Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 17, 2017, 12:20 am
Senin
Senin
7°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 18 km/h VSV
Răsarit: 7:46 am
Apus: 4:37 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Calea catre Dumnezeu sau drumul inspre Sine ?
Aciduzzul | 5 mai, 2012 | 0 comentarii | 325 vizualizari |
(3 voturi )

Gheorghe Constantin Nistoroiu
„Trebuie sa alegi sa fii ori mandru, ori sarac in duh. Cea dintai alegere va insemna o distrugere zgomotoasa, a doua,o zidire tacuta”. (Sfantul Nicolae Velimirovici). „Omul se poate inalta pana la Dumnezeu prin dragoste si poate cobori pana in tenebrele iadului, prin ura”.(Eugenia Indreica Damian). „Deschide-ti, suflete, fereastra larg/si lasa soarele sa te patrund/ E primavara, mugurii se sparg/si-n ramuri ciunte verdele inunda.” (Demostene Andronescu) Harul ne redesteapta permanent constiinta pacatului. „intreaga educatie a omului depinde de felul in care functioneaza constiinta pacatului. Numai omul care traieste in fata lui Dumnezeu are adevarata masura a sa, a lumii si a vietii” (Ioan Ianolide, intoarcerea la Hristos, p. 78).

Iesirea din neputinta, din hatisul zadarniciei, din bigotismul orgoliului, din asperitatea si tristetea singuratatii, din saracia fragilitatii, din egoismul exacerbat- aceasta poarta deschisa tuturor ingenuncherilor si caderilor, salvarea omul se poate face punand deopotriva in gand, cuvant si fapta inainte de toate, dragostea.

„Intai dragostea. nu dragostea nesatioasa, dragostea de bogatie, de putere, de stapanire, ci dragostea de frumusete, de lumina, de adevar, dragostea mangaiere, indemn si creatie. nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care daruie, care hraneste pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsa fluvial” (Ernest Bernea, Preludii, p. 47).

In stihiile intunericului omul autonom instaureaza trufia si ura cu toate „binefacerile” lor. in iluzia autonomiei sale, omul „pare ca se face pe sine in timp, in fond desfacandu-se din primordii” spune filosoful Petre tutea ( Petre tutea, Intre Dumnezeu si Neamul meu, p.371).

Ce vom alege deci? Calea catre Dumnezeu sau drumul inspre sine?

Alegerea intre Dumnezeu si om tine de vocea moralei crestine din noi. in functie de preferinta suntem ceea ce alegem. Cele doua cai filosofice duc fie la imparatia lui Dumnezeu, fie la imparatia Sinelui.

Autonomul, omul lumesc nu-si va dori o alta lume decat a sa. in numele slujirii „umanitatii”, autonomul, omul modern, omul impotriva (impotriva lui Dumnezeu) se sacrifica, se resemneaza acceptand raul ca necesar si moartea ca finalitate.

Umanismul, afirma Parintele Serafim Rose „este o razvratire” impotriva Creatorului si a Creatiei Sale, de aceea „subumanismul este culmea si scopul umanismului” ( Parintele Serafim Rose, Nihilismul- O Filosofie Luciferica. Trad si postfata Tatiana Petrache, Ed. Egumenita, Galati 2004, p. 17).

Aura umanismului s-a asezat pe fruntea sectelor si a gnosticismelor de tot felul. Secolul Luminilor aduce cu sine veacul intunecat al nelinistii ratiunii si a naturii. Lumea spiritului este „umbrita” de ratiunea empirica. Spiritul legilor pune bazele moderne ale stiintei politice, a liberalismului si a individualismului, care canta prohodul absolutismului. „Critica ratiunii” faciliteaza aparitia celor doua curente: miscarea liberala si miscarea socialista, ambele punand umarul la ivirea marxismului, respectiv a ateismului. Revolutia industriala si tehnica intronizeaza ratiunea sintetica, care subordoneaza totul ratiunii.

Revolta eului ravneste la hegemonia globalizarii. Ratiunea stiintifica preconizeaza ideea progresului continuu. Istoria devine pur si simplu o manifestare a Ratiunii. Daca pana la Marx, ceilalti filosofi au gandit doar cum sa interpreteze lumea, Marx incearca schimbarea ei: „Filosofii nu au facut decat sa interpreteze lumea in diferite moduri; important este insa a o schimba” ( Marx, Teze despre Feuerbach, in Despre religie, Culegere de texte si studiu introd. Petru Berar, Ed. Politica, Bucuresti, 1974, p. 244).

Conjuratia „spirituala ” a „umanismului” impotriva evului mediu a intronizat pentru multe secole apostazia culturii occidentale. Omul modern fascinat de „epoca magica” investigheaza in evidente lumea fenomenelor ca necesitate. „Polivalenta intereselor omului modern, consemna Parintele Rose, s-a nascut din nevoia de a gasi ceva care sa-l inlocuiasca pe Hristos, atitudine care nu poate conduce decat la o finalitate lumeasca in magie, perversiune morala, ocultism, care pot fi definite ca sfarsitul oricarei experimentari” (Parintele Serafim Rose, op. cit., p.15).

Patrunzand in natura modernismului, observam ca si „umanismul” isi are trinitatea sa, careia ii slujeste cu „credinta”: „cultul civilizatiei”, „stiinta moderna” si „credinta progresului”. Modernismul intransigent al secolului al XVIII-lea, proaspat eliberat de sub tutela Bisericii isi instaureaza in monarhia sinelui din propriul sau Turn Babel, „discipolii favoriti”: irationalismul si subumanismul.

