Grid Modorcea
Dupa cum a evoluat lucrul lui Silviu Purcarete, era firesc ca el sa ajunga sa se autoplagieze si sa-i plagieze si pe altii. Iar criza sa de creatie, infundatura la care a ajuns, se numeste Gulliver’s Travels / Calatoriile lui Gulliver. Care puteau sa se numeasca mai neaos, Calatoriile lui Pacala sau, ca sa nu-l jignim pe faimosul personaj, Calatoriile mele, adica ale lui Purcarete, fiindca nu e suficient sa aduci un cal pe scena si sa imaginezi niste oloage care dau din copite, ori scot niste nechezaturi, ca sa spui ca ai recreat fabuloasa tara Houyhnhnms, adica a cailor, fiinte intelepte si cu bun simt, superioare oamenilor. Dar aici houyhnhnmitele sunt niste schiloade si schizoide, vin din lumea raului, a vrajitoarelor de mahala.

In studentie, aceasta tara a fost prilej de studiu la clasa lui David Esrig si probabil ca Purcarete n-a uitat si s-a intors in copilaria sa. De altfel, personaj principal este un copil care merge pe un cal de lemn si citeste din cartea rupta de houyhnhnmite, care l-au doborat cu furia lor pe Gulliver, un personaj imaginat ca un orator, care venise sa ne citeasca din jurnalul sau de bord, el fiind, dupa cum se stie, medic pe corabia cu care calatorea.

Si astfel se naste o lume total stramba, deformata. Dovada ca decorul reprezinta un spital, cu paturi pe rotile, care devin mici spatii, unde au loc tot felul de operatii si decapitari, ca in spectacolele precedente ale regizorului.

Trist este ca in Calatoriile lui Gulliver totul este deja vu. Nici o surpriza, dimpotriva, o saturatie. Dar Purcarete merge mai departe. Dupa experienta unui film, pe care nu l-am vazut, fiindca nu e difuzat nicaieri, se adapa vartos din comedia muta. Fura cu toptanul! Ia idei din Mack Sennett, din ce s-a realizat in studiourile Keystone, pana la Stan si Bran si le traduce in cheie proprie, adica le balacareste, le ia tot farmecul naiv, ingenuu, si-l mozoleste, il ineaca in balele lui numite „exercitii scenice”. Ba le amesteca si cu umbrele chinezesti, cu efecte minore, ieftine, de scoler la nea Alecu.

Pe cat de limpezi sunt lumile la Swift, fie ca e vorba de tara piticilor, a uriasilor, a savantilor, a cailor, fie a fiintelor „yahoos”, oameni-maimuta, fiinte brutale, arierate mintal, pe atat de confuz e totul in acest spectacol ignobil. Efortul lui Purcarete este sa surprinda si el aceste lumi si o face pe calea gagului. A gagului de circ, de hocus-pocus, de iluzii fumate, ca oamenii-plastilina, ca tarfele-pitic si alte iluzii optice. Pana si o poanta a trupei VocaPeople este imitata.

Gagurile au si ele o caligrafie a lor, chiar si cand vedem o bataie generala cu rupere de haine, ori bataile cu frisca, dar Purcarete ne ofera o mazga-litura, cam asa cum a fost rupta cartea Oratorului si copilul citeste ce mai gaseste din resturi. Da, e un spectacol facut din resturi, resturi de costume, resturi de poante, resturi de idei.

Imaginea generala este de voma, de degradare, de mizerie a fiintei umane, ajunse la starea de zombie. Totul e urat in aceasta lume. Toata mitologia lui Swift este facuta praf. Sau inecata in nori de fumigene. Oare cine vine la rand, ce alt clasic al literaturii universale va fi iar pretext de batjocura pentru marele regizor roman, care a ajuns sa faca spectacole numai in Romania, fiindca aici sunt fraierii. Ce occidental ar investi intr-o mizerie? Qui prodest astfel de experimente?
*
In tot spectacolul nu exista un moment de frumusete, de poezie, de mister, totul e, repet, o voma generala, o scarba de tot si toate, in primul rand de om. Omul e subom, fiinta umana e batjocorita, incepand cu pruncii facuti la kilogram, o data cu faina sau taratele care tasnesc din pantecul gravidelor (asta sa insemne ca li „s-a rupt ata”?), si alesi sa fie sacrificati.

