Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 15, 2018, 8:41 pm
Noros
Noros
7°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 11 km/h ENE
Răsarit: 7:12 am
Apus: 4:48 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Retea informativa, categorii de agenti si structuri informative ale serviciilor secrete. Structura Securitatii. Mic dictionar explicativ (Spyology)
Aciduzzul | 19 octombrie, 2010 | 0 comentarii | 913 vizualizari |
(1 voturi )

In Romania principalul obiectiv al activitatii organelor de securitate in perioada 1948-1964 a fost represiunea, iar mijloacele, metodele si tehnicile folosite au capatat caracteristici specifice. Documentele de arhiva atesta fara dubii aspectele preponderent represive in folosirea: retelei informative (agentura secreta), retinerilor si arestarilor, anchetelor informative, cenzurii corespondentei, tehnicii operative, supravegherilor si perchezitiilor secrete. Alte practici des uzitate in activitatea informativ-operativa – chiar de serviciile de informatii din tarile cu o lunga traditie democratica -, cum ar fi combinatiile informative, jocurile operative, dezinformarea agentilor straini sau recrutarea sub steag strain, se dovedeau mult prea rafinate pentru a fi la indemana unor ofiteri lipsiti de cultura generala si chiar profesionala.

Cel putin pentru perioada de inceput a aparatului de Securitate, asemenea metode trebuie trecute mai degraba la capitolul “exceptii” sau “deziderate”. Intalnim si practici inspirate din activitatea ilegala a partidului comunist care, suprapuse peste cele clasice, ne ofera un tablou pitoresc prin expresivitate, ceea ce da o nota caracteristica muncii de securitate, adica a acelei activitati concepute sa faca ordine “definitiva”, sa “curete” societatea de dusmani si sa contribuie decisiv la “construirea socialismului”.

Exista o gama variata de notiuni tehnice pentru activitatea de informatii, aici fiind valabil dictonul “cate case, atatea obiceiuri”.

In practica serviciilor de informatii occidentale, pentru a se desemna o sursa umana secreta se folosea, de regula, notiunea de “informator”. In glosarul limbajului de specialitate intocmit de Ernest Volkman, informatorul este definit ca “o persoana inrolata de un serviciu de informatii – fie pentru bani, fie din cauza convingerilor politice- pentru a servi ca sursa de informatii sau pentru a duce la indeplinire alte sarcini colaterale in tara natala”.

In situatia in care un informator, de obicei situat intr-o importanta pozitie guvernamentala, politica sau de afaceri, al carui rol primar consta in influentarea politicii si nu colectarea de informatii, intra in categoria “agentilor de influenta”.

Cand un informator, aflat sub controlul unei agentii (serviciu) de contrainformatii (contraspionaj) sau politie, cu sarcina de a infiltra o organizatie politica ori de a instiga la acte ilegale sau actiuni violente, menite sa discrediteze acea organizatie si sa justifice contramasuri externe, era considerat “agent provocator”.

“Casuta postala” sau “cutia cu scrisori” era informatorul utilizat ca mesager pentru a primi si transmite mesaje. Un astfel de informator mai era cunoscut si sub denumirea de “scurtatura”.

Cand informatorul plantat intr-o tara straina, cu ordin de a duce o viata normala si de a nu efectua operatiuni de spionaj pana cand nu i se comanda sa o faca – de regula, in cazul unor ostilitati -, atunci era considerat “agent adormit” sau “in rezerva”.

Mai exista si o alta categorie, si anume aceea de “agent aruncat”, pentru cazurile in care un informator era sacrificat in intentia de a se distrage atentia de la alti informatori mai importanti.

Toate aceste categorii de agenti-informatori formau impreuna “agentura secreta”, ce se afla in legatura si sub comanda unui agent – ofiter, salariat al serviciului de informatii al unei natiuni, cu statut de functionar guvernamental.

In terminologia informatiilor occidentale se mai intalneste si notiunea de “agent de control” sau “ofiter de caz”, desemnat a superviza activitatea altor agenti sau informatori, sau a unei retele – “cerc” – de agenti-informatori si alte detalii.