Revolutia epocii moderne isi are radacina infipta adanc in nihilismul de care Nietzsche a fost atat de fascinat: „Nu exista adevar; nu exista stare absoluta a lucrurilor- nici lucru in sine”, iar secolul XX va fi „triumful nihilismului” (Nietzsche Friedrich The Will to Power, vol.1, in The Complete Works of Friedrich Nietzsche (New York: The Macmillan, 1909), vol. 14, p.6). Scopul fundamental al nihilismul este distrugerea credintei in Dumnezeu, in Adevarul revelat si pregatirea omenirii pentru o „Noua Ordine”, in care singurul dumnezeu va fi omul. Noua mentalitate se regaseste intr-o diversitate a fenomenelor, aidoma celor care o impartasesc. Parintele Serafim Rose restrange nihilismul la patru tipuri sau patru etape diferite.

Mai intai este sanctuarul liberalismului unde gasim un nihilism pasiv unde Dumnezeu este prezent foarte firav, sub forma de „Idee”. Sub auspiciul liberalismului atat omul cat si guvernarea raman neputincioase, chiar daca s-a ivit incercarea de compromis intre guvernarea Teocratica si cea monarhica sub forma „monarhiilor constitutionale”, care ulterior sunt substituite cu structurile „republicilor” si „democratiilor” Europei Occidentale si ale Americii. Guvernul isi alege calea de a guverna fie prin harul lui Dumnezeu, prin autoritate, fie prin vointa poporului, prin Revolutie, prin totalitarism. Acest lucru il dovedeste cu prisosinta istoria ultimelor doua veacuri.

Catehismul necredintei liberale isi exprima credinta prin cele doua confesiuni: protestantismul si umanismul. Prin conceptia liberal-protestanta se exercita „o profesiune de credinta minima care mascheaza o credinta reala in nimic” ( Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 58-59), iar umanismul este si mai convingator, nici macar nu mai aprtine realitatii: „totul devine metafora si retorica” (ibid. p.61).

Daca finalitatea individului este moartea dupa cum considera liberalul si nihilistul- atunci toate virtutiile moral-crestine, inclusiv dragostea se reduc la NIMIC. „Profetia” lui Nietzsche privitoare la lumea „noua” este destul de clara: „Din ceea ce altadata era considerat adevarat nu mai poate fi crezut nici macar un cuvant. Tot ceea ce inainte era desconsiderat ca lipsit de sfintenie, interzis, vrednic de dispret si fatal- toate aceste flori infloresc acum pe caile cele mai incantatoare ale adevarului” (ibid. p.65).

Liberalul nu este nici capabil si nici dispus sa gandeasca exhatologic, chiar daca exista un interes dincolo de afaceri si de confort, pentru cultura. La el teoria despre adevar- „este cat se poate de compatibil cu desartaciunea lumeasca” (ibid. p. 65). Liberalismul ca prima treapta a dialecticii nihiliste nu se multumeste doar cu propaganda nimicului sau, ci contribuie cu sarg la aparitia con-fratelui sau Realismul.

„Realismul”ca stadiu al dialecticii nihiliste vine cu mastile sale de „naturalism” si „pozitivism”. Individul „realist” nu accepta si nu respecta nimic pe baza de credinta. El este „cel care crede intr-un singur cuvant, in „nimic afara de”, reducand totul la: materie, senzatie, aspect fizic” (ibid. p.69). Aici se exercita o ostilitate pe fata, fata de divin si o dovotiune fanatica fata de lumea materiala, care creste sub forma dictaturilor socialiste ulterioare. „Iubirea de adevar” realista conduce doar la divinizarea empiricului.

Eruditii sau oamenii de stiinta realisti uzurpa cu „cercetarile” si „descoperirile” lor chipurile, autoritatea Adevarului revelat.

Despre ei ne avertizeaza Sfantul Vasile cel Mare: „Pedeapsa lor infricosatoare va fi mai cu seama pentru cultul celor lumesti, de vreme ce, vizand atat de limpede in stiintele desarte, si-au inchis ochii de bunavoie cunoasterii adevarului” (Hexaimeron 1,4).

In locul in care crestinul marturisitor vede Paradisul Creatiei lui Dumnezeu, cu ordinea, lumina. adevarul, frumusetea, credinta, splendoarea intelepciunii divine, armonia in Duh, natiunile surizatoare, toate imbracate in dragostea dumnezeiasca, realistul nu vede decat „mijloace de productie”, ori „sex” sau „rasa” .

Cu toate ca problema „fericirii”fusese definitiv trasata, apare reactia vehementa a vitalismului, ca al treilea stadiu nihilist. insusirile vitalismului capata diferite forme: simbolismul, ocultismul sub diferite chipuri evolutive si „mistice”, cu accent pe o pseudo-spiritualitate si un pseudo-traditionalism.

Zbuciumul vitalist s-a intensificat in cautarea furibunda de a gasi un „urmas” dumnezeului din inimile lor, care murise. Exacerbarea acestei nelinisti „metafizice” s-a concretizat in politica, arta, media, violenta, crime, „cultul naturii”, al „trupului si sexului”, al coruptiei si necredintei, precum si „vivificarea” criticii contemporane in domeniile religiei, filosofiei, artei, literaturii, stiintei.

