Vladimir Alexe
“Presedintele vostru va spune: aceasta tara nu va intra, niciodata, in razboi”Franklin Delano Roosevelt, Campania electorala (Buffalo, 2 noiembrie 1940)
Interventiile “Noii Ordini Mondiale” (“New World Order”, NWO) si a bancherilor internationali in istoria contemporana au fost, intotdeauna, pe cat de discrete, pe atat de bine regizate. Uneori au trebuit sa treaca decenii pentru ca adevarul sa iasa la iveala. Asa cum a fost cazul cu torpilarea pachebotului “Lusitania” si tragedia de la Pearl Harbour.

Neutralitate aparenta

In timpul campaniei electorale din 1940, presedintele american Franklin Delano Roosevelt, care candida pentru un nou mandat, a castigat voturile alegatorilor promitand neutralitatea Statelor Unite. Documente descoperite recent demonstreaza, insa, ca, la acea ora, Roosevelt era decis sa intre in razboi de partea Aliatilor si complota in acest sens cu premierul britanic Winston Churchill.

Pentru a castiga aprobarea opiniei publice americane, presedintele a sacrificat deliberat flota de la Pearl Harbour, cu toate ca aflase din timp despre iminentul atac japonez. Putini stiu ca Roosevelt si Churchill colaborasera inca din anii Primului Razboi Mondial. Amandoi fusesera implicati intr-o alta operatiune menita sa manipuleze opinia publica: scufundarea transatlanticului “Lusitania”.

Statele Unite si-au proclamat oficial, inca de la inceputul celei de-a doua conflagratii mondiale (septembrie 1939), “neutralitatea”. Dar, exact ca in Primul Razboi Mondial, au intervenit in marea conflagratie, manipulandu-si propriii cetateni cu ajutorul unor incidente tragice, bine regizate.

La fel cum procedase presedintele Woodrow Wilson in Primul Razboi Mondial, si Franklin Delano Roosevelt si-a bazat campania electorala de realegere din 1941 pe promisiunea solemna repetata in toate discursurile, ca va mentine cu orice pret Statele Unite departe de razboi. Si ca nici un american nu va muri pe campul de lupta.

Cu toate acestea, una dintre primele initiative luate de presedintele Roosevelt, imediat dupa izbucnirea razboiului in Europa, a fost sa convoace Congresul intr-o sesiune speciala, ca sa ceara ridicarea embargoului asupra vanzarilor de arme catre partile beligerante. Embargo care constituia, in fapt, partea esentiala a neutralitatii SUA si care implica o intreaga legislatie. Motivul invocat atunci de Roosevelt era cel putin ciudat: vanzarile de arme catre combatanti ar fi ajutat America sa-si conserve pacea.

“Actiunile noastre trebuie sa fie conduse de o unica si puternica idee ” pastrarea Americii in afara razboiului”. Ridicarea embargoului, solicitata insistent de Roosevelt Congresului, nu parea deloc o actiune “ghidata” de acea idee “unica”.

Corespondenta secreta Roosevelt-Churchill

Presedintele Roosevelt incepuse, in mare secret, o corespondenta cu Winston Churchill, primul-lord al Amiralitatii britanice si, in scurt timp, premier al Marii Britanii.

Aceasta corespondenta, cat si memoriile lui Churchill au devenit cunoscute multi ani mai tarziu, dupa terminarea razboiului.

In cartea sa, “Infamy: Pearl Harbour ant Its Aftermath” (“Infamie: Pearl Harbour si consecintele sale”), carte publicata de John Toland la editura “Doubleday” din New York in 1982, autorul dezvaluia un fapt ramas necunoscut din acea perioada, dar semnificativ.

In 1940, la Ambasada americana de la Londra (unde ambasador era Joseph Kennedy, tatal viitorului presedinte), un functionar de la Cifru, Tyler Kent, a descoperit mesajele secrete dintre Roosevelt si Churchill, mesaje relevand intentia presedintelui american de a impinge SUA in razboi.

Kent a incercat atunci sa ia o parte din acele mesaje pentru a le face publice in Statele Unite. Dovedind astfel americanilor “jocul dublu” pe care il facea F.D. Roosevelt, aflat in plina campanie electorala pentru realegere, sub sloganul “America – departe de razboi”.

Kent a fost insa prins si expediat intr-o inchisoare britanica pentru tot restul razboiului.

Dupa ce a fost eliberat nimeni nu l-a luat in seama, pana cand John Toland i-a relatat drama personala in cartea sa.

Promisiunea electorala

La randul sau, William Stevenson “celebrul agent britanic “Intrepid” (“Intreprinzatorul”) – nota ca, in ianuarie 1941 (asadar, cu 11 luni inainte de intrarea oficiala a Statelor Unite in razboi), incepusera deja convorbirile militare americano-britanice “in cel mai mare secret”.

Ceea ce insemna, potrivit lui Stevenson, “prevenirea divulgarilor catre publicul american”.

Robert Sherwood, biograful personal al presedintelui F.D. Roosevelt, a precizat odata: “Daca izolationistii ar fi stiut adevarata extindere a aliantei secrete dintre Statele Unite si Anglia, cererile lor pentru acuzarea presedintelui ar fi bubuit ca un fulger pe Pamant”.

Abia in 1950 Winston Churchill dezvaluia, in volumul “The Grand Alliance” (“Marea Alianta”), ca Harry Hopkins, consilierul lui Roosevelt, care l-a vizitat in ianuarie 1941, i-a spus confidential: “Presedintele este hotarat sa castigam razboiul impreuna. Sa nu faci greseli. El m-a trimis sa-ti spun ca, cu orice pret si prin orice mijloace, el te va ajuta in acest razboi, nu conteaza ce se intampla cu el”. Ce le spunea presedintele Roosevelt, in acest timp, cetatenilor americani, alegatorilor sai?

La 30 octombrie 1940, la Boston, Roosevelt exclama patetic: “Mame si tati ai Americii! Am spus acest lucru inainte, dar il voi repeta mereu, iar si iar: baietii vostri nu vor fi trimisi in nici un razboi strain!” (Samuel D. Rosenman, “The Public Papers and Addresses of Franklin D. Roosevelt”, New York, MacMillan, 1941).

La 1 noiembrie 1940, el revenea la fel de patetic asupra ideii, intr-un discurs electoral tinut in Brooklyn: “Am luptat sa-i tin pe americani in afara razboielor straine. Si voi lupta in continuare!”. Acelasi lucru il declara Roosevelt a doua zi, 2 noiembrie 1940, la Rochester (New York): “Guvernul nostru national este, in egala masura, un guvern al pacii. Un guvern care intentioneaza sa pastreze pacea pentru poporul american”.

In aceeasi zi, la Buffalo, Roosevelt promitea: “Presedintele vostru va spune: aceasta tara nu va intra niciodata in razboi!”. Pe 3 noiembrie 1940, Roosevelt afirma la Cleveland: “Primul scop al politicii noastre externe este sa tinem tara noastra, America,in afara razboiului”.

Participantii la mitingul electoral au izbucnit, ca de fiecare data, in urale. Multi aveau lacrimi in ochi, barbatii isi aruncasera in aer palariile, femeile isi agitau si ele, emotionate, batistele. Asa a fost reales presedinte al Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt. Omul care complota intens cu Winston Churchill sa impinga SUA cat mai repede in razboi.

Bancherii internationali

De fapt, Roosevelt nu era altceva decat prizonierul bancherilor din jurul sau, cei care ii asigurasera ascensiunea politica. Exact ca predecesorul sau, presedintele Woodrow Wilson, care a impins America, in ciuda promisiunilor electorale, in Primul Razboi Mondial.

In memoriile sale, intitulate sugestiv “FDR: My exploited Father-in-Law” (“FDR: exploatatul meu socru”), Curtis Dell, ginerele presedintelui american, dezvaluie ca toate actiunile acestuia ii erau sugerate de un grup format din bancherii Bernard Baruh, Felix Frankfurter, Andrew Mellon. Si, nu in ultimul rand, de Eleanor Roosevelt, sotia presedintelui.

Intre timp, Winston Churchill urma, cu sfintenie, sfaturile lui Montague Norman de la “Bank of England”.

Bancherii americani, in primul rand Bernard Baruch, considerau ca Statele Unite trebuiau sa se implice rapid si masiv in razboi. Si sa incline decisiv balanta – indiferent de pret sau mijloace – in favoarea Aliatilor.

Pentru ca astfel Statele Unite sa poata influenta lumea postbelica conform intereselor marii finante din Wall Street, asa cum se intamplase si dupa Primul Razboi Mondial.

Regizarea tragediei de la Pearl Harbour

In ultimele decenii mai multe carti aparute in SUA au adus dovezi incontestabile ca presedintele F.D. Roosevelt – in cunostinta de cauza asupra iminentului atac japonez contra flotei americane de la Pearl Harbour – nu a informat din timp comandamentul din Pacific. Roosevelt spera ca dezastrul flotei americane sa incline decisiv balanta (in Statele Unite) in favoarea intrarii Americii in razboi. Exact cum manipulase anterior si “Afacerea Lusitania”, in Primul Razboi Mondial.

O problema delicata

Henry Stimson, secretar de stat la Aparare in 1941, scria in jurnalul sau, dupa intalnirea cu presedintele F.D. Roosevelt: “Aveam in fata o problema delicata de ingradire diplomatica, dar facuta in asa fel incat Japonia sa reactioneze prima (…)

Intrebarea este cum am putea sa-i manevram pe japonezi, astfel incat sa-i aducem in pozitia sa traga ei primul glont” (vezi Robert A. Theobald, “The Final Secret of Pearl Harbour”, Old Greenwich, Devinadair, p. 76).

Dupa embargoul comercial contra Japoniei, presedintele american a inchis Canalul Panama navelor japoneze. Pe 26 noiembrie 1941, cu exact unsprezece zile inainte de Pearl Harbour, Roosevelt a trimis Japoniei celebrul Ultimatum si a confiscat averile japonezilor din America.

In “New American” din 8 decembrie 1986 s-a scris pe larg despre dubla infamie de la Pearl Harbour. In cadrul operatiunii “Magic”, “The Office of Naval Intelligence” (Serviciul de Informatii al Marinei americane) sparsese codul diplomatic japonez.

Astfel ca toate mesajele expediate in 1941 din Japonia catre ambasadele sale erau imediat decriptate si expediate la Departamentul de Stat si la Casa Alba, personal presedintelui F.D. Roosevelt.

Ambasadorul american la Tokyo, Joseph Grew, la randul sau, avertizase asupra iminentei atacului japonez de la Pearl Harbour nu numai pe presedintele Roosevelt, dar si pe Edgar Hoover (director FBI), pe congresmanul Martin Dies si pe senatorul Guy Gillette. Capitanul Johan Raneft, atasatul naval al Olandei la Washington, nota ca ofiterii din “Office of Naval Intelligence” i-au spus, inca din 6 decembrie 1941, ca navele japoneze se gaseau la doar 400 de mile nord-vest de Honolulu.

O pozitie vulnerabila

In acelasi timp, presedintele Roosevelt l-a inlocuit pe amiralul Richardson cu amiralul Kimmel, dupa ce primul protestase oficial contra ordinului prezidential de stationare a flotei americane la Pearl Harbour, o pozitie extrem de vulnerabila.

Roosevelt si generalul Marshall au desfiintat in mare parte apararea aeriana a insulei, cu putin timp inaintea atacului japonez. Lasand doar o treime din avioane, strict pentru supraveghere. Pesemne ca sa-si salveze reputatia, Marshall a trimis, totusi, tarziu, un avertisment la Pearl Harbour. Dar acesta a ajuns la cateva ore bune dupa atacul japonez, soldat cu 2000 de americani morti si 18 nave militare scufundate ori avariate.

Dupa atac, Roosevelt a numit o comisie de ancheta, care sa investigheze cauzele dezastrului, comisie condusa de judecatorul Curtii Supreme, Owen Roberts, un bun prieten al sau. Totul a fost pus in carca amiralului Kimmel si a generalului Short, blamati pentru neglijenta de intreaga America.

Abia in 1944 cei doi nefericiti au reusit sa furnizeze probele care sa infirme verdictul Comisiei Roberts. Kimmel a fost achitat, iar Short a primit o pedeapsa usoara. Presedintele F.D. Roosevelt s-a opus cu indarjire prezentarii probelor furnizate de cei doi opiniei publice americane. Pretextul: puneau in primejdie securitatea nationala pe timp de razboi.

Memorandumurile incriminatorii din arhivele Departamentului de Razboi si Navigatie au fost distruse. Concluziile Curtii Martiale au fost “ingropate” intr-un raport guvernamental de 40 de volume. Americanii au aflat adevarul despre Pearl Harbour mult mai tarziu.

John Toland, autorul volumului de dezvaluiri “Infamia” a primit, in schimb, Premiul Pulitzer in anul 1982. Presedintele F.D. Roosevelt nu a fost niciodata tras la raspundere, fie si post-mortem, pentru tradarea Americii atat la Pearl Harbour, cat si in cazul “Lusitaniei”.

Sursa: Ziua

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]