Patrick André de Hillerin
De ani de zile auziti ca Vantu va taie salariile prin actiunile presei pe care o conduce. De ani de zile, desi Vantu este deja in puscarie, vi se spune ca oamenii lui Vantu va manipuleaza si va fac sa votati impotriva adevaratilor reformatori ai patriei. Vantu este un soi de rau suprem, un super-erou malefic pus pe distrus tara. Cine spune asta? Traian Basescu, Traian Ungureanu, Mircea Mihaies, Vladimir Tismaneanu, Horia-Roman Patapievici, Dan Tapalaga, Robert Turcescu, Teodor Baconschi, Catalin Avramescu, Sever Voinescu, Cristian Patrasconiu si multi altii. Trebuie sa-i credem. Oamenii astia nu spun prostii.
Ei stiu cum stau lucrurile din chiar interiorul Fiarei. TRU, de exemplu, a primit de la Vantu in jur de 3.000 de euro pe luna, ani de zile, pentru a scrie exact ceea ce vrea el. Turcescu, de asemeni, n-a avut probleme in a fi platit de Vantu fara a face nimic. Unde nimicul a fost, de asemeni, evaluat in jurul a 3.000 de euro lunar. Cand a fost avansat in grad, Turcescu a trecut la un milion pe an, pe firma. E un salt. Tot de la Vantu.
Patapievici si-a construit o mosie pe care acum o intretine cu greu. Cu bani de la Vantu. Baconschi, Avramescu, Mihaies, Voinescu, Tismaneanu, Patrasconiu eteconiu si etechescu mai sug, inca, din cheagul facut pe vremea cand erau platiti de Sorin Ovidiu Vantu.
Toti, insa, urla ca Vantu le pune piedici in calea edificarii statului de dreapta multilateral dezvoltat. De parca Vantu i-ar suna din puscarie pe Plesu sau Liiceanu si le-ar spune: „Nu uitati plicurile alea cu cate 3.000 de euro pe care vi le dadeam in fiecare luna! Blocati statul de drept!“.
Ce nu va e clar? Unde v-am pierdut pe drum? Oamenii lui Vantu sunteti toti, cei 8 milioane care ati votat impotriva, mai putin cei platiti, cu adevarat, de Vantu. Lista e mai sus, nu o reiau.
Sursa: Catavencii via Ziaristi Online
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 24 decembrie, 2015 | 0 comentarii | 790 vizualizari | 2 voturi
Iuliana Gatej, reporter la Antena 1 si Antena 3, a decedat astazi in localitatea Dumbraveni, Vrancea, de pe DN2, dupa ce masina pe care o conducea, un Land Rover, a iesit in decor si s-a ciocnit cu un stalp, informeaza Vrancea 24 Iuliana Gatej avea 30 de ani si anterior a mai lucrat la Realitatea […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 3 comentarii | 428 vizualizari | 2 voturi
Papa Francisc afirmă că este de acord că libertatea de exprimare este un “drept fundamental” dacă opinia serveşte binelui comun, arătând totodată că este greșit să ucizi în numele religiei. “Oamenii nu au dreptul de a lansa provocări, nu pot insulta credinţa altora, nu o pot lua în derâdere”, a declarat Papa Francisc, în avionul […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 859 vizualizari | 3 voturi
Adevărul Holding 1. Adevărul SA Acţionari: SC Adevărul Holding SRL – 14.33%, Premium News SRL – 60%, Tinu Ana Maria – 24.02%, alţi 115 acţionari deţin 1,65%. 2. Adevărul Holding SRL Acţionari: East Europe Media Distribution SRL – 0.07%, Premium News SRL – 99.93%. 3. Adevărul Digital Media SRL Acţionari: SC Tipomedia Prod SRL – […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 414 vizualizari | 2 voturi
Teoriile conspirației au început să apară în jurul atacurilor de la Paris. Printre colportori. politicienii turci, în frunte cu președintele Erdogan, ale căror opinii coincid perfect cu cele de la Moscova și Teheran. Aceștia sugerează (când nu o afirmă direct) că serviciile secrete americane sau israeliene s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 236 vizualizari | 4 voturi
În urma vizionării conferinței de presă susținută de reprezentatul A.S.P.A., Răzvan Băncescu, am luat notă cu surprindere şi indignare de ultimele declaraţii, inacceptabile din partea unor autorităţi ca P.M.B. şi A.S.P.A., conform cărora membrii Grupul Social pentru Apărarea Drepturilor Animalelor ar avea caziere cu condamnări definitive. Modul în care acesta ne-a calificat ca fiind “o […]