Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
septembrie 21, 2017, 9:46 am
Soare
Soare
13°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 14 km/h V
Răsarit: 7:02 am
Apus: 7:15 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Studiu de caz: alegerile din 1996. Oligarhia si alternanta la putere
Aciduzzul | 27 iunie, 2012 | 0 comentarii | 254 vizualizari |
(1 voturi )

DEX defines­­te oligarhul ca fiind “membrul unei oligarhii”, iar oligarhia, ca pe “o forma de conducere a statului in care puterea politica si economica este detinuta de un numar restrans de persoane”. in Romania, tara marcata de sechelele totalitarismului, exersarea puterii implica trei mari categorii de persoane, carora li se adauga beneficiara vizibila, oligarhia financiara. Infrastructura oligarhiei roma­nesti o asigura serviciile secrete. In plan politic, partidele de stanga au fost cele care au facilitat accesul oligarhilor la resurse. Nu este niciun paradox daca ne gandim ca geneza oligarhiei s-a datorat confiscarii revolutiei si transformarii ei in lovitura de stat. De catre cine? De cei care au format mai apoi FSN/ PDSR+PD, in primul rand, dar nu numai… Prima categorie este a demnitarilor, incepand cu presedintele; nu depasesc cateva (putine) sute si – fiind functii cu determinanta politica – sunt pozitii metastabile.

Se rotesc pe posturi, uneori revin, iar alteori sunt “reciclati”, dar intotdeauna sunt protejati. Se poate afirma ca oamenii politici de prim plan, activi de la revolutie, fac parte din oligarhie.

Este apoi o categorie mai numeroasa, compusa din oameni longevivi in functii, multi dintre ei, practic, pereni. Ei asigura stabilitatea si continuitatea sis­temului: seful MSTM al Armatei, sefii din SRI, SIE, DIA, SIPA, SPP, “doi si un sfert”, STS; guvernatorul BNR, dar si cativa adjuncti; secretari de stat si asimilati ai lor; sefii principalelor cabinete (prese­dinte, prim-ministru, camere parlamentare, ministere etc); multi dintre func­tionarii superiori din institutiile statului; sefi ai grupurilor de presa, ai SIF-urilor, ai bancilor, ai camerelor de comert si indus­trie; sefii marilor monopoluri de stat (PETROM, SNCFR, ROM­GAZ, ELECTRICA, CONPET, TRANSELECTRICA, mari unitati producatoare de energie, etc); lideri de sindicat; s.a.

Tot aici intra si cei din teritoriu, de la prefecturi si primarii, din aparatul consiliilor locale, de la finante, de la parchete si instante, de la IJP-uri, de la vama s.a.m.d.

A treia categorie o constituie retelele de sprijin din intreprinderi economice si institutii ca scoli, spitale, universitati, etc.

A patra categorie este a beneficiarilor vizibili: marii indus­triasi si finantisti.

Cred ca oligarhia romaneas­ca este formata din mai putin de o suta de mii de oameni, ceea ce reprezinta sub 0,5% din populatie.

Toti acestia sunt legati intre ei prin linii de forta, pe care se misca cu usurinta, ceea ce explica traiectoriile spectaculoase ale multor cariere si averi. Sunt temeiuri sa credem ca majoritatea componentilor sai au relatii stranse cu serviciile secrete succesoare fostei Securitati, in principal ca ofiteri acoperiti. Constantin Ticu Dumitrescu apreciaza la 70.000 numarul dosarelor care nu au fost predate CNSAS. Cifra confirma ordinul de marime al estimarii de mai sus.

Limitarea si reducerea influentei oligarhilor asupra actului de guvernare a constituit dificultatea esentiala a procesului de aderare a tarii la structurile euro-atlantice. Desi Romania a fost pana la urma acceptata, partida nu este nici pe departe castigata, deoarece structurile oligarhice de sorginte securisto-comunista se regenereaza prin plasarea de oameni noi in toate punctele cheie ale sistemului financiar-bancar, economic si politic.

Acestia sunt de regula tineri, fara nici o legatura formala cu fosta Securitate, absolventi ai unor institutii de invatamant superior de elita. Ei alcatuiesc “reteaua de informatori” a acestor vremuri, inlocuind vechile retele ale statului totalitar.

Astazi, cand fiecare este liber sa spuna ce vrea, informatorii politiei politice nu mai sunt necesari; sunt preferate informatiile valorificabile financiar. Dosariada la care asistam confirma schimbul de generatii si de obiective in cadrul serviciilor secrete. Serveste imaginii externe a tarii (vezi, Doamne, ca romanii fac in sfarsit curatenie!), dar lasa neatinse interesele oligarhiei.
Oligarhia si-a urmarit intotdeauna cu eficienta scopurile, dar inducerea alternantei la conducerea tarii cu ocazia alegerilor din noiembrie 1996 mi se pare de-a dreptul spectaculoasa.