Se mai intalnesc si alte denumiri pentru cazuri speciale. De pilda, “cartita” era denumirea informatorului sau agentului (ofiter al serviciului) infiltrat in structura politica, de informatii sau militara a unei natiuni-tinta, care avea ca obiectiv specific ascensiunea intr-o pozitie-cheie, moment in care persoana respectiva putea fi activata pentru a furniza informatii importante ce nu se puteau obtine pe alta cale. In situatia in care agentul sau informatorul era descoperit, identificat ori planau asupra lui suspiciuni bine fondate de catre contraspionajul advers, in jargonul informational american i se spunea “agent expus” (sau ars).

In activitatea serviciilor de securitate sovietice, un agent care opera intr-o tara straina, sub identitate falsa, se numea “ilegal”, iar cand opera sub acoperire diplomatica, ceea ce-i acorda imunitate impotriva arestarii si cercetarii informative, se numea “legal”.

Serviciile secrete germane mai foloseau notiunea de “agent indicator” pentru informatorii cu sarcini de a identifica si puncta persoanele disponibile, cu posibilitati si calitati specifice activitatii informativ-operative.

“Agentii recrutori” erau ofiterii specializati in a initia intalnirile si dialogurile cu persoanele indicate, pentru a le atrage treptat la colaborare cu serviciul. Acestia isi studiau foarte bine persoana, dupa care intocmeau un plan de recrutare in care se consemna si baza recrutarii, adica motivul (ideologic, pecuniar sau alte avantaje etc.).

Astfel de agenti (indicatori si recrutori) ii intalnim si in practica Serviciului Secret de Informatii al Armatei Romane condus de Mihail Moruzov, precum si la Serviciul Special de Informatii din vremea lui Eugen Cristescu.

SSI-ul folosea pentru agentii informatori alte denumiri: observatori (utilizati in interior sau peste frontiera in orice activitate de colectare a informatiilor); incidentali (dirijati ocazional, de regula cei cu posibilitati de patrundere in mediile diplomatice); locali (cei mai numerosi, erau dirijati si instruiti sa culeaga informatii despre ceea ce era de interes intr-o localitate, mediu sau loc de munca); de penetrare (ajutati sa patrunda cat mai adanc in ierarhia de varf a organizatiilor si gruparilor politice pentru un interes de perspectiva); mobili (executau misiuni informative in mai multe locuri si erau recrutati din randurile comis-voiajorilor, negustorilor ambulanti, artistilor, circarilor, ziaristilor, pescarilor din Delta Dunarii, marinarilor etc.); obligati (cei care lucrau constransi si erau recrutati din randurile proxenetilor, pederastilor, infractorilor sau a celor care duceau o viata imorala); temporari (cei care indeplineau mai multe misiuni ocazionale); voluntari (cei care isi ofereau serviciile din proprie initiativa, dar erau verificati permanent); propagandisti (similari agentilor de influenta); cercetasi (cu misiuni peste hotare); sedentari (din randul strainilor folositi pe teritoriul altor state); de rezerva (similari celor in adormire sau in conservare).

Organele de Securitate din Romania, imediat dupa formare, au renuntat la practicile si terminologiile burgheze, simplificand lucrurile, ceea ce s-a dovedit total pagubos si in detrimentul activitatii de informatii propriu-zise. In primul rand s-a renuntat la practica ofiterilor analisti si recrutori, apoi a agentilor indicatori si de legatura folositi de SSI dupa model occidental, ceea ce insemna o stricta specializare pentru buna desfasurare a activitatii de analiza, recrutare, instruire si dirijare a agenturii.

Ofiterului de Securitate i s-au stabilit toate aceste sarcini legate de tehnica lucrului cu agentura, pe langa alte responsabilitati privind instrumentarea cazurilor, mai precis intocmirea dosarelor “dusmanilor din interior si exterior”. Prin urmare, tehnica lucrului cu agentura, care in esenta reprezinta alaturi de filaj si contrafilaj partea cea mai rafinata a “artei informatiilor”, a fost inlocuita brutal in practica si mentalitatea organelor Securitatii cu “tehnica” intocmirii dosarelor de informatori, ceea ce a adus, pe langa un volum inutil de munca birocratica, un adevarat dezastru in ceea ce priveste pastrarea confidentialitatii surselor secrete umane.

Si aceasta pentru ca, asa cum demonstreaza din plin istoria serviciilor secrete, birocratia in munca cu agentura insemna posibilitati infinite de scurgere a informatiilor.

In ceea ce priveste Securitatea din Romania, reteaua informativa – “arma de baza a institutiilor informativ-operative”, cum o denumeste generalul Neagu Cosma – era formata din: informatori (calificati si necalificati), colaboratori, gazde, case de intalniri si rezidenti.

Informatorii calificati erau persoane recrutate special pentru un anumit caz sau o anume problema si care beneficiau de o instruire mai detaliata si concreta din partea ofiterului de Securitate recrutor. Contactele intre informatorii calificati si ofiterii de legatura erau mai dese. In functie de informatiile obtinute, persoana era dirijata si primea instructiuni referitoare la modul in care trebuie sa actioneze sau sa se comporte pe langa obiectivele aflate in atentie.

Instructajul viza, de obicei, modul de purtare a dialogului cu persoana sau persoanele de la care urma sa se obtina nota informativa. Atat ofiterul recrutor, cat si ofiterul de legatura se recomandau cu nume conspirative, respectandu-se astfel regula de baza a informatiilor.

La recrutare, informatorii calificati primeau si ei un nume conspirativ, li se fixau parolele de intrare in contact cu ofiterii de legatura; erau instruiti in privinta legendelor folosite pentru casele si locurile de intalnire. De asemenea, semnau un angajament privind necesitatea pastrarii secretului si conspirativitatii depline asupra activitatii de informatii, loialitatea fata de regimul politic si interesele de securitate. Continutul angajamentului varia in functie de calitatile, personalitatea si pozitia sociala a informatorului.

In functie de caz sau momente operative, informatorii calificati puteau fi predati in legatura temporara altor ofiteri din unitatile si structurile informative, aplicandu-se principiul utilitatii.

In conformitate cu ordinele, directivele si instructiunile MAI referitoare la “munca cu agentura”, un informator ideal ar fi trebuit sa aiba urmatoarele caracteristici: “adept convins al noii oranduiri, cu un spirit patriotic dezvoltat, cel putin absolvent de liceu, cu o cultura generala bogata care sa-i dea posibilitatea sa inteleaga dezideratele muncii de securitate, bine pregatit profesional, cu largi posibilitati informative pe langa obiectivul urmarit, sincer, discret etc.”

Informatorii necalificati erau persoane atrase la munca de securitate, temporar, “fara sa li se ia un angajament scris”, iar instruirea era mult mai sumara. La aceasta categorie intrau de regula persoanele care se ofereau din proprie initiativa sa dea informatii organelor de Securitate. Cei care dovedeau calitati si/sau obtineau rezultate bune, in sensul ca difuzau informatii de interes, erau trecuti ulterior in categoria informatorilor calificati, urmand procedura de rigoare. Majoritatea informatorilor necalificati erau insa delatori si tot felul de oportunisti care, prin furnizarea de informatii catre Securitate, urmareau un anumit scop sau chiar sa plateasca polite.

Colaboratorii erau persoanele folosite ocazional de catre ofiterii de Securitate, de obicei pentru verificarea unor date si informatii dintr-un anumit mediu, loc sau despre o problema de interes. Contactele cu ofiterii de legatura erau sporadice, in functie de cazurile aflate in lucru.

Tot in calitate de colaboratori erau recrutati functionarii din institutii care puteau ajuta cu date, informatii si activitati pur tehnice organele de securitate. Asa ne explicam prezenta masiva a functionarilor de la oficiile postale si telefonice, de la serviciile de cadre din intreprinderi, receptionerii de la hoteluri. Uneori si chelnerii erau folositi pentru plasarea tehnicii operative la mesele din localurile unde se desfasurau momentele operative mai importante ale unui caz.

Ofiterii de Securitate scoliti si trecuti prin cursurile de specialitate moscovite ii foloseau, in calitate de colaboratori, si pe vanzatorii ambulanti sau pe cei de la chioscurile de ziare, librarii, florarii etc., alteori bibliotecarii sau custozii salilor de lectura de la arhive. Rolul lor era de a primi plicuri sigilate de la anumite persoane indicate de ofiter (de regula rezidenti) si de a le preda ofiterului de caz. Prin urmare, acesti colaboratori jucau rolul de “casute postale”, care asigurau legatura impersonala intre agentura si ofiter.

