ mai are pregătit un spaţiu de producţie şi la Slatina, în caz că cererea explodează.

Pentru a-şi acoperi costurile, fraţii Horneţ trebuie să producă lunar cel puţin 30 de unităţi. La acest volum pot obţine chiar o marjă mică de profit, la un preţ mediu de vânzare de 6.000 de euro. Şi asta în condiţiile în care capacitatea maximă lunară de producţie se ridică la circa 120 de unităţi. La producţie de serie se gândesc să treacă în 2011, când vor fi destul de cunoscuţi pe piaţă. Nu se grăbesc, vor să facă lucrurile aşa cum trebuie. De altfel, pentru anul viitor au ca ţintă atingerea unei producţii de circa 900 de unităţi, care le-ar permite practic amortizarea investiţiei. Lucru care le este la îndemână. Poate acesta este şi motivul pentru care nu iau în calcul ofertele de preluare care au început să apară. Poate cel mult pe cele de franciză sau de parteneriate. Principalii concurenţi pe piaţă, cu o valoare de până la 100 milioane de euro, sunt italienii, însă nu există termene de comparaţie la nivel de randamente. Aşa că pot oricând să-i bată.

Hotel de business la Chiajna
Spirit întreprinzător, Iuliean Horneţ a intrat în afaceri încă din 1990, fiind primul care a depus o cerere de privatizare în Bucureşti, după cum îi place să se laude. Fostul şef de promoţie al Şcolii Militare de la Sibiu, a lăsat ‘’armata’’ de o parte, şi s-a apucat de business-uri proprii. A făcut de-a lungul timpului import de autovehicule şi utilaje de construcţii, transport internaţional, leasing sau construcţii. Acum, de exemplu, are în construcţie un hotel de patru stele în Bucureşti în zona Ghencea, după ce a dat deja drumul la cel de ‘’de business’’ de la Chiajna. În total, cele două unităţi presupusn investiţii de circa opt milioane de euro.

Subvenţii de la stat
Începând din acest an statul acordă bani pentru instalarea de panouri solare (până la 6.000 lei) şi pompe de căldură (până la 8.000 lei), precum şi pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de peleti, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice (până la 6.000 lei). Alocarea sumelor se realizează conform ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv instalatii pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.

Banii sunt acordaţi practic pentru achiziţia de instalati, dar acoperă şi cheltuielile cu montajul si punerea în functiune a sistemului, efectuarea, verificarea probelor şi încercărilor, dar şi TVA. Sunt eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finantare nerambursabilă. Solicitanţii trebuie să depună cererea la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului unde au domiciliul.

CV Iuliean Hornet
• născut în 1950, în Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila
• absolvent Scoala Militara Gheorghe Lazăr din Sibiu, şef de promoţie – 1972
• are trei invenţii militare şi una civilă brevetate
Sursa foto: Financiarul

3 Comments

  • decembrie 15, 2011

    Centrala se achita separat de montaj, asa e si la cele pe gaz care le cumperi din magazin. Daca in contractul de cumparare ar fi fost specificat ca montajul cade in sarcina furnizorului, acum sigur nu stateati in frig. Asa-i cu domnia, prostia si zgarcenia…stai in frig. Ce centrala poate functiona daca nu-i instalata? Si daca e instalata de Ecohornet, trimite-ti la badpolitics documente nu povesti de kgb-ist!

      (Quote)

  • andreea
    decembrie 13, 2011

    aceasta centrala de la ecohornet este o mare porcarie de 11.ooo euro bani pe care i-am platit si pe care sper sa i recuperez prin intermediul unui avocat.acest domn iuliean este alunecos neserios dar asta abia dupa ce si primeste banii.am doua saptamanai de cand il sun de pe diverse numere de tel.pt ca altfel nu-mi raspunde.stau cu toata familia in frig si cu o centrala de 11.000 euro care nu functioneaza.

      (Quote)

  • octombrie 27, 2010

    Asta-i tare, il invit pe 11 nov in direct la TVR R, la prima emisie!

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 26 noiembrie, 2017 | 0 comentarii | 112 vizualizari | 1 vot

Redeventa pentru apa imbuteliata ar urma sa aiba aceeasi valoare precum in cazul marmurei, calcarului sau gresiei, adica echivalentul in lei a 4 euro/m³, ceea ce ar fi practic cea mai mare redeventa pe ape imbuteliate din Uniunea Europeana, potrivit unui proiect de LEGE pentru reglementarea sistemului de redevente al concesiunilor resurselor minerale, petroliere si […]

Autor: Aciduzzul | 5 octombrie, 2015 | 0 comentarii | 174 vizualizari | 0 voturi

Mihail Florescu, antreprenor cu o experienta de peste doua decenii in afaceri, este un nume cunoscut pe piata cafelei, fiind primul producator roman care a exportat cafea in SUA. In afaceri a intrat chiar in primii ani de dupa 1989, cand s-a intors din Italia pentru a incepe ceva pe cont propriu la el acasa. […]

Autor: Aciduzzul | 24 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 127 vizualizari | 2 voturi

La Bruxelles, vechile state membre fac legea, in timp ce noii intrati incearca sa se descurce mai mult pe cont propriu. Adevarul este insa ca n-au niciun fel de sansa in fata intereselor marilor puteri, nici macar in cazul unor “compromisuri”, fie ele chiar si de dragul unor aliante temporare de pe urma carora state […]

Autor: Aciduzzul | 10 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 120 vizualizari | 2 voturi

Banca centrală este instituţia care emite monedă naţională pe teritoriul unei ţări şi are două pârghii majore: controlul ratelor dobânzii şi a masei monetare (inflaţia). Banca centrală nu sprijină pur şi simplu economia, ci împrumută cu dobândă. Prin fluctuarea rezervei monetare, modifică valoarea monedei pe care o emite, prin fluctuarea masei monetare controlează inflaţia şi […]

Autor: Aciduzzul | 10 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 47 vizualizari | 2 voturi

În cadrul unei conferinţe organizată pe 15 ianuarie 2008 de Institutul de Studii Politice din Aix en Provence, Franţa, sub numele «Quelle Europe après le non?» („Ce fel de Europă după NU”, adică după respingerea Tratatului de la Lisabona), politologul Etienne Chouard a făcut o dezvăluire importantă. Articolul 104 al Tratatului de la Maastricht a […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics