Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 19, 2017, 6:32 am
Senin
Senin
10°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h V
Răsarit: 7:36 am
Apus: 6:25 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Noul canibalism: traficul de organe. En-gros si en-detail. Ca sa intelegeti mai bine miza plasamentului international al copiilor romani si “acordul prezumat” al fiecaruia dintre noi pentru donarea de organe, prevazut in legea cardului de sanatate
Aciduzzul | 6 martie, 2011 | 3 comentarii | 2532 vizualizari |
(5 voturi )

Este cu adevarat corpul uman sacru? Ori este doar un produs de larg consum, numai bun sa fie taiat in bucati si lasat la cheremul fortelor cererii si ofertei? Potrivit unui articol recent aparut in revista americana Wired, raspunsul este o problema de perspectiva: cat ar fi corpul uman de “templu”, cand noi, oamenii, avem nevoie de “piese de schimb”, devenim dintr-o data foarte deschisi la o eventuala tranzactie care ne-ar putea salva viata. Problema este ca cererea pentru acest soi de “piese de schimb” depaseste cu mult oferta existenta. In Statele Unite, ca de altfel in toate tarile civilizate, este ilegal sa vinzi organe umane; ele pot fi luate doar de la donatori decedati sau de la cei vii dispusi sa renunte la unul din pura marinimie, ceea ce inseamna ca nu exista prea multe organe la dispozitie si, ca in cazul oricarei resurse aflate ori in afara legii ori prea reglementata, piata neagra prospera.

Uneori, pe aceasta piata, furnizorii directi sunt oameni disperati, platiti cu sume infime pentru donatii riscante; alteori, organele sunt furate de la cei recent decedati. Si, din cand in cand, se intampla si ca oamenii sa fie pur si simplu omorati pentru organele lor.

Sange

Pana in anii `70, in Statele Unite, de exemplu, centrele de colectare a sangelui erau localizate aproape in fiecare cartier muncitoresc. Situatia insa s-a schimbat dupa ce un studiu a aratat ca donatiile platite incurajeaza standarde scazute. Legislatia a fost modificata, iar sangele si organele nu mai pot fi vandute. Cel putin nu in tarile bogate. In tarile sarace, se mai poate inca face profit din aceasta activitate. In 2008, in India au fost prinsi hoti de sange, care tineau oameni prizonieri pentru a le lua sange de trei ori pe saptamana. Au existat cazuri in care oameni au fost tinuti in captivitate in acest scop chiar si peste 2 ani.

Par

In fiecare an, zeci de milioane de kilograme de par sunt date drept ofrada zeului Venkateswara la templul Tirumala din sudul Indiei. Templul vinde aceste donatii in Vest, unde ele devin materie prima pentru industria americana de extensii de par. Parul indian este la mare cautare, datorita lungimii si calitatii firelor: indianul mediu nu foloseste produse care sa dauneze podoabei capilare. Asa se face ca templul face vanzari de circa 12 milioane de dolari in fiecare an, care se traduc in sute de milioane la nivelul saloanelor de infrumusetare.

Cornee

Cornea este relativ usor de transplantat si usor de transportat, doua calitati aflate la baza unei piete internationale infloritoare. Ba chiar, avand in vedere ca in Statele Unite rata donatiilor depaseste cererea, americanii au devenit exportatori. In afara granitelor americane, piata de cornee este insa departe de a fi “disciplinata”. In 2001, un fost chirug chinez a declarat in fata Congresului Statelor Unite ca ar fi recoltat sute de cornee (pe langa rinichi si piele) de la peste o suta de prizonieri chinezi executati. De-atunci incoace, ONU a tot incercat sa puna capat “bursei” de organe dar, pana in prezent, piata globala a ramas tot nereglementata.

Inima

Transplanturile de cord “la negru” sunt extrem de rare, daca nu pentru alt motiv, doar pentru faptul ca implantarea unei inimi noi poate fi facuta doar intr-un centru medical de ultima ora, unde angajatii au tendinta de a fi foarte atenti cand vine vorba de donarea de organe.
Ca atare, desi un manager de spital din Arabia Saudita a declarat pentru revista Wired ca exista o piata neagra pentru transplanturi in tara respectiva, nu exista nicio dovada ca asa ceva s-ar intampla cu adevarat. Singurele donatii neconsimtite cunoscute care survin provin tot de la prizonieri chinezi si practicanti Falun Gong, potrivit surse ONU.

Ficat

Ficatul este un organ uimitor de rezistent: chiar si unul foarte grav afectat detine capacitatea incredibila de a se regenera complet. Si, chiar si-atunci cand un pacient are nevoie de un transplant, vestea buna este ca nu-i trebuie un intreg organ: ajunge un singur lob hepatic sanatos, ceea ce inseamna ca exista posibilitatea utilizarii de donatori vii. Vestea proasta este ca, pentru donatori, recuperarea este un proces extrem de dureros, de unde si lipsa reala de amatori. Si-asa se face ca tot prizonierii chinezi executati reprezinta una din cele mai “viabile” surse de ficat de pe piata neagra. Donatii ilicite mai pot proveni si din Filipine, de la oamenii saraci, disperati sa faca rost de bani.

Rinichi

Pentru americanii care nu vor sa astepte ani de zile pentru a primi un rinichi, sa gaseasca o sursa peste hotare este un lucru destul de usor. Ba chiar unele companii americane de asigurari acopera cheltuielile pacientilor care doresc sa mearga in strainatate. Partea proasta este ca, in acest caz, provenienta organelor nu mai este sigura. Nu mai departe de 2008, intr-un raport al Consiliului Europei, de exemplu, era demascata activitatea unei retele de recoltare de organe care-si racola donatorii din randul celor mai saraci locuitori ai tarilor Europei de Est, carora li se promitea suma de 20.000 dolari, niciodata platiti, in schimbul unor organe vandute ulterior si la 100.000 de dolari bucata.

Acestea erau tarifele retelei internationale de traficanti de organe cu sediul operational in Kosovo, o organizatie criminala de cel putin 7 persoane anchetata de procurorul misiunii UE in Kosovo (EULEX), Jonathan Ratel, cel care a si emis un act de acuzare dat publicitatii de Associated Press.

Prin urmare, in 2008, potrivit actului de acuzare redactat de oficialul UE, circa 20 de cetateni straini “au fost recrutati in alte tari, transportati si preluati de la aeroportul din Pristina cu promisiunea falsa ca vor fi recompensati pentru extirparea ficatului”. Moldova, Kazakhstan, Rusia si Turcia erau tarile de provenienta ale victimelor, care aveau, toate, in comun un trai in conditii de “saracie extrema si dificultati financiare grave”.

Clinica privata din Pristina, “Medicus”, figura ca locul executarii efective a recoltarii organelor: titularul Arban Dervishi, tatal acestuia, chirurgul Lufti, cei doi medici Sokol Hajdini si Driton Jilta, dar si Ilir Rrecaj, fost functionar cu rang inalt in Ministerul Sanatatii, sunt cei 5 kosovari acuzati. Acestora li se adauga chirurgul turc Yusuf Sonmez si cetateanul israelian Moshe Harel. Niciunul dintre ei nu este, in clipa de fata, arestat. Potrivit cotidianului sarb Blic, cazul ar putea avea legatura cu un presupus trafic de organe provenite de la prizonieri civili sarbi, organizat de membri ai Armatei de Eliberare kosovara (Uck) in timpul si imediat dupa incheierea conflictului sarbo-kosovar din 1998-1999.

Ovule

Donarea ovulelor este legala in Statele Unite, dar implantarea unuia sau sau a mai multe e destul de costisitoare. Nu-i asadar de mirare ca exista multe persoane interesate de “solduri” peste hotare. Cipru este una dintre destinatiile cu un trafic ilegal de ovule umane infloritor; aici, clinicile sunt pline de femei sarace din Rusia si Ucraina, dispuse sa se supuna unei recoltari agresive de ovule pentru bani. O tranzactie de acest gen ii poate aduce unui client o economie de 40% la serviciile de fertlizare in vitro. Alte programe ieftine de fertilizare in vitro exista si in Romania, Spania si Israel.