Desigur ca pentru o buna colaborare erau recompensati in bani sau obiecte in functie de contributia fiecaruia. Li se facea si o instruire speciala pentru a folosi “semafoarele”, adica semnale optice sau acustice pentru a-si atentiona ofiterul sau agentul de legatura. De exemplu, un ghiveci cu flori sau un aparat radio expus la vedere langa casuta postala putea indica situatia de pericol, in sensul ca intalnirea nu putea avea loc pentru ca in preajma se aflau persoane “nepoftite”, ceea ce ar fi putut duce la deconspirarea legaturii; lipsa acelor obiecte putea sa indice ca erau asigurate conditiile de contact.

Astfel de practici au fost aduse de activistii partidului, care acumulasera experienta in perioada ilegalitatii, si au inceput sa fie tot mai des uzitate de ofiterii romani pentru a-si acoperi actiunile fata de privirile indiscrete ale consilierilor sovietici. Pe masura ce rolul consilierilor sovietici a fost diminuat, s-a renuntat treptat la astfel de practici, cel putin pe plan intern adica in activitatea de contraspionaj si contrainformatii militare, dar a continuat sa fie folosita pe plan extern.

O categorie aparte o formau informatorii de camera, acele persoane recrutate din randul detinutilor politici. Rostul lor era de a-i “tine la curent” pe ofiterii de Securitate, cu sarcini informative in penitenciare, despre tot ceea ce discuta si cum se comporta detinutii politici pe timpul detentiei. Practica nu era noua, ea se intalneste in perioada interbelica. Siguranta obisnuia sa recruteze agenti din randul comunistilor si legionarilor arestati.

Despre folosirea acestei practici in munca de securitate aminteste cu subtilitate si fostul detinut politic Ticu Dumitrescu – liderul AFDPR si un neobosit cercetator al arhivelor fostei Securitati -, atunci cand se refera la unii detinuti politici ca au ramas “demni” in vreme ce altii s-au dovedit “Iude nemernice”.

Au existat si cazuri in care informatorii de camera, deosebit de scrupulosi in preocuparile lor informative, nu au omis nici gesturile normale, de omenie venite din partea unor gardieni care-i ajutau in diferite moduri (transmiterea de fotografii, scrisori, alimente etc. din partea familiilor) pe cei anchetati si intemnitati. In astfel de cazuri, informatorii de camera n-au pregetat de a se prezenta chiar in calitate de martori ai acuzarii la procese, iar gardienii implicati in “acte de omenie” au suportat consecinte grave.

Gazdele caselor de intalnire erau persoanele care puneau la dispozitie din proprie initiativa sau la solicitarea ofiterilor de securitate anumite spatii, incaperi, chiar locuinte ce erau folosite la intalnirile conspirative cu informatorii si colaboratorii. In aceasta categorie se regasesc persoanele care nu aveau familie sau care lipseau perioade mai lungi de la domiciliu, fie din interese profesionale, fie de alta natura cum ar fi: soferii de cursa lunga, mecanicii de tren, aviatorii, marinarii etc.

La recrutare, gazdele semnau un angajament prin care se obligau sa pastreze confidentialitatea folosirii locuintei de catre ofiterii de Securitate in perioada cand lipseau de la domiciliu si erau recompensati cu sume de bani sau cadouri. Pentru cei care lipseau perioade mai lungi de la domiciliu, ofiterii de Securitate se ofereau sa plateasca chiriile si luau masuri pentru intretinerea locuintei. Era absolut obligatoriu ca prezenta ofiterilor la domiciliile respective sa fie bine acoperita (“legendata”) pentru a nu atrage atentia vecinilor.

Casele de intalniri erau folosite, de regula, de unul sau doi ofiteri, pentru o perioada de timp, dupa care puteau fi utilizate de alti ofiteri ori in alte scopuri de catre serviciile de securitate posesoare ale unor asemenea acoperaminte. Folosirea caselor de intalniri se facea conform unor grafice lunare sau saptamanale in care erau mentionate data, ora si durata fiecarei intalniri ce se organiza acolo.

Existau si alte reguli in folosirea caselor de intalniri, ca de exemplu interzicerea organizarii de intalniri cu tot grupul de informatori ai unei retele; obligativitatea pentru persoanele din retea, introduse in case, de a cunoaste foarte bine legenda sub care era cunoscuta in zona, mai ales de catre vecini; interzicerea de a se depozita documente secrete, elemente de birotica sau alte aparate care sa tradeze adevarata menire a casei etc.

