La doi ani după cumpărarea fostei fabrici Daewoo şi într-un context economic neprielnic, Ford începe astăzi producţia de autoturisme la Craiova. Primul model intrat în fabricaţie va fi Transit Connect, o autoutilitară uşoară, care acum se mai fabrică în uzina Ford din Turcia. Compania anunţă că, pentru început, vor fi produse în Bănie 60-90 de maşini pe zi, iar angajaţii vor lucra într-un singur schimb. În urmă cu două luni, preşedintele Ford România, Dionisio Campos, declara că maşinile fabricate la Craiova vor fi livrate pe piaţa din Europa. La începutul anului, în plină criză mondială pe piaţa auto o firmă din grupul Ford (Ford Capital Bv) a majorat capitalul social al Ford România cu 250 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiţie străină de anul acesta din ţara noastră.
La sfârşitul lunii martie, companiei Ford i-a fost aprobat creditul de 400 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, pe care îl va investi în fabrica de la Craiova şi într-un centru de cercetare din Germania. Producătorul de autoturisme a primit garanţia statului român pentru 80% din acel împrumut. Compania americană a cumpărat fabrica de la Craiova în urmă cu doi ani şi a plătit 87 de milioane de euro. Ford va beneficia de 143 de milioane de euro ajutor de la statul român (considerat ajutor regional), în tranşe, pe măsură ce compania îşi duce la îndeplinire planul de afaceri promis pentru Craiova. …
Sursa: Gazeta de Sud
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 1 comentarii | 290 vizualizari | 4 voturi
Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 136 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]
Autor: Aciduzzul | 28 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 112 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sprijinit de Miscarea Civica Frontul Alfa cere imperativ stoparea TOTALA si URGENTA a defrisarilor de orice fel si interzicerea exportului de masa lemnoasa bruta si prelucrata primar pentru o perioada de zece ani. Aceasta masura putea fi luata oricand pana acum de catre cei care s-au perindat la conducerea tarii, insa […]
Autor: Aciduzzul | 9 octombrie, 2020 | 0 comentarii | 193 vizualizari | 4 voturi
Producatorii romani, discriminati in tara lor
Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 181 vizualizari | 2 voturi
De ce nu mai gasesc fabricile de conserve rosii pentru bulion in Romania?!
