Guvernul Vacaroiu (1992-1996), nefacand nici o reforma, blocand privatizarea si subventionand productiile nerentabile si pe stoc, a imbolnavit intreprinderile, a aruncat in aer acordurile cu FMI si cu Banca Mondiala si si-a anulat sansele de creditare pe pietele financiare internationale.

Sistemul bancar romanesc era si el distrus de inflatie, de comanda politica si de coruptie. Singurii care au prosperat pe vremea tandemului Iliescu & Vacaroiu au fost oligarhii. Dar se apropia o scadenta: anul 1997, incepand cu care Romania trebuia sa ramburseze primele credite externe post-ceausiste, contractate pe termen scurt si cu dobanda mare de guvernele Roman, Stolojan si Vacaroiu.

Obligatiile de plata erau de 1,9 miliarde dolari in 1997; 2,8 in 1998; 3,2 in 1999 si 2,1 in 2000. Lor li se adauga nevoia de finantare a deficitului anual, de cca 2 mld. dolari. Fata de aceste nevoi, rezerva valutara a Bancii Nationale a Romaniei ajunsese in noiembrie 1996 la numai 565 milioane de dolari !!! Romania era in fata crahului. Daca nu obtinea finantari externe, pentru “rostogolirea” obligatiilor de plata, tara intra in incapacitate de plata, adica in crah, iar economia se prabusea, exact asa cum s-a intamplat in acelasi an 1997 in Bulgaria.

Prapastia devenise evidenta pentru oligarhie, care s-a alarmat. Crahul, asa cum s-a dovedit in Bulgaria, ar fi insemnat nu numai prabusirea nivelului general de trai al romanilor, dar ar mai fi avut cel putin doua consecinte dramatice pentru oligarhie: 1. toata “agoniseala” din cei sapte ani de capusare a economiei si a bugetului national s-ar fi aneantizat in gigainflatia consecutiva crahului si 2. opozitia ar fi venit la putere adusa de un val de sustinere populara care ar fi maturat structurile. Adica EI ar fi pierdut totul: si banii si puterea… Asa cum s-a intamplat in Bulgaria.

“Ai nostri” au fost insa mai destepti: intelegand iminenta dezastrului inca de la jumatatea anului 1995, au pus la punct scenariul de avarie si au actionat, manipuland prin intermediul serviciilor secrete scena politica. Trebuiau retrasi temporar “fostii” si adusi altii, mai credibili. Romania, prin alternanta la putere, trebuia sa demonstreze ca este o democratie functionala, in asa fel incat sa obtina refinantarile salvatoare. Moartea lui Corneliu Coposu le-a oferit pretextul necesar inceperii promovarii alternativei. Cateva citate din amintirile altora argumenteaza teza mea:

Ion Diaconescu – Dupa revolutie, Ed. Nemira – 2003, pag.166: “Corneliu Coposu si-a dat obstescul sfarsit in 11 noiembrie 1995. La inceput, stirea internarii lui in stare grava la spital a fost prezentata de mass-media normal, adica pe prima pagina a ziarelor, pentru ca era vorba de presedintele unui partid important si senator, dar nimic mai mult. insa in perioada cat a luptat cu moartea, s-a intamplat un fenomen foarte interesant si mai greu de explicat.

Daca la inceput stirea a fost prezentata in dimensiuni normale, in zilele urmatoare, pe vreme ce timpul trecea si Corneliu Coposu se chinuia intre viata si moarte, stirile privind situatia sa se rostogoleau ca bulgarii de zapada, devenind din ce in ce mai impresionante, ajungand in momentul decesului la dimensiuni de tragedie nationala, ziarele aveau prima pagina plina cu lungi articole elogioase privind viata, activitatea sa si, mai ales, suferintele din perioada comunismului.

Culmea este ca aceste manifestari veneau mai ales din partea celor care, pana atunci, il blamasera si il batjocorisera in fel si chip. Ca urmare a acestei campanii din mass-media si desigur, pe fondul, totusi al admiratiei de care Corneliu Coposu se bucura in randurile partidului si ale unei parti din opinia publica, cele trei zile ale funeraliilor s-au transformat intr-o manifestatie cu caracter aproape national. M-am intrebat adesea ce semnificatie putea sa aiba aceasta schimbare de ton si de atitudine, la 180 de grade, din partea mass-media in general si a adversarilor politici.”