Mamele “surogat”

Pe cat se pare, India, capitala mondiala a outsourcing-ului, este locul unde trebuie sa mergi daca vrei ca altcineva sa poarte 9 luni copilul in locul tau. Bine ascunsa in oraselul industrial Gujarat, de exemplu, Akanksha Infertility Clinic ofera un program complet de mame-surogat pentru doar 23.000 de dolari, un sfert din pretul platit in Vest. Se spune ca aceasta clinica inregistreaza si o surprinzator de mare rata de succes, transferand cate 5-6 embrioni fiecarei femei inscrise in program si tinandu-le pe mamele surogat sub control strict pe toata perioada sarcinii

Ligamente si oase

Majoritatea organelor devin inutilizabile la scurt timp dupa moartea posesorului. Exceptie fac ligamentele si oasele. Firme de pompe funebre din Statele Unite au fost implicate in furtul acestora si vanzarea lor fara permisiune unor banci de tesuturi. De exemplu, potrivit unei investigatii recente, intre 2004 si 2005, o companie denumita Biomedical Tissue Services a recoltat ilegal tesuturi de la 244 de corpuri provenite de la morgile din Philadelphia.

Piele

Intrucat nu exista prea multi oameni in viata interesati sa doneze piele, cele mai multe grefe provin de la persoane decedate; ori legal, de la donatori, ori – daca e vorba de ligamente si oase -, ilegal, de la firmele de servicii funerare. Pericolul recoltarii de tesuturi de la cadavre este ca pielea respectiva nu este intotdeauna atat de “igienica” cum ar trebui sa fie. In cazul companiei Biomedical Tissue Services, angajatii au “hacuit” cadavru dupa cadavru fara a se spala pe maini, trimitand esantioane potential infectate la bancile de tesuturi.

Schelet

A fost o vreme cand orice viitor doctor din Statele Unite primea, in primul an de medicina, un set complet de oase umane alaturi de manualul de anatomie. Aceste oase veneau de obicei din Calcutta, care producea aproape 60.000 de schelete pe an. In 1985, practica exportului de oase umane a fost scoasa in afara legii, astfel incat, in prezent, nu mai exista prea multe surse legale de schelete medicale. Acum, scheletele de pe piata neagra, sterpelite din cimitirele indiene, sunt curatate in bai de acid, scoase fraudulos din tara si vandute la preturi piperate prin intermediul brokerilor, in Canada.

Taind in carne vie

Profesoara de antropologie si director al programului de Antropologie Medicala de la Universitatea California, Berkeley, Nancy Scheper-Hughes este o autoritate in materie: incepand din 1996, ea s-a implicat in investigatii pe teren pe tema traficului global de organe, din Brazilia, Argentina si Cuba in Moldova, Israel si Turcia, din India pana in Africa de Sud si Statele Unite.

“Parte din munca mea este sa fac lumea sa inteleaga ca nu este vorba doar de o legenda”, declara Nancy Scheper-Hughes intr-un interviu pe tema miturilor care circula in jurul traficului de organe, raspandite in egala masura in tarile industrializate, cat si in cele sarace. Cine n-a auzit de legenda urbana despre turistul care accepta o bautura de la un necunoscut intr-un bar si se trezeste intr-o cada plina cu gheata, plin de sange si cu un bilet pe care scrie: “Ti-a fost extirpat un rinichi: du-te repede la spital” ? O imagine dramatica care, insa, nu corespunde in totalitate realitatii. Turistii occidentali bogati constituie grupul cu gradul cel mai scazut de risc pe piata traficului de organe; categoria cu gradul cel mai mare de risc o constituie cea a populatiei sarace, care traieste la periferia marilor orase din tarile in curs de dezvoltare.

Profesoara este si co-fondatoare a organizatiei Organs Watch, infiintata in 1999 ca o mica organizatie umanitara neguvernamentala, dedicata promovarii unui program de sustinere in cazurile de violare a integritatii fizice a populatiilor vulnerabile. Gratie activitatii sale, a fost descoperita existenta unei retele mondiale de trafic de organe si tesuturi unde, in anumite cazuri, sunt recoltate, fara consimtamant prealabil, organe si tesuturi de la cadavre. Scheper-Hughes a descoperit, de exemplu, o retea care, pornind din Coreea de Sud si sfarsind in America de Nord, profita de prevederile legislative ambigue.

“Mare parte din legile transplantului de organe dateaza din anii ’80 si seamana toate intre ele. De obicei, in morgile spitalelor si in inchisorile de stat, legistul are insarcinarea de a preleva tesuturi in exces de la cadavre neidentificate si de a le expedia la costuri de analiza acceptabile”. In aceasta retea extrem de incurcata, tesuturile in exces devin tot mai valoroase cu fiecare escala si, in final, ajung sa valoreze 2.500 dolari bucata. Profiturile devin, asadar, considerabile.

