Moartea previzbila a lui Sergiu Nicolaescu a provocat, cum era de asteptat, o adevarata isterie la tonomatele moguloide. O astfel de oportunitate trebuia explotata la maximum in toate jurnalele de stiri, iar viata lui Nicolaescu trebuia intoarsa pe toate partile impreuna cu tot felul de invitati care mai de care mai dubiosi. Acesta stire a picat pleasca chiar pe foamea de stiri de inceput de an. Nu de alta, dar, daca nu se intampla sa moara Nicolaescu, sclavii moguloizi, renumiti pentru “creativitatea” care-i caracterizeaza ar fi fost nevoiti sa o tina langa cu mega-supra-terra petrcerile de Craciun cu Guta, Loredana si alte maimute din show-biz-ul romanesc. Faptul ca a murit omul era oarecum previzibil, dat fiind faptul ca avea 82 de ani, numai ca, din cate se pare mai toate flasnetele moguloide au fost luate total prin suprindere de “fulgeratoarea trecere in nefiinta”.

Sergiu Nicolaescu este tratat ca un adevarat erou national, lucru de-a dreptul halucinant pentru ca ne face sa ne simtim ca in anii ’50, anii de glorie ai cultului personalitatii. Povestea se repeta la indigo cu ceea ce s-a intamplat cand a murit poetul nepereche in felul lui Adrian Paunescu. Pur si simplu ai impresia cand deschizi televizorul ca, din moment in moment, trebuie sa apara Nicolae Ceausescu sa tina o mica cuvantare.

Este incredibil cat de firava este constiinta acestui popor si cat de rudimentara este dimensiunea lui morala.

Se uita faptul ca Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu sa-l ierte, a fost unul dintre cei mai mari profitori (alaturi, evident, de Paunescu si Vadim) ai regimului comunist, atat inainte cat si dupa revolutie. Se trece usor cu vederea peste faptul ca a calcat peste cadavre ca sa-si conserve privilegiile, ca si-a turnat colegii la Securitate si ca a fost unul dintre cei mai mari lingai ai lui Ceusescu pe care, nu-i asa, drept recompensa, a vrut sa-l asasineze, dupa cum singur recunostea cu emfaza caracteristica, in decembrie 1989.

Intr-un interviu, Nicolaescu, a spus in stilul bombastic care-l caracteriza ca in 21 decembrie 1989 i-a cerut colegului lui de clica bolsevica Nicolae Militaru sa-i dea doua blindate ca sa deschida focul asupra terasei lui Ceuasescu.

Acelasi Ceausescu caruia ii datora intrega cariera si care i-a asigurat o viata de huzur. Vorba lui Nicu Covaci de la Phoenix care i-a urat post-mortem sa faca o mica excursie in iad: “Nicoleascu n-a sufeit niciodata, el n-a stiut ce este suferinta, n-a avut nicio trauma in viata lui”. Si asta s-a vazut in intrega lui opera, aia care a fost.

Nu trebuie uitat faptul ca Nicolaescu si-a construit cariera exact in acelasi timp in care marii eroi ai Romaniei putrezeau in temnitele comuniste pentru ca au refuzat sa-si murdareasca sufletul in cloaca satanisto-bolsevica. Asa ca argumente precum “trebuia sa faca compromisuri de dragul carierei”, arhivehiculate in ultima vreme, scot in evidenta o logica de prostituata. Nu trebuia sa faca niciun compromis daca era un om de caracter. Dar, nu a fost cazul.

Nimic nu misca la Buftea fara aprobarea lui Nicolaescu si a prietenului sau Titus Popovici, membru al CC al PCR intre 1965 si 1989, care i-a scris cele mai multe scenarii. Niciun actor, oricat de mare ar fi fost nu putea visa la o cariera daca se intampla ca lui Nicoleascu sa nu-i placa mutra lui. El facea si desfacea cariere. Acelasi lucru se intampla cu actritele care, dupa cum spun gurile rele, nu prea puteau obtine un rol secundar in filmele lui daca nu faceau anumite “concesii”. Acesta a fost omul. Nimic nu se putea opune grandomaniei sale paranoide, nestavilita de nicio trauma sufleteasca, oricat de mica.

Nicolaescu a profitat de pe urma regimului comunist asa cum n-a facut-o niciun lucrator cu arta pana la el. Numai pentru filmul Mihai Viteazul cheltuielile au fost atat de mari cat pentru 5.000 de apartamente cu doua camere, adica cat un mic oras (vre-un sfert de miliard de euro in banii de azi). Cam scumpa propaganda comunista. Cu siguranta ca acel film, ca si altele, ar fi putut fi facute si cu bani mai putini, cu atat mai mult cu cat cei 5.000 de figuranti care au participat la filmari, in mare parte militari in termen, prestau cat se poate de benevol. Numai ca Nicolaescu avea mana libera si a profitat la maxim de asta. Evident, desi investitiile au fost enorme, nu s-a pus niciodata problema vreunui succes de casa.

Cu siguranta Sergiu Nicolaescu va ramane in istoria Romaniei, spre deosebire de colegul sau Adrian Paunescu, peste care deja s-a cam asternut uitarea. Filmele sale, lipsite de profunzime sau de vreo valoare artistica deosebita, nu intrunesc conditiile pentru a ramane repere in filmografia universala. In schimb, si-au castigat deja un loc in constiinta unei parti a publicului din Romania care a crescut, in lipsa alternativelor, cu aceste filme. Ceea ce nu este putin lucru.

Dincolo de marea scarba provocata de flasnetele media care se intrec sa-i faca epitafe Kim-Ir-Sen style, nu putem sa nu remarcam ca Romania este paralizata din punct de vedere moral, incremenita inca, din punctul de vedere a mentalitatii, in perioada comunista. Sergiu Nicoleascu nu a fost altceva decat un simbol al unei clici culturale de sorginte bolsevica care ne bantuie inca, la 23 de ani de la asa-zisa cadere a comunsimului. Lucru statuat si de cele 5 mandate de parlamentar care i-au asigurat statutul de politician bolsevic peren inca de pe vreamea FSN-ului prietenilor sai kominternisti, Ilici, Brucan si Militaru. Acesta a fost singura situatie de consecventa fata de propriile principii, destul de vag conturate, de altfel.

Acesta clica este reflexia in oglinda a clicii politice bolsevice care a acaparat puterea in Romania in 1989. Clica artistica bolsevica din Romania a acaparat toate formele de manifestare cultural-artistica din acesta tara si a parazitat viata culturala in cel mai rapace mod cu putinta.

Acesta ciuma a facut ca orice manifestare artistica proaspta, autentica sa fie sugrumata in fasa sau sa traiasca subnutrita.

Practic, niciun artist tanar nu se poate realiza in Romania daca nu are “un mentor” bolsevic, parte din clica. Asta ca sa nu mai spunem ca niciodata nu sunt fonduri pentru lucrari artistice proaspete, de calitate pentru ca mai intodeauna aceste fonduri se duc catre clica bolsevica si catre proiecte comunistoid-penibile. Din acest motiv, noua generatie artistica practic nu exista. Exista si prospera doar clica arhaica si retrograda.

V-ati intrebat, de exemplu, cum se face ca daca deschidem televizorul de Revelion(in 2013, nu in 1979) ii tot vedem pe Stela si Arsinel, pe Vasile Muraru, pe Horia Moculescu, pe Aurelian Temisan, pe Gabriel Dorobantu? Nu aveti sentimentul ca traiti inainte de 1989? Puteti enumera cinci nume de actori din asa-zisul “nou val”? De ce atunci cand vorbesc despre actori, televiziunile moguloide fac referire mai mereu la asa-zisa generatie de aur, in fond nimic altceva decat niste relicve depasite? V-ati intrebat de ce, atunci cand vorbim despre cultura, aproape intodeauna se face referire la kominternisti subtirei si obositi precum Plesu, Liiceanu si Patapievici?

Acesta ciuma cultural-artistica a tinut romani in cel mai crunt primitivism artistic in ultimii 23 de ani. Practic, noua generatie de artisti nu exista, este una ratata, incapabila sa se manifeste in Romania, daca nu are “mentori” sau daca nu percuteaza la formele de manifestare bolsevice. Singura sensibilitate acceptata in Romania in orice act de creatie este cea neobolsevica.

A pupa in fund, chiar si post-mortem, astfel de relicve comunistoide este, de departe, cel mai penibil gest pe care-l pot face niste capete seci si niste suflete golite de orice continut. Asta ca sa nu mai spunem ca este un afront direct la adresa martirilor romani care au ales sa se opuna comunismului, sa lupte cu satanismul bolsevic in loc sa-si construiasca o cariera pe fundamante pupincuriste.

Dupa cum a spus un martir anticomunist la moartea marelui, inefabilului, imensului (la propriu) poet naturalist-populist-kominternist Adrian Paunescu, scarbit de pupincurismul libidinos generat de acest eveniment bolsevic: “suntem niste circari!”. (MS)

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]