In situatia in care una dintre persoanele din reteaua informativa se dovedea mai “guraliva”, in sensul ca se scapa la vreun prieten, ruda ori chiar colegi de serviciu, povestind despre legatura sa cu organele de Securitate – ceea ce in termeni tehnici se numeste deconspirare -, casa de intalniri in care fusese introdusa persoana respectiva era imediat abandonata. In astfel de situatii se trecea si la verificarea loialitatii celorlalte persoane (informatori sau colaboratori) introduse in casa de intalniri, iar daca rezultau probleme deosebite se luau masuri de protectie: incetarea legaturii cu persoana respectiva si influentarea ei in ideea de a renunta la “palavrageala”. Daca se constata ca persoana nu intelegea sa-si modifice comportamentul se puteau lua si masuri de avertizare, atentionare sau chiar de intimidare.

Rezidentii erau persoane din randul informatorilor calificati cu rezultate si calitati deosebite pentru munca informativ-operativa, carora ofiterul de Securitate le incredinta legatura cu 4-5, maximum 8, informatori si colaboratori. Rezidentii erau recrutati si din randul celor care aveau o anumita experienta in activitatea conspirativa: fosti ofiteri de informatii de la Sectia a II-a a M.St.M., Siguranta, Jandarmerie, Corpul Detectivilor si chiar SSI.

Reteaua de informatori

Fie ca actioneaza oficial sau sub acoperire, spionul recruteaza agenti, le da un nume conspirativ, iar acestia aduna “recolta” pentru el.

Agentii – colectori sunt de trei categorii:

a. cei constrânsi, sunt acei agenti asupra carora se exercita o presiune pentru a-i determina sa furnizeze informatii;

b. idealistii, sunt persoanele carora le sunt exploatate afinitatile ideologice, politice si economice pentru a fi determinati sa tradeze;

c. mercenarii, sunt acei agenti care se preteaza la furnizarea de informatii în schimbul obtinerii unor avantaje materiale, însa acestora nu li se acorda întotdeauna încredere.

Se numeste “sursa” un furnizor de informatii, un ins manipulat cu sau fara voia lui ori o persoana care palavrageste frecvent fara sa realizeze ca este acostat si testat de un spion. Termenul “obiective SI” desemneaza o persoana exploatata sau o institutie infiltrata.

Reteaua de spionaj este alcatuita din:

– agenti locali – care au menirea sa obtina de oriunde, prin orice mijloace, tot felul de informatii pe care le transmit sefilor de grupe de care raspund; ei sunt cei care vin în contact într-un fel sau altul, cu diferite persoane la care fie din auzite, fie din discutii ce par fara valoare, privind (culeg) datele de care au nevoie;

– sefii de grupe – au ca scop catalogarea, trierea, selectarea informatiilor în functie de importanta lor, fara a avea dreptul de a opri sau distruge nici una din informatii, fie ea cât de neînsemnata;

– agentul central – este conducatorul retelei, denumit si “creierul” operatiunii – este cel care are puterea de decizie în functie de informatia neta obtinuta.

O metoda de evaluare si valorificare a informatiilor în cadrul retelei a fost aplicata de Gehlen, celebrul sef al spionajului german si poarta denumirea de metoda “mozaicului”. Procedeul mozaicului consta în îmbinarea, aidoma unui joc de cuburi a mai multor informatii fragmentare, în încercarea de a le interpreta si evalua, chiar în procesul asamblarii lor, dând implicit coerenta rezultatului. Aceasta metoda realizeaza o sincronizare între stilul de munca al celor care culeg informatii si al celor care realizeaza evaluarea si valorificarea lor.

Pentru asigurarea securitatii retelei se poate folosi un sistem uzitat de toate serviciile de spionaj, organizat prin împartirea în compartimente perfect izolate si prin organizarea comunicatiilor exclusiv pe verticala. Acest tip de organizare si structurare a fost întâlnit si în “reteaua Gehlen”, în care un sef de retea nu trebuie sa-i cunoasca decât pe agentii sai – maximum 5 – pe coordonator si pe înlocuitorul acestuia.

Intr-o retea exista mai multe categorii de agenti, categorii cu trasaturi stricte si cu utilitati/functiuni bine delimitate:

– Agentul alb. Informaţia, privată sau de stat, denumeşte un domeniu în care absolutul nu există. Nimic nu e numai alb sau numai negru, dar anumiţi agenţi sunt numiţi albi, fiind cei care lucrează sub acoperire în domeniul informaţiei, cei a căror apartenenţă la un serviciu e aşa- zis oficială; e cazul funcţionarilor care actionează sub acoperire diplomatică sau care intră zilnic într-o clădire oficială.

– Agentul negru. Este un agent clandestin a cărui apartenenţă la serviciu trebuie să ramână necunoscută oricărei persoane care nu e abilitată să ştie acest lucru. Daca e descoperit, va fi pedepsit cu ani lungi de închisoare, mai puţin în cazul în care circumstanţele capturării sale şi întrebările care fi vor fi puse în timpul interogatoriilor sunt susceptibile de a aduce informaţii foarte preţioase.

– Agentul sacrificat. Dacă agentul descoperit şi capturat a reuşit să-şi păstreze apartenenţa sa secretă sau dacă nu reprezintă decât un interes minor pentru patronii săi, el va fi sacrificat. Interesul de stat şi bunele relaţii diplomatice trec înaintea modestei sale persoane.

– Agentul dublu. Este agentul care cooperează cu un guvern sau un serviciu de informaţii al unei ţări, cu sprijinul unui serviciu de informaţii sau contrainformaţii al altei ţări, fiind dirijat de ultimul în defavoarea primului. Este o categorie de agenţi care de regulă nu are o lungă existenţă în timp. Folosirea agenţilor dubli presupune o activitate deosebită din partea unui serviciu de informaţii, inclusiv asumarea unor riscuri care nu întotdeauna pot fi corect cuantificate, mai ales că există posibilitatea ca un agent dublu să fie întors, în sensul de a fi redeterminat să lucreze corect pentru primul serviciu de informaţii căruia îi aparţine.

– Agentul triplu. Este acel agent care lucrează simultan pentru trei servicii de informaţii, sau care – în mod voluntar sau impus – deţine informaţii despre două servicii de informaţii, pe care le transmite unui al treilea serviciu secret.

– Agentul recrutor. Este cel ale cărui sarcini sunt numai (sau mai ales) de a recruta alţi agenţi pentru un serviciu de informaţii. Este un agent cu calităţi specifice pentru activitatea de cunoaştere, studiu, verificare şi recrutare, care prezintă garanţii deosebit de sigure pentru serviciul de informaţii în favoarea căruia acţionează.

– Agentul returnat. E vorba despre un agent descoperit de către contraspionajul advers, care se vede obligat să-l informeze pe noul său patron. El poate reprezenta rotiţa esenţială dintr-un plan de intoxicare, destinat să păcăleasca serviciul de bază. Adesea sau, în orice caz, când lucrul este posibil, serviciile de informaţii încearcă să ascundă agentului rolul pe care acesta va urma să-l joace. De aceea, după fiecare misiune sau călătorie în străinătate, orice agent este verificat: pe cine a întâlnit, unde a fost, în ce împrejurări etc.

– Agentul de influenţă. Este acela care, prin poziţia sa într-un stat, poate influenţa opinia publică sau organisme importante ale statului respectiv să acţioneze în favoarea intereselor unui alt stat. Poate fi un politician, ziarist, comentator, sau analist politic, lider sindical, scriitor, om de ştiinţă, academician etc. Este recrutat de regulă din motive ideologice, dar nu este exclusă nici cointeresarea materială sau şantajul. O definiţie concisă a agentului de influenţă este de agent care prin poziţia sa în societate poate să influenţeze decidenţii unui stat sau opinia publică a acelui stat, pentru a lua poziţii şi produce rezultate în favoarea unui stat căruia îi aparţine serviciul de informaţii care îl conduce.

– Agentul de dezinformare. Este acel agent care în mod obişnuit are o poziţie importantă într-un stat şi a cărui sarcină principală este să dezinformeze oficialităţile guvernului din statul respectiv.

– Agentul provocator. Este cel folosit în special pentru a provoca un incident, o destabilizare a unei situaţii, sau determinarea unei anumite reacţii din partea unui serviciu, organizaţii, care să ducă la expunerea acesteia unui pericol la care în mod normal nu ar fi fost posibil.

– Rezidentul. Este format să conducă o reţea clandestină. Acţionează adesea sub acoperire diplomatică, ceea ce-l pune la adăpost de orice urmărire şi chiar arestare în cazul în care este descoperit. E pur şi simplu declarat persona non grata şi expulzat. Pentru a evita ca acest agent să se instaleze în altă ţară, dosarul lui e trimis tuturor membrilor comunităţii spionajului.