Daca in liberalism si in realism ispita nihilista este de nuanta filosofica, exercitata in cerc restrans, in vitalism, precum si in marxism plaga nihilista se intinde aproape peste toti oamenii. „Evolutia nihilismului a fost concomitenta raspandirii necredintei in timpurile moderne”…Regimurile fascist si national-socialist au fost cele mai abile in exploatarea acestei stari de neliniste si incertitudine a maselor si in utilizarea ei in vederea anumitor interese politice” (Parintele Serafim Rose, op. cit.,p.84).

Revoltator este faptul ca desi primii dictatori nihilisti au disparut de pe scena politica, nihilismul s-a intensificat anihiland tot ceea ce scapase liberalismului si rationalismului. Toate elementele de manifestare ale vitalismului s-au desfasurat cu succes in mai toate domeniile sub forma straniului, absurdului, violentei, ocultismul, spiritismul, „existentialismul”, „personalismul”,crimei „extazul”, „individualismul”, „integralismul”, „autenticitatea”, „senzualismul”, „misticismul”, obscurantismul, sarlatania, ecletismul trivial, etc.

Formele de vitalism s-au facut remarcate mai ales in sfera politica avand o larga raspandire in cultul activismului, al violentei, al sangelui, al pamantului natal, al coruptiei, al necredintei, al cuceririi altor pamanturi, un cult pseudo-pagan al naturii, cu zeificarea pamantului, a trupului, a sexului, etc. Vitalismul se asuma ca o forma superioara realismului reducand totul la experienta si senzatia subiectiva.

Unii au vazut in nazism si fascism o „noua religie”, altii o forma salutara impotriva liberalismului si a realismului, adica impotriva „stiintei”, „progresului” si „democratiei”.

Ultima „intrupare” a vitalismului este nihilismul „pur” al distrugerii al carui obiectiv este reducerea la inexistenta a intregii creatii si civilizatii, dupa cum afirmau raspicat anarhistul Max Stirner, care a declarat razboi oricarui standard si oricarui principiu, proclamandu-si propriul ego impotriva lumii si hohotind triumfal deasupra „mormantului umanitatii”, ori practicianul acestei teorii Serghei Neceaev, acest demon al pamantului, care a dus o viata plina de cruzime si amoralitate sub pretextul eficientei acesteia pentru cauza Revolutiei.

Serghei Neceaev l-a inspirat pe Dostoievski pentru personajul sau, Piotr Verkovenski din romanul Demonii. Mihail Bakunin cel mai zelos discipol al lui Neceaev scrie ca pe o apologie a deprimarii „Catehismul revolutionar” in care proclama ca: „misiunea noastra este distrugerea teribila, totala, nemiloasa si universala…Sa ne punem increderea in spiritul etern care distruge si anihileaza pentru simplu fapt ca aceasta este sursa eterna si cu neputinta de gasit a oricarei forme de viata. Patima distrugerii este si ea o patima creatoare!” (E.H. Carr, Michael Bakunin, p. 440).

Intrebat ce ar face daca i s-ar realiza visul distrugerii Creatiei divine a raspuns dezinvolt si fara nici o nonsalanta: „Atunci ar trebui sa incep sa daram din nou tot ceea ce construisem” (ibid). La demonica distrugere se realiaza si realistul Bazarov: „ nu exista nici o institutie a societatii noastre care sa nu poata fi distrusa” ( Ivan S. Turgheniev, Fathers and Sons, citat de Serafim Rose, op. cit., p.95).

Cel mai convingator ramane totusi „Parintele” nihilismului, Friedrich Nietzsche, a carui apologie a distrugerii se rezuma la cele doua axiome nihiliste: Nu exista adevar, totul este permis” si „Cine vrea sa fie creativ trebuie mai intai sa distruga si sa doboare toate valorile acceptate” ( Karl Jaspers, Nietzsche and Christianity, Gateway Edition -Henry Regnery Company, p. 83).

Apologia nihilismului a fascinat anarhistii claselor conducatoare de-a lungul ultimului sfert de veac XIX, in Europa si in mod expres in Rusia. Discipolul lui Bakunin, violentul si crudul Lenin este mult mai rapid si mai practic, provocand primul experiment anarhico-nihilist european de succes.

Iata ce remarca Giovanni Papini aflat intr-o scurta vizita la Calaul omenirii. incercand sa scoata in evidenta „epoca nihilista” pe care a realizat-o bolsevicul Lenin in Rusia, acesta cu un zambet muribund, dar sarcastic exclama: „Bolsevicii n-au facut alceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de tari si care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi.

Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem…Baga-ti in cap ca bolsevismul este un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupti, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului…Individul e ceva care trebuie suprimat. E o inventie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuitilor de germani. Cine rezista va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun ingrasamant oferit de natura” (Giovanni Papini, Gog, „O vizita la Lenin”. Trad. Ileana Zara, Ed. Univers Bucuresti, 1990, p. 104).

Violenta si anarhia nihilismului „pur” s-au infaptuit in cadrul „ratiunii” Revolutiei bolsevice, desavarsindu-se sangeros, in cele doua razboaie mondiale,, sub egida artei dadaiste: „maturati totul”, „sa nu mai ramana nimic din nimic, nimic, nimic, nimic” (Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 97). Hitler, care nu era mai prejos de Lenin, dar inferior lui Stalin, a avut si el parte de realizarea pura a unei „Revolutii nihiliste” axata pe aceleasi coordonate ale distrugerii Weltmacht oder Niedergang, cucerirea lumii sau distrugere totala : „poate vom fi distrusi, dar daca se va intampla asa, vom tara dupa noi o lume intreaga- o lume in flacari” ( Hermann Rauschning, The Voice of Destruction, New York, G.P.Putnam’s Sons, 1940, p. 5).

