Radu Portocala
Ultimele luni mi-au fost din cale-afara de grele. Instinctiv, m-am aparat indepartindu-ma si tacind. De la inceputul anului, am incetat sa mai urmaresc actualitatea româneasca. Pentru prima oara dupa 30 de ani, daca cineva ma intreaba ce se mai intimpla “acolo”, nu pot raspunde. si-mi dau seama ca aceasta nestiinta nici nu ma impovareaza, nici nu ma diminueaza. Dimpotriva. Ma simt mai liber, mai impacat. Nu-mi lipsesc scandalurile, grosolaniile, circotelile. Nu-mi lipseste nici Basescu, nici Boc, nici Udrea, nici prea multii lor semeni. Plesu, Liiceanu, Patapievici si prietenii sau subordonatii lor nu-mi lipsesc nici ei. Fara ei, zilele mele sint mai putin irosite.

Acum 20 de ani, Romania a pornit pe un drum gresit – incurajata, din inconstienta sau interes, de multi “oameni de bine”, care, acum, se caineaza la toate colturile. Cu o viteza uimitoare, s-au format grupuri care, lipsite de vreun merit, n-au putut sa functioneze decit prin excluderi si cenzura. Tot ce e rau in societatile occidentale a fost adoptat fara intirziere. Iar societatea, imbolnavita pina la agonie sub comunism, a sfirsit prin a se sfirteca definitiv.

Am asteptat decenii – nu ani! – sa se intimple ceva bun in Romania. Si decenii am fost dezamagit. Decembrie 1989 n-a fost decit un moment de speranta sterila, caruia i-a urmat, ca un tobogan infernal, spectacolul prabusirilor succesive.

Guvernarea liberala ar fi putut fi, in sfirsit, un adevarat inceput daca n-ar fi fost parazitata in permanenta de forte ostile tarii si daca rezultatele ei n-ar fi fost distruse cu uimitoare rapiditate de catre multiplele si absurdele guvernari Boc.

“Revolutia” pe care capriciile unui singur om au impus-o acum doi ani in conducerea PNL prefigureaza, mai ales dupa aliantele din ultimele luni, un viitor de conflicte si face iluzorie posibilitatea de a se recistiga ceea ce se cistigase intre 2004 si 2008.

Scrisa prost, din ce in ce mai prost, intr-o limba care se descompune de la un an la altul, presa a reusit sa se aserveasca, obisnuindu-se uimitor de repede cu cenzura si autocenzura. Cititorii, pe de alta parte, nu cauta se se informeze, ci sa-si vada propriile opinii confirmate de cutare sau cutare cronicar. Revelatiile, chiar si cele mai scandaloase, ramin sistematic fara urmari si totul continua ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.

Acum 15 ani, un tinar student ajuns intre timp deputat si ministru PDL imi scria furios in cadrul unui grup de discutii: “Mai lasati-ne cu comunistii si cu securistii! Trebuie sa ne gindim la viitor.” Si asa a fost. Fiecare s-a gindit la viitorul lui si toti impreuna au incercat sa construiasca o tara fara memorie, o tara aistorica. Iar tragedia consta in faptul ca, in mare parte, au reusit. in Romania, trecutul nu mai intereseaza decit daca poate argumenta batutul cu pumnii-n piept.

In 20 de ani, Romania si-a devenit sie insasi o problema si o povara, iar cei mai multi romani nu viseaza decit sa fuga unde-or vedea cu ochii. Intelectualii oficiali si-au ratat cu desavirsire menirea de a instrui masa, probabil fiindca le lipseste stofa de intelectuali. Societatea a ajuns astfel o fictiune pe care n-o mai mentine decit nevoia fiecaruia de a avea adversari.

“Esti departe!” imi vor spune unii (ecouri ale celor care mi-au spus in 1990 ca n-am mincat salam cu soia). Da, si tocmai fiindca sint departe, in afara custii, pot sa vad mai bine, fara patima, ce se intimpla inauntru. Tocmai fiindca sint departe nu pot fi victima obisnuintei si a acceptarii. Departarea e un avantaj pentru observator si o tortura pentru cel care asteapta.

Despre multe din cele de mai sus am scris, iar despre altele ar fi trebuit sa scriu intr-o buna zi. Nu o voi mai face – in orice caz, nu aici. Strigatul in desert este o ocupatie careia poti sa i te dedai o vreme, dar care, la un moment dat, ajunge sa-ti produca o mistuitoare senzatie de inutilitate.

Acelasi lucru se poate spune si despre obstinatia de a crede in ceva care in mod evident e imposibil. Fiindca nu mai pot sa sper si sa astept degeaba, am hotarit sa nu mai adaug nici o pagina celor care s-au adunat aici.

Cititorilor care mi-au facut bucuria de a ma vizita in acest spatiu imaterial le spun ramas bun!

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Marius Serban Nesimtirea de care a dat dovada, astazi, Iohannis (Ioha), presedintele cu o legitimitate fragila al Romaniei, este strigatoare la cer! Astazi, cand se face fix o saptamana de la moartea oamenilor din Colectiv, Ioha a demonstrat cu varf si indesat ca nu a inteles nimic, dar absolut NIMIC, din cerintele strazii,ca nu a […]