“Atat in cazul celor trei interdictii de semnatura (’60-’64, ’85 si ’88-’89), cat si in nenumaratele cazuri cand n-am reusit sa-mi public lucrarile, nu era vorba despre texte politice propriu-zise, ci de poezie. O poezie considerata periculoasa, pentru ca spunea adevaruri intr-o societate in care singura materie prima nedeficitara era minciuna. Astfel, rostirea celui mai neinsemnat adevar putea fi privita ca un act de eroism”. Asa isi incepe Ana Blandiana sarjele de minciuni debitate public intr-o conferinta de la Biblioteca Centrala Universitara si prezentata epopeeic de HotNews sub o semnatura navodariana. Sa o luam cu inceputul. In 1960 Ana Blandiana avea 18 ani. Despre ce “interdictii” vorbeste, asadar? Scrisese ceva la adresa Partidului? Ii iesise vreun arpagic pe gura? Nu!, dimpotriva: tocmai se inscrisese in UTC.

Este vorba de marginalizarea instituita de “consilierii” sovietici, cauzata de faptul ca tatal sau, preot si legionar, se afla inchis. Eliberat in ’64, cand deja Ana Blandiana scria Ode Partidului, bietul om a “eliberat-o” si pe fiica sa de “interdictie”: Gheorghe Coman, supravietuitor al inchisorilor antonesciene si comuniste, a murit de moarte rea cand a aflat la iesirea din temnita ca fiica sa este activista comunista si-i inalta “Slava lui Lenin”. Moartea tatalui sau nu a impiedicat-o sa-i calce in picioare memoria si crezul bietului om. In scurt timp, Blandiana avea sa scrie despre “Vibratoarele de Arges”, este angajata la reviste de tineret ale Partidului si primeste Ordinul Meritul Cultural al RSR conferit de presedintele Romaniei… Nicolae Ceausescu.

Despre “interdictia” din ’85 ce sa spunem? Cred ca mai curand poeta era ea putin ocupata pe la Paris dupa cum se vede din fotografia de mai jos, in care apare alaturi de alti “disidenti” persecutati de odiosul regim comunist. In 1987, pe vremea cand muncitorii de la Brasov se revoltau si o incasau pe capete, distinsa “luptatoare anticomunista” publica la Editura Sport-Turism (:)) volumul “Orase de siLabe” (vezi mai jos), cu amintiri despre periplul sau in jurul pamantului (la propriu!, vezi si fotografii mai jos).

“Interdictia” din ’89? In 1989 ii aparea in Colectia Biblioteca Pentru Toti (BPT), cu o elogioasa prefata semnata de Eugen Simion, antologia de “Poezii” in… 100.000 de exemplare. Astazi ma tem ca candida Ana Blandiana n-ar mai impusca o asemenea “interdictie” nici daca l-ar inlocui pe Gogu Radulescu cu “Lulu” Liiceanu si nici daca si-ar vinde poeziile, la Okazii, cu 1 leu si 50 de bani…

Dar sa lasam gargara HotNews cu “interdictiile” doamnei Ana Blandiana si sa dam glas Adevarului, prin documente si propriile cuvinte ale “luptatoarei” prin poeme “periculoase” regimului dar si rpin faptele “de arme” ale sotului sau, alt disident de mucava, Romulus Rusan.

Ca un PS: E de ras sa o vedem si azi pe Ana Blandiana in opera de propaganda, difuzata cu atata tam-tam pe canalele infundate ale retelei. Asta dovedeste cat de slaba este de fapt reteau neo-kominternista daca, dupa zeci de ani de “disidenta”, tot cu aceleasi “cadre de nadejde” se afiseaza pe firmamanet. Practic, in afara de UTM-istul Tapalaga pe cine au mai produs “revolutionarii” nostri? A, da, uitasem, cativa avortoni pe post de pitici de gradina ai lui Tismaneanu si pe Cristi Preda, aparatorul Punctului G al retelei, Monica Macovei, acum in lupta cu Forta G a lui Sebastian Lazaroiu… 🙂

Asadar, actele (dar si fotografiile) “vorbeste”:

Fisa de Cadre PCR a poetesei proletcultiste Ana Blandiana – pana in 1977

Fisa de Cadre PCR a sotului poetesei Ana Blandiana, Romulus Rusan – pana in 1977

(Nota mea: Partea a doua a Fisei de Cadre a celor doi, de dupa 1977, a fost facuta pierduta la Arhivele Nationale controlate de gasca lui Tismaneanu)

Misiunea celor doi propagandisti proletcultisti sintetizata de Comitetul Central al Partidului Comunist Roman: “Prin materialele publicate in presa contribuie la popularizarea in strainatate a realizarilor din tara noastra, Republica Socialista Romania”.

PARTID

Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv
Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani
Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,
Si sufeream respinsa grav de colectiv
Ca nu-mplinism inca noua ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,
Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos
Decat tulburatorul luptelor tumult,
Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios
De imnul colectiv si luminos.
Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,
Oricate maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o sterge.
Candoarea ca un zid
Va masura maturitatea mea, Partid.
Ana BLANDIANA
Almanahul “Luceafarul”, 1983

ODA

Slava neamului acesta
Vremurilor noastre slava!
Slava erei ce se naste
Dusmanita si grozava;
Slava robului de veacuri
Care n-o sa fie rob;
Slava tarii ce inalta
O sesime de pe glob;
Slava!
Slava fericirii
Vremii viitoare slava;
Slava lumii ce se naste
In aceasta ora grava;
Slava anului acesta
Ce-a ucis in colb milenii;
Si de flacari, ca drapelul,
Slava vesnica lui Lenin!
Ana BLANDIANA

PLOAIA

In noaptea asta uda ca o ploaie
Am scris intaiul cintec comunist
De zece zile toamna se jeleste
Si totusi pe santier nu-i nimeni trist…
Ana BLANDIANA

Cerere a Anei Blandiana catre Mihai Beniuc de a fi trimisa pe un santier muncitoresc, in scop de documentare literara.

Stimate tovarase Beniuc,

Pentru a pune in practica ceea ce se discuta de mult timp – adica legatura nemijlocita a scriitorului, mai ales a celui tanar, cu viata – m-am hotarat sa ma stabilesc pentru un timp mai indelungat (un an) intr-un centru muncitoresc sau pe un santier.

Alegerea mea s-a oprit asupra orasului Onesti, din regiunea Bacau, care intruneste in modul cel mai inalt ambele conditii. Mergand acolo, as vrea sa fiu angajata in productie pentru a realiza o comuniune cat mai deplina cu cei despre care vreau sa scriu. Scopul acestui memoriu este de a va solicita un sprijin in gasirea celei mai bune modalitati pentru aceasta. Posibilitati de angajare pentru mine ar exista la ziarul complexului de santiere, “Onestiul nou”, sau ca metodista la Casa oraseneasca de cultura Onesti. Sunt gata, insa, sa ocup orice functie pe care mi-ati recomanda-o dumneavoastra, cu conditia sa-mi ramana timp suficient si pentru scris…

Vreau sa continui sa scriu pe aceeasi linie a cunoasterii adanci a omului nou, la o temperatura cat mai inalta.

Bucuresti, la 1 iunie 1961
Ana Blandiana (Otilia Rusan)
Cluj, str.Emil Isac, 3

Rezultatele au meritat pentru Partid si tanara lui rapsoada:

VIBRATOARELE DE ARGES

Ca nişte sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoţia vibraţiilor
Trupul lor mare şi monoton
Vibraţi pentru munţi, pentru frumuseţea femeii
Pentru şantierele din Oneşti şi de la Galaţi,
Pentru Cosmos şi pentru tunelul de aducţiune,
Vibraţi, băieţi, vibraţi!

Vibratoarele Doamnei Anei Blandiana – Comentariu de Catalin Mihuleac

O cerere similara a adresat si Romulus Rusan conducerii Uniunii Scriitorilor, cu deosebirea ca acesta se oferea se lucreze ca inginer mecanic in cadrul Intreprinderii de constructii I.S.C.M Onesti (“as dori sa mi se aprobe ocuparea a numai o jumatate de norma, pentru a-mi ramane si timp de scris”). Cererea sa se incheia astfel: “M-am nascut la 13 martie 1935, am absolvit Facultatea de Mecanica din Cluj in 1959, am debutat, in 1956, cu critica literara si scriu, din 1958, reportaj literar (la “Luceafarul”, “Tribuna”, “Steaua”, “Utunk”, “Korunk”). In cursul acestei luni voi preda la Editura pentru literatura volumul de reportaje “Mainile si ochii”. Intentionez ca, ajuns la Onesti, sa incep sa scriu si proza propriu-zisa, in special schite, lucru ce-mi va fi favorizat de apropierea adanca de viitorii eroi ai lucrarilor mele”.

Truditul pe santierele patriei le-a priit celor doi, care au avansat prin a cuceri increderea Securitatii ca propagandisti de seama a noii generatii de proletcultisti. Increderea s-a dovedit reciproca fiind recompensata pe masura. In 1970, Blandiana primeste premiul Academiei RSR.

Apoi, intre decembrie 1973 si mai 1974 participă, împreună cu Romulus Rusan, la International Writing Program al Universităţii din Iowa City – Statele Unite ale Americii. Intre martie si aprilie, cei doi, conform biografiei oficiale, întreprind o călătorie cu autobuzul în jurul Statelor Unite, pe care Romulus Rusan o va descrie în cartea sa “America ogarului cenuşiu”.

Cartea, in care sunt descrise avebturile celor doi in frumoasa America – pe care romanii o stiau doar de la televizor – apare la Editura Cartea Romaneasca in anul 1977, anul in care minerii se revoltau in Valea Jiului, si anul in care Paul Goma si Ionel Cana impreuna cu alti disidenti reali erau arestati si torturati pentru curajul lor de a-i infrunat pe comunist si a se ralia miscarilor poloneze.

“America ogarului cenusiu” foloseste atat de mult in Occident pentru ilustrarea unei false imagini de democratie a regimului totalitarist incat este reeditata, la editura Junimea, in 1979, in seria Reporter XX. Reporterii Romaniei Socialiste care colindau liberi pamantul in lung si-n lat. Pe banii cui?, ar fi o intrebare. Cu voia cui?, ar fi o alta intrebare. Dupa ce primeste si Premiul Herder, in 1982, Blandiana si Rusan isi continua aventurile planetare: Egipt, Israel, Grecia, Roma, Bizant – descrise intr-o noua carte publicata cu larghetea deja recunoscuta a regimului comunist: “O călătorie spre marea interioară”. Super-tare, cum ar zice Mircea Badea.

Blandiana nu ramane mai prejos sotului ei de forma, Romulus Rusan. Chiar in momentul in care muncitorii anticomunisti brasoveni se revoltau sfidand moartea si regimul comunist, in luna noiembrie a anului 1987, Blandiana are o dubla lansare, la Bucuresti si la Moscova (!). La Editura Raduga din Moscova, apare “Stihotvorenia, rasskazî, asse” (Poezii, povestiri, eseuri) traducere în limba rusă şi postfaţă de Anastasia Starostina, cu o prefaţă de Mihail Roşcin, iar la Bucuresti, in perioada in care poetesa noastra nationala era “persecutata” si “interzisa”– ii apare “Orase de silabe” , Editura Sport-Turism (deh, cine putea, facea si turism). Din volumul aparut chiar in noiembrie 1987 aflam cum Ana Blandiana si Romulus Rusan au facut turul lumii, de la Paris la New York, de la San Francisco la Tokio, de la St Petersburg la Roma si…retur.

Persecutia ei nu se opreste aici. Desi in biografia sa oficial ni se spune ca dupa inventia “Arpagic” – creata si umflata de echipa de zvonuri far-est-europene – poetesa a fost interzisa oprindu-se in tipar doua dintre cartile sale, suntem in masura sa demontam aceasta minciuna ordinara. Astfel, chiar in 1989, avea sa-i apara in faimoasa colectie Bilblioteca Pentru Toti a Editurii Minerva o antologie de versuri aparuta in cateva zeci de mii de exemplare. Volum a iesit de pe poarta Combinatului Poligrafic Casa Scanteii dupa ce primese bunul de tipar la data de 3.04.1989. Asa da disidenta, mai ales cand vecinul tau de vila la Comana era chiar eminenta cenusie a Partidului, membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe “Gogu” Radulescu .

Adevarul despre impostorii Ana Blandiana si Mircea Dinescu

Volumul de Poezii are o prefata elogioasa realizata de un celebru academician, care se intinde pe vreo 20 de pagini de omagiu.

Redam mai jos extrase din perioada persecutiei poetesei prin tari straine, pe banii Partidului si ai Securitatii. Pentru ca este cazul sa o spunem foarte clar: nimeni, dar nimeni, nu iesea la plimbari asa prin lume fara acordul si sprijinul Securitatii. Cititi aici Planurile Alfa si Atlas ale Securitatii, care demonstreaza controlul strict al tuturor “bursierilor” si calatorilor cu misiune din RSR.

ORASE DE SILABE

Prefata la o silabisire a lumii

De ce calatoresc oamenii? Cei ce raman acasa ii privesc pe cei ce vin cu ironie, cu superioritate, dar cu invidie. De ce acesti oameni, adesea aproape batrani, care muncesc 11 luni pe an, se grabesc in cea de a douasprezecea sa se inghesuie in autobuze, limuzine, sau in avioane, sau in trenuri…

Lumina – Chicago

Pe un frig capabil sa impietreasca cele mai frumoase sentimente, pe un vant care zgaltaia firmele facandu–le sa pocneasca naucitor, am ramas de la prima trecere prin Chicago cu impresia infioratoare de ingramadire urbana insalubra, inaltata, probabil, pentru uzul crimei, pentru la ce altceva puteau servi imensele cladiri negre, ulcerate de fum, gangurile pustii semanate cu lazi goale, cutii de gunoi parasite si caini rebegiti? (…) Chicago este singurul loc unde zgarie-norii mi s-au parut frumosi si m-au incantat ca o realizare mareata a fortei omenesti.

Grand Canyon

Poate din cauza liniilor orizontale ale straturilor geologice, semanand unor colorate hasuri, coasta din fata a Canyonului, cu muntii si ruinele, cu piramidele, templele si tronurile ei, parea pictata pe peretele dimpotriva.

Cortine – Olimp

Ca si cum ar mai fi ceva de ascuns, Olimpul se invelea in cortine mereu miscatoare de nori care pareau sa promita si sa sustraga, prin aceeasi secventa a miscarii, obiectul secret si mereu subinteles al tainei. (…) Am inceput sa coboram, infranti de logica si mandri de dramul de intelepciune pe care l-am descoperit in noi, in timp ce in urma noastra Olimpul se invelea singur in nori, ca si cum ar mai fi avut ceva de ascuns.

Planul secund al Giocondei – Toscana

Pana a nu vedea Toscana, pana a nu calca intimidata si sovaitoare drumurile Umbriei, priveam fundalurile tablourilor lui Leonardo da Vinci, peisajele din spatele feciaorelor lui Beato Angelico, natura in mijlocul careia sufera sfintii lui Mantegna, ca pe niste viziuni de vis, ireale si fantastice, ca pe niste miraculoase amintiri dintr-un paradis pierdut. Sufletul medieval – Paris Deasupra catedralei Notre-Dame, la capatul celor cateva sute de trepte inguste si inalte care m-au dus pe unul din cele doua bizare turnuri patrate, am avut pentru prima oara revelatia sufletului medieval.

Sicilia, o, Sicilia!…

Mi-e greu sa-mi amintesc din ce clipa am inceput sa ma gandesc la Sicilia. §i nu stiu nici daca sperasem s-o vad candva. (…) Palermo mi se pare cunoscut. Am impresia ca l-am mai vazut candva. Intr-un film? Intr-o viata.

Sufletul unui oras

Parisul este cosmopolit, altruist, deschis, eterogen – parizienii sunt rezervati si credinciosi larilor; Venetia este aristocratica si infatuata – venetienii fredonatori si nostalgici. Taina imbatatoarei si liberei Florente este Savonarola, taina nepasatorului Neapole – Pompeiul, taina Romei eterne – focurile imperecheate ale tigarilor printre monumentele Viei Appia.

Frumosul faraon – Valea Regilor

Dupa ce trecusem Nilul numai in noptile cairote – la ora cand de la inaltimea podurilor epuizant de lungi se simte patrnzand, ca o respiratiie adanca de usurare, suflul racoros al Mediteranei pornit spre izvoare (… )- il traversam acum cu sapte sute de kilometri mai sus, dinspre Luxor si Karnak inspre Valea Regilor, desertul ondulat si perforat de morminte al celuilalt mal.

Adevarata istorie – Luxor

Dupa o saptamana petrecuta la Cairo printre moschei, bazaruri, urbane, printre piramidele asediate de bulevarde si asaltate de stalpii de telegraf, printre soselele suspendate, troienite de gunoaie fabulaose si reclamele de neon inaltate deasupra caselor fara acoperis, (…) drumul spre Luxor a fost o intoarcere in adevarata istorie.

New York

Metroul din New York este la fel de deprimant ca majoritatea mterourilor lumii(…) §i totusi, ceva este altfel.

Praful si farmecul Istanbulului

Ei bine, Istanbulul are si el o asemenea imagine. §i in toti anii in care nu numai ca nu-l vazusem, dar nici nu prea speram sa il vad vreodata, aceasta imagine traise in mine cu naivitate si cu fervoare.

Concurenta marii literaturi – Rusia

Tarziu, cand am cunoscut Pskovul si Novgorodul, Vladimirul si Suzdalul, am descoperit cu o uimire grabita si vinovata ca intre vechea Rusie si marea literatura exista nu numai deosebiri, ci si concurente, ca ele nu se subsumeaza una alteia si ca, fiindu-mi atat de familiara cea de-a doua , nu o banuiam totusi pe cea dintai.

Spania

Din intregul spectacol de corrida la care am asistat rascolita de mila si de oroare, de revolta si de dezgust, cea mai dezgustatoare scena mi s-a parut pauza.

Absenta lui Homer La o departare de cinci kilometri si doua milenii de Sparta, Mistra este o capodeopera a mortii.

Clisee si amintiri – Ceho-Slovacia

Strabateam Slovacia, oprindu-ne din sat in sat, din cimitir si din parohie in parohie, insufletiti de pioasa himera a gasirii mormantului lui Gheorghe Sincai, pierdut intr-o localitate cu numele schimbat de mai multe ori si in mai multe limbi de cei in stapanirea carora trecuse, rand pe rand, de-alungul unei atat de europene istorii.

Ciudatul ceas – Praga

Exista in Cartierul Evreiesc din Praga, pe turnul subtire al unei sinagogi gotice, un ceas.

Un cadru – USA

Am cunsocut campusuri fermecate si metropole extraordinare; New York-ul este uluitor, San Francisco – fantastic, Chicago – impresionant, New Orleans-ul plin de nostalgie, Bostonul – plin de noblete, Philadelphia – incarcata de istorie, Los Angeles – de iluzii (…)

Poluare la Delfi

Cred ca, in afara de Delfi, nu a existat localitate pe care s-o fi asteptat cu mai multa emotie, de care sa ma fi temut mai mult, decat Eleusis. Nici Teba, nici Sparta, nici chiar Atena nu erau formate pentru mine din ziduri si acoperisuri, din piete si strazi, ci din inefabile sunete care delimiatu sensuri, din magice litere care botezau legende.

Pe strazi si canale la Amsterdam

Spre deosebire de arterele acvatice ale Venetiei, canalele Amsterdamului nu sunt marginite chiar de peretii caselor, ci numai de linia punctata cu artari a trotuarelor, care lasa undelor doar ceea ce a trebui sa fie partea carosabila a strazii.

Pustiuri

La capatul unui pustiu de douazeci de ore, autogara din Albuquerque aparea deprimanta si salvatoare in aceeasi masura.

Singuratatea – Haga

Drum de doua ore spre Haga, prin campuri verzi cultivate cu minutie farmaceutica si aproape obsedanta, locuite de grupuri lenese de vaci negre cu pete albe.

Raul din Iowa

Prin Iowa City trecea un rau care, dupa proportiile europene, ar fi fost socotit maret, un rau de amplitudinea Oltului la Cozia si a Muresului la Alba Iulia, un rau care se numea chiar Iowa, intr-o devalmasie care nu preciza daca el, raul, daduse numele statului si al orasului sau, anonim, le preluase fara personalitate denumirea.

Schimbare de peisaj la Cannes

Rareori un drum atat de scurt ca acela dintre Cannes si Marsilia poate sa contina o atat de senzationala schimbare de peisaj.

Un obicei la Madrid

Madridul nocturn este inca mai zgomotos, mai vuitor decat cel din zi, cu masinile nestapanite, turistii mai neintimidati, restaurantele mai deschise.

Iarba verde de America

Multe, foarte multe lucruri sunt in America deosebite de Europa, dar nimic nu e mai deosebit decat iarba.

Finlanda

In anul acela vara venise in Finlanda calda, ca o primavara de pe la noi.

Pretioasele rasini din Egina

Insula Egina este una dintre acele minuni elene formate dintr-un templu, un munte si o mare, una din acele misnuscule parcele de univers in care, lasandu-se in voia spiritului, materia a descoperit cu delicii, de milenii intregi, cea de-a patra stare de agregare: simbolul.

Norii

Am intrat in New York intrr-un decembrie geros si tulbure, cu norii coborati dezolanti, gata sa ne atinga.

Ca-n Dorohoi

Taskentul nu m-a uimit la inceput. Unele strazi semanau cu Bucurestiul, altele cu Dorohoiul.

La piata din Tbilisi

Cat de impersonal si neinteles ar fi ramas pentru mine Tbilisi, cu platanii lui occidentali si bulevardele lui marsilieze, daca nu m-as, daca nu m-as fi scaldat in aerul inmiresmat de ierburi al halelor lui cu mai multe etaje, daca n-as fi visat frumusetea pamantului printre tarabele incarcate de rodii rosii si struguri negri(…)

Anotimpurile lui Gogol

Eu stiu un Leningrad stralucind livresc sub polei, pe cheiurile, conservate in frig, ale “Damei de pica”, in curtile dostoievskiene inghetate si pustii, pe prospectele alunecand vertiginos spre Gogol.

Spuma Niagarei

Cronologic, la Niagara, inainte de a descoperi splendoarea apelor cazatoare, trebuie sa descoperi oraselul aparut pe tarmul lor si purtand cu infatuare acelasi nume.

In spatele Casei Albe

In spatele Casei Albe se afla ceea ce se numeste “The Oval”, un imens camp gol, o pajiste verde pe marginea careia sunt parcate masini si prin care poti sa te plimbi, sa stai intins, sa mananci la iarba verde.

O dimineata exotica la Palma de Mallorca

La Palma de Mallorca am ajuns la ora 5-6 dimineata. Am ajuns deci in zori si am coborat in jurul orei 8, neavand sa stam mai mult decat cateva ore si visand o dimineata exotica exultanta, pe care ne pregateam lacomi sa o anexam vastelor si inatacabilelor noastre posesiuni de fericire.

Regina din Portugalia

Era un sfarsit de decembrie insorit si nava, oglindita idilic de apele mediteraneene, se apropia cu emotiile noastre de Gibraltar.

In Santa Fe

De fapt, Santa Fe este un orasel european, un orasel de provincie spaniol plin de farmecul desuet al cladirilor joase cu ziduri rotunjite si vopsite in culori pastel.

Atlanta

Nu pot sa ma gandesc la Atlanta fara sa-mi amintesc – dincolo de arborii mari umbrind statui demodate de generali sudisti venerati prin flori proaspete si inscriptii antiyankee – cladirea alba cu trepte grandilocvente si coloane greco-romane a Capitoliului, sediul impozant si provincial al primariei.

Duminica in timp

Sunt ani de zile – mult peste zece – de cand, intr-o vara, am vazut Duborvnikul.

Granada

Aproape fiecare oras din sudul mauresc al Spaniei are cate un alcazar, cate un palat oriental incarcat de arabescuri si crengi inflorite, dar Alhambra este numai la Granada, numai Granada ascunde intre dealurile ei impadurite paradisul povestilor si numele cu ecouri feerice de music-hall.

Ca-n Texas

Daca ma gandesc bine, paradisul are putea arata asemenea privelistilor din Texas. Dealuri line, coline verzi, paduri fosnitoare, drumuri si poteci strecurandu-se pe sub bolte de crengi.

Nivelul marii

Eram la Rimini, pe malul unei mari calme, palpitand pe o plaja intinsa, neteda. Noaptea era intunecata de vecinatatea luminilor de neon ale orasului tacut(…).

Eternitate la Genova

Ceea ce frapeaza la Genova este, mai curand, prea marea concretete a unor atat de generale sentimente.

Despartirea si nu prea

Am parasit New York-ul intr-o dupa-amiaza de mai, calda si idilica, somnoroasa, cu un soare mult mai potrivit sa poleiasca acoperisuri provinciale si tuguiate de tigla rosie , si strazi desuete cu romanita si uluci, decat cheiurile uleioase, transatlanticele triumfatoare si zgarie-norii martieni ai celui mai mare oras de pe pamant.

In miscare la Toledo

Ce tin minte din Toledo? O gara impodobita cu ceramici colorate si bolti rotunde de moschee? Privelistea orasului cocotat pe o colina inconjurata de rau, ca o cetate din desenele medievale?

Orase de silabe

Cu cat le vizitam mai rar, cu atat le descopeream mai neschimbate, mai patinate de inexistenta lor atat de sigura de sine. Zaragoza, Marsilia, Florenta, Nisa, Marsilia, Florenta, Nisa, Atlanta, Paris. Orase de silabe, strazi de vocale, cartiere de litere…
Din oras in oras, din tinut in tinut, din tara in tara, din continent in continent, cautand un tot mai improbabil Eldorado, am vazut, am insemnat, am socotit si, la fiecare colt, am asteptat sa-mi apara, prins intr-un zid cu tencuiala cazuta, bietul meu Atlas ros de vinturi, purtand chinuit un glob pamintesc pe jumatate macinat.

NOIEMBRIE 1987

Ana BLANDIANA, persecutata disidenta luptatoare si militanta cu motaneii si pisicutele

POETA FLORICA MITROI: Cine sunteti dumneavoastra, domnilor scriitori disidenti romani? De la KGB la PCR si retur. Ana Blandiana: Noi, utecistii! FOTO

Cazul cel mai dibaci de mimare a disidentei in umbra suferintelor Doinei Cornea il reprezinta poeta mediocra Ana Blandiana (A.B. mimind acum disidenta dupa ce a supt cea mai grasa tita de la comunisti).

Si-a inceput “opera” de poeta buna pentru muzica usoara cu o carte intitulata semnificativ (dar in stilul ei ascuns): “Persoana intiia plural” (Adica: noi, utecistii!). Are in acest volum un poem despre activitatea utecista, care se termina astfel: “Tiram tacuti pisica moarta a cetii” (Ana Blandiana are obsesia pisicii in politica – vezi motanul Arpagic – adica: totul cit mai acoperit).

Nu numai ca volumul contine in titlu o grava greseala de gramatica, pentru care alta poeta ar fi fost declarata rapid… analfabeta. Dar rasfatatei regimului comunist i se iarta… scaparea, i se ignora chiar (citeste acopera). Nu numai ca pe vremea cind traia raposatul George Ivascu, protectorul ei oficial (comunist, bineinteles), celelalte poete nu aveau pur si simplu acces la “Romānia literara”, revista care era mosia Anei Blandiana si a sotului ei legitim Romulus Rusan.

Nu numai ca sotul ei legitim Romulus Rusan a publicat interviuri cu munca de partid in care descria inflacarat pina si ce culoare aveau ochii activistului de partid cind batea vintul. Nu numai ca Ana Blandiana a fost atit de “cuminte” pentru regimul comunist incit a putut sa plece peste granita (foto) nde cite ori a vrut sa-si faca legaturi utile in strainatate, unde juca (verbal, iar nu scris) rolul “revoltatei”…

Dar iata ca Anei Blandiana i se nazare (in apropierea caderii monstrului) si rolul de disidenta intr-o lume monstruoasa in care poete exceptionale ca Angela Marinescu si Ioana Malamen, pina la 45-47 de ani au fost arestate pur si simplu dupa granitele Romāniei socialiste. A.M. a reusit sa plece o singura data la Paris cu putin timp inainte de caderea lui Ceausescu, iar Iolanda Malamen n-a trecut niciodata granitele Romāniei. Idem sotul Iolandei Malamen – Mihai Elin -, poet romān exceptional si intelectual de mare finete. Ana Blandiana, fetita cuminte, model, frumusica si care nu punea probleme tovarasilor de la CC, se intorcea din strainatate si scria fara jena impresii fugare din lumea libera. Bineinteles nu politice si nu ca sa trezeasca poporul la realitate.

Si iata ca Ana Blandiana isi incepe “disidenta”…

Si iata ca Ana Blandiana isi incepe “disidenta”. Cu vreo scrisoare la “Europa Libera” in care sa-l demaste pe tiran? Nu. Remarcati ca A.B. n-a scris niciodata o scrisoare contra regimului Ceausescu si n-a dat niciodata nicaieri un interviu in acest sens. Dar cum se manifesta atunci disidenta sa? Iata cum: prin poeme deosebit de voalate, poeme care nu l-au suparat cu nimic pe tiran, dovada ca nu s-a luat niciodata nici o masura contra ei, s-avem si noi falitii nostri, nu? (citeste disidenti!).

Despre aceste poeme voalate, cineva anunta ca sint protestatare si lovesc direct in Ceausescu. De altfel, daca n-ar fi fost trimbitate sus si tare ca poeme protestatare, nimeni n-ar fi observat nimic deosebit la aceste poeme – fiindca nu era nimic de observat. Singurul poem vag protestatar este un poem aparut intr-o revista studenteasca din Romānia despre “baietii de pe Calea Victoriei”. Adica o mica “sopirla” despre servitorii Securitatii care pazeau trotuarul la trecerea lui Ceausescu, sopirla turnata in urechile obosite ale romānilor, care la ora aceea nu mai deosebeau binele de rau, ceea ce e important si grav de micile miriituri ale javrelor care musca in joaca mina care le-a hranit.

Exact cum la Uniunea Scriitorilor, daca treaba nu mergea bine, eu, Florica Mitroi, care am fost clovnul tragic al Uniunii Scriitorilor din Romānia, in loc sa-l bestelesc pe Dumitru Radu Popescu, presedintele USR, cum am facut-o de-atitea ori, m-apucam sa-l demasc pe nea Udriste, portarul, ca nu merg treburile bine la U.S. – cam asa si cu demascarea “baietilor” respectivi din poemul Anei Blandiana.

Nu numai atit: cind a fost dat afara redactorul de la revista studenteasca pentru publicarea acestui poem, A.B. n-a protestat public, ca “o doamna disidenta” ce era, ci a tacut chitic, ba inca au fost trimisi grabnic alti batrini protectori (Geo Bogza, Gogu Radulescu) la Nicusor Ceausescu – pentru iertaciune.

Si inca un poem, tot in revista studenteasca respectiva, in care A.B. afirma ca Poporul romān este un poem vegetal. Las’ ca ideea e prost furata de la altul, dar nici un intelectual serios nu afirma asa ceva despre propriul popor. Dovada: Poporul Romān, Puterea si Maretia sa. A urmat, in apropierea caderii monstrului, marele poem politic despre Motanul Arpagic (O vedeta de pe strada mea). Cititi, va rog, Motanul Arpagic! Este un poem pentru copii, trivial prin lipsa lui de traire poetica (mai toate poemele A.B. sint astfel), a aparut în Romania cind functiona monstruoasa cenzura ceausista si… nu contine nici un mesaj politic, nici o aluzie la Ceausescu. Poemul, lipsit de valoare artistica si de mesaj politic, trateaza despre un motan care e vedeta rasfatata a strazii si primeste scrisori de la admiratori si atunci… masinile se opresc in loc (cind i se dau scrisorile, adica!). Acesta este mesajul politic, protestul “marginalizator”. Cu ce?

Dar cea mai crincena dovada a “marginalizarii” neinfricatei “disidente” de catre regimul ceausist este aparitia in 1989 a operelor sale in colectia B.P.T. Deci, in timp ce “Europa Libera” si toti oamenii de bine se cutremurau de persecutiile indurate de catre “disidenta” Ana Blandiana (de “marginalizarea”, ridicarea dreptului la semnatura etc.), la Bucuresti aparea pe tacute in B.P.T. “interzisa” sa opera (Bucuresti, 1989). Dupa revolutie A.B. apare in FSN. Isi da demisia imediat dupa demisia martirei Doina Cornea.

Dar de ce nu a protestat A.B. din prima clipa? N-a vazut cu cine sta cot la cot? Si nici in acest moment nu protesteaza vehement, ci in stilul ei ascuns, protest moale, care nu supara pe nimeni, protest pe care lumea libera, radio, presa il amplifica apoi ca pe Motanul Arpagic deoarece A.B. are prieteni pe care la rindul ei i-a sustinut si scos din tara la libertate. Si chiar de-ar protesta vehement acum, cind raul s-a produs cu acordul tacit al acestor persoane duplicitare care nu din naivitate au lasat guvernul provizoriu sa se infiga in frunte – e tirziu!
Scriitorii respectivi (A.D.M. A.B., M.D.) nici mesaj suficient n-au si nu au avut, le-a si convenit situatia si au tacut; nu pentru popor au declansat ei slaba lor disidenta, ci pentru ei insisi, pentru a-si ridica statuie.

Numai ca statuia e de carton si la prima intemperie si la primul foc se naruie. E suficient sa vrei sa vezi adevarul. O scriitoare care ar fi fost in FSN pentru popor, si nu pentru ea insasi, n-ar fi acceptat nici o secunda sa stea cot la cot cu Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, ar fi apelat imediat la popor, ar fi protestat imediat prin presa din lumea libera – doar prin poemul “incendiar” Motanul Arpagic si-a facut un nume de eroina-disidenta-marginalizata. De cine, cind, cum si unde – nu se precizeaza. Deci, in umbra suferintelor Doinei Cornea va jucati de-a disidenta dupa ce ati supt cea mai grasa tita de la comunisti, doamna Ana Blandiana!

Mircea Dinescu – fost presedinte al USR

Pe plan valoric, ca scriitor, Mircea Dinescu ii depaseste net pe ceilalti doi (A.D.M. si A.B.), i s-a citit la “Europa Libera” interviul acordat ziarului “Libération”, interviu realmente protestatar (inainte de caderea lui Ceausescu). Membru al FSN, M.D. n-a protestat cind a vazut trioul Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, deoarece si Mircea Dinescu se uita cu speranta catre Gorbaciov ca si Ion Iliescu. Doamna Doina Cornea a fost o martira, dar ca politiciana s-a dovedit a fi o naiva. Faptul ca a acceptat o singura clipa sa ia loc in FSN, alaturi de Ion Iliescu, Petre Roman si Silviu Brucan, o dovedeste cu prisosinta. Dar Mircea Dinescu? El nu este un naiv. Ce-a sperat? I-a convenit situatia, indicatiile rusesti de care asculta! Se stie ca M.D. este bine vazut la Moscova. De aceea este si cel mai periculos dintre cei trei, intrucit in ultima instanta este capabil de compromisuri grave.

In interviul citit la “Europa Libera” inainte de caderea lui Ceausescu, Mircea Dinescu ii acorda clar credit lui Gorbaciov, cind se stie ca rusii niciodata nu au prezentat o garantie a legii morale in politica. Deci, de acolo, din rasarit, ii vin lui M.D. indicatiile, nu? Indicatii de a lasa poporul pe mina unor banditi si teroristi, ceausisti, stalinisti, securisti si gorbaciovisti. Acesti scriitori duplicitari au avut posibilitatea sa acapareze disidenta cu concursul unor persoane duplicitare din lumea libera!

O singura intrebare inca: M.D. nu are studii superioare si intrucit nu mai functioneaza la scriitorii romāni de citiva ani buni legea derogarii de studii ca membru titular al USR, M.D., nefiind capabil sa reuseasca la o facultate (sau poate neinteresindu-l aceasta), a facut in ultimii aproximativ doi ani scoala de partid “Stefan Gheorghiu”…

Intrebare: s-a pus din nou in vigoare legea derogarii de studii sau Mircea Dinescu functioneaza ca presedinte al U.S. Romāniei libere pe baza dezgustatoarei diplome a scolii de partid “Stefan Gheorghiu”?
Florica Mitroi
“Nostradamus”, an I, nr. 1
Februarie 1990

Sursa: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]