Virtutea cardinala a fenomenului nihilist este VIOLENtA, „steaua” calauzitoare ANARHIA, iar „zeul” protector NIMICUL. Programul distrugerii totale din Catehismul adorarii NIMICULUI a stat si sta in centrul doctrinei apologetice a NIHILISMULUI.

Nihilismul pur este un curent special si lateral al istoriei moderne, care si-a asumat cea mai teribila si cea mai autentica forma a distrugerii totale a crestinismului.

Acest razboi demonic declansat pentru distrugerea crestinismului, singura forta capabila sa-i stea impotriva are o singura explicatie: „O inteligenta subtila se afla in spatele fenomenului nihilist: este lucrarea satanei” ( Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 24).

Dincolo de analiza istorica, psihologica si filosofica a fenomenului demonic nihilist, mai exista si o baza „teologica”, rasturnata si „spirituala” satanica. Nebunul care a exprimat „revelatia” nihilista in modul cel mai clar cu putinta a fost Nietzsche: „nu exista adevar” si „Dumnezeu a murit” (Dumnezeu a murit in inima omului autonom modern). Cu alte cuvinte: „ne-am pierdut credinta in Dumnezeu”, si deci: „nu mai exista adevar”. Moartea lui Dumnezeu a fost astfel dorita.

Anarhistul Proudhon substituie caracterul ateist al Revolutiei nihiliste cu cel de antiteism: „Revolutia nu este atee, in sensul strict al cuvanului…Nu neaga absolutul, ci il elimina…” ((Proudhon, Justice, p. 270), sau daca Dumnezeu exista El trebuie alungat: „Prima datorie a omului, pe masura ce devine inteligent si liber, este sa-L alunge permanent pe Dumnezeu, din mintea si din constiinta lui. Pentru ca Dumnezeu, daca exista, este in mod esential ostil naturii noastre…Ori ce pas pe care il facem inainte este o victorie prin care nimicim divinitatea…Umanitatea trebuie determinata sa vada ca Dumnezeu ,, daca exista un Dumnezeu, este dusmanul ei” (System of Economical Contradictions: or, The Philosophy of Misery, Boston, 1888, vol. 1, p. 16).

Albert Camus alege in locul necredintei, razvratirea ca principiu prim adaptata „spiritului veacului”. Ateismul bolsevic s-a erijat in „antiteism” afirmand ca „viata moderna trebuie sa continue fara Dumnezeu” ( Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 104).

In flancul antiteistilor a intrat si o ramura a asa-zisilor „religiosi”, care adora un anume „dumnezeu”, ba uneori spre a amagi complet folosind chiar numele de Hristos si de Dumnezeu. Daca Robespierre inclina spre o „Fiinta Suprema”, Hitler vedea o „forta suprema”, a unui „dumnezeu din launtrul oamenilor”.

„Credinta” in doctrina ateisto-antiteista plina de dezgust, suspiciune, orgoliu, nerabdare, invidie, gelozie, razvratire, profanare sau blasfemie, a avut un larg succes datorita faptului ca: „argumentele sale sunt convingatoare nu in masura in care sunt adevarate, ci in masura in care i-a pregatit pe oameni sa le accepte” ( ibid.p. 106)

„Justificarea” tiraniei nihiliste in literatura umanismului, socialismului si anarhismului secolului al XIX-lea consta in non serviam: „Dumnezeu Tatal, impreuna cu toate institutiile si slujitorii Sai, trebuie dat jos si nimicit, iar omul triumfator trebuie sa se urce pe tronul Sau pentru a-si conduce singur destinul” ( ibid. p. 107).

In plan social si politic nihilismul s-a pronuntat mai ales pentru stabilirea unei conceptii noi despre finalitatea si instrumentele guvernarii. in ordinea religioasa nihilismul n-a dorit o „renastere” sau o „reforma” ci pur si simplu o „remodelare completa a ideii de religie si de experienta spirituala” (ibid.p. 110). Urmand exemplul lui Camus pentru care „rebelul” este „omul natural”, totul se reduce la „absurd”, cu exceptia „razvratirii”, ganditorii Renasterii si ai Iluminismului si-au dorit eliberarea de sub teologie si intemeierea intregii cunoasteri pe „natura”. Daca „vointa autonoma” este cea mai apropiata de nimic; pentru ca oamenii cei mai orgoliosi sunt si cei mai nihilisti” ( Robert Payne in Zero,New York,The John Day Company, 1950, p. 53), NIMICUL NIHILISMULUI devine NIMICNICIE.

NIMICUL din care a fost creat omul, s-a intors mai tarziu impotriva lui Dumnezeu, provocandu-si „caderea in ne-fiinta”. in toata razvratirea lor nihilista, „nimicurile” de fapt „atesta” existenta lui Dumnezeu, iar prin nimicnicia caderii lor reveleaza Slava, Autoritatea si Puterea Creatorului.

Se poate spune ca Dumnezeu si Revolutia au in comun totusi NIMICUL: Nimicul din care Dumnezeu FACE lumea si Nimicul in care nihilismul lumii se des-face.

