Editoriale / Opinii, Editorialele editiei, Politica interna, Proiectul Perlan | 24 septembrie 2010 | Aciduzzul 139 views, Fara comentarii
Iulian Leca
Ceea ce am prevazut cu exact patru luni in urma la “6, vine presa!” de la B1Tv (cu Livia Dila, acum la TVR – felicitari!), se intampla azi. Maimutica lui “Felix” Voiculescu, “preşedintele PC” Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la începutul Consiliului Naţional al partidului, că PC a decis să se alăture maimuticii lui Nastase si Iliescu, “presedintele PSD” Victor Ponta, si demersului sau de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, considerând că şeful statului a încălcat Constituţia. “Considerăm că acest demers este făcut pentru că Traian Băsescu a încălcat grav Constituţia, şi nu datorită unori răfuieli personale sau dispute la nivel personal”, a declarat liderul PC citat de Mediafax. citeste si comenteaza …
Analize-studii, Nano Dosare, Proiectul Perlan, Tortionari/ Turnatori | 24 septembrie 2010 | Aciduzzul 1,631 views, Fara comentarii
Capitolul I
Un presedinte democrat promoveaza ramasitele Securitatii criminale de pe vreme lui Ceausescu. A preluat ofiterii de Securitate de la fosta putere PSD si i-a folosit in scopuri proprii. Desi a castigat alegerile cu un mesaj reformator, Traian Basescu a impanzit institutiile tarii, zona politica si presa cu ofiteri sub acoperire ai serviciilor secrete vechi si noi. Multi dintre ei, persoane penale au spionat Occidentul, mai ales tarile Uniunii Europene si inainte si dupa Revolutie. O fac si acum. Au facut trafic si contrabanda cu armament si alte lucruri interzise. Noua si vechea Securitate comunista se regrupeaza in asa-zise loje masonice. Sute de ofiteri superiori din armata, servicii secrete, ziaristi, politicieni citeste si comenteaza …
Etichete:
basescu securisti,
Basescu Securitate,
cadre DIE,
Ovidiu Ohanesian,
raportul Ohanesian,
Romania DIE,
securisti contrabanda,
securisti institutii,
securisti politica,
securisti recuperati,
securitate cadre
Analize-studii, Army/Intelligence, Nano Dosare, Proiectul Perlan | 24 septembrie 2010 | Aciduzzul 2,013 views, 2 Comentarii
SITUATIA ARMATEI ROMANE
Acest dosar a fost realizat cu scopul de a pune in evidenta problemele cu care se confrunta Armata Romana si de a oferi solutii pentru rezolvarea acestora. Nu incercam in nici un fel sa denigram sau sa punem in umbra realizarile Armatei; incercam doar sa prezentam o realitate. Principala problema cu care se confrunta in acest moment Armata Romana nu este determinata de lipsa fondurilor sau a echipamentului, ci de mentalitate. Conceptia generala atit in rindul ofiterilor din esaloanele superioare cit si al celor din bazele de instructie a ramas cea din perioada interbelica, cind armata era considerata, intre altele, un “factor educativ”. Ofiterii inca mai sint convinsi ca majoritatea recrutilor, cind vin la unitate, citeste si comenteaza …
Criza zilei, Editorialele editiei, Politica externa, Proiectul Perlan | 24 septembrie 2010 | Aciduzzul 98 views, Fara comentarii
Editorialele editiei, MEDIA, Proiectul Perlan | 23 septembrie 2010 | Aciduzzul 478 views, 1 comentariu
George Roncea
Zilele trecute, publicaţia „Gandul“, unde tronează Cristian Tudor Popescu, mega-deontologul iliescianismului deşănţat – s-a relansat, printr-o fraudă grosolană, folosindu-se de imaginea BNR, respectiv de cea a guvernatorului Mugur Isărescu, pentru a-şi compune un lustru de respectabilitate. Maniera insalubră şi hoţomană a manevrei de PR a fost efectuată pentru a adăuga un soi de plus valoare specificului soios al brandului lugubrului CTP, „îmbunătăţit“ prin maniere haiduceşti care i-ar fi umplut de respect pană şi pe haidamacii comunişti din a căror ideologie s-a infuzat CTP-ul nostru autohton. În legătură cu utilizarea imaginii guvernatorului BNR de către crucişătorii lui Popescu, citeste si comenteaza …
