
Toate trusturile de presă au primit în ultimii trei ani bani de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Unele mai mult, altele mai puţin. Fiecare după ce rating avea. Cert este că suma totală trece de 12 milioane de euro. O privire sumară asupra publicităţii plătite de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) arată că în ultimii trei ani, mai precis în perioada 2007-2010, nici un ziar local sau naţional n-a fost iertat. Adică s-au împărţit bani pentru publicitate, nu glumă. Suma totală ajunge la 12,089 milioane de euro. Dar să vedem cine a primit cel mai mult. Cei mai mulţi bani pentru publicitate au fost alocaţi de Roşia Montană Gold Corporation în 2009. An în care ministrul Economiei şi Comerţului, Adriean Videanu, spunea că statul trebuie să ajute compania canadiană să extragă aurul. citeste si comenteaza …
George Roncea
Aurul le-a luat minţile politicienilor. Un adevărat război se prefigurează pe tema Roşiei Montane, subiect re-încins după venirea la putere a PD-L, partid unde se află susţinători de top ai proiectului Roşia Montană. Nici alţi actori politici, de la alte partide, cum ar fi PNL-ul, nu sunt departe de ispitele aurului (ori şpăgii?). Chiar astăzi, europarlamentarul Adina Vălean, adica doamna Antonescu, împreună cu Roşia Montană Gold Corporation, organizează în Parlamentul European un seminar cu titlul „A face din Europa un lider în exploatarea minieră sustenabilă şi responsabilă“. Asta după ce în 2007 politicianul liberal sponsoriza audierea citeste si comenteaza …
2009 - 2026 © BadPolitics