Alexandru Paleogogu
Saptamana trecuta a fost inaugurat monumentul Holocaustului. Nu discutam acum despre oportunitatea acestui edificiu in acest moment si nici despre masochismul proverbial al romanilor, in conditiile in care monumentele multor oameni de cultura si eroi nationali zac in paragina (din lipsa de fonduri!). Nu vom lua in discutie nici macar lipsa de coloana vertebrala a clasei politice. Nu ne vom referi nici la impactul ecologic al constructiei acestui monument in spatele Ministerului de Interne, in zona Izvor, de unde au fost luati peste 30 de copaci. Putem trece peste toate acestea…

Este, insa, foarte dificil sa nu avem in vedere costul acestui proiect finantat de Ministerul Culturii, care ajunge, tineti-va bine, la 17 milioane de lei, adica, nici mai mult nici mai putin decat 4 milioane de euro.

Asadar, intr-o perioada de criza economica profunda, cu mii de oameni care-si pierd locul de munca in fiecare luna, cu un salariu minim pe economie de 6 milioane de lei (140 de euro), cu pensionari care pot trai din pensii de cateva milioane, cu ajutoare de somaj de cateva sute de lei, cu un sistem de sanatate la pamant, cu o alocatie pentru copii de mizerie, cu burse simbolice pentru studenti, acesti oameni pe care i-ati ales sa va conduca isi permit sa aloce pentru un monument nici mai mult nici mai putin de 4 milioane de euro, (evident, din buzunarele voastre amarate) cu o nonsalanta care denota, in cel mai fericit caz, un inceput de schizofrenie. Acesti oameni isi permit apoi cu cea mai nevinovata candoare din lume sa afirme ca nu sunt bani pentru medicamente, ca nu pot creste pensiile, ca nu exista bani pentru profesori, ca nu pot fi reparate strazile (cel putin nu in acest an), ca nu se poate face nimic pentru monumentele istorice aflate in paragina (alea putine pe care le avem), etc.

Ziarul Financiar titra sec acum cateva zile ca “iniţiativa privind realizarea monumentului aparţine Ministerul Culturii, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România (Comisia Wiesel) şi a consultărilor cu personalităţi ale vieţii publice, intelectuali, oameni de ştiinţă, artişti plastici, reprezentanţi ai Federaţiei Comunitătilor Evreieşti din România, ai Comisiei Wiesel si supravieţuitori ai Holocaustului”.

Monumentul a fost realizat de un anume Peter Jacobi, artist roman (sic!) nascut la Ploiesti, care traieste in Germania inca din anii ’70.

Este absolut legitim sa ne intrabam daca nu cumva acest monument ar fi putut fi construit si cu o suma mai mica de bani, pentru ca, slava Domnului, in Romania exista destui artisti plastici care ar fi putut sa conceapa acest monument la costuri mult mai mici.

De asemenea, este legitim sa ne intrebam daca, nu cumva, la acest pret, monumentul ar fi putut fi realizat din aur si incrustat cu pietre pretioase. Nici cota “extraordinara” a distinsului artist Jacobi nu poate sa justifice acest pret si nici macar costul terenului care a fost pus gratis la dispozitia Ministerului Culturii de catre Primaria Capitalei. Este mai mult decat clar ca si acest monument a fost o vaca buna de muls pentru o clica sau alta de prin ministere sau de la Primaria Capitalei…n-ar fi primul caz…asta daca nu cumva, scazand costul constructiei (care nu prea are cum sa depaseasca un milion de euro), dl. Jacobi si-ar fi oprit vreo 3 milioane pentru efortul intelectual foarte intens, lesne de observat daca veti avea curiozitatea sa vedeti monumentul.

Cheltuielile nu se opresc insa aici, deoarece monumentul este pazit zi si noapte de cate cinci vajnici aparatori ai legii de la Jandarmeria Romana (platiti tot din buzunarele noastre), ca sa nu cumva, Domane fereste sa fure cineva vreo tabla sau vreo dala de asfalt.

Potrivit lui Peter Jacobi, monumentul este alcatuit din cinci piese reprezentand steaua lui David, simbolul evreilor, Roata romilor, care aminteste de migraţia acestora din India spre Europa, relieful Via Dolorosa, care semnifica o sina de tren ce duce cu gandul la transportul evreilor spre lagare.

Totodata va fi amplasată o coloană care va marca locul Memorialului şi care va putea fi vazută de la distanta.

