Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
Failure notice from provider:
Connection Error:http_request_failed
ANUNTURI UMANITARE
Editorialul zilei
Dr Teofil Mija, in randurile sufletelor de eroi: “Moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri cu toţii” (Victor Roncea)
Aciduzzul | 4 august, 2010 | 1 comentarii | 179 vizualizari |
(1 voturi )

“Calculele “ocultei” s-au împlinit, dar numai în parte. Ei au contat pe dispariţia noastră biologică, şi au reuşit prin torturi ce au mers până la crime odioase. Dar le-a scăpat din vedere faptul că moartea noastră spirituală nu o pot stăpâni şi niciodată nu o vor putea nici învinge, căci chiar dacă noi, foştii luptători anticomunişti, vom muri toţi, şi momentul acesta nu e prea departe, vor rămâne principiile noastre de viaţă cât vor fi state naţionale şi creştine în lumea asta”. Teofil Mija, Generatia Neinfranta

Suflete de eroi

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

– Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc.

Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă.
Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

– Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:
– Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

Cu durere anuntam decesul d-lui Dr. Teofil Mija, nascut la 11 septembrie 1923.
Slujba va avea loc joi, 5 august, la Biserica greco-catolica din str. Zizin (Brasov), orele 12:00, unde se va desfasura si priveghiul incepand de miercuri, 4 august, orele 19:00. Inmormantarea va avea loc in Cimitirul Municipal Brasov (Bartolomeu), la orele 13:00.
Dumnezeu sa-l odihneasca in randul celor drepti, caci o merita cu prisosinta pentru vitejia, truda si suferintele indurate.
Coriolan Baciu

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă.

Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti. În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust.

A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic.

Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.
Grupul Carpatin-Făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare

Sursa: Victor Roncea

One comment

    Adauga un comentariu!

    Nume (necesar)

    Website


    *

    Editoriale din aceeasi categorie

    Autor: Aciduzzul | 28 iunie, 2020 | 0 comentarii | 135 vizualizari | 2 voturi

    De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]

    Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 0 comentarii | 179 vizualizari | 2 voturi

    Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]

    Autor: Aciduzzul | 22 octombrie, 2018 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 1 vot

    Tocmai am citit o nota a Jurnalistului de serviciu, suparat ca la o dezbatere despre Mediu la ProRomania n-a putut bea nici macar un pahar cu apa…. Pai, normal, la cat de multi sunt in firul de asteptare pentru devalizarea tarii asteia, nu-si pot permite sa aiba cheltuieli nedeductibile nici macar cu apa chioara, dar […]

    Autor: Aciduzzul | 7 august, 2012 | 0 comentarii | 375 vizualizari | 4 voturi

    Ca de multe ori in ultimele saptamani “guvernul” Ponta ne-a facut o noua surpriza. Practic, in doar 24 de ore si-a schimbat radical pozitia si a facut un prim pas inapoi. Blocul monolit kominternist a inceput sa aiba primele fisuri. Inca de ieri i-a revenit roseata in obraji si zambetul pe fata lui Traian Basescu. […]

    Autor: Aciduzzul | 3 august, 2012 | 2 comentarii | 461 vizualizari | 5 voturi

    Teroristii nu sunt doar aceia care pun la cale un puci cu arma in mana. O gasca ilegitima care orchestreaza debarcarea unui presedinte legitim invocand motive care mai de care mai puerile/imbecile si care pune pe butuci economia nationala si afecteaza grav veniturile romanilor in decurs de doar cateva saptamani, poate fi incadrata la fel […]

    Ofera o donatie
    Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
    fii aproape de noi
    Conferinta_AGROstandard
    PUB
    web design profesionist
    Red Moon Media
    CAMPANII bp
    Atitudine Contemporana
    Televiziunea Copiilor
    Le Pre
    1984 George Orwell
    Televiziunea Copiilor
    piata BIO
    alimente organice
    internet manipulation techniques
    Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
    bad politics

    2009 - 2025 © BadPolitics