Ioan Bucur
In urma unor evenimente politice, Horia-Roman Patapievici, seful I.C.R. (Institutul Cultural Roman), si-a anuntat la sfarsitul lunii iulie demisia din fruntea institutiei pe care a condus-o mai bine de sapte ani, denuntand faptul ca agenda cosmopolita a I.C.R. va fi inlocuita de noii guvernanti cu o agenda romaneasca. „O agenda europeana a fost schimbata cu una nationalista” a declarat D-l Patapievici, referindu-se la intentia I.C.R. de a se ocupa de „identitatea nationala” a romanilor din diaspora (macar de-ar fi asa! – cel mai probabil e doar o falsa „alarma”…). Obiectiv intolerabil pentru fostul sef al I.C.R., care a promovat, sub patronajul direct al presedintiei Romaniei, unele din cele mai socante si dezgustatoare obscenitati la adresa crestinismului si identitatii romanesti, asupra carora am atras si noi atentia Inca din numarul-semnal al revistei.

La mijloc se afla o adevarata strategie de deconstructie a celor pe care ideologiile transnationale le numesc „miturile fondatoare ale natiunii romane”. Campania nu s-a rezumat doar la expozitii hulitoare la adresa Sfintilor si a Maicii Domnului, ci, dupa cum era de asteptat, s-a desfasurat si pe frontul istoric…

In volumul „Romania medievala”, aparut in 2010 la Monitorul Oficial (!), cu o prefata semnata de… teologul Teodor Baconschi, pe atunci Ministru de Externe, Romania este definita ca „teritoriu”, „spatiu”, „mozaic de civilizatii, de populatii, de culturi si de etnii”, care, dupa cum sustine autorul, „nu fusese niciodata pana atunci (pana in sec. al XIX-lea – n.n.) o Natiune”.

Confuzia intre statul-natiune si conceptul de natiune sau, mai precis, de neam, este deliberata: daca e adevarat ca Romania nu a fost un stat national pana in secolul al XIX-lea, e la fel de adevarat ca romanii au fost si sunt un neam vechi de zile, nascut crestin la Inceputul „erei noastre”.

Identitatea nationala ofera sens, prestigiu si putere

Strategia deconstructiei nu face altceva decat sa reproduca, cu mijloace intelectuale, razboaiele de cucerire a cetatilor din Grecia antica. Vechii greci stiau ca, pentru a cuceri definitiv un adversar, nu e de-ajuns sa-l infrangi intr-o confruntare militara.

Cucerirea cetatii era completa abia atunci cand zeii acesteia erau daramati: zdrobirea Pantheonului de idoli ai cetatii ducea la anihilarea completa a adversarului, putandu-se trece, apoi, la decimarea populatiei si la ducerea in robie a celor ramasi in viata. Mutatis mutandis, colonizarea si Infrangerea natiunilor, astazi, pe plan spiritual, se desavarseste prin distrugerea credintelor fondatoare si prin deconstructia naratiunilor identitare ale acestora.

Acest proces nihilist se manifesta cu precadere in tarile rasaritene ale Europei si, in cazul nostru, probabil cu o virulenta fara seaman dupa 1989. Prin contrast, natiunile occidentale, incepand cu S.U.A. si continuand cu Franta, Germania etc., isi perpetueaza si propaga international identitatea, personalitatile si evenimentele majore ale istoriei, cautand sa le universalizeze, sa le transforme in „bunuri de export”.

„Parintii fondatori” ai S.U.A., mitul democratiei exceptionale si al misiunii cvasi-divine de a interveni pretutindeni in lume pentru instaurarea „pacii americane” nu sunt altceva decat o naratiune care valorizeaza anumite aspecte istorice (trecand cu vederea sau chiar ocultand altele), cu rolul clar de a legitima politic agenda pe care Washingtonul o implementeaza in lume.

Franta valorizeaza in continuare Revolutia Franceza si ideologia iluminista, cu toate ca s-au scris tomuri intregi despre aspectele intunecate ale acestor evenimente (complot, teroare, genocid etc.), doar fiindca acestea sunt o naratiune definitorie pentru statul francez modern, prin care capata un sens universal al misiunii sale in lume, prestigiu si putere de negociere.

Prin urmare, a avea o naratiune identitara ce cuprinde personalitati fondatoare si evenimente cruciale este un fapt nu doar absolut firesc si practicat de tarile occidentale (care, de atatea ori, ni se dau drept model cultural), ci si profund politic si absolut necesar pentru securitatea si stabilitatea unei tari. De ce? Pentru ca tine de ceea ce analistii numesc „soft power” – puterea nevazuta („intangibila” sau „blanda”, in alte traduceri): capacitatea de atractie a unei tari, de a modela preferintele celorlalti, de a avea o voce distincta, de a putea genera sau configura agende internationale astfel incat, in cadrul negocierilor, sa-si poata asigura o pozitie ascendenta sau, cel putin, consistenta.

Este puterea non-militara a unei tari, care nu se reduce doar la simpla diplomatie sau doar la simpla propaganda de stat, ci este un complex care tine de realizarile istorice, culturale, economice, chiar sportive, de naratiunea care integreaza toate acestea intr-o identitate si „imagine” coerenta si care, laolalta, dau conturul spiritual al tarii, in sensul cel mai concret al expresiei.

Statele „paria” ale U.E.

Cat de importanta este aceasta dimensiune a puterii ne putem da seama din modul in care sunt tratate tarile rasaritene In Uniunea Europeana. Grecii sunt supusi unui adevarat asediu mediatic si diplomatic, in care sunt definiti ca un popor de lenesi si evazionisti, care profita de U.E. si de institutiile financiare mondiale pentru a inghiti in nestire miliardele de euro prezentate ca „planuri de salvare” de la faliment a tarii.

Realitatea este cu totul alta: miliardele de euro nu sunt necesare grecilor, ci bancilor occidentale (mai ales germane), care au expunere mare in Grecia si care, daca ar da faliment, ar inceta platile oneroase catre creditorii internationali si ar stopa masurile antisociale ale austeritatii; la randul lor, statisticile arata ca grecii muncesc mult mai mult decat germanii.

Ce folos ca aceasta e realitatea? Pe planul confruntarii nevazute, Grecia este culpabilizata pentru starea sa de stat „balcanic, ortodox si primitiv”, este pusa la colt si somata sa se „reformeze” urgent, mai ales pe planul mentalitatilor, sa-si condamne poporul la foamete si saracie, sa-si vanda toate avutiile nationale! Toate acestea nu ar fi putut sa se desfasoare cu asemenea pregnanta daca raportul dintre Grecia si Europa nu ar fi fost definit astfel pe agenda internationala si daca nu ar fi existat atatea cozi de topor din sanul acestei natiuni ortodoxe, care sa clameze aceleasi neadevaruri.

Romania si Bulgaria sunt, in ce le priveste, definite drept statele europene cele mai inapoiate, nedemocratice si nereformate, adevarate paria ale Uniunii Europene, zice-se cu carente grave ale statului de drept. in consecinta, cele doua tari sunt supuse si in prezent unui umilitor mecanism de monitorizare, adevarat instrument de intruziune si de degradare a statutului celor doua tari la masa negocierilor intre statele membre ale U.E.

Este vorba despre vestitul „Mecanism de Cooperare si Verificare” (MCV), prin care se face, chipurile, analiza reformelor din justitie si din alte domenii-cheie. Cine are curiozitatea sa citeasca aceste rapoarte va descoperi afirmatii care nu au nici o legatura cu realitatea din teren, fie atunci cand acuza carente, fie atunci cand lauda. Totul este o mistificare a realitatii, care serveste intereselor eurocratilor si slugilor lor din aceste state.

Bineinteles, la fel ca grecii, romanii si bulgarii sunt chemati sa se „reformeze”, sa aplice politicile antisociale cele mai dure, sa-si vanda avutiile nationale si sa-si schimbe mentalitatea „estica” – legata, indisolubil, de Ortodoxie, vazuta de atatia drept factor de inapoiere civilizationala. Saracii din est nu trebuie sa-si ridice ochii din pamant in fata stapanilor din vest: la acest principiu se reduce razboiul nevazut dus, in Uniunea Europeana, impotriva popoarelor rasaritene.

Evident, fara cozi de topor, fara Iude constituite in adevarate retele de demobilizare, reeducare, deconstructie a prestigiului national, a identitatii si a sensului apartenentei la acest neam ortodox, rasaritean, aceasta operatiune de cucerire si colonizare nu ar putea fi dusa cu atat succes.

O astfel de retea a fost si I.C.R.-ul condus de D-l Patapievici.

Sa retinem, asadar, ca problema deconstructiei istoriei si identitatii nu este doar una teoretica – si, daca acuzam demitizarea, nu o facem doar pentru ca se gasesc unii sa sparga canoanele istoriei nationale ca sa fie interesanti. Problema este una ce tine de putere si de politica, de exploatare, de robie nevazuta, ce are corespondent In robia economica si geopolitica vazuta a tarii noastre.

Este o problema ce se rasfrange in saracirea tarii, in dezorientarea generala a oamenilor din popor, in hemoragia neintrerupta a Romaniei, adica acest groaznic fenomen al emigratiei prin care populatia activa merge sa ingrase dosurile puhave ale vesticilor, lasandu-si tara in paragina pentru ca nu au invatat de la nimeni ce inseamna ca sunt romani.

Deconstructia identitara a Romaniei nu a fost niciodata doar un proces intelectual, ci intotdeauna a fost insotita de aplicarea unei agende care, sub numele „reformei si modernizarii”, a jefuit sistematic tara in favoarea unei „oligarhii de aventura”, cum o numea Caragiale.

„Atunci poporul trebuie nimicit!”

Originile istorice ale acestei practici de subjugare spirituala si materiala a poporului vin inca din secolul al XIX-lea, odata cu intemeierea Romaniei moderne de catre elita revolutionara pasoptista, educata in centrele universitare apusene. E drept ca pasoptistii, asa masoni cum erau si interesati sa fie oligarhii avutiilor nationale, aveau macar ca obiectiv crearea unui stat national si reintregirea neamului.

De atunci provine insa marea prapastie care s-a cascat intre elita politica si culturala a tarii si popor, deoarece de atunci provine dispretul fata de cultura si identitatea ortodoxa locale, complet ignorate chiar si de „conservatori”, atunci cand nu erau batjocorite in lucrari literare sau privite ca un „retard” istoric de care Romania trebuia sa se descotoroseasca pentru a performa. si tot de atunci dateaza mitul Europei – al civilizatiei superioare In jurul careia noi, „pigmeii mizeri si primitivi” din Rasarit, suntem chemati sa gravitam.

Prapastia a existat si la alte popoare rasaritene, si a fost resimtita puternic de scriitorul rus F. M. Dostoievski. Rusia intrase, inca din epoca lui Petru cel Mare, sub vraja modelului cultural european, elita statului tarist fiind rupta de poporul „mujic” si de credinta sa ortodoxa, chiar si atunci cand pretindea ca lupta pentru binele saracilor.

„Rusii”, spuneau acesti europenisti, „trebuie sa evolueze, sa fie civilizati si abia apoi sa deschida gura In fata strainilor”. Dostoievski relateaza ca i-a spus unui astfel de occidentalist: „Poporul nu va tolera asa ceva”. „Atunci poporul trebuie nimicit!”, i-a raspuns occidentalistul, „calm si maiestuos”.

In urma unui dispret colonialist similar intrutotul celui descris de scriitorul rus, satul romanesc a fost, practic, desfiintat ca entitate sociala ce functiona pe baza traditiei, cutumei, In obsti conduse de legi nescrise, in care oamenii stiau sa traiasca si sa munceasca impreuna, fara sa experieze polarizarea sociala intre bogati si saraci, individualismul egoist si lipsa de sens.

Obiectivul ascuns al acestor „reforme” era, de fapt, dezradacinarea taranului si transformarea lui in muncitor, in mana de lucru ieftina pentru industria si capitalul oligarhiei, si in consumator al produselor manufacturiere si al bancilor. Aceeasi atitudine colonialista a dus la punerea sub obroc a Ortodoxiei, Biserica Romaniei suferind nenumarate prigoane si amputari din partea statului modern, de la secularizarea averilor la impunerea picturilor de tip apusean in biserici sau politizarea ierarhiei.

Acestea erau insa cele mai mari averi ale poporului: satul (adica civilizatia sateasca) si credinta (adica legea). Cand spunem acest lucru nu avem in vedere vreun soi de „semanatorism” patetic, in care sa trecem cu vederea greutatile vietii rurale si sa o idealizam de dragul nostalgiilor, ci ne gandim pur si simplu la o lume sociala in sine.

Mircea Vulcanescu (care a fost nu doar un mare filosof, ci si un mare sociolog si economist) a contrastat cele doua Romanii, una a orasului, reprezentanta unei civilizatii artificiale, straine, egoiste, babilonice si paranoice – si una a satului, o civilizatie a firescului, organicului, randuielii si credinciosiei. Fiecare dintre aceste lumi, separate si opuse, avea propria ordine sociala, propria economie, propriile raporturi si practici sociale.

Astfel, pentru a reveni de unde am plecat, neamul romanesc nu a fost doar „un teritoriu, un spatiu, un mozaic”, care „doar prin relatii comerciale” a ajuns la „o limba si constiinta comuna”, asa cum vrea sa ne Invete I.C.R., ci dimpotriva. In ciuda influentelor imperiale contradictorii, in ciuda separarii si a imposibilitatii de-a trai impreuna in aceleasi fruntarii si cu aceeasi piata, gravitand ba in jurul Moscovei, ba in jurul Vienei, ba in jurul Istanbulului, romanii au fost din timpuri stravechi acelasi neam pentru ca aveau aceeasi limba si aceeasi „lege” (adica aceeasi credinta), si pentru ca traiau in aceeasi ordine sociala: a satului. Nu unitatea rasiala ne-a facut sa fim romani, notà Vulcanescu, ci unitatea culturala, civilizationala.

Or, a deconstrui aceasta unitate culturala, a nega specificul lumii romanesti Inseamna a anula dreptul la existenta al acestui popor, care nu-si poate gasi sensul pe aceasta lume si nici apara locul lasat de Dumnezeu daca nu stie ce este, ce pret are mostenirea parinteasca si de ce trebuie sa o pastreze.

Sursa: Familia Ortodoxa via Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]