A nins mult in iarna asta. Peste tot şi peste toate. A nins la Mogoşoaia, viscolind aprig zăpada aşternută peste amintiri. În mica biserică îngheţată, sub o placă de marmură impresionantă, George Valentin Bibescu singur, aşteaptă. Ce ironie, ce răzbunare ! La poarta palatului aşteptărilor Marthei ! Acolo unde el venea rar şi stătea puţin, chemat mereu de-o iubire nouă sau de capriciile unei iubiri vechi ce agoniza zgomotos. Martha a învins. Din nou. La mii de kilometri, la Menars, alături de Emilia, unica fiică a lui Napoleon, pe vechiul domeniu al familiei soacrei sale, Martha pare că nu aşteaptă nimic. Poate doar împlinirea unui crez ca o profeţie: “Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă”. Martha Bibescu s-a născut la Bucureşti – în 1886 sau 1888 spun – cu numele Martha Lucia Lahovari şi a fost una dintre fiicele Nimfei Europa. Mai iute de mână, Franţa şi-a însuşit-o în detrimentul surorii ei mai mici şi mai naive, România. Pe piatra de mormânt epitaful sună ca o sentinţă: scriitoare franceză.

Despre Martha Bibescu s-au scris multe şi se va ma scrie, cu siguranţă, pentru că subiectul e departe de a fi epuizat. Era frumoasă, cultă, bogată – “toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – definiţie dată de un om care a iubit-o cu toată puterea, lordul Thomson de Cardington. Mulţi şi-au făcut o profesie din a-i enumera iubirile. Ea însăşi coborâtoare din Mavrocordaţi, s-a căsătorit la 15 ani cu descendentul unei familii ilustre, prinţul George Valentin Bibescu.

Jurnalele ei spun cât l-a iubit şi câtă dezamăgire a trăit tânăra femeie. Frumos, fabulos de bogat, încăpăţânat, adulat de o mamă pentru care nimic altceva nu exista, George Valentin Bibescu era un om capricios, infidel şi egoist care o privea pe Martha ca pe o decoraţie: odata primită, nu mai e râvnită… Martha l-a definit perfect:

“A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.” La 17 ani, privirile Marthei, dezamăgită de eşecul începutului de căsnicie, se îndreaptă către Emanuel Bibescu, vărul princiarului ei soţ. Nefericită alegere. Pasionat de istoria artei şi de vechile catedrale ale Franţei, exemplar masculin construit ireproşabil, prieten cu Marcel Proust, Emanuel Bibescu respinge amorul tinerei verişoare. Este un enigmatic, marcat de inteligenţă, bun simţ si superioritate morală. Atitudinea lui rezervată şi melancolică reprezintă o adevărată provocare pentru exuberanta Martha. Ea îi scrie rânduri aprinse, Emanuel îi impune să fie “cuminţi“. A doua mare dezamăgire…

Este o lecţie aspră pentru tânăra prinţesă care învaţă că e mai bine să se facă iubită, fără a iubi. În 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei se îndrăgosteşte de Martha. Atât de mult încât îi scrie lui George Valentin Bibescu, soţul Marthei, cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui “cea mai frumoasăşi mai inteligentă femeie din România”. Marthei nu-i făcuse decât impresia că e o “vulpe argintie peîntinsul zăpezii” când îl văzuse prima dată. Cu toate acestea, o săptămână petrecută în luna mai a aceluiaşi an alături de Wilhelm al Germaniei, va rămâne un reper al vieţii ei.

Nu va uita niciodată momentul când a trecut, în maşina prinţului, pe sub poarta Brandenburg. Înconjurată de flori, asaltată de scrisori şi telegrame, în împrejurări în care puţine femei s-au aflat la vârsta ei, Martha îl priveşte doar ca pe un adolescent amorezat. Este flatată, dar nu îndrăgostită. Jurnalele ei o demonstrează. Martha se lasă adorată,spunându-şi în gând: “Domnind peste el, domnesc peste un imperiu.” Avea puţin peste 20 de ani!

În 1908, considerată “plictisitoare” de soţul ei, Martha trăise în interior imens pentru cei 23 de ani ai ei. Din această trăire se născuse cartea “Cele opt paradisuri” pe care Academia Franceză i-o premiază. Numai că, odată cu această primă recunoaştere, viaţa o ironizează din nou pe Martha: vărul Emanuel, tocmai el, i-l prezintă pe Charles Louis de Beauvau Craon, cel care avea să fie bărbatul vieţii ei !

Descendent al vechii aristocraţii franceze, cu un arbore genealogic ale cărui rădăcini coborau în istorie până la 1500, cultivat, cu maniere perfecte, bărbatul înalt cu ochi albaştri şi mâini frumoase îi va marca existenţa. Lipsit de rezerve, direct, plin de iniţiativă, Beuavau Craon are asupra Marthei un efect la care ea nu se mai aştepta. Pasiunea, reprimată până acum, se dezlănţuie. Martha îşi pune problema divorţului, atât de imperios solicitat de Charles Louis.

Împrejurările ţin cu el: George Valentin Bibescu contactase sifilis, fapt care-i provoacă Marthei un dezgust total. Aveau un singur copil, o fată. Numele princiar apunea. Martha refuză orice relaţie sexuală cu George Valentin. Beauvau Craon o iubea. Avea de ales între a-şi păstra poziţia de femeie înşelată sau de a deveni stăpâna unui întins domeniu nobiliar cu două castele şi soţia unuia dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei începutului de veac, dar blamată social pentru divorţ.

Lucrurile se precipită. Martha se clatină în principiile ei descoperind că impetuosul aristocrat francez îi este egalintelectual, adică exact ceea ce dorise mereu de la un bărbat. Îl iubea de trei ani, el ameninţa cu sinuciderea, mama lui intervenise “ca în cea mai proastă farsă bulevardieră” cerându-i să nu mai “abuzeze” de fiul ei, iar contesa de Caraman Chimay, rigida mamă a lui George Valentin, o implora să nu-şi părăsească soţul. Dezorientată, traumatizată sufleteşte, Martha alege să se retragă o vreme la o mânăstire din Alger. Cel care taie nodul gordian este chiar George.

Printr-o telegramă trimisă pe drum şi primită la Marsilia, o anunţă că a cumpărat de la verii lui Brâncoveni domeniul Mogoşoaia, locul pe care ea şi-l dorea demult, şi i-l dăruieşte. Răvăşită, tentată de Mogoşoaia şi urmarită de zvonul că lui Charles Louis i s-a găsit în urgenţă o soţie, Martha ajunge în Alger, la mânăstirea unde stareţă era prinţesa călugărită Ioana Bibescu. O aştepta însă o lovitură de teatru: Ioana Bibescu îşi încălca jurământul şi dezbrăca rasa carmelitelor îndrăgostită de Emil Combes, premierul francez. Avea 40 de ani şi se călugărise la 18, el avea 65 şi era anticlerical convins.

Martha Bibescu, fabuloasa viaţă a prinţesei (2)

Dezamăgită Martha revine în ţară. Nu va mai încerca niciodată să-l părăsească pe George. Încercând cu disperare să uite de Charles Louis, trimis de familie într-o călătorie în Lumea Nouă, în viaţa Marthei apare Christopher Birdwood, ataşat militar la legaţia Marii Britanii, omul care i-a oferit iubirea vindecătoare. Calm, stăpânit, disciplinat, englezul ascundea cu artă latura indealistă şi romantică a firii sale.

Are răbdarea de a o aştepta pe Martha să se vindece, are tăria de a o iubi dincolo de zâmbetul ei îndepărtat, adresat mereu absent, îi este alături în cel mai greu moment al vieţii ei: moartea tatălui său, Ion Lahovary. Zile în şir, închisă la Posada, nu l-a primit decât pe el. Christopher Birdwood aducea în viaţa ei ceva unic: tactul. Arta de a şti când şi ce să spui şi, mai ales, când să taci. “Kit”, cum îi spunea ea, nu cerea nimic. Îi era doar alături, iar Martha era prea obosită.

Într-o seară, cu petale de trandafiri plutind în buduoarul din Mogoşoaia, i se dăruie. Pe toată perioada războiului, ea va depinde practic de sprijinul lui, înfuntând împreună acuzaţiile tot mai frecvente de spionaj.

În 1917, Emanuel Bibescu se sinucide. Fusese atins, se pare, de o boală miserioasă. Martha, aflată în zilele acelea la Saint Morritz, suferă cumplit. Va scrie în jurnalele ei despre cel dus: “El m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei”.

În 1919 o regăsim purtându-i lui Charles Louis aceeaşi dragoste şi bucurându-se de iubirea lui Kit. Strălucea în viaţa pariziană. Era prezentă la toate marile dineuri. Şi totuşi noaptea, singură, în camera ei, îşi spune cu sinceritate: Charles Louis a fost “adevărata mea dragoste”. Tocmai se întorsese de la un dineu unde stătuse alături de lordul Thomson !

În toamnă, George Valentin vine să-i ceară divorţul, oferindu-i în schimb “un fluviu de bani” şi mărturisindu-i în stilul său brutal: “Îmi eşti dragă şi tu, fireşte, dar nu îndeajuns încât să-mi petrec restulvieţii alături de tine !” Martha refuză, îi promisese soacrei ei pe patul de moarte că nu-l va părăsi niciodată. A fost ultima oară când s-a vorbit despre divorţ în viaţa Marthei.

În 1923 primeşte pentru a doua oară Premiul Academiei Franceze, de data aceasta pentru “Izvor. Ţara sălciilor” şi devine ţinta iubirii lui Henry Bertrand Leon de Jouvenel. La 47 de ani, fostul soţ al scriitoarei Colette era “o forţă a vieţii” cum nota Martha. Ea avea cu zece ani mai puţin şi era copleşită de pasiunea pur fizică pentru Jouvenel. Maestru al cuvîntului, agresiv, ambiţios şi egoist acesta era un celebru vânător de femei. Legătura lor a durat trei ani furtunoşi, presăraţi cu infidelităţile lui. Cu toate acestea, efectul asupra Marthei a fost unul pozitiv, a făcut-o mai feminină şi mai puţin arogantă.

Se descoperă vulnerabilă în mâinile unui bărbat puternic şi fără scrupule, este pasionată fizic, are emoţii ieftine în aşteptarea unui telefon şi nutreşte dorinţe necunoscute până atunci. Jouvenel nu seamănă cu niciunul dintre bărbaţii din viaţa ei şi, până când temperamentalul orator şi om politic a considerat-o prea puternică şi pretenţioasă pentru gustul lui, Martha a avut timp să se descopere pe sine într-o lumină nouă.

Cu toate acestea, o iubire a traversat nealterată viaţa Marthei Bibescu. Una singură, iubirea pentru Mogoşoaia. Banii ei, cîştigaţi de pe urma vânzării moşiilor Lahovary şi de pe urma publicării cărţilor, energia, inteligenţa, bunul gust, simţul artistic au mers acolo, între zidurile palatului de lângă Bucureşti. A iubit Mogoşoaia cu toată inima. Prima noapte a lucrărilor de reconstrucţie a dormit lângă schele, într-un cort !

În 1945, Mogoşoaia îi este luată. După 33 de ani, a plecat de acolo cu doar câteva lucruri personale şi fără să gândească măcar ca nu va reveni vreodată. Iubită de regi – Ferdinand al României îi făcea lungi vizite la Mogoşoaia, Alfonso XIII al Spaniei o vizita incognito la hotel, ţarul Bulgariei îi spusese odată, îngrijorat pentru sensibilitatea ei:

“Câte zile veţi petrece alături de vitele mele?” (bulgarii, adică!); această femeie a ştiut să păstreze prietenii la fel de profunde ca şi iubirile. Abatele Mugnier, confidentul şi duhovnicul ei odată cu trecerea la religia catolică, n-a ezitat până la 92 deani să-şi consilieze fiica spirituală. A fost cel mai puternic reazem al sufletului ei de-a lungul vremii.

Alcoolicul Winston Churchill nu i-a refuzat nici sfatul, nici prezenţa ori de câte ori a putut. Ramsay McDonald un alt premier britanic, a pus toată atenţia, răbdarea şi influenţa lui la picioarele Marthei. Iar această femeie a rezistat tentaţiilor şi nu a abuzat de toate acestea niciodată. Abatele Mugnier nu se înşelase, Martha avea “darul extrem de rar al prieteniei”. Îl mai avea şi pe acela al datoriei: datorie faţă de ţară, faţă de numele pe care îl purta, faţă de familia ei,faţă de unicul copil.

Martha Bibescu a fost mamă la nici 17 ani. Într-o zi de august, la Posada, în liniştea unui colţ al Bucegilor, după chinuri cumplite, a născut o fetiţă, singurul ei descendent. Era ea însăşi un copil speriat, resimţind acut lipsa tatălui ei, vegheată de soacră, femeie rece şi cu principii de neclintit, aşteptându-l pe George care lipsea zile întregi. Fiica s-a numit Valentina, după numele bunicii dinspre tată şi a crescut în umbra imensei personalităţi a mamei sale. Martha Bibescu s-a învinovăţit toată viaţa că nu a fost mai apropiată de Valentina, dar soarta i-a dat prilejul să se revanşeze.

Aproape 8 ani s-a chinuit să-şi scoată din ţară fiica şi ginerele, aflaţi aici în arest la domiciliu. În aceşti ani n-a ezitat şi nu s-a oprit nici o clipă din a căuta soluţii. Atunci şi în anii de după s-a dus toată averea Marthei: smaraldele Bibescu – bijuterii care uimiseră Europa, tablouri primite în dar, purtând semnături valoroase – tot. Până la urmă, în 1956 a reuşit să-i vadă alături de ea. Dar nu mai avea nimic în afara talentului ei. Şi l-a exploatat cît a putut.

La 72 de ani, atinsă de flebită, cu o sănătate care nu fusese niciodată strălucită nu pregetă să meargă în diferite ţări ale lumii. Susţinea conferinţe şi acestea îi aduceau banii necesari întreţinerii celor doi nepoţi la şcoală şi a Valentinei, bolnavă.

Acuzată de ambiţie nemăsurată, de aroganţă, de inconstanţă, având în multe pagini de jurnal cuvinte răutăcioase la adresa multora, ţinând mai mult la ranguri decât la oameni, temută din pricina replicilor spirituale si tăioase, bănuită de spionaj, Martha Bibescu nu a fost un om perfect. Abia atunci ar fi fost “plictisitoare”, vorba lui George Valentin Bibescu. Nu. Martha a fost altceva. Întotdeauna altceva, greu dedefinit, greu de înţeles, copleşitor…

O viaţă strălucitoare, dar nu uşoară. La 60 ani era încă o prezenţă excentrică. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ. Era cuceritoare, deşi, cum o caracterizează logodnica nepotului ei, Judy Ghica, puţin cam “imperativă”. Se bucura de o mare recunoaştere.

În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. În 1962 primeşte Legiunea de Onoare, marea ei bucurie, ceea ce aştepta de 30 de ani. Pentru Martha Bibescu, viaţa apunea glorios. Ultimii ani s-au scurs sub semnul legăturii cu Charles de Gaulle. Unii cred că a fost ultima ei mare iubire. E mult spus. Preşedintele francez a priceput însă cel mai bine cine era cu adevărat Martha Bibescu. I-a scris: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.”

Ea n-a vrut să fie însă decât “un martor al istoriei”. Şi a fost până la sfârşit…

Sursa: Istoria Incomoda

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Incredibil ce se intampla in Romania! Un sat intreg retrocedat unei familii, caz fara precedent in Romania! Satul Nadas din judetul Arad ramane retrocedat, dupa ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colteu, considerand ca cererea de reviziuire depusa de autoritatile locale este tardiva. In 2006, familia Colteu a mostenit un sat in […]

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Aniela Radu AVEAM 11 ANI.Totul s-a petrecut in fata blocului meu din Strada Drumul Taberei nr.14, Sector 6, Bucuresti. Eu nu pot uita imaginile respective, nici mirosul de sange si nici strigatele militarilor chemati, debarcati din autocare si vanati in fiecare noapte in fata MAPN-ului pentru asa-zisa “Revolutie”!! Apartamentul meu era sub foc continuu tras […]

Liderul PRM Gheorghe Funar a susţinut, luni, că poetul Mihai Eminescu “a fost asasinat” de evrei, “deranjaţi de scrierile politice şi de poeziile” sale, adevărul în legătură cu moartea sa fiind “falsificat” timp de 121 de ani, şi că acte medicale ale acestuia au dispărut din Biblioteca Academiei . Funar a susţinut, într-o conferinţă de […]