Istoricul american Larry Watts a ales sa-si lanseze cartea sa monumentala, dupa Bucuresti, in cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau. Joi, 2 iunie, Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), istoricul isi va prezenta lucrarea, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, lumii academice din Basarabia, studentilor si presei romanesti si nu numai, intr-o dezbatere publica organizata de Editura Rao, Societatea de Distributie a Cartii PRO-NOI si promovata de Jurnal TV si Arena.md, portal partner Ziaristi Online.ro. Pana la acest moment va oferim o parte dintr-un capitol important din istoria secreta a Romaniei, in care este dezvaluita politica paralela de deznationalizare a romanilor, dusa de sovietici in Transilvania si Basarabia, incercatele provincii romanesti mereu puse in oglinda in raport cu unitatea nationala de catre fortele internationaliste antiromanesti.

Totodata, TVR ne face o surpriza si difuzeaza in aceasta seara, incepand cu ora 22.00, cea de a doua parte a documentarului “Mostenirea clandestina”, realizat de Monica Ghiurco despre cartea istoricului american si care contine si un interviu cu Larry Watts plus alte secrete dezvaluite in exclusivitate pentru TVR.

III

Stalin instrumentalizeaza Transilvania

Este limpede ca guvernul raspunzator nu poate angaja toate mijloacele necesare pentru a-si atinge scopul, din motive politice. …activitatea impotriva romanilor din nordul Transilvaniei poate fi efectuata numai de patrioti maghiari fara functii oficiale cu sprijinul secret al guvernului maghiar…Celor angajati in actiunile impotriva Romaniei trebuie sa li se asigure deplina imunitate. [1]

– Plan adoptat de guvernul maghiar, decembrie 1941
Solutia ramane separarea Transilvaniei … fie provizoriu, pana cand vom ajunge la un acord cu Ungaria sau cu Romania, fie pe termen lung, tinand cont ca acest mic stat va avea nevoie de un protector, care nu poate fi decat Uniunea Sovietica… Dependenta Romaniei fata de noi va fi si mai mare daca Transilvania ramane un stat de sine statator, iar viitorul acestuia va depinde de noi.[2]

-Comisia Litvinov 1944
Asta nu inseamna ca Transilvania e data definitiv Romaniei.[3]

– Iosef Stalin, martie 1945
In primul rand, Ungaria si-a prezentat pretentiile teritoriale fata de Romania. Stim ca Romania a contribuite la victoria lui Hitler prin lupta. in timp ce noi am contribuit la ea numai prin munca. …Satisfacerea unor pretentii teritoriale maghiare modeste si minimale va servi si interesul democratiei romanesti.[4]

– Mátyás Rákosi, august 1945
Idealul comun nu poate fi realizat decat printr-o propaganda bine directionata… Elementele noastre de incredere trebuie sa se infiltreze in Partidul Comunist Roman, pe orice cale posibila, unde vor trebui sa actioneze intens si in maniera disciplinata pentru a castiga incredere si a obtine functii importante mai ales in administratia de stat.[5]

-Guvernul Maghiar, 1946
Fara Transilvania nu exista nici o Ungarie pentru ca Transilvania a fost intotdeauna adevarata Ungarie.[6]

– Poetul maghiar Ady Endre, 1954
O parte din Transilvania trebuie redata Ungariei.[7]

– Mátyás Rákosi, septembrie 1954
A doua campanile transilvaneana
1938 – 1940

Capitolul 4
La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, chestiunea teritoriala basarabeana si cea transilvaneana erau strans conexate in conceptia sovietica. Politica dusa de Comintern, ca Romania sa cedeze acele teritorii impreuna cu Bucovina si Dobrogea, a fost revigorata dupa criza cehoslovaca din 1938, cand Moscova a inceput sa-si declare sprijinul pentru iredentismul teritorial al guvernului Horthy[8]. Evolutia a fost predictibila date fiind interesele comune ale „Ungariei si Uniunii Sovietice fata de Romania, care au impins cele doua tari una spre cealalta,” dupa primul razboi mondial[9].

Mesajul nu a trecut nereceptionat la Budapesta. Inca odata se prefigura formarea unei coalitii sovieto-maghiaro-bulgare pentru o ofensiva impotriva Romaniei. Paradoxal, Berlinul formase deja o coalitie cu Ungaria si Bulgaria, iar, in 1939, va face acelasi lucru cu URSS, ca parte compinenta a scopului mai larg al lui Hitler de a redesena frontierele europene si a redefini balanta de putere.

Coalitia „rosie-alba” in a doua campanie transilvaneana

Horthy l-a rechemat imediat pe generalul Henrik Werth de la pensie si l-a numit seful statului major al Honved. Werth, un veteran al operatiunilor Armatei Rosii Maghiare din prima campanie transilvaneana din 1919, a prezentat planurile unei ofensive militare in Transilvania, prin vaile Somesului si Muresului, cu alocarea unui rol semnificativ operatiunilor de sabotaj ale organizatiilor paramilitare care se pregatisera pentru recuperarea militara a Transilvaniei de la inceputul anilor `30.