Joseph de Maistre a inteles efectele nihilismului cercetand cu luoare aminte Revolutia franceza si consecintele ei: „ Totdeauna au existat religii pe pamant si totdeauna au existat hulitori: si totdeauna hula a fost o crima […], dar nu poate exista hula autentica decat in inima religiei autentice;[…]niciodata in vremurile trecute hula nu a putut produce nenorocirile pe care le-a produs in zilele noastre; pentru ca totdeauna hula se vadeste vinovata in lumina care o inconjoara. […]Dar, desi au existat intotdeauna hulitori, niciodata, pana in secolul al XVIII-lea- si in inima crestinismului, o revolta impotriva lui Dumnezeu” (Maistre, Joseph de: Essai sur le principe generateur des constitution politiques et des autres institution humaines; Paris/ Lyon: J.B. Pelagaud et Cie; 1859, p. 83).

Toti razvratitii nihilisti se considera „discipolii lui Satan”. Bakunin isi face din acest lucru un renume: „Satan, razvratitul etern, primul liber cugetator si emancipator al lumilor” ( God and the State, p. 2 citat de Parintele Serafim Rose,op.cit., p. 118).

Nietzsche confirma „intruparea” in el a lui Antihrist, ca si lucifericul Proudhon: „Vino la mine, Lucifer, Satana, oricine ai fi! Diavol pe care credinta parintilor mei te-au opus lui Dumnezeu si Bisericii. iti voi sluji ca purtator de cuvant si nu-ti voi cere nimic in schimb” ( 68. Lubac, Justice. Idee generale de la revolution, p. 173, citat de Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 119).

Cei sapte Cavaleri ai Apocalipsei europene: Neceaev, Bakunin, Lenin, Trotki, Stalin, Mussolini si Hitler (cinci erau evrei-rusi, un evreu-german si un italian, dar toti apologeti nihilisti) au avut acelasi scop: dictatura proletariatului (a bolsevismului) si dictatura nationalista (national-socialismului) si au urmarit acelas tel: distrugerea Ordinii Vechi prin instaurarea comunismului, nazismului si fascismului.

„Bombele explica Goebbels departe dea-i ucide pe toti europenii, n-au facut decat sa darame zidurile inchisorii care ii tineau captivi… in incercarea de a distruge viitorul Europei,inamicul n-a facut decat sa nimiceasca trecutul; si odata cu acesta, s-a pierdut tot ce era vechi si uzat” ( H.R.Trevor-Roper, The Last Days of Hitler, New York, The Macmillan Company, 1947, p. 50). Dupa caderea dictaturii nationaliste a urmat urcarea dictaturii proletariatului.

Despre bolsevismul care a realizat statul ateu si a declansat o ampla campanie sistematica impotriva crestinismului, se poate spune ca nihilismul sau a esuat, intrucat Ortodoxia se pastreaza chiar si intr-o singura persoana marturisitoare.

Crearea unui „nou pamant” la care visa Lenin a transformat „intreaga societate intr-un singur birou si o singura fabrica, in care sa se presteze aceeasi munca si sa se primeasca aceeasi remuneratie” (State and Revolution, International Publishers, New York, 1935, p. 84).

Violenta „creativa” a nihilistilor a „realizat” pe langa „distrugerea” Vechii Ordini, „crearea” lumii noi si modelarea „omului nou”. Cele trei „nimicuri” nihiliste sunt in stransa legatura cu filosofia determinista a lui Marx, care afirma ca „in activitatea revolutionara, schimbarea de sine coincide cu schimbarea circumstantelor” ( Marx and Engels, The German Ideology, Part I International Publishers, New York, 1947, p. 204 ). Desigur schimbarea circumstantelor si, mai exact, procesul de schimbare a acestora prin violenta revolutionara, ii transforma pe revolutionarii insisi.

Toti ganditorii, re-creatorii si oamenii politici nihilisti au subscris la „mistica” violentei cu ura, cu mania, cu resentimentul si indarjirea de a domina societatea sau lumea. Numai intre 1914 si 1945, respectiv in trei decenii s-au declansat doua razboaie mondiale si o mare Revolutie nihilista, care au mutilat omenirea, provocand dese mutatii si transformari in diversele domenii, asa cum mentioneaza si Erich Kahler: „Tendinta dominanta de subminare si mutilare a individului[…]prezenta in mod evident in cele mai diverse domenii ale vietii moderne: economic, tehnologic, politic, stiintific, educational, psihic si artistic- se dovedeste atat de coplesitoare, incat suntem tentati sa vedem in ea o transformare autentica, o transformare a naturii umane” ( Erich Kahler, The Tower and the Abyss, New York, George Braziller, Inc., 1957, p. 225).

Lumea ramasa dupa genocidurile nihiliste nu mai are aproape nici o ramasita de speranta. Toate metamorfozele se manifesta in aceste creaturi aproape sterse. Sunt mai de graba chipuri „reglate”dupa tiparul lumii in care traiesc, o lume care nu este ostila, ci intru totul alienata, nu inumana, ci „a-umana”[termenul apartine lui Erich Kahler, op. cit. p. 15], ( Parintele Serafim Rose, op. cit., p. 134).