“Condamnatii” la transplant

Oricat de complicat si socant ar fi sa recoltezi organe si tesuturi de la cadavre, fara consimtamant prealabil (din partea rudelor), Organs Watch a descoperit si existenta unei retele de vanzare-cumparare de organe prin care persoanele aflate inca in viata isi vand rinichii, parti din ficat si ochi. “La Manila erau barbati care ma intrebau daca vreau sa cumpar un ochi, un picior, orice organ detinut in dublu exemplar!”, isi aminteste profesoara. Una dintre declaratiile care au impresionat-o cel mai tare a fost cea a unui barbat intalnit in Recife, Brazilia, in varsta de 37 de ani, somer, casatorit si tata a 2 copii. “Vand orice organ pe care il am in dublu exemplar si a carui recoltare nu-mi provoaca decesul imediat”, declara el.

Dupa cum explica specialista, saracia ii impinge pe oameni adeseori sa adopte masuri extreme, dar progresele in medicina deschid noi scenarii si tipul de risc se modifica. Conceptul potrivit caruia corpul unui individ este ceva indivizibil este inlocuit de cel care vede corpul drept ceva divizibil, din care se poate lua, rand pe rand, cate o bucata.

Persoanele isi vand dintotdeauna parti din corpul lor (par, dinti), se poate asadar spune ca nu-i nimic nou sub soare, chiar daca astazi tehnologia este mult mai avansata. “In Filipine exista ghetouri unde locuitorii, familii intregi, s-au specializat in a vinde parti din corpul lor. Poti incepe cu tatal, apoi fiul cel mare, pentru a termina cu nevasta si, cat ai clipi, intreaga familie si-a vandut cate un rinichi. Iar aspectul tragic in toate aceste lucruri este ca, odata rinichiul vandut, vor sa-si mai vanda si altceva, deoarece banii castigati (la Manila, maximum 2.000 de dolari) dispar rapid”, precizeaza Scheper-Hughes .

“Bursa” de organe

Desigur, acest sistem nu se limiteaza la implicarea cumparatorului si a vanzatorului. Recent s-a afirmat si figura asa-numitului “broker”, un soi de om de afaceri international, care adeseori are legaturi cu crima organizata si care lucreaza in colaborare stransa cu “vanatorii” de rinichi locali. Acestia, explica Scheper-Hughes, sunt, la randul lor, persoane foarte sarace, care de obicei si-au vandut deja un rinichi. Merg in favelas, in ghetouri si, ridicandu-si tricoul pentru a-si arata cicatricea operatiei, spun: “Uite, eu n-am murit si am si castigat 10.000 de dolari. Poti s-o faci si tu”.

Sigur ca potentialii pacienti sunt mintiti in legatura cu banii pe care urmeaza sa-i primeasca.

Atunci cand tentatia banului nu este suficienta pentru a convinge o persoana sa se separe de o parte a corpului, se recurge la inselatorii si violenta. “Uneori, cum se intampla in anumite sate din Republica Moldova, acestor persoane li se promite un loc de munca, ca sofer, zugrav sau muncitor in constructii in Turcia, unde, odata ajunsi, sfarsesc in mainile unui broker care-i informeaza ca munca lor consta in a-si vinde un rinichi, daca mai vor sa se intoarca vii acasa, in Moldova”. In aceste cazuri, subliniaza Scheper-Hughes, “exista o mafie in toata puterea cuvantului, care le forteaza pe aceste persoane, cu pistolul la tampla, sa se aseze pe masa de operatie”.

Realitatea cruda este ca in lume exista o reala lipsa de organe si acest fapt implica existenta unui univers intunecat, unde legea cererii si a ofertei se amesteca cu concepte echivoce de integritate fizica, criminalitate si trafic de carne vie. Este oricum, numai simplu nu, explica Scheper-Hughes: “Nu se poate generaliza si defini tot ceea ce se intampla drept trafic de organe. In anumite cazuri, tranzactia survine de comun acord, chiar daca ea contravine legii din practic toate tarile; pur si simplu fiintele vii nu pot sa-si vanda un rinichi sau o bucata de ficat”.