„Semnificaţiile unei coloane sunt multiple si binecunoscute in Romania, care poseda una dintre cele mai cunoscute coloane din lume. Aici semnificatia amintirii este intenţionata. Coloana memoriala se afla acum intr-o turnatorie din Germania si va fi gata in luna decembrie. Ea va fi facută din fonta, pe motiv ca acest material da o expresie mai grava monumentului”, a declarat Peter Jacobi, citat de ZF.

Potrivit acestuia, şi Roata romilor este în prezent în faza de turnare, tot în Germania, şi va avea un diametru de 2,8 metri, iar în mijlocul ei va fi o platformă cu 16 raze. Steaua lui David va fi si ea făcută din fier masiv, tot de nemti.
In mijlocul acestor piese, autorităţile vor să amplaseze un templu „sacral”, care va avea acoperisul spart si facut din barne cu spatii intre ele, mai precizeaza publicatia.

Aceste comentarii ne duc cu gandul la “sacralitatea” altui monument facut la misto pentru Eroii Revolutiei…cred ca toata lumea stie tepusa cu cartoful pus la copt in varful ei din Piata Revolutiei, o alta mega opera de arta (scuze, era sa zic escrocherie!), “opera” aprobata de fostul ministru al Culturii, distinsul academician, cominternistul emanat lovit de grija pentru eroi, Razvan Theodorescu.

Maestrul comunistoid care a realizat aceasta lucrare nemuritoare la un pret de numai 3,6 milioane de dolari (un mizilic in 2004), a fost nimeni altul decat Mihnea Ghildus (un nume aproape predestinat pentru o astfel de ghi(l)dusie!).

In final, sa revenim la oile noastre. Merita sa ne distram putin cu ce zice “critical de arta” Pavel Susara despre distinsul domn Jacobi, descrierea “operei” domniei sale evidentiind clar AND-ul artistic comun al celor doi….DACA AVETI RABDARE SA CITITI PANA LA CAPAT, MERITA…

“Sculptor prin formaţie şi printr-un îndelungat exerciţiu, adică un cunoscător profund al materiei brute şi al formei lipsite de ambiguităţi, Peter Jacobi îşi dublează permanent orizontul tridimensionalului cu reveria incontinentă din universul imponderabil al fotografiei. De fapt, personalitatea lui reală se defineşte exact doar la intersecţia obiectului cu ficţiunea, a realului cu imaginarul, a spaţiului ferm cu proiecţia utopică.

Între sculptură şi fotografie, în acest interval atît de ferm polarizat, el nu face doar o echilibristică riscantă şi spectaculoasă, un fel de sistematizare sofistică a unei indecizii schizoide, ci şi un enorm efort de conciliere interioară a unor limbaje care, printr-un exces de autonomie, tind să fragmenteze, după scheme minore, însăşi realitatea.

Sculptura şi fotografia lui Peter Jacobi reprezintă, în sisteme de codificare diferite, perspective specifice asupra aceleiaşi existenţe materiale şi simbolice. Aşa cum sculptura, în speţă forma, se naşte ca un act simbolic în vădită opoziţie cu amorful substanţei pe care o absoarbe spre a o redefini, fotografia este vehiculul prin care lumea reală, ezitantă şi perisabilă în discursivitatea ei cotidiană, se proiectează în spaţii incoruptibile, înfrînge temporalitatea şi respiră vizibil aburul transcendenţei.

Dacă prin această sculptură, ingenuă sau pură – adică lăsată aproape de starea genuină a materiei sau, dimpotrivă, distilată formal pînă la obţinerea unor geometrii infailibile şi a unor ritmuri literalmente matematice -, Jacobi modelează tactil spaţiul şi construieşte nemijlocit arhitecturi, prin fotografie el modelează timpul, trezeşte personajele din lumea lor stopată, adormită asemenea celei din poveşti, dilată realitatea ei intrinsecă pînă la limita comunicării cu propria noastră realitate şi converteşte episodicul şi istoria mică în adevărate existenţe exemplare, în metaforă şi în mit.

Această conversie a materiei în ritmuri muzicale şi a unor momente încremenite, mai mult sau mai puţin identificabile, în adevărate universuri dinamice şi expansive, nu se sprijină pe gesticulaţii măreţe sau pe cine ştie ce alte acte de eroism creator.

Deşi Jacobi gîndeşte plastic şi narativ cu o remarcabilă profunzime şi cu o tot atît de mare fineţe, ceremonialul creaţiei sale nu este unul prometeic, măreţ şi inhibant pentru privitorul neprevenit.

Forţa lui ieşită din comun nu este consecinţa vreunei retorici copleşitoare, ci rezultatul direct al unei mari capacităţi de concentrare şi al unei afectivităţi profunde şi discrete. Brâncuşian matur şi responsabil în gîndirea formei, fie că este solidar, fie că este polemic faţă de lumea lui Brâncuşi, Peter Jacobi este interesat, în egală măsură, de suprafaţă şi de volum, de stabilitate şi de mişcare.

Şi atunci cînd formele sale se aştern pe orizontală, ca nişte semne geologice sau ca repere ale unui timp nedeterminat, şi atunci cînd ele sunt ascensionale, sub forma unor cercuri active ori sub aceea a unor coloane cu o verticalitate puternic marcată, sculptorul manifestă o grijă halucinantă pentru vibraţia detaliului, pentru articularea modulilor, pentru sonoritatea formei, în ansamblul său, sub impactul unghiului de privire sau sub acela, impalpabil, al luminii.

Brâncuşianismul lui Jacobi stă în puritatea expresiilor sale şi în fascinaţia, aproape magică, faţă de suflul adînc al materiei activate şi de viaţa autonomă pe care aceasta o dobîndeşte prin armonia celestă a componentelor sale. Dar dincolo de formele individuale, de lucrările sale obiect, artistul visează lumi integrate, retroversiuni edenice sau provocări dadaiste; el imaginează construcţii-receptacul pentru lumea elementară, pentru aer şi pentru lumină, pentru apă şi pentru mişcările eoliene.

Pînă şi chipul privitorului este ademenit să se integreze în construcţiile sale ca o componentă implacabilă. Aşa cum Arcimboldo încerca să realizeze o maşinărie integratoare, vestitul său pian perspectival, în care sunetele, culorile şi ritmurile să-şi regăsească starea lor originară, aşa cum Tzara visa să abolească graniţele dintre natură şi cultură,dintre artă şi viaţă, într-o altă perspectivă, dar cu aceeaşi finalitate, Jacobi imaginează o cameră sincretică, un recipient pentru pămînt, pentru cer şi pentru tot ce se întinde între ele. În acelaşi mod simplu, rafinat şi profund, se naşte şi se recompune şi universul fotografiilor sale.

Artistul selectează, asemenea unui Marcel Duchamp, de pildă, imagini fotografice de-a gata, forme deja constituite pe care le supune, ulterior, unui atent proces de prelucrare. Imaginile sunt mărite, procesate pe calculator, recompuse înlăuntrul propriilor date constitutive sau, de multe ori, prin adăugarea unor elemente prin care sensul lor iniţial este redirecţionat.

Trei sunt coordonatele mari pe care Jacobi le urmăreşte cu o rigoare a privirii şi cu o implicare afectivă ieşite din comun: mai întîi, el anulează trecutul static, reconstruieşte memoria şi trezeşte la o nouă viaţă ceea ce părea pentru totdeauna un moment încremenit. Fie că sunt personaje anonime sau persoane publice, unele cu un statut cvasimitologic, cum este Regina Maria, de pildă, ele fug din istoria propriei lor clipe şi migrează către lumea noastră nemijlocită asemenea unor actori în plin exerciţiu scenic. Contextele specifice, recuzita individualizatoare şi toate detaliile care construiesc şi precizează o anumită identitate, încep să respire din nou, fie în registrul grav şi melancolic, fie în celălalt, la fel de seducător, ironic şi ludic.

În al doilea rînd, este urmărită, cu o grijă de cercetător şi cu o coerenţă de filosof, continuitatea exterioară şi lăuntrică a prezenţei şi a chipului uman. Puse faţă în faţă, relieful grecesc reprezentînd o femeie tînără şi personajul sfîrşitului de sec.XIX sau începutului de sec. XX reprezintă ipostaze ale aceleiaşi realităţi exemplare şi inalterabile. Un eros livresc, estetizant, şi o senzualitate culturală plină de vitalitate străbat evident actul contemplaţiei şi gesticulaţia de creator ale lui Peter Jacobi. (…) NO COMMENT!

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Marius Serban Nesimtirea de care a dat dovada, astazi, Iohannis (Ioha), presedintele cu o legitimitate fragila al Romaniei, este strigatoare la cer! Astazi, cand se face fix o saptamana de la moartea oamenilor din Colectiv, Ioha a demonstrat cu varf si indesat ca nu a inteles nimic, dar absolut NIMIC, din cerintele strazii,ca nu a […]