– Agentul aţipit. E vorba de un agent foarte periculos, pentru că poate fi implantat într-o ţară sau întreprindere de mult timp, nu a atras niciodată în trecut atenţia asupra lui şi se mulţumeşte să ducă o viaţă obişnuită. Acest bărbat sau această femeie poate fi oricare dintre vecini şi chiar o persoană din anturaj. Vă puteţi încrucişa zilnic cu el, fără a cunoaşte pericolul potenţial pe care îl reprezintă. Acest agent a fost instruit să îndeplinească, la ordinul centralei, o misiune precisă: sabotaj, înlocuirea ofiţerului din fruntea unei reţele clandestine în caz de rupere a relaţiilor diplomatice etc. Uneori, el aşteaptă toată viaţa un ordin care nu va veni niciodată.

– Cârtiţa. Spre deosebire de animalul cu acelaşi nume, agentul acesta nu e deloc orb. El se infiltrează până la cel mai înalt nivel al unei ierarhii politice, economice, administrative etc., pentru a realiza o misiune din interior.

– Agentul acţiune. Este în general un militar ieşit dintr-o unitate care aparţine unui corp de elită, extrem de bine instruit în comparaţie cu ceilalţi militari, în mod deosebit pentru operaţiuni militare clandestine. Poate participa la distrugerea ţintelor materiale, la eliminarea fizică a indivizilor. Adesea, pentru îndeplinirea unor astfel de misiuni, poate fi luat cineva dintr-o unitate şi instruit intensiv. O dată îndeplinită misiunea, se reîntoarce la unitate.

– Transfugul. E dezertorul serviciului de informaţii; îşi părăseşte serviciul, societatea, pentru a-i servi pe cei din faţă, stat sau societate concurentă. Cel care e numit deseori defector poate furniza informaţii de mare valoare, dar pune serioase probleme de securitate, şi adesea are surpriza de a fi foarte prost primit. Serviciul de securitate trebuie să-şi pună întrebari ca: e sincer?, e un escroc care caută să vândă informaţii false, învechite sau cosmetizate?, etc. Din când în când, e pur şi simplu vorba de informaţii false livrate în scopul unei infiltrări sau al unei intoxicări. Acestea pot fi, de asemenea, un test pentru verificarea a ceea ce ştiu în mod real serviciile adverse sau concurente, pentru a afla la ce punct al programului lor au ajuns. De aceea transfugul poate adesea să aducă mai multe probleme decât soluţii. Dacă transfugul primeşte azil, el va fi supus unei verificări extrem de minuţioase.

– Mercenarul. E un caz destul de special. Este vorba despre un cetăţean care acţionează fără a aparţine vreunei administraţii (cel puţin teoretic), şi, dacă aparţine unei administraţii el acţionează în afara cadrului ei. În general, acţiunile pe care le intreprinde sunt decise de oameni apropiaţi cercurilor puterii. Acţiunile pot fi dezaprobate de către legile ţării, dar interesul naţiunii e mai presus de toate.

– Corespondentul onorabil. Teoretic, e vorba de un subagent însărcinat să furnizeze informaţii sau să aducă un sprijin agenţilor în misiune. În general, el permite rezidentului să profite de poziţia sa în sânul unei structuri (companie aeriană, mare hotel, reţea comercială, presă, etc.), ca să-şi poată îndeplini misiunea.

– Agentul contractual. E vorba de un agent angajat prin contract temporar. Contractul poate fi reziliat înainte de termen, dacă misiunea a fost îndeplinită înainte de termen şi deci ştearsă din planul lor de către angajatori. Nu se pune problema să se mai apeleze la el în viitor.

– Informatorul accidental. E adesea un vorbăreţ dublat de un lăudăros care furnizează informaţii fără a fi conştient că o face. Adesea, nişte banali clienţi aşezaţi pe scaunele de la bar, la masa unui restaurant sau circulând în mijloacele de transport în comun devin, fără să ştie, informatori accidentali. Se poate vorbi în acest caz de scurgerea unor informaţii secrete, lucru care nu schimbă cu nimic consecinţele dezastruoase pe care le pot antrena.

Sursa: Spyology

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 9 decembrie, 2017 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 2 voturi

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 247 vizualizari | 2 voturi

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 505 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 289 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1359 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
22 Oct 2018 | 0 comentarii | 77 vizualizari | 1 vot
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics