Mircea Ioan Cuza
Distributia voturilor in turul al doilea al alegerilor prezidentiale a aratat mai clar decat niciodata scindarea ireconciliabila dintre cele doua Romanii, atat de des invocate de politicieni. Practic, cu exceptia catorva accidente, Moldova si Muntenia sunt colorate in rosu-PSD iar Transilvania este portocalie la fel ca Bucurestiul si Dobrogea. In aceste conditii, se pune intrebarea, avand in vedere cat de transanta a fost aceasta impartire geografica, daca nu ar fi fost chiar periculos pentru Romania daca Mircea Geoana ar fi iesit presedinte. Tensiunile sociale din aceasta tara au fost destul de ridicate (mai ales in turul al doilea) daca ne gandim la participarea la vot, fara niciun precedent in ultimii 20 de ani. Este evident ca nu vorbim de o soapta a romanilor, ci de un urlet.
Este clar ca oamenii din Transilvania doreau ceva, sau mai bine zis, incercau, cu disperare, sa scape de ceva. Aceasta inecercare disperata s-ar fi transformat intr-o mare dezamagire in Transilvania daca ar fi iesit Geoana si PSD-ul. Un avertisment clar in acest sens a fost transmis recent la Timisoara.
Dezamagirea ar fi putut conduce la un autism al Transilvaniei, la o detasare de politica facuta la Bucuresti. Romanii din Transilvania s-ar fi resemnat plini de scarba vazand ca vocea lor nu este auzita si ca se chinuie de 20 de ani sa merga pe drumul plin de hartoape al modernizarii tarii, cu doua ghiulele grele legate de picior – Moldova si Muntenia.
Alegerea lui Basescu a mai atenuat aceste tensiuni, Romania fiind „mai coagulata” acum decat in cazul in care ar fie iesit Mircea Geoana care nu ar fi fost altceva decat un Alexandru Ioan Cuza…dar pe invers.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 412 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 459 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 150 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 232 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]