Ceea ce face diferenta serviciilor secrete occidentale in raport cu cele ce actioneaza in regimurile autoritare este continua preocupare a societatii civile pentru a crea un mecanism de coordonare si control care sa preintampine derapaje nedorite. Obiectiv si aspiratie extrem de dificile tocmai datorita specificului activitatilor desfasurate de serviciile secrete. Cerinta porneste de la faptul ca, in majoritatea tarilor lumii, serviciile secrete si indeosebi serviciile secrete externe/spionaj se afla in coordonarea si sub controlul direct al persoanei aflate mai mult sau mai putin temporar in varful piramidei politice. Respectiv a presedintelui, daca este vorba de un regim prezidential, sau a primului ministru daca este vorba de un regim parlamentar. O autoritate augmentata apoi cel putin formal de structuri politico-birocratice menite sa impiedice abuzul de putere al celui in cauza sau a grupului de interese caruia apartine.

Daca controlul discretionar cum este cazul regimurilor autoritare deschide cu usurinta cutia Pandorei la nivelul abuzului de putere, mecanismul politico-birocratic de control ce augmenteaza autoritatea presedintelui sau a primului-ministru poate avea efecte negative neasteptate. Intre acestea se numara uneori blocarea indeplinirii eficiente a sarcinilor incredintate serviciilor secrete. Cazurile cele mai elocvente pentru aceasta speta in ultimul deceniu sunt operatiunile din domeniul combaterii terorismului international.

Birocratizarea excesiva este maladia numarul unu a sistemului institutional occidental cu extensia de rigoare la nivelul structurilor serviciilor secrete. Paradoxal, cu cat se invoca mai mult implementarea aplicatiilor de tip birocratic ca mijloc de sporire a eficientei si disciplinei institutionale, cu atat mai mult se obtine efectul contrar.

In domeniul muncii de informatii, birocratizarea da nastere unei specii profesionale care isi justifica existenta si multiplicarea prin parazitarea cadrelor ce-si desfasoara direct activitatea pe terenul de actiune informativ operativa. Rarele pusee de revolta ale celor din urma, chiar si atunci cand sunt prezentate factorilor politici din afara structurilor informative au rareori sanse de succes, tocmai pentru ca sunt sub controlul institutional al speciei birocratice care stie cum sa le disipeze. De unde si dictonul “birocrat la birocrat nu-si scoate ochii”.

Este interesant de observat ca, in pofida existentei unui sistem formal ierarhic institutionalizat de coordonare si control al activitatii serviciilor secrete occidentale, periodic se poate constata tendinta autoritatii supreme (presedinte sau primul-ministru) de a monopoliza tacit, fie si temporar, aceste atributii. Cu precadere, in momente sau situatii de criza, de stres politic, militar sau economic. Intre altele pot fi amintite situatii precum cea a primului-ministru britanic Margaret Thacher dupa izbucnirea conflictului din Insulele Falkland si greva prelungita a minerilor sau cea a presedintelui francez Francois Mitterrand in timpul puternicei campanii publice internationale de condamnare a detonarilor nucleare in aer liber pe atolurile din oceanul Pacific.

In acelasi timp, tentatia liderilor politici de a folosi capacitatea informativ-operativa a serviciilor secrete pentru apararea sau promovarea intereselor personale sau ale grupului politic carora apartin este de multe ori de neinvins. Cand raman necunoscute opiniei publice sau adversarilor politici, totul este aparent in regula, desi fiecare dintre aceste actiuni creeaza dependente importante intre comanditar si executant. Dependente care servesc oricui, mai putin intereselor nationale.

Cand abuzurile de ordin personal sau de grup sunt descoperite, ele devin scandaluri publice ce compromit atat factorii politici incriminati, dar proportional sporit prestigiul serviciilor secrete implicate. Cu titlu ilustrativ poate fi amintit la acest capitol scandalul provocat de descoperirea actiunilor investigative intreprinse de serviciul de informatii olandez asupra unor membri ai familiei regale la solicitarea altor membri ai aceleiasi case regale in afara circuitului aprobarilor oficiale. Sau implicarea, la cererea presedintelui, a serviciilor secrete franceze in investigarea, considerata ilegala, a unui fost prim-ministru, devenit competitor incomod pe scena politica. O dovada in plus, daca mai era nevoie, ce demonstreaza limitele obiective ale mult laudatului control multiplu al sistemului politico-birocratic.

Relatia opiniei publice cu serviciile secrete la capitolul imagine este una de tip dinamic, neliniara si care ar putea fi caracterizata ca fiind una de tip “love-hate”. O distinctie importanta ce marcheaza aceasta relatie este daca regimul respectiv se afla in stare de pace sau in stare de razboi, incluzand toate fazele intermediare intre cele doua extreme. In situatiile conflictuale fie ele “calde”, fie “reci”, in mod natural centrul de greutate al activitatilor serviciilor secrete se deplaseaza net in directia preponderentei intereselor nationale majore, acestea beneficiind masiv de sprijinul intregii societati chiar si pentru situatiile in care se inregistreaza anumite esecuri temporare.

In timp de pace, esecurile, mai ales atunci cand sunt considerate ca aducand prejudicii nejustificate in raport cu obiectivul actiunilor intreprinse, provoaca reactii mult mai aspre, iar uneori necrutatoare la adresa factorilor politici coordonatori. O astfel de situatie poate fi ilustrata de decizia prezidentiala franceza de a scufunda in 1985 prin explozie unul dintre vasele organizatiei ecologiste Greenpeace, “Rainbow Warrior”, in Auckland, Noua Zeelanda. In opozitie, ca tip de reactie noncritica a opiniei publice poate fi citat cazul operatiunii serviciului israelian de a executa in Norvegia in iulie 1973, la Lillihammer, pe Ahmed Bouchiki, un chelner marocan identificat in mod eronat ca fiind Ali Hasan Salameh, cunoscutul lider al organizatiei palestiniene Septembrie Negru.

Nu de putine ori, conducerea profesionala a serviciilor secrete resimte acut absenta culturii politice si a muncii de informatii in conlucrarea cu factorii politici sub a caror coordonare si control lucreaza. Foarte multi dintre cei ajunsi in varful piramidei politice stiu putin, sau, si mai grav, cred in mod eronat ca stiu mult despre specificul muncii de informatii. Se intampla si la case mai mari, cum se spune, recte conducerea politica a marilor puteri. Daca cineva ar avea curiozitatea de a intocmi un grafic evaluativ al competentelor personale ale liderilor politici aflati in postura de a directiona si controla activitatea serviciilor secrete, ar ramane cu siguranta uimit de zigzagurile aleatorii ale acestuia.

De la maxima competenta care in cazul Statelor Unite se cheama George H.W. Bush (tatal ultimului presedinte Bush) sau, in cazul Rusiei, Vladimir Putin, pana la personalitati pe care din respect public nu le amintesc, dar care au tratat cu superficialitate, subiectivism, neincredere sau indiferenta aceste structuri institutionale speciale. Si asta, in pofida prerogativelor de a-si plasa in varful ierarhic al acestor servicii propriii oameni de incredere. Efectul nociv al unor asemenea situatii este acela ca genereaza in mod natural un transfer informal de atributii si implicit de putere unei elite birocratice de tip autonom ce functioneaza practic cvasiilegal, dar “in numele salvarii si protejarii intereselor nationale”. Partea si mai delicata este ca aceasta elita are tendinta de a-si pastra autonomia, chiar si in situatia cand urmatorul presedinte sau prim-ministru incearca sa-si exercite atributiile legale.

Marea diferenta intre regimurile democratice si cele autoritare este ca intotdeauna acestea din urma au folosit mult mai activ si mai eficient serviciile secrete pentru implementarea obiectivelor politice interne si externe. Cazul lui Nicolae Ceausescu este unul de mare referinta pe plan international.

In egala masura, este la fel de adevarat ca si cei care se situeaza invariabil in corul criticilor politici ai activitatilor serviciilor secrete aduc argumentul nu tocmai usor de ignorat ca istoria a demonstrat in mod repetat ca mai toate evenimentele importante ce au generat crize cu impact international au luat prin surprindere aceste structuri, desi aceasta este menirea lor principala. Si mai grav, cand au existat fie si informatii partiale despre posibila producere a acestor evenimente, ele fie s-au pierdut in oceanul sistemului birocratic, fie au fost pur si simplu ignorate de factorii politici.

Stalin a ignorat informatiile ce i-au fost aduse pe linia lui Richard Sorge, dar si a celor provenite de la reteaua plasata in Europa occidentala privind atacul Germaniei; plasarea initiala a rachetelor sovietice in Cuba a ramas o operatiune necunoscuta factorilor politici de decizie americani pana la documentarea acesteia de serviciul de informatii vest-german; operatiunea de invadare a Cehoslovaciei a fost considerata de Washington pana in ultima clipa ca fiind expresia unui joc-test de tip informativ operativ, argumentul suprem al presedintelui cand i-au fost prezentate informatii certe de sorginte germana fiind “nu se poate, am vorbit acum o jumatate de ora cu ambasadorul nostru la Moscova”; caderea regimului sahului Reza Pahlavi, unul dintre aliatii-cheie ai puterilor occidentale a fost o surpriza de proportii in cercurile politice ale acestor tari; si lista poate continua, dupa cum urmeaza: invadarea Afganistanului de Uniunea Sovietica; atacul israelian ce a declansat razboiul cu tarile arabe in anul 1967 si s-a incheiat cu pastrarea sub control militar a provinciei Gaza, West Bank, Sinai si inaltimile Golan; atacul argentinian asupra Insulelor Falkland, surpriza justificata de SIS in fata primului-ministru prin faptul ca taierile succesive de personal au lasat serviciul cu un singur om plasat in pozitii operationale pentru intreaga America de Sud; procesul dinamic de reunificare a celor doua Germanii; finalizarea cu succes a programelor de inarmare nucleara a Indiei si a Pakistanului etc. (Va urma)

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]