Grupul Carrefour a decis să ştampileze cele 300 de produse (carne de vacă, ouă, etc.) ale mărcii proprii “hrănit fără OMG”, pentru a răspunde nevoii consumatorilor de a şti cum a fost animalul hrănit, afirma directorul executiv al Carrefour Franţa. Noul logo va avea culoarea verde, iar forma rotundă. “Circa 96% dintre consumatori doresc aceste informatii”, spune James McCann. Trebuie retinut că în lipsa unei reglementări în ce priveşte etichetajul nu se poate face o informare corecta a consumatorilor. Însemnul anticipează astfel promulgarea unui decret cu privire la etichetare legat de produsele nemodificate genetic. Produsele vor fi ceva mai scumpe, oficialii retailerului francez aratand ca au încercat să acopere o parte din costuri.
Producatorii vand in medie carnea cu garantia absentei OGM in medie cu 8% mai scumpa, dar impactul asupra pretului de vanzare va fi de circa 2%, afirmă reprezentantii distribuitorului.
Grupul a dezvoltat in1998 o filiera alimentară animala fara OMG, care include 3.000 de producatori, crescatori si procesatori. Exista si un precedent. In Germania si Austria soia fara OMG are o astfel de eticheta.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 384 vizualizari | 5 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 444 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 143 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 230 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]