Desigur, toate imaginile de pana acum au reflectat partea intunecata a „omului nou”, ce se zbate intr-o lume a disperarii, a dezamagirii, a „a-umanitatii”. Privind mai atent, cu ingaduinta chiar, observam si dezvoltarea unui curent optimist si idealist, paralel cu tenebrele „omului nou”, clonat dupa tiparul nihilist. Varianta optimista are si ea tiparele ei, care la intrecere, produce „oameni noi”: tinerii idealisti, „pregatiti”, nerabdatori si practici sa infrunte toate dificultatile vechi si noi, sa raspandeasca idealul american, sovietic, european sau alt ideal aflat la indemana…; stiintificii entuziasti care netezesc mai clar „limitele” cunoasterii prin cercetari si experimentari, care mai de care mai „captivante”, catre care sunt astazi indrumati; pacifisti si idealisti non-violenti, „cruciatii”fraternitatii, „libertatii”, „pacii” si unitatii tuturor; tineri scriitori „furiosi”intru adevar, dreptate si egalitate, promovand in aceasta jalnica lume un mesaj nou al creativitatii si bucuriei; artistii insetati de ispitele ademenitoare si provocatoare ale lumii mefistofelice; si multimile de tineri „modesti”, dar care sunt entuziasti ca traiesc in aceasta epoca „captivanta”, bine intentionati,sinceri, privind cu speranta si optimism spre o lume a viitorului care i-ar ferici.

Toate aceste necesitati lumesti oferite cu larghete de „omul nou” in varianta „pozitiva”, individului naiv, din punct de vedere spiritual sunt periculoase. Chipul „omului nou”din ipostaza „pozitiva” este identic cu primul fiindca apartine aceleiasi fotografii al carei negativ este subumanitatea. O data invins in prima ipostaza, denaturat si trunchiat de lumea sa inumana si a-umana; forteaza acum un zambet pe o disperare scrasnita si pe un pesimism posomorat, ca pe ultimele racniri impotriva apologiei nihiliste.

In cadrul „pozitiv”, „omul nou”forteaza intentia de a schimba lumea, revizuindu-si intr-un fel atitudinea in sensul resemnarii si acceptarii autonomiei lumii moderne, asa cum este cu imperfectiunile ei, dat fiind faptul ca este singura sa lume. in „sanul ei” dispare conflictul deoarece omul conform standerelor „ planificarii” si „programarii”va fi „reorientat”, „remodelat” si „adaptat”.

Asadar, cele doua ipostasuri se suprapun si converg spre aceeasi finalitate: moartea. Veriga de legatura intre chipul negativ si pozitiv al „omului nou”este omul contemporan, omul tranzitiei, al adaptarii la desartaciunea „spiritului epocii”. in ipostasul negativ ceea ce a definit epoca moderna a fost apostazia. Alungandu-L si negandu-L pe Dumnezeu, omul creat fiinta si persoana a cazut in ne-fiinta.

In ipostasul pozitiv omul a devenit deopotriva tatal lumii sale create si fiul al acestei lumi. Noua era, numita „post-crestina” este in acelasi timp o epoca de „dincolo de nihilism”-aceasta sintagma exprima deopotriva un fapt si o speranta, dupa cum remarca Parintele Serafim Rose: „Faptul pe care il exprima este ca nihilismul, fiind negativ in esenta, dar pozitiv in aspiratie si tragandu-si intreaga energie din pasiunea de a distruge adevarul crestin, ajunge la capatul programului sau prin producerea unei „noi epoci” mecanizate si prin dezumanizarea „omului nou” odata eliminata definitiv influenta crestinismului asupra omului si a societatii, nihilismul trebuie sa se destrame si sa faca loc unei alte miscari mai „constructive”, capabila sa activeze din motive autonome si pozitive. Noua miscare numita anarhism, preia Revolutia din punctul unde o lasase nihilismul si incearca sa o duca la concluzia logica a acestuia” ( ibid. p. 140).

Nenorocirea consta insa in faptul ca intreaga credinta si speranta a aspiratiilor si implinirilor lor si le-au pus tot in aceasta lume trecatoare. Astfel, atat speranta cat si credinta, optimismul si idealismul, lupta, „cercetarile” si „realizarile” devin desarte. Apologetii au filtrat sterilitatea malefica a nihilismului, acordandu-i o ultima sansa, ca o finalitate apocaliptica, care provoaca aparitia unei noi lumi superioare. Negarea si violenta preconizate de Revolutie sunt de fapt o etapa preliminara a nihilismului, din planul vast apocaliptic. „Dincolo de nihilism”este etapa finala a Revolutiei nihiliste, etapa extrema in care se imbina pesimismul si nihilismul, promovand conditii noi de existenta printr-o dezvoltare de tranzitie, esentiala si incisiva, o prefacere totala a valorilor.

Conceperea unei „Ordini Noi”este corolarul anihilarii nihiliste a Ordinii celei Vechi. intr-o scrisoare din 1884, Nietzsche spunea: „Este posibil ca eu sa fiu primul care face lumina asupra unei idei care va diviza in doua istoria umanitatii…Toti cei care se vor naste dupa noi apartin unei istorii superioare oricarei istorii anterioare”. (Henri Lubac, The Drama of Atheist Humanism, p. 24).

Ideea, „noului”care nu este noua si nu-i apartine doar lui Nietzsche, a fost pusa in gura lui Kirilov, personajul din Demonii lui Dostoievski cu 12 ani mai devrme: „…Atunci totul va fi nou…Atunci istoria se va imparti in doua: de la gorila pana la distrugerea dumnezeirii si de la distrugerea dumnezeirii pana la[…] transformarea fizica a Pamantului si a omului”. (Dostoievski, F.M., Demonii, 3 vol., trad. N. Gane, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p.147).

