Sanctiunile prevazute pentru parlamentarii chiulangii sunt unele doar de fatada. Un deputat trebuie sa comita o sumedenie de sanctiuni pentru a fi ars serios la buzunare. Senatorii pot sta linistiti, in regulamentul de functionare nefiind prevazute pedepse drastice. Absenteismul parlamentarilor a devenit deja o obisnuinta in Romania. De nenumarate ori, televiziunile au prezentat imagini cu salile in care isi desfasoara activitatea deputatii sau senatorii aproape goale. De asemenea, de nenumarate ori, diverse legi nu au putut fi votate din cauza lipsei de cvorum. Situatia este veche de ani buni, iar, din cate se pare, in viitorul apropiat nimic nu pare ca se va schimba, sanctiunile primite de parlamentarii chiulangii fiind unele de ochii lumii. Asta spre deosebire de Parlamentul European, spre exemplu.
Absentele alesilor sunt tratate cu superficialitate atat in regulamentul de functionare al Camerei Deputatilor, cat si in cel al Senatului. In ceea ce priveste Camera Deputatilor situatia depaseste orice imaginatie, penalizarea din punct de vedere financiar a alesilor fiind practic o utopie. Mai exact, este nevoie ca deputatul sa realizeze o sumedenie de abateri disciplinare pentru ca acesta sa fie ars la buzunar serios.
Astfel, in regulamentul de functionare se precizeaza, la alineatul 1 al articolului 212, ca “nici un deputat nu poate lipsi de la sedintele Camerei sau comisiei din care face parte decat in cazul in care a obtinut aprobarea unui concediu”. Daca o face “i se retine din indemnizatia lunara, pentru fiecare zi de absenta, o suma de bani ce reprezinta a 21-a parte din indemnizatia lunara, la care se adauga diurna de deplasare”. O sanctiune foarte “severa”, care poate fi ocolita foarte usor. Asta intrucat, singurul lucru pe care alesii trebuie sa il faca este doar sa semneze lista de prezenta. Dupa care pot pleca linistiti in treburile lor.
Exista si o sumedenie de sanctiuni care se aplica atunci cand se constata abateri de la regulament. Si ele sunt extrem de “drastice”. In acest sens, abaterile sunt sanctionate cu avertisment, chemare la ordine, retragerea cuvantului, eliminarea din sala de sedinte, interzicerea participarii la lucrarile Camerei pe timp de maximum 15 zile sau excluderea temporara.
Sanctiuni de rasul lumii
Se poate ajunge chiar si la pierderea indemnizatiei, dar asta numai in urma unei proceduri care pare ca nu se mai termina. Astfel, “la prima abatere de la regulament presedintele de sedinta al Camerei il avertizeaza pe deputatul in culpa si il invita sa respecte regulamentul”. Apoi, deputatul care nesocoteste “avertismentul si invitatia presedintelui” si “continua sa se abata de la regulament”, dar si cel care “chiar pentru prima data, incalca in mod grav dispozitiile regulamentului” va fi chemat la ordine.
Daca alesul nu se astampara si, dupa chemarea la ordine, “continua sa se abata de la regulament, presedintele de sedinta ii va retrage cuvantul, iar daca persista, il va elimina din sala”. Lucrurile se complica “in cazul unor abateri grave, savarsite de deputat in mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave”, atunci cand “Camera poate aplica sanctiunea interzicerii participarii deputatului la lucrarile ei pe o perioada de maximum 15 zile sau poate hotari, la propunerea Biroului permanent, excluderea temporara a deputatului in culpa”. Abia atunci acesta poate fi ars la buzunare. Mai exact, el poate fi sanctionat cu “suspendarea indemnizatiei lunare pe timpul excluderii”, cu “suspendarea drepturilor ce tin de calitatea de deputat, cu exceptia imunitatii” sau cu “interzicerea participarii la lucrarile Camerei si ale comisiilor”.
Senatorii stau mai linistiti
Lucrurile stau mai prost la Senat. Astfel, la articolul 192 din regulamentul de functionare se precizeaza ca “nici un senator nu poate lipsi nemotivat de la sedintele Senatului sau ale comisiei din care face parte sau de la celelalte activitati specifice indeplinirii mandatului de senator”. In cazul in care insa o face “nemotivat” si “in mod repetat”, se considera abatere disciplinara.
Care, desigur, trebuie sanctionata. Interesant este insa ca in regulament se vorbeste despre sanctionarea abaterilor de la deontologia parlamentara, nu si despre sanctionarea abaterilor disciplinare. In acest sens, daca un senator se abate de la deontologia parlamentara el va fi sanctionat “drastic” cu atentionare, chemare la ordine, retragerea cuvantului, indepartarea din sala pe durata sedintei sau avertisment public scris. Nimic despre reducerea sau taierea indemnizatiei.
Amenintati cu pierderea mandatului
Joi, senatorul PDL Iulian Urban a initiat o propunere legislativa pentru modificarea Legii 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor. Propunerea prevede ca “absentarea nemotivata la peste 25% din sedintele de plen si sedinţele comisiilor permanente ale Camerei in cadrul unei sesiuni parlamentare se sanctioneaza cu retragerea dreptului de a lua cuvantul in plen, precum si cu reducerea la jumatate a indemnizatiei de parlamentar si a sumei forfetare pentru urmatoarea sesiune parlamentara”.
“Absentarea nemotivata la peste 50% din sedintele de plen si sedintele comisiilor permanente ale Camerei in cadrul unei sesiuni parlamentare genereaza pierderea mandatului de parlamentar”, se mai arata in propunerea legislativa. O propunere care este greu de crezut ca va fi adoptata. (George Tarata)
Sursa: Agentia de Investigatii Media
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 460 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 150 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 232 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 139 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, cere deratizarea de urgenta a institutiilor publice, populate in prezent cu amante, nepoti, lipitori de afise pe la partide, si alte astfel de specimene. PNR considera ca eliminarea rapida a acestora este o reala problema de siguranta nationala, cu atat mai mult cu cat se […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 134 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]