Spre exemplu, Membrii Asociatiei Tragatorilor de Elita Maghiari (Országos Magyar Lövész Egyesület) erau antrenati in ordinele militare ale celor 22 de contingente militare ungare etnice din cadrul armatei romane, cu scopul evident al infiltrarii si subversiunii[10]. Intre 1938 si 1939, spionajul maghiar a organizat, din nou, retele de partizani pentru a sprijini invazia militara. In toamna lui 1939, Serviciul de Siguranta Interna al Romaniei a descoperit astfel de grupuri care operau in Carei, Cehul Silvaniei, Cluj, Hunedoara, Marghita, Miercurea Ciuc, Odorhei, Satu Mare, Targu Mures si Zalau. Grupul Satu Mare, unul dintre cele mai mari, cuprindea 130 de persoane si era condus de clerici catolici si reformati impreuna cu personal militar de la Budapesta, multi dintre ei fiind instructori in unitatea paramilitara Rongyos Gárda (Garda Furioasa)[11].

Rongyos Gárda, formata mai ales din veterani maghiari din Transilvania, si-a castigat reputatia de a fi de o brutalitate excesiva in perioada in care a activat pentru dezmembrarea Cehoslovaciei, ocuparea Ruteniei, invazia germana in Polonia si prin atrocitatile din Serbia[12]. Pe langa sarcinile principale de provocare a panicii si ingreunare a retragerii armatei romane, ea avea si scopul de a crea un pretext plauzibil, in opinia internationala, pentru interventia armata a Ungariei. In acest sens ei au planuit „arderea satelor germane (svabe sau sasesti)” insosita de o campanie de propaganda centralizata pentru atribuirea acestor atrocitati autoritatilor romane nationaliste[13].

Intentia Moscovei de a intra in Basarabia, sprijinul fata de pretentiile Ungariei si incurajarea pretentiilor Bulgariei asupra Dobrogei au devenit explicite aproape imediat dupa semnarea pactului Hitler-Stalin, in august 1939[14]. La inceputul lui decembrie, fostul sef al PCR – si secesionist militant al Dobrogei – Boris Stefanov a publicat un articol in ziarul Cominternului in care sugera cesiunea iminenta a provinciilor romanesti si pleda pentru necesitatea stabilirii de baze militare sovietice in aceste teritorii[15]. Conform lui Stefanov, autoritatile regale romanesti au dus o politica de „reprimare nationala si de exploatare monstruoasa a maselor populare din Bucovina, Transilvania, Dobrogea si Basarabia”, in timp ce „avangarda clasei muncitoare romanesti luptase si va lupta impotriva monstruoasei exploatari si reprimari a populatiilor anexate la Romania, pentru dreptul la autodeterminare a minoritatilor nationale pana la separarea teritoriala.”[16]

Guvernul maghiar si conducerea armatei „s-au angajat instantaneu in pregatiri militare si diplomatice fervente”, care urmau sa le permita sa actioneze la izbucnirea unui conflict romano-sovietic[17].

Generalul Werth, care intocmise pentru Consiliul Suprem al Apararii al lui Horthy cateva proiecte „ale unei conventii militare cu Uniunea Sovietica pentru coordonarea momentului atacului”, a fost acum autorizat sa negocieze cu partenerii sovietici si „a fost realizat un plan detaliat cu specificarea pretentiilor Ungariei asupra Romaniei si a conditiilor interventiei[18]”.

Werth era sprijinit de Horthy si de un numar de ofiteri superiori, inclusiv de viitorul sau succesor, generalul Ferenc Szombathelyi, „care considera ca incheierea unei intelegeri cu Rusia, in defavoarea Romaniei este si posibila, si dezirabila [19]”. Generalul Gabor Faragho, veteran al primului razboi mondial, vorbitor de limba rusa, implicat in negocieri, a fost numit atasat militar la Moscova pe 1 iulie 1940, imediat dupa anexarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord[20].

In prima parte a anului 1940, ambasadorul german la Budapesta a raportat uluit cat de deschis „ambasadorul sovietic de aici incuraja Ungaria sa treaca la actiune armata impotriva Transilvaniei”, idee pe care o exprimase si fata de ambasadorul german[21].