Femeile fata mai urat ca porcii, din picioare si direct in galeti de laturi. Vine un domn doctor, alege un prunc si ii scoate ficatii sau inima, o pune la prajit, chiar exista un radiator in care vedem cum arde, ii pune mirodenii, apoi portia ii este oferita copilului, care gusta si da din cap, ca-i place, ca la sfarsit sa vina doi sobolani uriasi care se infrupta si ei din cea mai ramas din biata inima a pruncului sacrificat. Ce umor! Sa te prapadesti de ras, sa te mai incalzesti, nu?, fiindca in Sala Mare a TNB mureai de frig!

Infantilismele au miez cand sunt in stadiul popular, ingenuu, dar aici se pretinde un umor cult, iar ele fac raul cel mare, adica ucid umorul. Purcarete a ajuns la purcareala, adica la performanta sa ucida umorul prin infantilismele lui macabre. Totul se datoreaza goanei nebune dupa imagini, dupa efecte optice, in detrimentul textului, al teatrului propriu-zis, care in esenta lui inseamna text (aici textul, putin, este pe banda, iar actorii fac playback, ce rusine!).

Aceasta goana dupa imagini scenice nu poate inlocui arta imaginii, care este fotografia si filmul. Regizorul de teatru nu poate face minuni, sa transforme scena in ecran, desi asta urmareste. De mult Purcarete oscileaza intre scena si cinematograf, dar trebuie sa mearga la Upside Down sa vada cum are loc aceasta simbioza, care pe scena ar fi infantila.

Desigur, scuza lui e ca se joaca, dar ludicul are si el niste reguli, nu este fara masura, mai ales fara acea masura care il face sa cada in naturalism, cum se intampla aici.

Si ce departe suntem de literatura lui Swift, de parabolele sale satirice, care au facut sa se cutremure societatea engleza a timpului. Era bine ca tembelismele sa ramana la ele acasa, acasa, adica la Sibiu, unde se practica prostitutia nemiavazutului, a ruperii gurii targului.

Credeam ca s-a terminat demult cu astfel de infantilisme, fiindca nu mai au legatura nici cu Romania, nici cu arta. Nu stiu daca acest spectacol are alti spectatori in afara de snobi, de la festivaluri aranjate, iar FNT este un festival al lor, al Patlancioaclelor si Colomatelor teatrului romanesc, al Jenicelor spalacite si deprofesionalizate, nu un festival al publicului, al publicului platitor, care ar fi oglinda adevarata a teatrului.

In America nu exista asa ceva. Acolo platitorul este rege, iar tu, artist, trebuie sa-l cuceresti, mereu si mereu, sa mentii stacheta ridicata. Nu exista favoritisme. si ma gandesc la Festivalul Shakespeare, care are loc in Central Park in fiecare vara, numai pentru publicul mare.

Aici ma apuca rusinea cand vad nu public normal, ci aceiasi pomanagii, aceleasi toape statute, aceiasi miopi din provincie, aceiasi favoriti plini de ifose. Dovada ca toate spectacolele incep dupa ora anuntata, fiindca atunci vin ultimii snobi si trebuie asteptati. E o sinistra jignire a publicului sanatos si a ideii de teatru normal.

Dar ce mai e normal in cultura romana?! Iar teatrul a intrat pe mana schizoizilor, care fac ce vor din el, fiindca au bani, sunt sponsorizati de casapi ca Oprescu, fara sa le pese daca au public sau nu, daca o anumita montare e ceruta de publicul platitor. Se face vreun sondaj de piata cand se monteaza un spectacol la Metropolis, la Odeon sau la Sibiu? Cine a cerut Calatoriile lui Guliver?

Ce public are nevoie de infantilisme gretoase, ostentative? Nici tinerii cu care am vorbit, dispusi sa invete, sa faca nevinovate concesii, nu inghit asa ceva. Or fi stiind poate mai bine sponsorii, ai caror bani vin tot din buzunarul contribuabililor?!

Aceste pomeni care se dau lui Purcarete, serban si echipei lor de pomenire vesnica (sirli, Mantoc, Brejboiu, Stürmer etc.), nu fac decat sa-i omoare ca artisti. Dovada ca ei nu mai produc teatru acolo unde s-au stabilit, in Franta, Germania sau America, vin aici, la caldurica, fiindca li se da papica sa faca tot ce vor, orice fel de „exercitii de scena”. Iar ceea ce este mai autentic la poporul roman, in cultura romana, vin si iau strainii. Frumos schimb, pe care nu l-a imaginat Swift in nici una din Several Remote Nations of the World!

Sursa: Curentul/ Ziaristi Online

Foto/Video: Senso TV

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]