Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
Failure notice from provider:
Connection Error:http_request_failed
ANUNTURI UMANITARE
Social
Profesorii intră în grevă pe 5 mai, în prima zi a tezelor cu subiect unic
Aciduzzul | 3 mai, 2009 | 0 comentarii | 130 vizualizari |
(Fara voturi momentan)

Sindicatele din educaţie au stabilit că dascălii vor intra în grevă generală pe 5 mai. Greva este pentru tot personalul din învăţământ.
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au anunţat că vor organiza grevă generală în zilele în care trebuie să se desfăşoare tezele cu subiect unic, adică pe 5 şi 13 mai, şi 4 iunie.

“Am decis să luăm această măsură care înseamnă practic blocarea anului şcolar pentru că prin nesusţinerea tezelor nici nu se pot încheia mediile claselor a VII-a şi a VIII-a şi nici nu se poate organiza admiterea la liceu. Suntem mandataţi de colegii din teritoriu să organizăm această formă de protest iar vinovaţi de situaţia gravă în care ne aflăm se fac numai parlamentarii şi Guvernul Boc. Ne cerem scuze faţă de părinţi şi elevi dar responsabilitatea pentru această situaţie este de fapt a autorităţilor”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.

Decizia a fost luată în comun de FSLI, Federaţia Spiru Haret, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Alma Mater. Cadrele didactice din învăţământul superior reprezetate de Alma Mater vor lua parte la grevă.

Motivele pentru care sindicaliştii au decis declanşarea grevei generale sunt reducerea bugetului educaţiei cu 811,9 milioane de lei din fondul de salarii şi alţi 676 milioane lei din fondurile de investiţii, reducerea bugetului cercetării cu peste 70% faţă de 2008, elaborarea unei legi de salarizare unice care îi defavorizează pe bugetarii din învăţământ, politizarea funcţiilor de conducere prin ordonanţa deconcentratelor şi nerespectarea Legii 221/2008 privind majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice. ….
Sursa: Realitatea TV

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 1 comentarii | 290 vizualizari | 4 voturi

Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]

Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 478 vizualizari | 1 vot

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 157 vizualizari | 2 voturi

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 236 vizualizari | 2 voturi

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2026 © BadPolitics