Acest vis apocaliptic a fost impartasit si de ocultistul Yeats: „Iubite pasari de prada, pregatiti-va de razboi…Iubiti razboiul pentru oroarea lui, aceasta credinta poate fi schimbata, civilizatia reinnoita… Credinta vine in urma unui soc…Credinta este mereu innoita in chinurile mortii”. (Yeats, W.B., A Vision. A Reissue with the author’s final revisions. New York: Colliers Books; 1937, p.52).

Toate miturile „noii ordini”prevestesc oligarhia anarhista a statului nihilist, care trebuie sa „spulbere” totul. Toate mijloacele urii si ale violentei nu numai ca nu sunt excluse, ci sunt perfectionate si intensificate. De la exaltarea catorva minti halucinante, irationale, care au coordonat Revolutia in scopul ei nihilist s-a ajuns la apologia distrugerii, ca scop al lumii insesi. Atingerea scopului propus al nihilismului, acela de a instaura imparatia lui Antihrist va conduce implicit la sfarsitul sau istoric, care este apologia apocaliptica a iadului.

„Revelatia nihilista”este de fapt o ultima negare a nihilismului, chiar daca in mare masura a scos din mintile oamenilor notiunea si frica de iad, considerandu-le fantezii, absurditati sau superstitii. Parintele Zosima din Fratii Karamazov confirma „revelatia nihilista”: „O, de buna seama ca in temnitele iadului sunt incuiati asijderea si cei ce s-au lasat ispititi de pacatul slavei deasarte si al razvratirii, desi au cunoscut, au avut chiar parte sa vada adevarul cel nebiruit; sunt acele fiinte de cutremur si spaima ce s-au legat cu tot sufletul de Satana, insusindu-si trufia lui. Cu buna stiinta au ales acestia temnitele iadului; si chinul lor nu va avea in vecii vecilor sfarsit, caci se chiama ca sunt cu a lor vointa patimitori. Blestemandu-L pe Dumnezeu si viata ce le-a fost data, ei s-au blestemat singuri. […] Ei nu-L pot primi decat cu ura (pe Dumnezeu) si ar dori ca Dumnezeul cel viu sa piara, nimicindu-Se si pe Sine si toata zidirea izvodita de El. Acestia vor arde in veci in valtoarea maniei lor, ravnind cu nesat moartea si nefiinta. Dar pururi moartea se va departa de ei…”( Dostoievski, F.M., Fratii Karamazov, 2 vol., trad. Ovidiu Constantinescu, Isabela Dumbrava, Ed. Victoria, Bucuresti, 1993, p. 554).

Acest ultim stadiu al nihilismului „dictatura proletariatului”,a parcurs grabita tranzitia de la Revolutia distrugerii la monarhia sinelui a Noii Ordini Mondiale, in care sa fie intronizat „omul nou”.

Noul „tip uman” preconizat si de Rosenberg, Hitler, Mussolini, s.a. nu se detaseaza prea mult de „schimbarea in masa a naturii umane”, propusa de Marx: „Transformarea oamenilor la scara de masa este necesara atat pentru crearea acestei constiinte comuniste la scara de masa, cat si pentru succesul cauzei insesi, o transformare care nu poate avea loc decat intr-o miscare practica, o revolutie: aceasta revolutie este necesara nu numai pentru ca clasa conducatoare nu poate fi altfel detronata, ci si pentru ca acea clasa care o va detrona nu va reusi decat printr-o revolutie sa se elibereze de toata murdaria secolelor anterioare si sa devina in stare de o noua intemeiere a societatii” (Marx and Engels, the German Ideology, Part I, International Publishers, New York, 1947, p. 69).

Fiind o dez-ordine spirituala, nihilismul nu poate fi invins decat printr-o ordine spirituala absoluta. Nihilismul ca pregustare a iadului, si-a transformat lumea sa in haos, pregatind-o intr-un fel pentru continuarea patimirii vesnice.

La acest stadiu s-au incumetat sa viseze ganditori si oameni politici deopotriva : Marx, Engels, Nietzsche, Bachelard, Wittgenstein, Freud, Sartre, Lenin, Troski, Stalin, Hitler, Mussolini, s.a.

Nihilismul a celebrat nasterea „omului nou” ivit din adancurile schimonosite ale tenebroasei subumanitati, care se revendica o Noua Ordine, mai corect spus a dez-ordinii generale. Spiritul Noii Ordini Mondiale isi are geneza in miscarea New Age, care administreaza toate organismele mondialiste, sub apoteoza curcubeului si sub flamura irationalului promovand: astrologia, magia, hipnoza, ocultismul, meditatia transcedentala, spiritismul, esoterismul, etc.

Discipolii sunt formati in centre de initiere, gen scoala Arcane, aflata sub patronajul Companiei Editoriale Lucifer, unde prin practicarea meditatiilor oculte si esoteriste „talmacesc ” directivele vietii din intelepciunea antica prin spiritul masoneriei, considerata de zelosii ei adepti prima religie mondiala. Iata cum defineste masoneria initiatul Foster Bailey in lucrarea sa Spiritul Masoneriei: „Masoneria este descendenta sau este bazata pe o teologie revelata in mod divin, precedand cu mult prima data a Creatiei care apare in Biblie.

Masoneria cu ritualurile ei alegorice ca si cu simbolurile si numerele ei, este tot ce ne-a ramas de la prima religie mondiala, care inflorea intr-o antichitate atat de departata incat este imposibil sa i se stabileasca data. A fost prima religie mondiala unificata. Apoi a venit era separarii in numeroase religii, a sectarismului. Azi trudim din nou pentru a construi o religie mondiala universala” ( Marc Dem, Antihristul, Trad. N. Constantinescu, Ed. Bogdana, Bucuresti, 2005, p. 155).