De asemenea, ambasadorul german de la Moscova raporta ca Molotov, care de obicei nu avea primiri decat la nivel de ambasadori, acum primea si diversi unguri de rang inferior. Pe 25 iunie 1940, la numai cateva zile dupa ce fortele sovietice invadasera Basarabia si Bucovina, Molotov l-a informat si pe ambasadorul Italiei in legatura cu sprijinul Moscovei fata de „pretentiile la adresa Romaniei” exprimate de Ungaria si Bulgaria[22]. Moscova facea presiuni asupra Bulgariei sa solicite intreaga Dobroge, cu scopul evident de a crea o granita continua intre Uniunea Sovietica si Bulgaria[23]. Cu ocazia primirii de felicitari din partea ofiterilor de informatii bulgari pentru anexarea Basarabiei, partenerii sovietici le-au transmis ca „e posibil sa ne mai intalnim o data pe Dunare.”[24]

La mai putin de 24 de ore dupa trimiterea ultimatumului Moscovei catre Romania, reprezentantul maghiar la Moscova, Istvan Kristóffy, isi exprima „marea satisfactie” in fata adjunctului comisarului sovietic pentru relatii externe (si sef al departamentului extern al NKVD), Vladimir G. Dekanazov. Dupa solicitarea Comisarului Sef Molotov „de a influenta Iugoslavia sa pastreze tacerea in cazul in care Ungaria va trebui sa intre in conflict cu Romania” pentru anexarea Transilvaniei, ministrul maghiar de externe putea nota cu satisfactie ca „Iugoslavia este calma si ca el nu crede in posibilitatea ca Iugoslavia sa intervina in cazul unui conflict romano-maghiar”[25].

De asemenea, ministrul adjunct de externe maghiar il felicita pe ambasadorul sovietic de la Budapesta, afirmand ca „(ungurii) sunt mai fericiti pentru aceasta decat oricare alt stat, deoarece pentru ei inseamna lichidarea principiului integritatii teritoriale a Romaniei si o posibilitate mai facila de a continua ceea ce (sovieticii) incepusera”.

Molotov l-a reasigurat pe Kristóffy ca Moscova considera „pretentiile Ungariei asupra Romaniei ca fiind bine fundamentate”, adaugand ca Budapesta putea conta pe sprijinul Moscovei la „orice conferinta internationala la care se va ridica problema pretentiilor Ungariei.[26]” Ministrul maghiar de externe a exprimat „profundele multumiri” ale guvernului sau pentru prietenia si sprijinul Moscovei, informandu-l pe ambasadorul sovietic de la Budapesta ca, Honvedul fiind total mobilizat, „Ungaria era gata sa inceapa razboiul”. Ca o ironie, aliatul german al Ungariei a impiedicat-o sa atace pentru a-i impiedica accesul la resursele Romaniei, arbitrand in schimb transferul nordului Transilvaniei la Ungaria, pe 30 august 1940.

La inceputul campaniei din est, in 1941, Molotov ii reamintea lui Kristóffy sprijinul Moscovei fata de pretentiile Ungariei asupra Romaniei, precum si „despre tratatul comercial foarte avantajos dintre cele doua tari”, insistand ca „nu era necesar ca Ungaria sa intre intr-un razboi germano-rus[27]”.

Kremlinul sublinia ca „nu a obiectat niciodata si nu va obiecta nici acum la pretentiile revizioniste ale Ungariei privitoare la Transilvania” si ca „Ungaria va putea conta si in viitor pe sprijinul sovietic in privinta Transilvaniei” daca nu va participa militar in campanie[28]. Budapesta a facut eforturi semnificative pentru a-si mentine relatiile cu Kremlinul, propunand chiar Berlinului sa mentina legatia de la Moscova pe perioada razboiului, ca un canal de comunicatie pentru eventuale negocieri de pace dintre Al Treilea Reich si Uniunea Sovietica[29].

Consecvent acestei colaborari impotriva Romaniei, Stalin a considerat ca se cuvenea sa acorde un alibi Ungariei, afirmand la sfarsitul razboiului ca „armata fascista germana” a avut „pe front numai sprijinul direct al trupelor italiene, romane si finlandeze[30]”.

Politicile paralele de deznationalizare: reprimarea identitații romanesti in Basarabia

Pe 27 iunie 1940, Moscova a inaintat un ultimatum Romaniei solicitand cedarea Basarabiei si Bucovinei de nord cu toata populatia acestora de 3,7 milioane. Intre 300.000 si 400.000 de refugiati au navalit intr-un stat aflat in mijlocul colapsului politic si economic[31].

Toate proprietatile au fost expropiate si a fost implementat un program de deznationalizare si rusificare, incepand cu interzicerea alfabetului latin, inchiderea tuturor scolilor laice si confesionale romanesti, inclusiv transferarea Bisericii Ortodoxe de la Mitropolia Romana a Basarabiei – din care facuse parte incepand cu secolul al XIV-lea – la Patriarhia Rusa, anuland un element fundamental al organizarii comunitare si al constiintei nationale[32].

Reprezentanții sovietici sustineau ca schimbarea alfabetului a fost necesara deoarece „introducerea grafiei latine fusese utilizata de burghezia romano-fila care dorea separarea RSS Moldova de Uniunea Sovietica si alipirea la „Romania Mare”.[33]

Asaltul asupra identitatii romanesti a fost pregatit pe baza unei lungi experiențe in RSS Moldova, unde epurarea politica a elementelor culturale romanesti din anii 30 a fost urmata de masuri reparatorii pentru:

…curatarea limbii moldovenesti de cuvintele romanesti galicizate, neinteligibile pentru poporul moldovean, a permis descoperirea a cat mai multor cuvinte moldovenesti referitoare la constructia socialismului, precum si neologisme din limbile popoarelor fratesti rus si ucrainean. [34]

Scolile in limba romana au fost inchise, iar instruirea in limba rusa a devenit obligatorie, in timp ce limba si identitatea moldoveneasca au fost construite pentru „a nega identitatea lingvistica, culturala si etnica a moldovenilor si romanilor”, pentru „a ascunde faptul ca peste 2,5 milioane de romani traiau sub sovietica” si pentru a crea „cea mai artificiala nationalitate din URSS”.[35] Traditionalul sovinism rus anti-romanesc a primit „o fundamentare de clasa”.[36]

Dar cele mai brutale aspecte ale acestei campanii au implicat eliminarea fizica a populatiei romanesti din zona.

Aceasta purificare etnica deghizata a fost regizata de conducatorul Ucrainei, Nikita Hrusciov, care a luat parte activa la „eliberarea” provinciei[37]. Ca un prim pas, legile RSS Ucraina au fost extinse imediat la Basarabia[38].

In prima saptamana de ocupatie au fost arestati peste 1.122 de romani ca „agenti de securitate, politisti si ofiteri ai armatei romane[39]”.

Aproximativ 4.000 au fost incarcerati, in final, in inchisorile NKVD din Basarabia „pentru infractiuni contrarevolutionare” si sute, poate mii, au fost executati de NKVD, incepand cu cei care au avut legaturi cu Sfatul Tarii basarabean si cu unirea din 1918, functionari numiti de Bucuresti, inclusiv lideri ai comunitatilor locale, care ar fi putut constitui un nucleu de dizidenta nationala si un obstacol in calea asimilarii fortate[40].

La inceputul lui iulie, seful ucrainean al NKVD, Beria, a solicitat suplimentarea cu un numar de 2.000 a personalului necesar pentru operatiunile din regiune[41].

Cu toate ca nu exista o inregistrare clara a numarului de deportati, se estimeaza ca intre 100.000 si 500.000 de etnici romani ramasi in aceste teritorii au fost deportati de autoritatile sovietice in Asia Centrala si Siberia[42].

Multe dintre aceste deportari au fost denumite realocari de munca si mutari voluntare. De exemplu, in august 1940, 53.365 de tineri si tinere, predominant romani (moldoveni) din satele basarabene au fost trimisi la munca fortata in alte zone ale Uniunii Sovietice prin ceea ce a devenit o realocare permanenta, Moscova plangandu-se ca tinta de 77.000 nu fusese atinsa[43].

Preocuparea Moscovei pentru aceste operatiuni este sugerata de „alegerea” in Sovietul Suprem al RSS Moldova, la inceputul lui 1941, a lui Stalin, Hrusciov, Molotov, Vorosilov, Kalinin si Timosenco[44].

In mai 1941, reprezentantul Moscovei in noua RSS Moldova a solicitat „deportarea in alte regiuni a 5.000 de „elemente contrarevolutionare” impreuna cu familiile lor[45]”.

In noaptea de 12 iunie 1941, 5.479 de persoane au fost arestate „ca fiind membri ai organizatiilor contrarevolutionare si alte elemente anti-sovietice”, iar 24.360 de membri ai familiilor acestora au fost deportati[46].

Deportatii erau incadrati la categoriile „membri ai organizatiilor contrarevolutionare si elemente anti-sovietice”, „evadati din URSS”, „repatriati din Romania” si persoane care „solicitasera sa fie repatriate in Romania”. Ei au fost trimisi in gulagurile din republicile Kazahstan si Komi, din Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk si Omsk[47]. In toata perioada 1940-1960, Moscova a continuat sa faca publicitate, oferindu-le emigrantilor voluntari moldoveni sa se stabileasca oriunde in „zonele virgine”.

Pe 31 august 1940, Romania a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, cu o populatie de 2.600.000[48]. Autoritatile maghiare de ocupatie au expulzat fortat intre 40.000 si 60.000 de etnici romani si au trimis alti 70.000 pe frontul rusesc „inrolati in companii de munca fortata[49]”.

Metodele utilizate in nordul Transilvaniei si motivele aflate in spatele lor, au fost simetrice celor utilizate de autoritatile sovietice in Basarabia ocupata si Bucovina de nord. Astfel, s-a acordat „prioritate expulzarii intelectualilor, specialistilor si capilor de familie, care ar fi putut oferi coerenta oricarei forme de rezistenta”, iar autoritatile maghiare au executat aproximativ 1.000 de romani si au arestat 15.000, in primele trei luni[50].

(Va urma)

In partea a II-a – Purificare etnica mascata in Nordul Transilvaniei, 1940-1944

NOTE:

[1] Arhivele de stat si Centrul pentru Istorie si Teorie Militara, 23 August 1944: Documente 1939-1943 (in continuare: 23 August 1944, Documente), Vol. I, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984, Document 246, p. 328, 330-333; ASRI, raport SSI, Reteaua Ardeal, nr. 7350, 25 martie 1944.
[2] T. V. Volokitina, Tofik M. Islamov si Tatiana A. Poliakova, editori, Problema transilvaneana. Disputa teritoriala romano-ungara si U.R.S.S. 1940-1946. Documente Moscova, Rosspan 2000, Documentele N7 si N8; AVP RF. Fond 06, Op.6. Mapa 14. D. 141, Ll. 50; Vasile Sandru, “Conexiunea moscovita a problemei transilvane,” Magazin istoric, nr. 10 (Octombrie), 2000.
[3] Intalnire cu tovarasul M. Rákosi, Arh. St. Bucuresti, CC al PCR, Relatii Externe, dos. IV/1945, f. 100-111: Lucian Nastasa, Andreea Andreescu, Andrea Varga, editori, Maghiarii din Romania (1945-1955): Minoritati etnoculturale. Marturii documentare, Cluj-Napoca, CRDE, 2002, Document 216, p. 803.
[4] Népszabadság, 13 august 1945; Attila Kóvari, The Antecedents of Today’s National Myth in Rumania, 1921-1965, The Hebrew University of Jerusalem, Jerusalem, 1983, p. 130.
[5] Ordinul nr. 2683/08.09.1946, Directia pentru afaceri transilvanene, Presedintia Maghiara a Consiliului de Ministri (Biroul Primului Ministru) catre Legatia maghiara, Bucuresti. ASRI, Fond “D,” dosar nr. 159, ff. 13-14/05081; Lucian Nastasa, Andreea Andreescu, Andrea Varga, editori, Maghiarii din Romania (1945-1955): Minoritati ethnoculturale. Marturii documentare, Cluj-Napoca, Fundatia CRDE, 2002, Document 167, p. 546-7.
[6] Ady Endre, Válogatott cikkei és tanulmányai [Colectie de articole si texte de Ady Endre], 1954. Cartea a primit aprobarea pentru publicare din partea partidului maghiar si 2000 de exemplare au fost distribuite in Romania. Declaratii similare au fost facute in ziarul partidului Szabad Nép si Magyar Nemzet, 15 octombrie 1954, in ziarul cultural controlat de partid, Irodalmi újság, nr. 10/8 mai si nr. 28/15 septembrie 1954.
[7] Nastasa, Andreescu si Varga (2002), Documentele 216 si 217, p. 799-804, 804-809; ASB, CC al PCR, Relatii Externe, dosar IV/1945, f. 86.
[8] A se vedea: C. A. Macartney, October Fifteenth: A History of Modern Hungary 1929-1945, Edinburgh, At the University Press, 1956, volum 1, p. 292, 322, 333-4; Gerhard L. Weinberg, The Foreign Policy of Hitler’s Germany: Starting World War II 1937-1939, Atlantic Highlands, NJ, Humanities Press, 1994, p. 495.
[9] Studiu introductiv: Volokitina, Islamov and Poliakova (2000); Sandru (2000).
[10] Poncea si Rogojean (2007), p. 91-92.
[11] ASRI, Fond “Y,” dosar nr. 118.697, f. 1-2; Arhiva MApN, Fond Microfilme, rola P.II, 1.36, cadrele 230-231; Poncea si Rogojean (2007), p. 107-109. Acest grup, condus de preotii catolici Karol Kopf si Gabor Orosz si ofiterii Honved, locotenent colonelul Czukos si capitanii Szigetvary si Cserey, avea sediul la seminarul maghiar romano catolic din Satu Mare, unde pastrau si statia radio. El ii grupa pe preotul reformat Janos Osvald si diversi doctori, farmacisti si industriasi. Din cele 172 de persoane arestate in octombrie 1939, Romania i-a expulzat pe toti cei 55 de militari.
[12] See e.g. Magyarorszag történte [Istoria Ungariei], Budapesta, Akadémiai Kiaddó, 1976, Vol. III, p. 411; Lojkó (2006), pp. 35-36.
[13] ASRI, Fond “Y,” dosar nr. 118.697, f. 1-2; Arhiva MApN, Fond Microfilme, rola P.II, 1.36, cadrele 232-233; Arhiva MApN, Fond Microfilme, rola P.II, 1.36, cadrele 232-233. Primul Ministru Pal Teleki s-a sinucis si pentru ca a utilizat asemenea tactici, afirmand in scrisoarea de adio din aprilie 1941 (referitoare la acuzatiile contra Iugoslaviei) ca “nici un cuvant nu este adevarat in povestile despre atrocitati. Nici macar cele despre germani, cu atat mai putin despre maghiari!” Nagy-Talavera (2001), p. 236.
[14] Weinberg (1994), p. 495. Moscova, de exemplu, a semnalat intentia “sa stabileasca un contact direct cu Bulgaria prin interventie in teritoriul romanesc.”