Apoi, in mod ironic, legile pietei merg mana in mana cu prejudecatile oamenilor, adica rinichii nu costa toti la fel, ci in functie de persoana de la care provin. Astfel, un broker israelian oferea unei cliente posibilitatea de a alege intre rinichi de provenienta braziliana si israeliana: vanzatorul brazilian primea 2.000 de dolari, cel israelian 20.000, pentru ca, si pe aceasta piata, cu cat platesti mai mult, cu atat oferta devine mai bogata.

Cat despre cumparator, cum isi justifica acesta achizitionarea unui rinichi? Experta marturiseste ca a vorbit mai mult cu cei care-si vand organele, deoarece acestia sunt cei care sufera, dar ca, totusi, acei putini cumparatori pe care i-a intalnit sunt destul de “relaxati”. Totul se reduce la faptul ca sunt bolnavi. “Nu poti sa judeci ceea ce fac. Nu esti bolnav, prin urmare nu-mi poti judeca tu mie actiunile!”, spun ei.
Este un lucru real dar, din punct de vedere al legii, este just si sa pretinzi niste raspunsuri la anumite intrebari, crede Scheper-Hughes.

“Multi dintre acesti pacienti sunt destul de instariti pentru a-si permite sa-si astepte randul pe lista de transplant, sau sa-si permita o dializa, care, desi nu este un lucru placut si nu este ceva ce o persoana ar face daca ar avea o alternativa, este, totusi, un paliativ in asteptarea unui organ disponibil. Sau ar putea cere un organ unei rude. Multi oameni insa prefera sa cumpere unul de la un strain decat sa-i ceara unei persoane dragi sa se supuna unui transplant”.

In opinia profesoarei de antropologie, acest fapt ridica chestiuni etice relevante. Ea se declara ingrijorata de “biopolitici”, de faptul ca oamenii nu accepta ideea de a astepta un organ pe lista de transplant, ca nu accepta ideea de a-l cere unei rude sau unui prieten, in timp ce nu-si fac nicio problema de constiinta in a-l cumpara de la un strain (este mult mai usor si nu esti constrans sa mai revezi persoana dupa transplant).

“Cel bolnav este dispus sa faca orice pentru a obtine acea viata la care crede ca are dreptul si eu pot intelege acest lucru. Dar ceea ce ma preocupa este etica aflata in spatele a toate acestea. Cel care cumpara refuza categoric ideea uniui organ provenit de la un mort, crede ca nu este sanatos si ca va trai mai bine cu organul unei persoane aflate in viata”.

Apoi, de cele mai multe ori, nu numai cel care vinde este inselat, ci si cel care cumpara. I se spune ca “donatorul” este sanatos tun, in timp ce majoritatea celor care-si vand organele nu au datele care i-ar califica drept donatori din punct de vedere legal. Si asa se face ca, in multe cazuri, bolnavii se mai captusesc cu inca o boala, in urma transplantului.

“Avantajul” unui rinichi proaspat

Cumparatorii sunt inselati si cu privire la sumele de bani care trec din mana in mana, sunt lasati sa creada ca vanzatorul primeste 10.000 dolari, in timp ce, in realitate, acesta primeste doar 2.000 sau chiar mai putin. Atunci cand brokerul contacteaza potentialii clienti, cei mai slabi au de pierdut. Pacientii aflati in dializa sunt contactati de broker. Ei sunt, cum ar veni, targetul vanatorilor de rinichi, aflati intr-o vesnica cautare de pacienti interesati sa cumpere. “Las-o incolo de dializa, nu mai astepta un rinichi de la un mort, iti gasim noi un organ proaspat”, este un argument adeseori folosit pentru a-i convinge.

Chirurgul, un Dumnezeu

Scheper-Hughes s-a adresat Congresului Statelor Unite si Consiliului European si lucreaza in stransa legatura cu Organizatia Mondiala a Sanatatii. Activitatea ei a condus la demascarea unei retele internationale de traficanti de organe cu filiale in New York, New Jersey si Israel si la o serie de arestari realizate de FBI.

In Brazilia a fost formata o comisie parlamentara care abordeaza aceste problema, iar in Africa de Sud exista programe de informare a fortelor politienesti si a personalului sanitar care lucreaza in domeniul transplanturilor. Implicarea institutiilor statului ramane insa una slaba. Potrivit profesoarei, problema priveste perceptia sociala asupra chirurgiei transplanturilor.