Virgil Magureanu, seful de atunci al SRI, spunea intr-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei, in luna mai 2004: “in 1996, situatia era de asemenea natura incat nu numai ca era necesara, dar devenise foarte probabila o alternativa la putere si, dupa socotelile mele, ar fi cazut bine sa se vada ca e posibila schimbarea. si ca un grup care ramasese prea mult la putere, din 1990 pana atunci, ar fi avut numai de castigat daca s-ar fi dat un pic la o parte. Ceea ce s-a si intamplat.”

Iosif Boda, in cartea sa Cinci ani la Cotroceni, Ed. Evenimentul romanesc – 1999, referindu-se la alegerile din 1996, scrie la pag. 276-280, in capitolul “A vrut oare PDSR sa castige alegerile?”: “Nu pot continua fara a marturisi o impresie stranie care mi s-a format in timpul campaniei electorale. Am avut senzatia, impartasita de multi dintre oamenii politici cu care eram in contact, ca liderii de seama ai PDSR nici nu doreau sa castige alegerile.

Pe ce ma bazez cand impartasesc acest sentiment, care poate parea incredibil pentru multa lume, pentru ca e situat, de fapt, in paranormalul politicii? Sau, in orice caz, dincolo de logica politica. Ori in afara ei. Din discutiile cu ministrii seriosi ai guvernului de atunci reiesea ca problemele reformei vor fi deosebit de grave in perioada ce urmeaza. in orice caz, mult mai grave decat lasau sa se inteleaga rapoartele triumfaliste ale Executivului de atunci, care gasea de cuviinta sa ascunda praful sub pres. (…) Ma marginesc sa spun ca asta era perceptia mea de atunci: ca multi demnitari din guvernul Vacaroiu stiau ce probleme lasa in urma lor si ca ar fi fost bucurosi sa scape de povara lor.”

Intr-adevar, la sfarsitul anului 1996, Romania era o bomba al carei ceas ticaia deja de o buna bucata de vreme. Salvarea oligarhiei depindea de evitarea crahului, ceea ce insemna “rostogolirea” obligatiilor de plata, in urma refinantarii lor prin alte credite externe. (De fapt, de zece ani, Romania doar asta face: isi “rostogoleste” obligatiile, care cresc mereu.) Puntea peste care tara a trecut prapastia crahului a fost CDR si – in primul rand – PNtCD. Bineinteles ca taranistii ignorau complet situatia reala, la fel ca si noul presedinte, Emil Constantinescu. Pe masura ce era trecuta, puntea urma sa fie distrusa, pentru ca proiectul viza nu doar depasirea crizei, ci si restauratia.

Schimbarea de la Cotroceni a fost si ea in mod manifest manipulata. Avalansa spectaculoasa de declaratii de sustinere venite din partea unor formatiuni cu origini securiste, create in 1990 pentru scopuri diversioniste, sustine ipoteza mea: in 1996, Emil Constantinescu a castigat, impotriva asteptarilor, pentru ca a beneficiat de sustinerea serviciilor secrete, a structurilor controlate de ele, a oligarhiei in ansamblul sau.

In aceeasi carte, Cinci ani la Cotroceni, Iosif Boda, care in 1996 a condus campania lui Iliescu, dupa ce, la pag. 238, afirma ca: “Toate sondajele il indicau, invariabil, castigator pe Ion Iliescu. Mai mult, ele aratau ca si unii dintre cei care nu l-ar fi votat erau incredintati ca tot Ion Iliescu va castiga.”, la pag. 318 scrie: “Cu toata capacitatea mea de analiza, cu care imi place adesea sa ma laud, nu am fost capabil sa-mi imaginez evenimentele uluitoare care s-au derulat intre cele doua tururi de scrutin. Pentru ca ceea ce a urmat a fost un cosmar pe care nu as vrea sa-l mai traiesc vreodata. (…) Tudor Mohora, un lider respectat in tot spectrul stangii, i-a indemnat pe alegatori sa-l voteze pe Emil Constantinescu! Stupoarea a fost totala. Nu ne venea sa credem.

Ce jocuri face Mohora? Cum s-a ajuns aici? (…) De partea lui Constantinescu se adunau forte considerabile. S-a semnat protocolul de colaborare CDR-USD. UDMR era tot de partea lui Constantinescu. Iar indemnul lui Mohora a avut ecou, asa cum ma temeam. O serie de formatiuni mici sau de grupari civice, fundatii, partide si asociatii marunte, inclusiv cele ale chiriasilor din casele nationalizate, s-au precipitat sa-si declare sustinerea pentru Emil Constantinescu. si cand te gandesti ca un punct forte din campania lui Ion Iliescu era tocmai apararea chiriasilor, amenintati explicit de liderii Conventiei ca vor modifica legea caselor si vor da castig de cauza fostilor proprietari! si totusi, asociatia chiriasilor a mers pe mana lui Constantinescu. Nu conteaza cate voturi s-au dus efectiv spre candidatul Conventiei.

Conta atunci semnalul, conta curentul majoritar de opinie din societate, care curgea suvoi spre Emil Constantinescu. Aceste semnale anti-Iliescu cadeau atunci ca niste bombe cu efect imediat. De la Cluj a venit o alta bubuitura: Funar, in piruetele lui politice inexplicabile, i-a indemnat pe ardeleni sa-l voteze tot pe Emil Constantinescu. Nu stiu cat de convingator a fost, dar gestul lui a intrat in atmosfera acelor zile incarcate de tensiune. A intrat in suvoiul de care vorbeam.

Impresia generala era ca aproape intreaga clasa politica merge pe mana lui Constantinescu. (…) O surpriza a fost si gestul liderului PRM de a-si lasa simpatizantii sa voteze dupa cum ii imboldea constiinta. Dar aceasta dezangajare venea dupa o uluitoare campanie denigratoare a lui Corneliu Vadim Tudor impotriva lui Ion Iliescu, in care “carpa kaghebista” nu era decat cea mai jalnica din suita de ofense ale diatribelor din revistele “Romania Mare” si “Politica”.

Asa ca unii dintre votantii lui Corneliu Vadim Tudor la primul tur fie nu au mai iesit din case la cel de-al doilea, fie au votat pentru Emil Constantinescu, optand pentru un rau care li s-a parut mai mic decat “carpa”, pe deasupra si “kaghebista”. Doar PSM si doar Ilie Verdet i-au indemnat, si abia in ultimele zile, pe simpatizantii lor, de altfel putini la numar, sa-si dea votul pentru Ion Iliescu.”

In ciuda “tradarii” sale din 1996, Tudor Mohora a fost recuperat de catre Iliescu, iar in anul 2000 a fost ales deputat pe listele PDSR si promovat chestor al Camerei Deputatilor. si colaborarea cu PRM, cu Vadim, cu Funar si cu atatia alti “tradatori” a continuat nestingherita de “intamplarile” din campania electorala.

Desi au obtinut doar 20% din voturi (30% a avut toata CDR), taranistii au fost adusi la putere si au salvat tara. Au restabilit legaturile cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International, au obtinut refinantari ieftine, in tara au inceput sa intre capitaluri, iar bursa s-a inviorat pentru prima data de la infiintare. Procesul de privatizare a fost relansat (inclusiv prin primele mari privatizari), au inceput sa fie inchise intreprinderile cu pierderi, care necesitau subventii masive de la buget, in primul rand minele de carbune.

Asanarea sistemului bancar a costat peste 3 miliarde dolari, care se adauga celor 10 miliarde achitate in serviciul datoriei externe si celor 2 miliarde cu care a fost completata rezerva BNR. Cu toate aceste plati uriase, de peste 15 miliarde de dolari, datoria publica externa a Romaniei a ramas practic constanta: 6,1 mld.$ in 1996, respectiv 6,9 mld.$ la 31 decembrie 2000. in aceste noi circumstante, Romania a trecut prapastia.

Reasezata pe o baza sanatoasa, economia nationala s-a relansat, incepand cu anul 2000, intr-un proces de crestere durabila, care continua si astazi. in noile conditii, s-au putut lua masuri de relaxare a fiscalitatii (TVA – de la 22 la 19%, impozitul pe profit – de la 38 la 25%, iar cel realizat prin exporturi – la 5%), ceea ce a accelerat suplimentar ritmul de crestere. Iar averile oligarhilor au crescut cu doua ordine de marime…

Maurul si-a facut datoria, asa ca trebuia omorat, pentru ca proiectul oligarhiei presupunea si restauratia partenerilor politici preferati. taranistii au fost “omorati” de oligarhie, care a tras in ei prin toate gurile de foc. Cele mai devastatoare lovituri au venit insa, din spate: de la presedintele Constantinescu, de la Partidul Democrat, partener la guvernare si de la Traian Basescu, in mod special. Tocmai din aceasta cauza, afirm ca “lupta” de azi a presedintelui Basescu cu oligarhia are mai degraba un caracter “intern”, de razboi civil. inca de la alegerile din anul 2000, se bat “smecherii” cu “smecherii”.
Radu Sarbu, Bursa, 6 iunie 2007

Sursa: Bursa

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 59 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 435 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 229 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1277 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 709 vizualizari | 3 voturi

Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics