
Plantele energetice au început să stârnească de ceva vreme interesul oamenilor de afaceri din România, în principal din provincie, reprezentând chiar o alternativă de succes la culturile agricole tradiţionale. Mai mult, par să fie şi mai rentabile, iar piaţa combustibililor regenerabili este abia la început pe fondul unei cereri în continuă creştere ca urmare a cerinţelor comunitare de acoperire a necesarului de energie electrică/termică din surse regenerabile, sector aflat pe locul doi în topul sectoarelor care atrag investiţii în Europa. Din păcate, la noi nu se poate vorbi încă de un nivel ridicat al investiţiilor, deşi interes ar exista. citeste si comenteaza …
Viitorul comisar european al justitiei, luxemburgheza Viviane Reding, si-a exprimat joi opozitia fata de obligatia de a supune calatorii controalelor cu scannere corporale pe aeroporturi, pentru a lupta impotriva terorismului, relateaza AFP, citata de NewsIn. “Sunt convinsa ca scannerele corporale incalca grav intimitatea persoanelor”, a declarat ea in Parlamentul European, in timpul unei dezbateri privind masurile care trebuie luate dupa tentativa de atentat de Craciun vizand un avion american. Secretarul american pentru afaceri interne, Janet Napolitano, a ajuns in 21 ianuarie in Spania, citeste si comenteaza …
Guvernul a aprobat un act normativ potrivit caruia rovinieta electronica va fi introdusa incepand cu 1 august 2010, simultan cu un sistem de verificare cu ajutorul camerelor de luat vederi. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat ca noul sistem presupune amplasarea de camere de luat vederi speciale care vor citi numarul de inmatriculare al autovehiculelor. Apoi se va verifica intr-o baza de date daca proprietarul a achitat contravaloarea rovinietei. In cazul in care aceasta nu a fost platita, masina va fi oprita de un echipaj de politie. Modelul de rovinieta existent in prezent va fi valabil pe parcursul anului 2010. citeste si comenteaza …
Premierul Emil Boc a interzis ministerelor sa mai incheie contracte de publicitate in urmatoarele sase luni, invocand resursele bugetare limitate. Exceptate vor fi doar proiectele care nu pot fi derulate in lipsa unei campanii minime de promovare, au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax. Solicitarea a fost formulata in sedinta de vineri a Guvernului. “Premierul a cerut ministerelor sa nu mai incheie contracte de publicitate timp de sase luni, aratand ca fondurile bugetare sunt limitate, si nu a acceptat exceptii decat pentru putine programe, care nu pot fi derulate in lipsa unei campanii minime de promovare. citeste si comenteaza …
Aproape un miliard de lei vechi a platit Universitatea Politehnica Bucuresti pentru portalul propriu si actualizarea acestuia; contractul a fost obtinut de firma bucuresteana Q-East Software srl; principalul obiect de activitate al companiei este, potrivit paginii proprii de internet, producerea de software pentru dezvoltarea si administrarea bazelor de date si a aplicatiilor pentru baze de date. Universitatea Politehnica din Bucuresti(UPB) este o institutie de prestigiu din invatamantul superior romanesc. Potrivit propriei pagini de internet, “UPB, cea mai veche si mai prestigioasa scoala de ingineri din România, cu o traditie acumulata în peste 190 de ani citeste si comenteaza …
2009 - 2026 © BadPolitics