
Cel de-al saptelea presedinte al Statelor Unite a rostit la un moment dat niste cuvinte care au devenit extrem de celebre si daca ne uitam la ce se intampla in Grecia, tindem sa credem ca sunt si extrem de adevarate: “Cand te indatorezi devii sclav”. Datoria publica globala la ora actuala este o lunga insiruire de cifre care este tot mai mare. Mai precis, aproape 49 de mii de miliarde. Din acesti bani, peste 11 mii de miliarde de dolari sunt numai datoria americanilor. Alte 12 mii de miliarde reprezinta datoria Japoniei. Asadar, aceste doua state dețin aproape jumatate din datoria totala a lumii, confotm cifrelor The Economist. In urma cu 10 ani, datoria publica globala era de aproape 20 de mii de miliarde, citeste si comenteaza …
Prin interventia politica directa si determinanta in desfasurarea referendumului din 29 iulie, puterea coloniala si-a dat, culmea!, si peste propria mana. In cauza a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscuta oficial, desi e vizibila de la o posta, disfunctia organica a economiei si, prin incidenta, chiar a societatii din Romania este ca, in timp ce decizia a ajuns integral la capitalul strain, administrarea a fost lasata de acesta, intr-o evidenta fuga de responsabilitate, fostului detinator al deciziei, statul roman, probabil din motive de costuri. Asa ceva nu poate insa functiona! Dupa cum se si vede! In general nu este posibil, pentru ca acela ce administreaza nu poate face practic nimic daca nu are in mana decizia. citeste si comenteaza …
Thought the Army’s Raven drone was tiny? The Army now wants a new drone, called the Lethal Miniature Aerial Munition System, that’s weighs just just 5 pounds. And unlike the Raven, the so-called LMAMS will be armed and dangerous. Photo: U.S. Army
Killer drones just keep getting smaller. The Army wants to know how prepared its defense-industry partners are to build what it calls a “Lethal Miniature Aerial Munition System.” It’s for when the Army needs someone dead from up to six miles away in 30 minutes or less. How small will the new mini-drone be? The Army’s less concerned about size than it is about the drone’s weight, according to a recent pre-solicitation for businesses potentially interested in building the thing. The whole system — drone, warhead and launch device — has to weigh under five pounds. citeste si comenteaza …
Sfantul Munte Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au adus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. In aceasta perioada au inceput sa se zideascas primele “lavre” athonite.
Un loc rezervat monahilor
Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor de pe continent, citeste si comenteaza …
Biata masa a poporului roman alerga de la partid la partid, de la promisiune la promisiune, legandu-si de fiecare, cu credinta ei seculara, cele mai curate nadejdi, dar intorcandu-se inselata si amarata, cu toate sperantele zdrobite, cand de la unul, cand de la altul. Aceasta, pana cand va intelege odata, ca a intrat in mana unor cete puse pe castig si pe prada. Erau trei partide mai mari: liberal, averescan si national taranesc. Pe langa ele si altele mai mici. in fond, nu exista intre ele nici o deosebire. Numai formele si interesele personale le deosebeau. Acelasi lucru sub alte forme. Nu aveau nici macar justificarea unor pareri deosebite. Singurul lor mobil sufletesc adevarat era: citeste si comenteaza …
2009 - 2026 © BadPolitics