Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 15, 2018, 10:47 pm
Noros
Noros
4°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h ENE
Răsarit: 7:12 am
Apus: 4:48 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Problema raselor…
Aciduzzul | 18 august, 2010 | 0 comentarii | 387 vizualizari |
(1 voturi )

Lucian Blaga
Problema rasei. Frecventând cu oarecare interes ştiinţa despre fenomenele vieţii şi încercând sa pătrunzi în secretul ascuns într’o sută de alte secrete, al apariţiei speciilor si variantelor fiinţelor terestre, precum şi în taina cu aspecte uneori atât de mate-matice a eredităţii, nu găseştl ce-i drept soluţii prea mulţumitoare pentru problema rasei, dar îţi faci cel puţin o icoană aproximativă despre dificultăţile şi despre complexitatea ei de neiszovit. Mi-am închinat câţiva ani de pătimaşe osteneli şi de entuziastă energie asimilatoare [filologiei]. Mă socot printre aceia, cari se ţin la pas, cu deschisă curiozitate, împrospătată zi cu zi, cu toate descoperirile cari pot avea întrucâtva vreo înrâurire asupra imaginei ce ne o facem despre viaţă şi fenomenele ei.

Ostenelile mele pe acest teren nu mi-au prilejuit însă participări la lumini de natură să-mi pot începe consideraţiile asupra rasei cu [algutanţe] prea dogmatice. Pe urma studiilor, am rămas mai curând cu impresia unui impas şi cu o neîncredere pe care aş vrea să o comunic astăzi cititorilor.

Neîncrederea asta aş formula-o astfel: oamenii de ştiinţă, cari pretind a fi rezolvat cu mijloace ştiinţifice problema raselor în toată complexitatea ei — sunt sau nişte incon-ştienţi – sau nişte şarlatani. Şi aceasta din motivul binecuvântat că problema raselor, sub multe din aspectele ei, nici nu e problemă de natură ştiinţifică.

Problema raselor are aspecte asupra cărora cercetătorul nu poate să decidă şi să-şi facă o judecată decât de pe planuri [rezervale] metafizicei, moralei, esteticei, adică de pe planurile unei lumi de desi-derate şi valori cari depăşesc mult chemarea şi cercul isbânzilor posibile ale ştiinţei. Între neajunsuri să amintesc numai că ştiinţa n’a isbutit până astăzi nici măcar să se fîxeze asupra unei definiţii cel puţin convenţionale a termenului.

Antropologia ne oferă ce-i drept statistici şi măsurători din belşug, dar tot la câţiva ani rezultatele trebue să suporte interpretări după noi şi noi criterii. Cnm se determină însuşirile fizice şi sufleteşti cari urmează a fi puse în sarcina „rasei”, şi cum acelea cari se datoresc „mediului”? Între ce limite îngăduite poate să varieze o însuşire caracteristică unei rase? Până la ce grad de abatere dela media unei însuşiri ne este permis să vorbim încă de o simplă variantă, şi la ce grad de abatere începe rasa, mutaţiunea?

Sunt multe întrebări de acest fel cari de obiceiu se soluţionează, filosofic vorbind, mai mult după tactul, bunul simţ, sau bunul plac al cercetătorului, decât după criterii puse la adăpost de orice infiltraţii de subiectivism. Dela experimente şi măsurători nu se pot aştepta răspunsuri precise, deoarece cer-cetările experimentale şi de măsurare postulează, într’un anume fel, tocmai aceste răspun-suri, ca un ajutor al lor.

Biologia şi antropologia au porţile deschise încă tuturor surpri-zelor. – Iar dacă cineva ne-ar invita să amintim unele rezultate problematice ale „ştiinţei”, în cari se amestecă diverse puncte de vedere metafizice, morale, estetice, şi care totuşi sunt prezentate, naiv şi cu toată aparatura, drept axiome „ştiinţifice”—iată câteva, aşa cum ne vin în minte fără multă alegere.

Sunt cercetători rasişti neînduplecaţi, cari afirmă că cutare rasă e, după toate semnele anatomice şi morfologice, pe care maiestatea sa ştiinţa le constată, o rasă pură. Sunt cercetători cari, cu argumente scoase din sertarele tuturor cunoştinţelor umane, susţin că orice amestec de sânge şi aliaj de substanţe între rase sunt echivalente în efectele lor cu rezultatele bastardizării şi degradează până la de-zastru aceste rase.

Alţi cercetători, nu mai puţin erudiţi, găsesc suficiente argumente, şi nu de calitate înferioară, ca să hotărască peremptoriu că nu există nici o rasă pură şi că amestecul raselor, ducând la sumarea virtuţilor, s’ar fi dovedit cele mai adesea ca un proces suitor şi in avantajul neamului omenesc.

Cercetătorii aceştia nu-şi dau seama că în cuvinte precum „dezastru” sau „avantaj” se implică o întreagă lume de valori, asupra cărora nu se poate hotărî după criterii ştiinţifice. Anume oameni de ştiinţă, atacând cu pretenţio-zitate nejustificată problema raselor, au isbutit, în intervalul scurt al unui singur secol, să o compromită deabinelea, şi aproape mai iremediabil decât au compromis bunăoară pictorii academici — nudul.

Să tratăm pe cei ce ne-au obosit inutil în acelaş fel cum au fost trataţi pictorii academici din partea unei anume şcoale mai noi: să cerem interdicţia — printr’o convenţie, să zicem, internaţională —a acestui subiect, pentru cel puţin o altă sută de ani. Sau maî precis: să cerem ştiinţei să se mărginească la problemele cari îi aparţin cu adevărat.

Vom încerca în rândurile de faţă să privim problema rasei într’un spirit mai degajat. Aruncând peste bord balastul termenilor de matematică şi statistică biologică, să privim rasa deocamdată ca o indescifrabilă entitate a naturii, şi să vorbim despre ea, aşa cum se vorbeşte de obiceiu despre o realitate umană într’o lume de valori umane. Pe un asemenea plan e poate mai indicat să întrebuinţăm termenul de „rasă” într’un sens oarecum mai de toate zilele şi fără de orice pretenţii de scientism.

Cuvântul „rasă” în accepţie curentă echivalează aproape cu acela de „stil biologic”. În măsura în care termenul „rasă” îl substituim prin acela de „stil biologic”, suntem efectiv puşi în situaţia de a vorbi despre rasă în termeni mai apropiaţi de întuiţia şi simţămintele noastre. Cert lucru, există simţă-mântul că te găseşti în prezenţa unui om de „rasă”, tot aşa cum există simţământul că te găseşti în prezenţa unei opere de „stil”.

Cel ce încearcă acest simţământ şi-a însuşit prin aceasta chiar o poziţie, de unde se poate lansa în consideraţii şi aprecieri omeneşte inteligibile. Pentru a vorbi despre o simfonie nu e neapărat nevoie să o reduci la vibra-ţiunile aerului cari o compun pe plan fizic. Din contră: pentru a vorbi omeneşte despre o simfonie trebuie să uiţî cu totul că ea e alcătuită şi dintr’o succesiune de vibraţiuni ale aerului.

În cazul rasei trebuie să facem abstracţie de ceeace această entitate ar putea fi pe planul naturii, şi să ne mărginim la ceeace ea este pe planul sensibilităţii si al va-lorilor umane. Facem aşadar o analogie între simţământul că te găseştî în faţa fenome-nului „rasă” şi simţământul că te găseşti în prezenţa fenomenului „stil”.

Îmi amintesc că în cursul vieţii am încercat de mai multe ori acest simţământ sui generis. Mai acu câţiva ani, la sesiunile pitoreşti şi exotice ale Ligii Naţiunilor la Geneva, unde ţi se dă prilejul variat să întâlneşti exemplare umane în stare să ilustreze viu toate tipurile unul muzeu antropologic, mă impresiona iarăşi şi iarăşi, până la fasci-nare, figura pe deplin realizată în felul său a omului de stat englez Sir Austen Cham-berlain.

Eram simplu privitor şi nu mi s’a dăruit în nici un fel ocazia să judec vreodată calităţile, nici morale, nici intelectuale ale acestui om, rezervat fără a fi întunecat, stă-pânit fără efort şi în chip organic impunător, dar în faţa lui mă încerca de fiecare dată simţământul copleşitor că mă găsesc în prezenţa fenomenului „rasă”, şi îl contemplam — fără de a-i înţelege graiul — cu desfătarea vibrantă pe care ţi-o comunică o rară operă de stil.

Vorbesc despre rasă şi iată-mă îndrumat spre cazuri foarte concrete. E cel mai bun drum ce-l putem urma. Căci fenomenul rasă, exact ca şi fenomenul stil, îl cuprinzi cel mai deadreptul potrivindu-te în faţa lui şi arătându-l cu degetul în lumea şi în at-mosfera lui concretă. — Îmi amintesc de un alt moment când am fost atins într’un chip cu totul aparte de acelaş simţământ revelator.

Cu ani în urmă, rătăcind odată prin nordul Ardealului, am fost nevoit să poposesc o noapte într’un sat evreesc; am tras la un han cu lumini sufocate de fum şi beznă. Mi s’a îmbiat o cameră. Dimineaţa părăsind camera, am dat într’o mică curte pătrată, înconjurată de pridvoare. În mijlocul curţii închise se înălţa de minune potriveala unui chioşc copleşit cu viţă de vie.

Era o splendidă dimi-neaţă de Mai. În chioşc stăruiau la masă vreo şase băieţi, în vârstă biblică de 12 ani, cu părul roşcat cum e frunza de viţă toamna, cu perciuni în spirale şi cu ochi mai vii decât cei de veveriţă. În atmosfera proaspătă şi solară, copiii discutau cu aprindere în jurul unui enorm Vechiu Testament, deschis pe masă, şi schimbau priviri şi guturale dialectice.

Erau aşa de cuprinşi de focul desbaterii că, deşi la spatele lor, nici unul nu a ţinut să mă remarce. Am asistat îndelung la această scenă de pui de patriarhi, şi am rostit pentru mine, şi ca un comentar la tot tabloul, cuvântul: „rasă”!

În ţara noastră cu tipuri de oameni destul de variate, n’am fost pătruns poate nicăiri de simţământul că mă găsesc în prezenţa rasei în aceeaşi măsură ca în faţa ciobanilor noştri din Poiana Sibiului.

Aceşti mândri ciobani, în ale căror făpturi se împlinesc însu-şirile fizice şi sufleteşti proprii unui neam de oameni, românesc şi carpatin, însuşiri cari în atâtea alte părţi au rămas — sub presiunea mizeriei şi a unor împrejurări istorice su-ficient cunoscute — latente, sau incomplet desvoltate, demonstrează palpabil şi cu oarecare aproximaţie nivelul până la care s’ar putea ridica media rasei noastre.

Bănuiesc însă că şi poenarii s’au bucurat mai demult, poate acu o sută sau două de ani, de o şi mai strălucită perioadă de înflorire a rasei lor decât astăzi. De atunci au intervenit unele împrejurări despre cari doctorii ţinutului ar putea să istorisească câte ceva, împreiurări cari şi-au dat de sigur contribuţia nefastă la începutul de declin fizic al acestui splendid neam de oameni. Oricum însă, constatarea aceasta nu schimbă întru nimic convingerea mea că ciobanii din Poiana reprezintă una din culmile stilului biologic românesc.

Aceşti oameni, cu figurile lor înalte, de-un aer aristocratic, de o stăpânită încredere în ei înşişi, prietenoşi şi totuşi distanţi, vânjoşi fără brutalitate şi de-o aspră seninătate, vegetativi şi astrali ca brazii şi puternici ca urşii, au fost în timpul din urmă adeseori remarcaţi cu interes şi cu admiraţie şi din partea străinilor. Sunt puţine regiuni în Europa, unde simpli oameni dela munte sau dela ţară să facă o impresie tot atât de aristocratică.

Au apărut în vremea din urmă preţioase şi bine alcătuite cărţi de propagandă, cu ilustraţiuni de oameni si locuri din România, şi cum de ani de zile îmi port rosturile prin străinătate, ştiu din experienţa zilnică cât de mult impresionează şi cu ce stăruitor ecou, chiar şi numai din simple fotografii, ciobanii poienari.

Nu mă preocupă deloc în rândurile de faţă ce anume „rasă” înfloreşte în poienar sub aspect antropologic, cât e de „pură” această rasă, şi nici întrebarea dacă românul din alte regiuni nu reprezintă cumva, sub unghiu antropologic, altă rasă, sau amestec de rase.

Ciobanul poienar mă interesează aici ca stil biologlc, vital şi sufletesc, iar sub acest unghiu, trebuie să mărturisesc că în prezenţa poienarului sunt cu totul furat de simţământul că mă găsesc în faţa unui asemenea stil, pe deplin realizat şi nu numai alcătuit din latenţe, din posibilităţi, sau din fragmente pe cale de a se schiţa.

După ce te-ai obişnuit puţin să consideri rasa ca stil, e sigur că cele mai multe dintre aşa zisele puncte de vedere „ştiinţifice”, din cari se atacă problema, ţi se vor părea tot atât de puţin esenţiale ca de-o pildă isprava savantului, care face curbe grafice, după o compoziţie muzicală.

Cu toate avantajiile sale de metodă, considerarea rasel ca stil e pândită însă şi ea de o primejdie, ba chiar de o mare primejdie. Primejdia e cu atât mai mare, cu cât sensibilitatea noastră stilistică e mai rigidă, dar cu atât mai mică cu cât sensibilitatea noastră stilistică devine mai elastică.

O sensibilîtate stilistică elastică încearcă în prezenţa raselor, ca stiluri vitale şi sufleteşti, stări întovărăşite de-o anume evlavie, ca în faţa unor fenomene originare ale firei. O sensibilitate stilistică elastică se va transpune cu uşurinţă şi cele mai adesea cu simpatie în ansamblul de valori fizice şi spirituale ale unei alte rase.

Nu acesta e însă cazul sensibilităţi stilistice de tip rigid. O sensibilitate stilistică rigidă va manifesta o aversiune faţă de ansamblul de valori fizice şi spirituale ale unei alte rase. O sensibilitate stilistică rigidă va avea tendinţa să vadă în valorile fizice şi spirituale ale altor rase — non-valori.

Când conştiinţa de rasă se împerechiază în chip nenorocit cu o sensibilitate stilistică rigidă, se produce fenomenul disgraţios şi mătăhălos, căruia îi dăm numele de „mesia-aism rasist”. Acest fenomen constă în exaltarea valorilor fizice şi spirituale ale unei singure rase.

Mesianismul rasist e caracterizat prin credinţa că o anume rasă omenească ar deţine toate calităţile cu care D-zeu a ţinut să înzestreze genul omenesc, şi că toate celelalte rase posedă aceste însuşiri numai parţial sau într’un fel degradat sau viciat.

Istoria omenirii a avut parte de mai multe ori de asemenea puţin îmbucurătoare mesianisme: În afară de mesianismul evreesc al vechiului testament şi de mesianismul blond al naţional-so-cialismului german, despre care actualmente se vorbeşte aşa de mult, mai există un me-sianism analog anglo-saxon, precum şi unul rusesc.

De fiecare dată mesianismul e altfel nuanţat şi îmbrăcat în altă doctrină, dar în centrul fiecăruia se găseşte pretenţia şi mândria exagerată a unei anume rase de a fi „rasa aleasă” a lui Dumnezeu. Mesianismele rasiste, desvoltate când în doctrină teologică, când în doctrină biologică, sunt în egală măsură forme ale unei trufii colective.

Că mesianismul se întemeiază odată pe un fictiv contract cu Iehova sau că se clădeşte pe tot atât de fictive consideraţiuni de ştiinţă naturală cu privire la superioritatea de nivel şi de destin a rasei blonde, nu e prea important. Mesia-nismu! vechiu evreesc era bazat pe o aşa zisă învoială dela „tu” la „tu” cu divinitatea.

Mesianismul germanilor, cari astăzi ţin să se „nordizeze” cu orice preţ prin înzdrăvenire fizică şi prin paganizare, se întemeiază nu atât pe un contract teologic bilateral şi cu paragrafe în regulă, cât pe nişte aşa zise privilegii, ce li s’ar fi acordat blonzilor din partea naturii. Deosebirea nu ni se pare prea mare. Iehova şi-a schimbat numele în „Natură” şi şi-a strămutat preferinţele de pe malurile Iordanului pe malurile Spreei.

Mesianismul rasist, cu toată flora sa de ficţiuni, a existat şi există, oricât formele sale ar contraria simţământul de respect în faţa configuraţiilor şi profilurilor biologice, cari ar trebui accep-tate în pluralitatea lor. La rândul său anglo-saxonul, de când a pus piciorul în patria insu-lară şi în împeriul apelor, s’a crezut, neadmiţând nici o discuţie, neam ales al lui Dum-nezeu.

Simpatia pe care anglo-saxonul o arată aproape ostentativ vechinlui testament nu e decât un simptom al acestui mesianism. Iar ruşîi, în momentul când s’au trezit la conştiinţa de sine şi mai ales la conştiinţa că sunt un imens popor, au găsit şi ei cu cale să-şi exalteze rolul istoric. „Mujicii” şi „idioţii” Rusiei deveniră dintr’odată, şi cu esclu-sivitate, singurii purtători de Dumnezeu pe pământ.

Moscova visa la un moment dat să salveze omenirea întreagă, adică probabil să o şi supună. (Ar fi interesant să se cerceteze în ce măsură a exploatat bolşevîsmul conştiinţa mesianică a poporului rusesc, în planurile de revoluţionare a lumii).

În acord cu sine însuşi, mesianismul rasist, de orice fel, a fost şi este atins de o penibilă orbire faţă de toate virtuţile altor rase. Un popor lovit de această cecitate spiri-tuală nu mai e în stare să se depăşească şi nu se mai vede decât pe sine însuşi. Toate celelalte popoare şi rase sunt văzute în oglinda diformantă a narcisismului de unul singur.

De cecitatea ce tocmai o subliniarăm n’au fost cruţaţi nici unii remarcabili gânditori. Lui Houston Stewart Chamberlain, unul dintre teoreticienii favoriţi ai naţional-socialis-mului german, care de altfel a ştiut nu odată să pună în frumoasă lumină problema rasei ca atare, îi reproşâm în primul rând sensibilitatea stilistică mult prea rigidă.

Lipsa de elasticitate l-a făcut încapabil de a pricepe orice nu poartă pecetea blondă a germa-nismului. Să ne reamintim numal în ce ton nedrept şi dispreţuitor vorbeşte el în celebra sa carte „Fundamentele veacului al XIX-lea” de pildă despre vechea cultură egipteană, în care cu toţii suntem obişnuiţi să admirăm fără de nici o rezervă întâia cultură monu-mentală apărută în istoria omenirei. Şi aceasta pe motivul — cât de irelevant! — că vechii egipteni nu erau „ari”.