[15] Boris Stefanov, “The Imperialist War and Rumania,” Communist International, 2 decembrie 1939; Stampa, (Turin), 3 decembrie 1939; The New York Times, 6 decembrie 1939.
[16] Stefanov (1939), pp. 36-42.
[17] Gyula Juhasz, Hungarian Foreign Policy: 1919-1945, Budapest, Akademiai Kiado, 1979, p. 168-199. A se vedea: Volokitina, Islamov si Poliakov (2000).
[18] Juhasz (1979), p. 168-169. Juhasz sugereaza ca Werth si alti ofiteri superiori au impus guvernului acest plan prin insistenta cu care au sustinut o conventie militara ungaro-sovietica. Data fiind experinta sa din Armata Rosie si rolul avut in planurile lui Horthy din 1920 impotriva Romaniei, este mai probabil ca a fost rechemat si pus in aceasta functie la statul major general, special pentru acest scop.Primul ministru Teleki, convins ca sovietici urmau sa se miste, “a dorit sa coordoneze propria sa actiune diplomatica si, daca era necesar, militara, pentru a recastiga Transilvania atunci cand sovieticii aurmau sa actioneze.” Lorand Tilkovsky, “The Late Interwar Years and World War II,” la Peter Sugar, editor, A History of Hungary, Bloomington, Indiana University Press, 1990, p. 342.
[19] C. A. Macartney, October Fifteenth: A History of Modern Hungary 1929-1945, Edinburgh, la University Press, 1957, volumul II, p. 54. Szombathelyi l-a inlocuit pe Werth la 6 septembrie 1942.
[20] Faragho a condus sectia B la Biroul atasatului militar. La inceputul razboiului, sectia sau linia B a aripii ofensive (spionajul) de la Statul Major General (UFK 2) raspundea de operatiunile de pe frontul romanesc. El a fost atasat la Moscova pana la inceperea campaniei din est.
[21] Documents on German Foreign Policy 1919-1944 (DGFP), Serie D (1937-1949), Washington D. C., U.S. Government Printing Office, 1954-1964, Volumul IX, p. 76. 22 de ani mai devreme, Germania incurajase trupele rusesti sa atace Romania “aliata” pentru a o scoate din razboi.
[22] A se vedea si Jane Degras, Soviet Documents on Foreign Policy 1933-1941, Oxford, Oxford University Press, 1953, volumul III, p. 457-458. (25 iunie 1940); R. J. Sontag si J. S. Beddie, editori, Nazi-Soviet Relations 1939-1941, New York, 1948, p. 193-194; Geoffrey Roberts, The Soviet Union and the Origins of the Second World War: Russo-German Relations and the Road to War, 1933-1941, New York, St. Martin’s Press, 1995, p. 124; DGFP, Seria D, Volumul X, p. 132 si 208-209; Yehuda Lahav, Soviet Policy and the Transylvanian Question (1940-1946), Studiul Nr. 27, Soviet and East European Research Center, Hebrew University of Jerusalem, 1981, p. 10-11.
[23] D. Sirkov, “Bulgaria’s National Territorial Problem During the Second World War,” Bulgarian Historical Review, Nr. 3 (1991), p. 5. Anexarea Basarabiei a adus URSS “atat de aproape de Bulgaria” incat daca cea din urma “ar obtine intreaga Dobroge de la Romania”, cele doua state slave ar avea granita comuna, Romania nu ar mai avea iesire la Marea Neagra, iar Moscova ar avea “o ruta directa pe uscat pana la Istanbul.” Weinberg (1994), p. 99 si 137.
[24] DGFP, Seria D, Volumul XI, Document 130, p. 156.
[25] Vasile Sandru, “Conexiunea moscovita a problemei transilvane,” Magazin istoric, nr. 10 (Octombrie) 2000, www.magazinistoric.ro; T. V. Volokitina, T. M. Islamov si T. A. Pokivailova, editori, Problema transilvana. Disputa teritoriala ungaro-romana si U.R.S.S. 1940-1946. Documente, Moscova, Academia de Stiinte a Rusiei, 2000.
[26] Ibidem
[27] Macartney (1957), volumul II, p. 23. Molotov nota in continuare ca URSS “ ‘uitase’ de aderarea Ungariei la Pactul Anti-Comintern.”
[28] Juhasz (1979), p. 189.
[29] Macartney (1957), vol. II, p. 22-23
[30] Iosef Stalin, On the Great Patriotic War of the Soviet Union, Moscow, Foreign Language Publishing House, 1944, p. 23,43. Din contra, Inaltul Comandament al Armatei germane a laudat zelul unitatilor maghiare. Percy E. Schramm Hans-Adolf Jacobsen, editori, Kriegstagbuch des Oberkommandos der Wehrmacht, 1940-1945, Frankfurt am Main, Bernard & Graefe, 1961-1965, Volum II, p. 374, 376, 387, 395, 401. Stalin a informat, de asemenea, Tribunalul de la Nuerenberg ca nu era necesar ca Amiralul Horthi sa fie judecat ca criminal de razboi, in schimb a insistat ca Maresalul Antonescu sa fie executat.
[31] Hitchens (1994), p. 447.
[32] SSSR-Germaniia. Dokumenti i materiali o sovietskikh-germanskikh otnosheniiakh c aprelia po oktiabr 1939. Chast I, Vilnius, Mokslas, 1989, p. 9, 22-23; Semriaga, M. I., Sgovor dvukh diktatorov. – Istoriia i Stalinism, Moskva, Izdatel’stvo politicheskoi literature, 1991, p. 201-204; Ion Siscanu, Raptul Basarabiei 1940, Chisinau, AGO-Dacia, 1993, p. 79-80. Schimbarea alfabetului fusese necesara, au argumentat reprezentantii sovietici pentru ca “introducerea grafiei latine a fost folosita de burghezia romanofila deghizata, care incerca separarea R.S.S. Moldova de Uniunea Sovietca si reunificarea cu “Romania Mare”.” A. M. Lazarev [519], Moldavskaia sovietskaia gosudarstvennost’ i bessarabskii vopros [Soviet Moldavian Statehood and the Bessarabian Question], Kishniev, Carta Moldoveniaska, 1974, p. 745.
[33] Artem Markovich Lazarev, Moldavskaia sovietskaia gosudarstvennost’ i bessarabskii vopros [Statul Moldovean Sovietic si chestiunea basarabeana], Chisinau, Karta Moldoveniaska, 1974, p. 745. Lazarev a fost unul dintre activistii care a participat la deportarea etnicilor romani din regiune, in 1949, pe cand lucra in raionul Cainari. Siscanu (1998), p. 106. Lazarev a devenit apoi rector al universitatii, sef al Academiei de Stiinte a Moldovei si sef al Sovietului Suprem al republicii.
[34] Michael Bruchis, One Step Forward, Two Steps Back: On the Language Policy of the Communist Party of the Soviet Union in the National Republics, Boulder, East European Monographs, 1982, p. 61, citand din Cuvintelnic ortografic moldovenesc, Tiraspol, 1939; “Language Policy and Linguistic Trends in Soviet Moldavia” in Deletant (1991), p. 309.
[35] Deletant (1991), p. 304.
[36] Dupa cum scria un lingvist sovietic, curatarea cuvintelor „straine” din moldoveneasca au facut limba „poporului moldovean si nu a boierilor romani”. M. V. Sergievski, Moldavskie etiudi. Trudi Moskovskogo institute istorii, filosofi i literature [Studii moldovenesti. Lucrarea a Institutului pentru Istorie, Filozofie si Literatura din Moscova], Moscova, 1939, vol. V, p. 175-210; Deletant (1991), p. 329. Vezi si: Michael Bruchis, Nations, Nationalities, People: A Study of Nationalities Policy of the Communist Party in Soviet Moldavia, Boulder, East European Monographs, 1984.
[37] Strobe Talbot, editor, Khrushchev Remembers, Boston, Little, Brown & Company, 1970, p. 163.
[38] Art. 58 (1-18) din Codul penal al RSS Ucraina referitor la “activitatile contrarevolutionare,” constituia baza legala pentru represiunile din Basarabia. Molotov, in calitate de sef al guvernului sovietic, a semnat decizia Cu privire la activitatea curtilor militare pe teritoriul Basarabiei si al Bucovinei de Nord lansand anchete pentru “infractiunile contra-revolutionare” pe 9 iulie 1940. Elena Siscanu, Basarabia sub regimul Bolsevic (1940-1952), Bucuresti, Editura Semne, 1998, p. 92.
[39] Tsentral’nii Gosudarstvennii Arhiv Rossiiskoi Armii, fond 3987, inv. 3, dosar 1307, f. 43; Siscanu (1998), p. 92.
[40] Valerii Ivanovich Pasat, coordonator, Trudnye stranitsy istorii Moldovy 1940-1950-e gg. Sbornik dokumentov, Moscova, Terra, 1994, p. 141; Siscanu (1998), p. 92.
[41] Ibidem
[42] Deletant in Dear and Foot (1995), p. 129; Norman Davies si Martin Macauley, “Deportations,” in Ibid, p. 295-296. Majoritatea tratatelor de dinainte de 1989 nu mentioneaza deportarea in masa a etnicilor romani, desi sunt mentionate cele ale polonezilor, lituanienilor si letuanienilor. A se vedea si Stanislaw Swianniewicz, Forced Labour and Economic Development: An Enquiry into the Experience of Soviet Industrialization, London, Oxford University Press, 1965, p. 41-42. Alexandru Nicolae estimeaza ca au fost deportati 300,000 intre 1940-1941 in “Der Angriff auf die Menschliche Substanz Rumäniens,” Zeitschrift für Geopolitik, seria XXII, 1951, p. 419. Sursele rusesti fixeaza numai numarul “celor evacuati” din Basarabia de autoritatile sovietice in 1941 la 300,000 (fara specificarea etniei). A se vedea si G. A. Kumanev, “The Soviet Economy and the 1941 Evacuation,” in Joseph L. Weiczynski, editor, Operation Barbarossa: The German Attack on the Soviet Union June 22, 1941, Salt Lake City, Charles Schlacks Jr., 1993, p. 175.
[43] SSSR-Germaniia (1989), p. 58; Arhiva Organizatiilor Social-Politice din Moldova (AOSPM), fond 51, inventar 3, dosar 19, f. 63. Intre timp guvernul sovietic convingea populatia slava, in special rusi si ucraineni din Kazahstan sa se stabileasca in RSS Moldova.
[44] Sesia intaia a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenesti (8-12 februarie 1941). Stenograma, Chisinau, Editura de Stat a Moldovei, 1941, p. 8. Timosenko era de fapt singurul din Basarabia.
[45] Pasat (1994), p. 147-148. Intre acestea erau 980 “membri ai partidelor politice burgheze din romania,” 137 mosieri, 440 politisti si jandarmi, 64 ofiteri ai armatei romane, 1948 mari oameni de afaceri, 411 mari proprietari imobiliari si primari. A se vedea si Siscanu (1998), p. 93.
[46] Pasat (1994), p. 165; Siscanu (1998), p. 95.
[47] Ibid; Siscanu (1993), p. 82. Un grup de 22.648 persoane, inclusiv 1958 de copii, au fost imbarcate in 1315 de vagoane si deportate ca infractori pe 14 iunie 1941, numai la Novosibirsk. SSSR-Germania (1989), p. 39-44, 46.
[48] Hitchens (1994), p. 450. Peste 200.000 de refugiati inregistrati oficial au trecut in Romania si se estima ca inca 80.000 au venit impreuna cu membrii de familie, fara sa se inregistreze.
[49] Max Axworthy, Cornel Scafes si Cristian Craciunoiu, Third Axis, Fourth Ally: Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1944, London, Arms and Armour, 1995, p. 15. De asemenea, circa 17.000 “au fost trimisi la munca fortata in Germania”. Randolf L. Braham, The Hungarian Labor Service System: 1939-1945, Boulder, East European Monographs, 1977. Romania nu a raspuns reciproc cu astfel de tratamente fata de etnicii maghiari ramasi in sudul Transilvaniei. Aceasta moderatie a fost consemnata de doua anchete germano-italiene (prima sub comanda comuna a ministrului Altenburg si a contelui Roggeri, in 1940, iar a doua sub comanda lui Henke si Roggeri in 1943) asupra abuzurilor si atrictatilor comise in Transilvania. Rapoartele anchetelor sunt reproduse in: Vasile Puscas, Traniylvania si aranjamentele europene (1940-1944), Cluj, Fundatia Culturala Romana, 1995. Vezi si: “Report by the Special Italo-German Commission sent to Hungary and Romania.” Berlin, 8 februarie 1943, U.S. National Archives and Records Administration (NARA), General Records of the Department of State, Division of Sout-East European Affairs, No. 871,000/1-3045, U.S. Consul in Geneva, Paul Squire, to Secretary of State, 30 ianuarie 1945.
[50] Ibidem

Sfartecarea Romaniei de catre Rusia si Ungaria -… de ZiaristiOnlineTV

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]

Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]

Tocmai am citit o nota a Jurnalistului de serviciu, suparat ca la o dezbatere despre Mediu la ProRomania n-a putut bea nici macar un pahar cu apa…. Pai, normal, la cat de multi sunt in firul de asteptare pentru devalizarea tarii asteia, nu-si pot permite sa aiba cheltuieli nedeductibile nici macar cu apa chioara, dar […]

Ca de multe ori in ultimele saptamani “guvernul” Ponta ne-a facut o noua surpriza. Practic, in doar 24 de ore si-a schimbat radical pozitia si a facut un prim pas inapoi. Blocul monolit kominternist a inceput sa aiba primele fisuri. Inca de ieri i-a revenit roseata in obraji si zambetul pe fata lui Traian Basescu. […]

Teroristii nu sunt doar aceia care pun la cale un puci cu arma in mana. O gasca ilegitima care orchestreaza debarcarea unui presedinte legitim invocand motive care mai de care mai puerile/imbecile si care pune pe butuci economia nationala si afecteaza grav veniturile romanilor in decurs de doar cateva saptamani, poate fi incadrata la fel […]