Traducere de Alexandru Patruti
Acum cateva luni, un jurnalist francez, dl. Nicolas Cori, m-a abordat cu cererea de a realiza un interviu pe tematica taxarii, care ar fi urmat sa apara in publicatia lunara frantuzeasca „Philosophie Magazine”, in contextul actualelor discutii din Franta cu privire la „reforma taxarii”. Am fost de acord sa dau acest interviu, care a fost realizat prin email in limba engleza. Dl. Cori a facut ulterior o traducere in limba franceza, prietenul meu dr. Nikolay Gertchev a verificat si corectat aceasta traducere, urmand ca eu sa-i trimit inapoi d-lui Cori varianta finala (autorizata) a traducerii. De atunci a trecut mai mult de o luna si, in ciuda numeroaselor tentative de comunicare, nu am mai auzit nimic de la dl. Cori. Nu pot decat sa speculez cu privire la motivele tacerii sale. Cel mai probabil nu a primit permisiunea superiorilor sai de a publica acest interviu si nu a avut suficienta curtoazie si curaj sa-mi spuna.

In orice caz, aceasta[1] este varianta originala a interviului. Varianta autorizata in limba franceza este disponibila pe pagina de traduceri a site-ului meu, http://www.hanshoppe.com/translations/.

NC: Sunt taxele compatibile cu libertatea individuala si cu drepturile de proprietate? Exista un nivel peste care taxarea devine incompatibila?

Hoppe: Nu. Taxele nu sunt niciodata, indiferent de nivel, compatibile cu libertatea individuala si cu drepturile de proprietate. Taxarea este o forma de furt. Cei care practica aceasta forma de furt – statul cu diferitii sai agenti si aliati – incearca diverse modalitati de a cosmetiza adevarul, dar acesta este pur si simplu imposibil de evitat. Evident, taxele nu fac parte din categoria platilor normale, voluntare, pentru bunuri si servicii, pentru ca nu iti este permis sa sistezi aceste plati in momentul in care nu mai esti satisfacut de calitatea bunurilor achizitionate. Nu esti pedepsit in nici un fel daca nu mai cumperi masini Renault sau parfumuri Chanel, dar esti trimis la inchisoare daca nu mai platesti pentru scolile si universitatile de stat sau pentru dl. Sarkozy si pompa sa. De asemenea, este imposibil sa interpretezi taxele ca pe un tip de chirie platita de catre chirias proprietarului, deoarece statul francez nu este proprietarul intregii Frante si al intregului popor francez. Pentru a fi proprietar, statul francez ar trebui sa dovedeasca doua lucruri: primul – ca statul, si nimeni altcineva, detine fiecare centimetru patrat din Franta, si al doilea – ca are un contract de inchiriere cu fiecare francez cu privire la utilizarea (si pretul cerut pentru aceasta utilizare) proprietatii sale. Nici un stat – fie el francez, german sau american – nu poate dovedi asa ceva. Nici un stat nu poate sa prezinte documente doveditoare cu privire la proprietate sau contracte de inchiriere. Prin urmare, se poate trage o singura concluzie: taxarea este o forma de furt prin care o parte a populatiei, clasa conducatoare, se imbogateste pe seama celeilalte parti a populatiei, respectiv clasa condusa.

NC: Este gresit sa nu-ti platesti taxele?

Hoppe: Nu. Dat fiind ca taxele sunt o forma de furt, adica un „rau” din punct de vedere moral, nu poate fi gresit sa refuzi sa platesti unor hoti sau sa ii minti cu privire la venitul tau taxabil sau activele detinute. Asta nu inseamna ca e prudent sau intelept din partea ta sa nu platesti taxele – pana la urma statul este „cel mai rece dintre monstri”, dupa cum a zis Nietzsche, si poate sa iti ruineze viata sau chiar sa te distruga daca nu ii respecti ordinele. Cu toate acestea, nu poate incapea nici o indoiala ca este just sa nu iti platesti taxele.

NC: Cum stim cand o taxa este corecta? Exista anumite criterii? Este o taxa progresiva mai buna decat o taxa unica?

Hoppe: Stim ca nici o taxa nu este corecta, fie ea progresiva sau taxa unica si proportionala. Cum pot sa fie furtul si jaful corecte? „Cea mai buna” taxa este intotdeauna cea mai mica, desi chiar si cea mai mica taxa este tot o taxa. „Cea mai buna” taxa este o taxa unica pe cap de locuitor (eng. „head tax” sau „poll tax”), cand fiecare individ plateste aceeasi suma fixa de unitati monetare. Deoarece suma respectiva trebuie sa poata fi platita chiar si de catre cei mai saraci locuitori, aceasta taxa trebuie sa fie mica. Dar chiar si o taxa fixa pe cap de locuitor este tot un tip de furt si nu e nimic „corect” in ea. O taxa pe cap de locuitor nu trateaza la fel pe toata lumea si nu instaureaza „egalitatea in fata legii” din cauza a ceea ce se intampla ulterior cu venitul colectat din taxe. De exemplu, salariile tuturor angajatilor la stat si veniturile celor dependenti de bugetul public (cum ar fi pensionarii sau beneficiarii de asistenta sociala) sunt platite din sumele de bani colectate din taxe. In consecinta, angajatii de stat si persoanele dependente de bugetul public nu platesc practic nici un fel de taxe. Mai degraba, intregul lor venit net (dupa plata taxei fixe pe cap de locuitor) provine din sumele colectate din taxe si impozite, de unde rezulta ca respectivele persoane sunt consumatori de taxe si ca traiesc din venitul si avutia expropriate de la altii: producatorii de taxe. Unde este corectitudinea cand o parte din populatie traieste in mod parazitar, pe cheltuiala celeilalte parti?

NC: Sunt toti filozofii de acord cu privire la aceasta problema?

Hoppe: Nu, nu sunt. Dar asta este departe de a fi surprinzator. Aproape toti filozofii profesionisti din ziua de astazi sunt consumatori de taxe. Ei nu produc bunuri si servicii pe care sa le vanda pe piata catre consumatorii de filozofie, care in mod voluntar decid sa achizitioneze sau nu aceste servicii. De fapt, daca ar fi sa se judece in functie de cererea efectiva a consumatorilor, opera celor mai multi filozofi contemporani ar trebui sa fie considerata totalmente lipsita de valoare. Aproape toti filozofii de astazi sunt platiti din taxe. Ei traiesc din banii furati sau confiscati de la altii. Daca subzistenta ta depinde de taxele colectate este foarte probabil sa nu te opui din principiu institutiei taxarii. Bineinteles, aceasta afirmatie nu este in mod necesar adevarata. „Constiinta” noastra nu este determinata de „existenta” (germ. „Sein”), a la Marx. Cu toate acestea, o astfel de opozitie nu este foarte probabila. Intr-adevar, la fel ca marea majoritate a „intelectualilor”, filozofii sufera din cauza unui ego supra-expandat. Ei considera ca munca lor este de o importanta cruciala si dispretuiesc faptul ca „societatea” nu ii compenseaza corespunzator. Pin urmare, in cazul in care pur si simplu nu ignora subiectul, filozofii au fost intotdeauna primii care au venit cu diverse incercari agonizante de a justifica taxarea – cosmetizarea furtului ca pe ceva bun – si, in mod particular, propriile salarii provenite din taxe.

NC: Ar trebui filozofii sa ia in considerare eficienta economica a modalitatilor de taxare simultan cu valorile etice?

Hoppe: Pentru a putea numi o actiune „eficienta”, este mai intai necesar sa definim un scop, respectiv un tel sau o finalitate. Ceva poate fi considerat eficient sau ineficient doar in lumina unui scop care se considera dat. Este treaba economistilor si a asa numitei „economii pozitive” de a determina care masuri sunt eficace (sau ineficace) pentru a atinge un scop dat. De exemplu, daca vrei sa creezi somaj in masa, atunci stiinta economica iti spune ca este eficient sa cresti salariul minim pe economie la, sa zicem, 100 Euro pe ora. Pe de alta parte, daca scopul tau este sa minimizezi somajul, atunci stiinta economica te informeaza ca salariul minim pe economie ar trebui abolit in totalitate. Dar economistii ca economisti nu au nimic de spus despre dezirabilitatea sau admisibilitatea scopului in discutie. Aceasta este sarcina filozofului: sa determine care scopuri sunt admisibile si juste si care nu. (Economistul il informeaza apoi pe filozof care mijloace sunt eficiente pentru atingerea acelor scopuri justificabile si care nu.)

Totusi, dupa cum am discutat deja: filozofia ca profesie pur si simplu nu si-a facut treaba. Filozofii dau suficiente sfaturi cu privire la ce sa faci si ce sa nu faci, desigur, dar aceste sfaturi au putina valoare intelectuala. In marea majoritate a cazurilor, este vorba doar despre opinii: manifestari ale gusturilor personale si nimic mai mult. Daca le ceri „teoria” lor cu privire la justitie, pe baza careia au facut aceste recomandari, vei afla ca nu detin o astfel de teorie. Pot eventual sa iti ofere numai o colectie ad-hoc de judecati personale de valoare, care de cele mai multe ori nici macar nu respecta principiul coerentei interne.

Orice teorie cat de cat decenta cu privire la justitie trebuie, in primul rand, sa tina cont de caracteristica fundamentala a vietii umane: raritatea bunurilor, adica absenta supra-abundentei. Si asta pentru ca tocmai din cauza raritatii este posibil ca oamenii sa aiba conflicte intre ei: Eu vreau sa fac x cu o anumita resursa rara (data), iar tu vrei sa faci y cu aceeasi resursa. In lipsa conflictelor, nu ar mai fi nevoie de reguli sau de norme, scopul normelor fiind tocmai acela de a evita conflictele. In absenta unei armonizari prestabilite a tuturor intereselor individuale, conflictele pot fi evitate numai daca toate resursele rare sunt detinute in mod privat, adica de catre un posesor identificabil, excluzandu-i in consecinta pe ceilalti. Prin urmare, pentru a evita aparitia conflictelor de la inceputul omenirii si pana in prezent, ca sa zic asa, orice teorie a justitiei trebuie sa plece de la o norma care sa reglementeze aproprierea originala a resurselor rare ca si proprietate privata.

Cea mai mare parte a filozofiei (politice) contemporane pare sa nu fie constienta de aceste lucruri. De multe ori am impresia ca nici macar ideea de raritate nu este recunoscuta sau inteleasa total.

NC: In acest caz, care ar trebui sa fie scopul politicii fiscale? Redistributia? Egalitatea? Diminuarea saraciei?

Hoppe: Daca taxele sunt o forma de furt, atunci rezulta ca, din punct de vedere al justitiei, nu ar trebui sa existe nici taxe, nici vre-un fel de politica fiscala. Orice discutie cu privire la scopul politicii fiscale sau reforma fiscala este o discutie intre hoti sau avocati ai hotilor, carora nu le pasa de dreptate. Ii intereseaza doar furtul. Exista discutii si dezbateri intre ei cu privire la cine trebuie taxat, cat de mult si ce trebuie facut cu banii colectati din taxe, adica cine si cat trebuie sa primeasca din prada furata. Totusi, toti hotii si toti beneficiarii de pe urma furtului tind sa cada de acord asupra unui lucru: cu cat mai mare este suma furata si cu cat mai mic este costul colectarii ei, cu atat este mai bine pentru ei. De fapt, asta este ceea ce practica toate democratiile din Vest actualmente: alegerea unor niveluri si forme ale taxarii, care sa maximizeze venitul colectat din taxe. Toate discutiile din ziua de astazi cu privire la reforma fiscala, din Franta, din Germania, din SUA sau de oriunde altundeva – discutii care vizeaza: introducerea sau abolirea unor taxe pe avere sau pe mostenire, taxarea progresiva sau proportionala a venitului, taxarea sau nu a veniturilor din operatiuni de capital, substituirea taxelor directe prin taxe indirecte ca TVA-ul, etc. etc., si daca nivelurile acestor taxe trebuie scazute sau crescute – nu sunt niciodata discutii cu privire la ceea ce este si ce nu este just. Nu sunt motivate de o opozitie principiala impotriva taxarii, ci de dorinta de a face taxarea mai eficienta, respectiv de a maximiza venitul colectat din taxe. Orice reforma a taxarii care nu mentine cel putin aceleasi venituri, este considerata un esec. Numai reformele care cresc venitul la bugetul public sunt considerate un „succes”.

Trebuie sa pun din nou aceeasi intrebare: Cum sa se poata considera ca asa ceva este „corect”? Evident, din punctul de vedere al consumatorilor de taxe acesta este un lucru „bun”. Cu toate acestea, din punctul de vedere al producatorilor de taxe, respectiv al acelora care platesc taxele, acest lucru nu este cu siguranta „bun”, ci „mai rau decat rau”.

Mai am o singura remarca referitoare la efectele economice ale taxarii: Orice taxa este o redistributie a avutiei si a venitului. Avutia si venitul sunt extrase cu forta de la proprietarii si producatorii lor de drept si transferate catre oameni care nu au detinut in proprietatea lor avutia si nu au produs venitul. Acumularea viitoare de avutie si productia viitoare de venit sunt in acest mod descurajate si confiscarea si consumul avutiei si venitului existente sunt incurajate. Ca rezultat, societatea va fi mai saraca. Cat despre propunerea egalitarista, care se bucura de eterna popularitate, de a lua de la „bogati” si de a da la „saraci”: o asemenea schema nu amelioreaza sau reduce saracia, chiar din contra, o creste. Reduce stimulentul de a fi sau de a deveni bogat si productiv si creste stimulentul de a ramane sau a deveni sarac si neproductiv.

NC: Ar trebui ca oamenii bogati sa fie tratati altfel decat oamenii saraci?

Hoppe: Orice persoana, bogata sau saraca, trebuie sa fie tratata la fel in fata legii. Exista persoane care sunt bogate fara sa fi fraudat sau furat pe cineva. Sunt bogate pentru ca au muncit din greu, au economisit in mod perseverent, au fost productive si au dat dovada de o ingeniozitate antreprenoriala, poate chiar pe parcursul mai multor generatii. Nu numai ca acesti oameni ar trebui lasati in pace, dar ar trebui elogiati ca niste eroi. Si, pe de alta parte, exista oameni bogati, mai ales din clasa liderilor politici aflati la carma aparatului de stat sau in clasa bancherilor sau a marilor intreprinderi, ce detin conexiuni politice, care sunt bogati pentru ca au fost implicati direct, sau au beneficiat indirect, de pe urma confiscarii, furtului, inselatoriei si fraudei. Acesti oameni nu ar trebui sa fie lasati in pace, ci ar trebui sa fie condamnati si priviti cu dezgust, ca niste gangsteri. Acelasi lucru se aplica si oamenilor saraci. Exista oameni saraci care sunt onesti si care ar trebui, in consecinta, lasati in pace. Poate ca acestia nu sunt eroi, dar merita respectul nostru. Si, de cealalta parte, exista oameni saraci care sunt escroci si care ar trebui tratati ca niste escroci, indiferent de „saracia” in care se afla.

Sursa: Mises

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]