Sensibilitatea stilistică se poate educa. Să ne amintim ce opinii cu adevărat obtuze aveau europenii în genere despre neamurile negre africane, câtă vreme încă nimenea nu-şi luase osteneala sau nu avuse priceperea să pătrundă în se-cretele culturii lor spirituale. Europenii, cari vor să înveţe ceva sau să-şî lărgească şi să-şi mlădieze puţin sensibilitatea stilistică, sunt invitaţi să citească sau măcar să răsfoiască operele lui Frobenius despre culturile africane.

Mărturisesc, şi iau răspunderea sub sem-nătură pentru această judecată, că nu am citit legende mai poetic întruchipate şi mai profunde ca semnificaţie, decât legendele negre. Nu mai departe decât acu câteva zile am asistat la o conferinţă despre poezia pigmeilor din centrul Africei. Altă surpriză incre-dibilă.

Un „imn către curcubeu” în care pigmeii, aceste fumici umane, aduc laude cu-lorilor cerului şi imploră curcubeul să nu-i ucidă, m’a emoţîonat mai profund şi mai stăruitor decât mai multe antologii de poezie modemă a mai multor popoare europene laolaltă. Am avut prilejul să aud şi poezie lirică polineziană, de largi ritmuri şi cu me-tafore de început de lume, care ar putea să fie semnată de orice mare poet oriental, dela Li-Tai-Pe până la Tagore.

Nu am suferit din fericire niciodată de mesianism rasist, dar dacă aş fi suferit, cele câteva lecturi întâmplătoare cari m’au introdus în sufletul coloraţilor, m’ar fi vindecat definitiv de orice trufie.
Dacă mi s’ar pune întrebarea ce atitudine aş lua faţă de problema amesteculul între rase, as răspunde; nici în această chestiune nu mă îndrumă pretinse descoperiri sau prin-cipii ştiinţifice, ci mai curând sensibilitatea mea stilistică.

Mă voi declara cu alte cuvinte împotriva amestecului, dar nu din considerente biologice de puritate a plasmei ereditare, ci fiindcă mi se pare că amestecul duce în cele mai multe cazuri la lipsă de stil şi într’un anume sens la lipsă de caracter.

E în joc un elementar simţ al stilului şi un respect cvasi-religios faţă de formele substanţei vitale, simţăminte pe care nu pot şi nu înţeleg să le înving. Simţământul că te găseşti în prezenţa unei rase, care a fost favori-zată de împrejurări prielnice de a se realiza consecvent cu ea însăsi şi de a-şi traduce în fapte creatoare toate virtualităţile, este una din rarele bucurii şi generoase satisfacţii, la care mi s’ar părea monstruos să renunţi cu uşurinţă.

Să nu stricăm, să nu nivelăm, să nu spălăcim, noi oamenii, ceeace a răsărit din sânul naturii şi al sorţii cu iresistibila şi convingătoarea putere a unor fenomene originare plastic delimitate prin graţie de sus. Nu mai puţin condamnabil ar fi însă şi drumul celălalt, al exaltării rasiste.

Atitudinea, pretenţioasă în formă, primejdioasă pe cât de naivă în esenţă, a mesianismului rasist, care în ultimele sale consecinţe teoretice şi practice propagă în ascuns sau pe faţă împerialismul spiritual, fizic şi economic al unei singure rase — nu e prin nimic justificabilă. Simţă-mântul, singurul, care deschide poarta spre un cadru ecumenic, simţământul de evlavie în faţa fenomenului raselor — ne dictează să fim noi înşine, sub stelele noastre, şi să îngăduim celorlalţi să fie şi ei — tot ei înşişi, sub stelele lor.

Revista Gandirea, dir. Nichifor Crainic, Bucuresti

Sursa: Miscarea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 9 decembrie, 2017 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 2 voturi

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 247 vizualizari | 2 voturi

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 505 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 289 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1359 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
22 Oct 2018 | 0 comentarii | 77 vizualizari | 1 vot
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics