Grid Modorcea
Va mai aduceti aminte de filmul lui Andrei Wajda, Totul de vanzare? Artistii importanti sunt doar aceia care creeaza metafore, sintagme, iar comunismul era excelent definit prin acest film, prin acest titlu. Pe care il putem aplica si Casei de licitatii Artmark. Ca orice lucru care prospera, Artmark s-a rotunjit pe o legenda. E vremea sa o deconspiram. Din momentul cand am luat cunostinta de aceasta casa, ea a si fost asociata cu zvonul ca ar apartine lui Dinu Patriciu, dar, gratie directorului ei de comunicatie, dl. Valeriu Sangeorzan, am putut devoala acest mit. Un mit creat si intretinut de puscariabilul Dinu Patriciu, pe care nu e greu sa-l mirosi a fi un afumator.

El nu are nici o legatura cu Artmark, singura lui legatura este ca atunci cand actualul proprietar-fondator al casei de licitatii, dl. Alexandru Baldea, fost avocat al grupului Rompetrol, s-a imprumutat de la o banca elvetiana sa deschida aceasta afacere, acolo avea actiuni si Patriciu. De unde si cum, e alta poveste.

Dar Patriciu nu a investit nici un sfant in acest nobil obiectiv, care si-a platit in timp absolut toate datoriile. Asa e, d-le Baldea? Conu’ Dinu doar a profitat de faptul ca aceasta Casa istorica, Cesianu-Racovita, a devenit un reper al artei romanesti, pastrand continuu o falsa ambiguitate, ca toti imburghezitii. Se dau mari, dar daca ii iei la bani marunti, sunt niste tepari. Nu a spus nici ca are legatura cu Artmark, nici ca nu are.

A lasat sa planeze asupra sa imaginea Meccenei culturale. Dar legatura lui cu cultura este tot atat de adanca precum fantana pe care o tot sapa la „Steaua” un anume Fecali. Si el este partas, asadar, la fecalizarea Romaniei, dovada ca a facut dintr-un cartianus rudimentar simbolul „Adevarului” romanesc!

Dar sa ne intoarcem la adevaratul Artmark, scotandu-l definitiv din geneza pe acest patrician, un profitor, care nu a pasit niciodata in incinta palatului. Si daca am afirmat nu o data ca Artrmark este un colt de America, prin tinuta, am spus-o cu gandul ca e bine sa nu urmeze calea politicienilor romani, calea tuturor fripturistilor. Din pacate, dl. Sangerozan, fagarasean cu capul pe umeri, mi-a spus ca un segment din Romania, adica Artmark, nu se poate ridica deasupra a ceea ce poate oferi Romania.

El nu-si imagineaza ca vreodata se poate licita aici un Rembrandt. Cum e Romania asa suntem si noi. Romania va fi competitiva si credibila numai atunci cand Artmark va licita un Rembrandt sau un Van Gogh. Deocamdata ea liciteaza Nud de Dinu Alexandrescu, adjudecat cu 160 euro. Si majoritatea lucrarilor prezentate la ultimele licitatii de la Hotel Hilton nu au trecut pragul de o mie de euro!

Incredibil, dar cat de adevarat, sa asisti la o licitatie in care un Gh. Petrascu, Venetia, se vinde cu 500 euro! Mai mult s-a vandut Capitalul lui Marx, o editie din 1872, cu 1.100 euro, in timp ce cartea lui Ilie Barbulescu, un reper in domeniu, Romanii fata de sarbi si bulgari, a fost respinsa, adica nesolicitata de nimeni!

Sunt licitatii de pomanagii. Iar viitorul se arata si mai sumbru. Si pericolul se vede din felul cum se fac licitatiile. Iar Artmark vinde tot ce se poate si ce nu se poate. Dupa licitatiile la care am participat, pot spune ca aceasta conceptie este autoritara: Totul de vanzare. Sigur, acesta este rostul unei case de licitatii, sa vanda. Dar oare chiar totul e de vanzare?

Sa ne amintim ca in filmul lui Wajda, realizat in 1969, se petrece un refuz de colaborare comunista al personajului principal, jucat de Daniel Olbrychski, dupa ce in timpul filmarilor s-a produs un nefericit accident in care a murit faimosul actor rebel Zbigniew Cybulski, comparrat cu James Dean.

Orice se poate vinde, veti spune. Pana si sufletul se poate vinde diavolului, cum se intampla in Faust. Nu se precizeaza daca se si cumpara. Cand spunem totul e de vanzare inseamna ca pretul se poate negocia sau atinge cote insuportabile, numai ca produsul sa se vanda.

La un aprozar totul e de vanzare. Din pacate, si operele de arta ajung sa fie considerate marfa. Asa e peste tot, desi in acest caz marfa nu se numeste varza, cartofi, ceapa sau conopida, ci sculptura, grafica, pictura, dar si obiecte regale, obiecte masonice, carti rare, orice are un iz de arta, de vechi, de mister.

Totul e de vanzare, chiar daca nu totul se cumpara, asa cum este bijuteria Margaretei Sterian Nunta la Branesti, tablou care nu a putut fi vandut nici la a treia licitatie. De ce? Fiindca, asa cum am putut constata direct, participantii la licitatii nu sunt cunoscatori de arta.

La ultima licitatie la care am fost la Palatul Cesianu, langa mine era un tinerel negricios, care, cum mi-a spus la ureche, „mor daca nu iau eu scuptura (sic!) asta, sa i-o dau lu’ iubita mea”. Si a licitat pana a luat-o cu 1.400 euro. E vorba de Femeia Liliac, a prof. Tuch, o mica sculptura de interior, asezata de regula pe un mobilier vechi de stejar. De unde sa stie el cine e Margareta Sterian? Si nici Artmark nu e interest(a) sa-si piarda timpul sa-l informeze.

Maniera de a licita este dupa sistemul „banda rulanta”. Totul curge, din strigare in strigare, fara nici un respiro. Nu se da nici o informatie despre produs sau autor. E un fel de loterie. Unde totul se practica orbeste. Ori vii informat cu ce vrei sa apuci, ori pleci cu mana goala.

Am fost la cateva licitatii la New York, dar acolo orice licitatie e pe baza de show. Licitatia se imbina obligatoriu cu o parada a modei, cu evolutia unui solist sau unei trupe de rap ori cu proiectii de filme. Un anumit lucru se vinde dupa ce se face un adevarat show in jurul lui.

Dar aici nu stim nimic despre Alexandru A. Stefanescu, de pilda, sau despre Maria Hagi Tilea, carora li se vand reviste sau articole cu 40 de euro! Sau se vinde un set de carti de tarot, Paris, 1898, fara nici o informatie alaturi, cui i-a apartinut, prin mana carei celebritati a trecut. Si ce faimos este acest episod trecut prin grupul suprarealist de la Marseille.

Fiindca nu ne indoim ca fiecare obiect, fie ca se numeste „Sabie masonica ritualica”, fie un ceas de buzunar Elgin sau o Pereche de butoni de aur cu insemne masonice, fie volume rare din bliblioteca lui William Whewell, au toate povestea lor.

Sau ce poveste senzationala o fi avand volumul Essays de Michel de Montaigne, cu 35 ilustratii de Salvador Dali, adjudecat la suma de 2.200 euro! Cumplit!

Sa nu se stie oare ca orice informatie aduce o strigare in plus? Dar asa, multe piese nu depasesc o mie de euro, fie ca e vorba de prima editie, 1771, a cartii Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, adjudecata la 700 euro, fie de un exemplar rar din Lumina ce se stinge, 1934, de Mircea Eliade, cu dedicatie catre marele om de stat Constantin Angelescu, carte adjudecata la 450 euro!

Sau sa vedeti minune de manuscris al lui Geo Bogza, vandut cu 300 euro! Dar ce spuneti de un volum al lui Ilarie Voronca, Restristi, cu desene de Victor Brauner, o bijuterie, adjudecat la 375 euro! Nu se dau date despre editura, anul tiparirii sau alte informatii mai mult decat necesare.

Asta inseamna totul de vanzare, cand se coboara pretentiile, cand vrei cu orice pret (orice pret!), sa scapi de un anumit produs. Il vinzi cu cat se ofera la prima strigare. Devalorizarea de aici incepe. Cand Wajda a spus „totul de vanzare”, s-a referit si la om, la degradarea umana in comunism. Dar acum nu mai suntem in comunism. Oare, d-le Sangeorzan?

Surse: Curentul/ Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]