“Chirurgii care se ocupa de transplanturi sunt tratati cu o mare consideratie. In Statele Unite, de exemplu, unde statutul medicilor a fost, intr-un anumit sens, redimensionat de tendinta mare de a intenta procese in instanta, chirurgii care fac transplanturi sunt vazuti precum niste facatori de miracole, si pot fi considerati ultimul exemplu al medicului ca saman, sfant sau chiar Dumnezeu. Nimeni nu pune in dubiu ceea ce fac”. Dintr-o alta perspectiva, insa, explica profesoara, inca de la inceputurile ei, chirurgia transplanturilor a operat intr-un cadru deasupra legii, deoarece, pentru a avansa, a trebuit ca, prin forta lucrurilor, s-o eludeze.

Scheper-Hughes da drept exemplu cazul lui Christiaan Barnard (chirurgul care a realizat, in 1967, primul transplant uman de inima reusit), care a trebuit sa recolteze inima unui pacient aflat in pragul mortii clinice; la vremea respectiva nu exista conceptul de moarte clinica, prin urmare Barnard a fost nevoit sa incalce legea pentru a realiza transplantul. Reactia opiniei publice mondiale a fost aceea ca, daca chirurgia are nevoie de organe ale persoanelor moarte din punct de vedere clinic si nu provenite de la cei a caror inima a incetat sa bata, atunci trebuie redefinit insusi conceptul de moarte, pentru a-l aservi exigentelor chirurgiei transplanturilor.

“Procedura a fost stabilita de Protocolul de la Harvard, compus din experti in bioetica, chirurgi si preoti, si unde nu exista o rezistenta reala la conceptul de moarte clinica. Nu contest acest concept, eu spun doar ca exista o sustinere unanima cu privire la activitatea chirurgilor de transplanturi”, precizeaza Scheperd-Hughes.

A legaliza sau a nu legaliza, aceasta-i intrebarea!

In ultima vreme, in cadrul congreselor medicale incep, totusi, sa apara si dezbateri pe tema traficului de organe. Medicii insisi incep sa ia in serios problema. Le este frica si vor sa stie daca exista o modalitate legala de a actiona, daca pot fi schimbate legile pentru a tine situatia sub control.

Ca si in cazul legilor pe tema drogurilor sau a prostitutiei, solutia este, intr-adevar, aceea de a le legaliza? se intreaba specialista. In opinia ei, nu exista nicio garantie ca prin intermediul legalizarii pot fi eliminate toate dezechilibrele si problemele de natura etica. Iranul, de exemplu, este singura tara care a introdus un sistem legal de vanzare-cumparare si transplant de organe. “In Iran, cumpararea si vanzarea de rinichi este legala de 10 ani, dar persista inca problema celor care le vand. Folosesc aceleasi metode ca si traficantii de rinichi, chiar daca se numesc asistenti sociali”, precizeaza Scheperd-Hughes.

“Asistentii” merg in birourile de plasare a fortei de munca, in inchisori, la marginea societatii si incearca sa convinga oamenii ca este o modalitate de a scapa de saracie. Si, intrucat guvernul iranian promite circa 1.000 de dolari celui care doneaza un rinichi, au disparut toate listele de asteptare la transplanturi.

De asemenea, in sistemul ilegal pe care Scheper-Hughes il cerceteaza, majoritatea studiilor de follow-up ii privesc doar pe cei carora li s-a transplantat un organ. Cei de la care ele provin, odata incheiate tratativele, nu mai conteaza. “Aceste persoane nu mai sunt considerate oameni vii, ci cadavre ambulante, nimeni nu mai considera ca ar avea nevoie de asistenta. Daca un guvern decide sa legalizeze aceasta activitate, atunci legile ar trebui sa-i asigure o asistenta medicala adecvata si o polita de asigurare celui care si-a vandut un rinichi; dar majoritatea tarilor nu cred ca vor fi dispuse s-o faca”.

Sursa: Descopera, Ne-cenzurat

Harta tarilor implicata in traficul de organe (incompleta):

3 Comments

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 80 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 442 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 241 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1280 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 715 vizualizari | 3 voturi

Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics