Dacă Nicolae Manolescu era mai tranşant în primăvara anului trecut, spunând că blogurile nu sunt literatură, Andrei Pleşu este mai nuanţat: “Foarte mulţi din (dintre n.a.) scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă. Toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, indrăzneala (uneori paranoică) de a risca.“

Minim-moralistul se referă mai mult la anonimi. Şi câtă energie şi patos s-a mai pus pentru aflarea identiţăţii “teroristei”, care s-a săiturat să mai comenteze pe blog, din cauza principialiştilor de condiţie…

Dacă dogmaticii canonului literar românesc ar face o analiză obiectivă a spaţiului virtual românesc, ar înţelege şi ei că actul literar nu este numai acea acţiune validată lângă vreun şemineu – fie chiar de la Păltiniş – şi tipărită pe vreun instrument produs de Gutenberg, ci şi acela care se multiplică şi pe noile instrumente de comunicare. Cu ce e mai prejos e-reader-ul decât suportul de hârtie? De multe ori, tirajele cărţilor nu depăşesc câteva sute de exemplare, iar a post-urilor on-line câteva mii. Ce instanţă hotărăşte ce e literar şi ce nu e?

În nici într-un caz şcoala românească încremenită în proiect. La aflarea nominalizării Hertei Müller pentru Nobelul literaturii am răsuflat uşuraţi. Convulsiile, spasmele şi trăirile literaţilor români, care se dădeau de ceasul morţii de grija dobândirii vreunui Nobel pentru scriitorii de la noi, se suspendă, din fericire, o perioadă. Securitatea i-a dat Nobelul Hertei, cum bine zicea Mihail Gălăţeanu. S-a împlinit, oarecum, vrerea, chiar dacă nedorită în persoana creatorului “vulpii vânător.”

Păcat că Terorista a închis hubloul. Chiar dacă ea nu a creat opere, critica ei făcea cât zece reviste culturale. Periscopul ei mai dăinuie pe net. White Nose face pentru noua literatură mai mult decât zece publicaţii finanţate din fondul cultural al Ministerului Culturii. Oana Stoica Mujea e mai prezentă pe facebook decât în bucătărie sau la maşina de scris. Promovează cu vână noul SF românesc şi nu numai. Păcat că Laptopisetul (ce titulatură ingenioasă) a pornit brusc şi s-a cam topit din lipsă de timp sau de useri.

Realitatea lui Petria este de multe ori mai tonică şi mai expresivă decât istorisirile lui Ion Hobana, uitat la post în conducerea Uniunii Scriitorilor. Pe Liternet piesele lui Peca Ştefan sunt mai comentate şi mai citite decât o întreagă colecţie de teatru de la Cartea Românescă. SGB, noua vedetă a poeziei româneşti, pe numele de botez, Stoian G. Bogdan, a debutat fulminant online. Gabriel Dalis este mai citit pe net decât în volum. Claudiu Komartin, un Maiorescu care nu-şi omoară, sperăm, valorile lansate, ci le promovează mai întâi pe bloguri, nu e mai prejos decât un elitist ca Dan C. Mihăilescu, criticul care desfide internetul, dar care şi-a făcut pagină de net, că aşa-i în tenis.

Ar fi reuşit Andrei Ruse să vândă mai multe cărţi decât preşedintele Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Horea Gârbea, dacă nu ar fi rostogolit pe net povestea dramatică a lui Soni? Ar fi avut colecţia de poezie, coordonată tot de el, Iubirea e pe 16 februarie, succesul la public înainte de lansare, dacă Gelu Vlaşin nu s-ar fi cocoţat pe şemineu, în direct şi pe youtube la vreme de zi sau de noapte?

Nea Costache e mult mai cunoscut în lumea cititorilor de azi decât molfuzul şi mereu transpiratul Alex Ştefănescu, criticul cu ale sale opere de citit în familie.
Povestirile lui Florin Puscas, orădeanul naturalizat timişorean, au ceva din misterul şi fascinaţia lumii lui Creangă. El are doar la un post tot atâtea afişări cât tiraj are toată cartea Miss Parfumado a lui Bedros Horasangian. Sigur că armeanul, tânăr la minte, nu e de vină că s-a născut cu vreo două generaţii prea devreme.

Cei trei prieteni care sunt (plus un administrator care este) încântă cu scrierile parodice şi adună locuri în zelist (un fel de Oscar al netului românesc). Sunt de vină “scriitorii care este” că nu semnează cu nume propriu şi se ascund sub denumiri parodice? Cu ce e mai rău Mos Califar decât Alcibialde care a umplut tone de maculatură? Dacă Tristan Tzara semna cu numele de Samuel Rosenstock era dilematicul vechi, Andrei Pleşu, mai mulţumit?

Mai nou şi Dan Negru, vedeta de televiziune, promite poveşti de succes. Blogul său are pe zi cât tirajul <> pe o lună. Sigur că-mi veţi zice că nu deţine arma textualismului optzecist, atât de eficientă în cenaclurile de la capra podului. Ce vină are că mult aşteptatul său volum de povestiri va aduna cât toţi toţi textierii de modă veche la un loc.

Cine validează ce e literatură, dacă nu publicul? Ce-l doare pe Dan Brown că nu va intra în istoria tip ceaslov? L-a insultat pe James Joyce ziarul de provincie care i-a publicat primele povestiri? Ulise nu a apărut mai întâi ca foileton? Timpul şi noile provocări media vor fi net în favoarea lumii virtuale.

Sursa: Bookiseala

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]