Etichete:
Cristian Tudor Popescu,
Cristian Tudor Popescu BNR,
Cristian Tudor Popescu Isarescu,
CTP BNR,
CTP Gandul,
CTP Isarescu,
CTP Vantu,
Gandul BNR,
Gandul CTP,
Gandul Isarescu,
Gandul Popescu,
Tudor Popescu Gandul,
Vantu BNR,
Vantu Cristian Tudor Popescu,
Vantu CTP,
Vantu Geslor,
Vantu SOV Invest
Editorialul zilei, Politica interna, Proiectul Perlan | 22 septembrie 2010 | Aciduzzul 219 views, 1 comentariu
Cercopitecus Politicus
Ni s-a inflamat ficatul in ultimii 20 de ani de cand vedem aceleasi mutre de asa-zisi oameni politici. Ni se pare putin straniu cand privim documente de arhiva cu oamenii politici de rasa pe care i-a avut Romania in perioada interbelica. Ne-am dezobisnuit sa privim un chip frumos, patruns de credinta si animat de flacara patriotismului, cu o privire cinstita si apriga. In schimb, pe scena politica se tot perinda de 20 de ani incoace, mutre talambe de functionari comunisti, cu priviri iscoditoare si “hoate” si cu rictusuri perverse inchistate pe fizionomii mai mult decat sterse si ochi care se rotesc in permanenta in capatanile lor baleind insistent audienta pentru a capta feed-back-ul la ineptiile pe care le debiteaza, dupa reteta comunista. citeste si comenteaza …
Etichete:
Antonescu pacalici,
Antonescu Ponta,
Antonescu sondaj,
Candidati alegeri,
GSS sondaj,
pacalici politici,
PNL sondaj,
politicieni cominternism,
politicieni comunism,
Ponta pacalici,
rictus pervers,
Romania politica
Economie, Editorialele editiei, Lucruri de stiut, Politica interna, Proiectul Perlan | 19 septembrie 2010 | Aciduzzul 712 views, 1 comentariu
De mai bine de 20 de ani, de când România a intrat pe mâna străinilor care au regizat şi susţinut (împreună cu alogenii şi cozile lor de topor româneşti) lovitura de stat din decembrie 1989, se aplică un program diabolic, care pentru unii pare incredibil, vizând lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial din Dacia Edenică, precum şi dezmembrarea teritorială a ţării noastre. Preşedinţii alogeni ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu eternul guvernator al B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, cu guvernele şi majorităţile parlamentare pe care le-au format şi cu care i-au păcălit pe români, au pus în aplicare numeroasele etape ale acestui plan diabolic de terorizare şi exterminare a Poporului Român. Manipulările făcute de profesionişti, citeste si comenteaza …
Etichete:
datorie externa,
economie distrugere,
Isarescu Bilderberg,
Isarescu Trilaterala,
politica alogeni,
populatie exterminare,
resurse naturale,
Romania alogeni,
Romania buget,
Romania datorie,
Romania dezmembrare,
romania FMI,
Romania imprumut,
Romania indatorare,
Romania resurse
Lucruri de stiut, Proiectul Perlan, Social, Spirit romanesc | 19 septembrie 2010 | Aciduzzul 677 views, 2 Comentarii
Circula pe internet cateva randuri prin care se sugereaza ca tarele comportamentale ale romanilor sunt induse inca din scoala prin niste creatii literare de capatai ale literaturii romane. Iata textul care circula pe internet fara alte comentarii:
Cum se formeaza caracterul la romani?
1. Prima poezioara pe care o invatam este… “Catelus cu parul cret”…care ne invata: “Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…”
2. A doua poezie semnificativa pe care o invatam este… “Miorita”…care ne invata ca doi romani citeste si comenteaza …