In radacina nihilismului se afla filosofia luciferica a nebunilor: Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu! (Psalmul 52, 1).

Noua Ordine a Nihilismului este anarhia, avand ca finalitate „veacul apocaliptic” al domniei lui Antihrist. „Antihristul va fi minciuna in starea sa de esenta, pentru ca se defineste ca fiind contrariul lui Dumnezeu, care este Adevarul. El va minti pretinzandu-se stapanul suveran al universului.Va falsifica informatia si va da lucrurilor o interpretare falsa. „(Marc Dem, Antihristul, Trad. N. Constantinescu, Ed. Bogdana, Bucuresti, 2005, pg.86)

Profesiunea de credinta a lui Lenin era „Minciuna este sfanta, iar inselatoria va fi principala noastra arma”. Asta e mult mai mult decat o problema tactica” ( ibid., p. 86).

Fenomenul care va pregati venirea Antihristului va fi vremea lepadarii, apostazia. O succinta descriere a acelei vremi ne-o face Sfantul Antonie cel Mare: „Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor” ( Patericul egiptean, Ed. EOR, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Avertismentul profetic al apostaziei si despre Antihrist vine din vremea Apostolului Pavel: „Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pina ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii. Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2, 3-4).

Si pentru ca multi sunt cei ce se intreaba de momentul sosirii Distrugatorului, le raspunde Arhiepiscopul Teofan al Poltavei (1873 – + 1940): „Ma intrebati despre viitorul apropiat si zilele din urma. Nu voi vorbi de la mine, ci va voi spune din descoperirile Staretilor. Ei mi-au impartasit urmatoarele: Venirea lui Antihrist se apropie, este foarte aproape. Timpul care ne mai desparte de acea clipa se numara cu anii, fiind de cel mult cateva decenii” ( Arhiep. Teofan de Poltava, Epistole. Ed. Egumenita 2007, p. 38). Spre sfarsitul veacului al XIX-lea Parintele duhovnicesc al Fericitului Teofan de Poltava, Teofan Zavoratul da aceasta marturie: „Cand autoritatea monarhica va cadea si poporul isi va instala pretutindeni autoguvernarea (republici, democratii), acolo Antihristul isi va gasi mediul prielnic pentru activitatea sa.

Pentru Satana nu va constitui o dificultate sa pregateasca voci in favoarea renuntarii la Hristos, dupa cum a aratat experienta Revolutiei franceze. Asadar, cand astfel de regimuri, gata sa se conformeze aspiratiilor antihristice, vor fi instalate peste tot, atunci se va ivi Antihristul” (Arhiep. Averchie de Jordanville, Marea Apostazie, Manastirea Slatioara, 1996, p. 50). Vazand in duh „taina faradelegii care se si lucreaza” (2 Tesaloniceni 2,7), Parintele Arsenie Boca ne graieste: „Antihrist- care nu se multumeste numai cu necredinta sa, ci vrea necredinta tuturora- nu va avea astampar decat in ziua cand ar izbuti sa ucida pe Dumnezeu si sa-L azvarle din inima si mintea celui din urma credincios ramas pe pamant; si nu ravneste, nebunul la o mandrie mai mare, decat aceea de a termina o data cu Dumnezeu, iar in locul Lui sa-si implante in sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul sau de fiara. Chinurile cele de pe urma, cele de la Antihrist, in care va lucra toata puterea Satanei, vor intrece toate prigoanele cate s-au intetit asupra crestinilor, de la inceput pana in zilele acelea” (Parintele Arsenie Boca- mare indrumator de suflete…, op. cit., p. 182).

Prin lumina credintei crestinul sadeste in constiinta sa o sanatate a sufletului, care devine cu timpul intelepciune. in fiecare varsta Dumnezeu a pus frumusetea si implinirea ei. Potrivnicul este cel care uzurpa frumusetea si armonia varstelor si a generatiilor.

„Conflictul dintre generatii -spune Parintele Bastovoi- este o inventie a Diavolului”. Satana si-a implinit visul: parintii ucid, ucid orice copil care incearca sa vina pe lume, iar cand unul dintre ei se naste, acesta creste si isi ucide parintii. Din parinti ucigasi se nasc copii ucigasi si moartea se intinde peste tot paantul, spre bucuria Diavolului” (Savatie Bastovoi, Diavolul este Politic Corect, Ed. Cathisma, Bucuresti, 2010, p. 160).

Amagitorul lumii acesteia a cazut prin trufia sa, din lumina serafica a Creatiei lui Dumnezeu, din armonia cereasca, din dumnezeiasca iubire, din intelepciunea Adevarului, din starea de co-creator, in lumea intunericului, a haosului, a razvratirii, a urii, a violentei, a uciderii, a minciunii, a distrugerii.

Cauza majora, cronica si acuta a problemelor omenirii de azi o constituie optiunea „liber-cugetatorilor”pentru filosofia luciferica: impreuna lucrarea antihristica a duhurilor rele, cu oamenii fara Dumnezeu

Din ciclul: Filocalia Suferintei si a Jertfei.

Brusturi-Neamt, 29 Aprilie 2012.

Sursa: Agero-Stuttgart

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 9 decembrie, 2017 | 0 comentarii | 64 vizualizari | 2 voturi

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 132 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 448 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 250 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1292 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 64 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 440 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 440 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 64 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics