Lectie de viata. A trecut prin trei facultati si a inceput un doctorat. Are un blog pe care urca poezii proprii. Planuieste un muzeu etnografic interactiv. Are 130 de oi si 40 de capre cu care merge zilnic la pascut. S-a nascut si traieste in Tara Momarlanilor si il cheama Marcu Dimitrie Jura. Un tanar hunedorean a dat cartile de filozofie pe tundra de cioban. A trecut pe la trei facultati, a inceput chiar si un doctorat, dar a constatat apoi ca mult mai impacat cu sine ar fi daca ar deveni cioban. Nu a renuntat insa la pasiunea lui pentru cunoastere, concentrandu-se pe etnologie. Are in proiect un muzeu traditional momarlanesc functional, un roman si scrie deja de ani buni poezii pe care si le publica pe blog. La acestea se adauga si textele catorva melodii scrise la cererea catorva interpreti de muzica populara.

In paralel, pe blog mai ales, dezvolta ideea de “decebaluire” (a te decebalui – o veche expresie folosita in Tinutul Momarlanilor pentru a exprima ideea de intremare, refacere in urma unor afectiuni la care tratamentele conventionale nu dau rezultate). De toate acestea se ocupa in putinul timp liber pe care ingrijirea unei turme de 130 de oi si 40 de capre i-l mai lasa. Se numeste Marcu Dimitrie Jura, este casatorit, are o fetita de sase ani si locuieste in satul Jiet, langa Petrosani.

Socul numit Bucuresti

In urma cu 12 ani, Marcu Dimitrie Jura, “Marc” cum ii spun prietenii, a terminat liceul si s-a hotarat sa dea admitere la Filozofie, in Bucuresti. “Cand am mers in vizita, apoi la examene, totul a fost in regula. Cand am inceput cursurile insa, lucrurile s-au schimbat. S-a produs o ruptura in mine. Simteam ca mi-am lasat sufletul acasa. Seara stateam ghemuit pe pat si mai ca-mi dadeau lacrimile. Cand m-am intors acasa, in vacanta de iarna, am refuzat sa plec iarasi la Bucuresti. Primul “soc” a fost momentul in care am realizat ca, in Bucuresti, cand mergi pe strada, daca nu te feresti tu de cei care vin din sens opus, se izbesc toti de tine. Mi s-a parut si mi se pare si acum ciudat acest lucru.

Eu veneam dintr-un mediu total diferit. Inca din clasa intai, cand plecam de la scoala, ocoleam un pic pe dealurile de la marginea satului, pe la marginea unei paduri: intr-o parte aveam cainii care latrau, iar in cealalta, ceva mai departe, erau lupii care urlau. Mai apoi, imi luam bicicleta si-mi faceam temele sus, in munte”, povesteste tanarul.

In Capitala au continuat sa i se invarta in minte si versurile pe care le scrisese inainte sa plece din satul sau situat la poalele Parangului:

“Muntilor
poate c-am sa plec
intr-o zi
curand
Si voi fi pe veci
Departe
De obrajii vostri
crispati
Voi n-o sa-ntelegeti poate
La fel ca si mine
De ce
O sa v-aduceti aminte
Doar
Cat v-a iubit
Tradatorul acela”
Marcu Jura,
poezie scrisa la plecarea sa, ca student, la Bucuresti

Prefera filozofia populara

A renuntat la filozofie, desi incepuse sa-i placa mult Nietzsche, pe care isi aduce aminte ca reusise sa-l interpreteze dintr-o perspectiva crestina. Chiar se gandise la o lucrare curajoasa: o paralela intre gandirea filozofului care sustinea ca Dumnezeu este mort si Evanghelie. S-a lasat apoi descurajat de reactiile colegilor. S-a intors acasa si si-a cumparat 10 oi, pe care, in scurta vreme le-a inmultit, mica turma ajungand la vreo 30.

“Sunt mai multe momente care m-au marcat. Pe la 14-15 ani, un verisor de-al meu, “floarea” familiei, Adrian, a facut o comotie cerebrala si a murit. Avea doar 23 de ani. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa faci ceva care sa-ti placa in viata, sa simti ca merita. Un pic mai tarziu am realizat ca cea mai buna forma de filozofie este cea exprimata prin traditii. Spun asta pentru ca e vorba de mii de ani in care poporul acesta a tot invatat cum sa traiasca. Traditiile te invata, de fapt, cu sa traiesti bine, frumos si sanatos din toate punctele de vedere. Din pacate, traditiile sunt acum date brusc la o parte.

Ultima nedeie momarlaneasca adevarata a fost in Jiet la inceputul anilor ’90. Oamenii veneau pe jos, ori cu caruta, imbracati in costume populare si era o atmosfera deosebita prin simplitate si sinceritate. Acum multi vin in costume Armani si isi etaleaza masinile”.

Un doctorat neterminat

Ca sa-l scape de armata, prin toamna lui 2000, sora lui i-a depus in secret dosarul la sectia de sociologie – psihologie a Universitatii Petrosani. Dupa un semestru a renuntat din nou. “Nivelul era foarte scazut, ca sa nu spun mai multe”, explica Marc.
Nu a renuntat insa la ideea de a urma o facultate. A intrat la cea de sociologie-etnologie de la Sibiu. Dupa primul an a venit o alta dezamagire: doar patru dintre dintre colegii sai au optat pentru etnologie, asa ca nu s-a mai creat specializarea separata pe care o urmarea Marc, de fapt. A terminat facultatea de sociologie dupa cinci ani. Intre timp renuntase primele sale oi, dar mostenise altele, de la un unchi. S-a apucat iarasi de oierit. “Ultimii doi ani de facultate i-am facut mai mult de-acasa, recunosc, pentru ca deja ma ocupam serios de oierit”.

La licenta a avut o teza impresionanta, de peste 100 de pagini, intitulata “Religie, magie si mitologie la momarlani (o incercare de definire a crestinismului cosmic)”.

“Unul dintre profesorii din comisia de examen era director la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului. Mi-a spus ca teza mea este impresionanta si ca ar trebui sa o dezvolt la doctorat. Am inceput doctoratul dar cu alta idee, o lucrare mai complexa, de antropologie, dar… in fine, nu mai conteaza”.

Dupa licenta s-a angajat la Muzeul Astra din Sibiu, insa a rezistat doar opt luni. Salariul sau de 490 de lei, cu tot cu prima de merit, nu-i acoperea nici chiria. Era deja casatorit si avea fetita. “In plus, si sotia mea a vazut ca nu-mi mergea deloc bine la Sibiu, asa ca, in 2006, ne-am intors definitiv la Jiet”.

Proiecte de tot felul

Cat a lucrat in muzeul sibian, Marc si-a dat seama ca actualul sistem “ingroapa” traditiile, iar muzeele, la cum functioneaza ele acum, sunt, de fapt, cimitire ale traditiilor. Intors acasa s-a apucat de un alt proiect, pentru care se zbate si acum: un muzeu functional al traditiilor populare, in care, daca turistul sa poata dormi intr-o casa momarlaneasca, sa poata servi un balmos traditional proaspat, sau sa aiba de unde cumpara un obiect facut de un adevarat mester popular. Cladirile le are, mai sunt de rezolvat probleme legate de teren, autorizari, proiecte, insa spune ca nu renunta la idee.

Cand nu face planuri in timp ce-si pazeste oile pe munte, oi de care se ocupa singur mai tot timpul, isi lasa sa se manifeste veleitatile de scriitor. Are cu el tot timpul un caiet in care-si noteaza povesti populare, culese din zonele pe care le strabate. Pe acestea le publica pe blogul sau. “Nu, nu merg cu laptop-ul dupa mine pe munte. E suficient caietul asta”, spune razand tanarul, fara sa deschida insa deloc caietul.

Prefera, deocamdata, sa-si tina la secret poeziile deja scrise si ideea de roman pe care o are. Cand a venit vorba de versuri, a facut, totusi, o concesie materializata in texte pentru vreo opt cantece populare solicitate de doi sau trei interpreti. Pe lista preocuparilor sale a intrat, mai nou, si istoria. “Locul pe care stam acum de vorba se zice ca era principalul depozit de cereale al cetatilor dacice din Muntii Orastiei. Avem aici, relativ aproape, Cetatea Banita, dar au mai fost vreo noua cetati mai mici in zona. Imi place mult si istoria asa ca am inceput sa mai citesc si asa ceva cate un pic”, explica Marc, al carui scriitor preferat ramane Ernesto Sábato.

Timp de citit mai are insa doar cateva zile, pentru ca mioarele sale vor incepe sa fete. “Acum e mai lejer, ma trezesc la 6.30, dimineata mai stau un pic pe blog, apoi la 9.00 plec cu oile, daca nu-I zapada mare, si ma intorc cand se lasa intunericul. Cand vor incepe sa fete oile, o sa trebuiasca sa dorm intre ele, ca altfel nu ai cum sa le monitorizezi pe toate”, explica intelectualul caruia nu-i e deloc rusine sa se prezinte drept cioban in cartea sa de vizita postata pe net.

2012, primul an cu profit

Si despre cresterea oilor, Marcu Jura poate vorbi la nesfarsit. A crescut la sat si are si acum in minte imaginea unui vecin batran intorcandu-se plangand acasa dupa ce si-a vandut oile de care nu mai putea sa se ingrijeasca. Blogul sau este plin cu povesti ciobanesti, cu intamplari cu lupi si ursi traite de el sau de altii, cu dezbateri referitoare la probleme ciobanesti actuale si, mai ales, cu imagini. Se enerveaza cand aude “la noi nu se poate”.

Ideea asta este cea care-l irita cel mai mult cand vine vorba de spatiul romanesc actual si un pic mai putin “americanizarea”, stare din care crede el ca incepem sa ne revenim incet-incet.

“Mi-a fost greu, foarte greu la inceput. Mi se parea idilica ideea ciobanitului, dar stiam dinainte sa ma apuc ca-mi va fi greu. M-au ajutat insa parintii. Anul asta va fi primul in care voi scoate profit. Subventia, adunata cu branza si mielutii vanduti, cred ca-mi vor aduce cam 30.000 de lei pe tot anul. O parte din bani trebuie sa-i reinvestesc.

Raman cu o medie de vreo 2000 de lei pe luna. Atat castig eu pentru ca muncesc fara sef, dar cu program nelimitat”, marturiseste Marc. Spera sa reuseasca si anul acesta sa-si sporeasca turma. Inca nu isi permite sa-si angajeze un ajutor.

Se bazeaza in continuare pe cei 10 caini ai sai, dintre care Bebita (un pastor spaniol) si Tisa (un border collie) par sa fie cei mai ocupati, pentru ca lor le revine sarcina intorsului turmei si cea a ghidarii mioarelor prin strunga. Ceilalti fac echipa in desele conflicte pe care le au in munte cu salbaticiunile, mai ales cu lupii.

DECEBALUIRE: o veche expresie folosita in Tinutul Momarlanilor pentru a exprima ideea de intremare, refacere in urma unor afectiuni la care tratamentele conventionale nu dau rezultate.

Sursa: Rapcea, Evenimentul Zilei

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]