Nicusor Gliga
Omul este o stranie faptura cu trasaturi de pom si de pasare. Nu poate trai si nu are sens fara radacini si fara aripi; este ca ciulinii baraganului purtati incoace si incolo de vanturi si ajungand intr-un sfarsit material de foc. Radacinile tin mai mult de materialitate, de trup. Ele sunt istoria noastra personala si incep sa creasca din prima zi de nastere pe radacinile familiale care, la randul lor, crescand pe radacinile neamului din care ne tragem duc prin milenii, prin alte si alte radacini, pana la protoparintii nostri. In radacini se afla memoria trecutului. Taind radacinile sau siluindu-le ne pierdem complet aceasta memorie sau ne alegem cu una distorsionata.

Pe aceasta se bazeza inrobirea noastra silita sau de buna voie. Silita, cand radacinile ne sunt taiate sau siluite printr-o agresiune externa (istoria este plina de asemenea experimente) si de buna voie (foarte la moda in zilele noastre) cand suntem educati sa ne facem singuri asemenea operatii “estetice”, sub falsul pretext ca vom avea mai multa libertate de miscare, spatiala, profesionala, financiara, economica, sociala etc.

Despre cei care s-au mutilat astfel, geniul popular al neamului nostru si al altor neamuri spune ca “au uitat de unde au plecat”, “si-au vazut sacii in car”, “le-a prins mamaliga coaja”, “s-a suit scroafa-n copac” si alte asemenea ziceri potrivite si cu talc. In locul celor naturale, de care am scapat, ne putem pune radacini-proteza, dupa bunul plac, avand in vedere ca oferta este bogata si variata. Cu acestea ne deplasam foarte usor, de colo colo, ba chiar ne putem aciua intr-un sfarsit undeva, dar din radacinile-proteza nu vor creste niciodata radacini naturale. Eventual se pot adauga alte proteze.

A te înrădăcina inseamna a-ti (re)descoperi radacinile naturale cele după Dumnezeu, a le accepta si a nu le dispretui. Nu e treaba tocmai usoara. Tanara nu numai ca reuseste dar au inceput sa-i creasca aripi , aripi de vultur. O, daca s-ar intampla aceasta cu noi toti!

Aripile tin de imaterial si de viitor (sunt memoria viitorului). Ingerii sunt inaripati (heruvimii si serafimii cei cu cate sase aripi). Sfantul Duh este reprezentat in teofanie de un porumbel. Aripile reprezinta avantul, tendinta spiritului de a se elibera, de a se descatusa de apasarea terestra. A avea aripi inseamna a parasi lumea pamanteana pentru a ajunge la cer. “Cine-mi va da aripi ca de porumbel ca sa zbor si sa ma odihnesc?” (Ps. 54,6) Aripile lui Dumnezeu simbolizeza preafericirea si desavarsirea Sa. “Pazeste-ma, Doamne, ca pe lumina ochiului; cu acoperamantul aripilor Tale acopera-ma de fata necredinciosilor care ma necajesc.” (Ps.16,8) sau “…fiii oamenilor in umbra aripilor Tale vor nadajdui.” (Ps.35,8) Aripile nu sunt un dat. Ele presupun un efort de cunoastere, de cucerire. Sufletul, dupa chipul lui Dumnezeu, are aripi pe care le poate castiga sau pierde dupa cum tinde spre sau cade din asemanarea (prin virtuti) cu Dumnezeu.

O buna bucata de vreme din istoria omenirii, aripile proveneau din amintirea din ce in ce mai inceţoşata a unui timp fericit, fara griji, in relatie directa cu Cineva bun, mai presus de toate cele vazute si nevazute. Pana in ziua in care a inceput un joc de-a v-ati ascunselea. Adam, facand o boacana, de rusine s-a ascuns. “Adame, unde esti?” a strigat Dumnezeu. Si, daca Adam a dat vina pe Eva si aceasta pe sarpe, niciunul nerecunoscandu-si greseala si necerand iertare, atunci Dumnezeu s-a ascuns si El. Despre ei spune Petru Damaschin (Filocalia vol. 5): “Apoi (…) Adam, care fiind impodobit cu atata cinste si gustarea bunatatilor, cu prietenia lui Dumnezeu, cu intelepciune si cu virtute, singur in rai impreuna cu Eva, a ajuns deodata exilat, patimas si muritor, lucrand cu osteneala, intru sudoare si necaz mult.” Adam si Eva au ramas cu dorul dupa Creator.

Cu timpul, urmasii acestora au inceput sa-L caute cu infrigurare peste tot: in plante, in toate vietatile cate sunt sub pamant, pe pamant, in ape si in aer, in astrii cerului, chiar in alti oameni, facand din toate acestea dumnezei slavindu-i , inchinandu-li-se si aducand tot felul de jertfe, chiar si oameni. Ba, vazand oamenii ce le poate mintea si pe aceasta au ridicat-o la rang de dumenzeu. Cati dumnezei tot atatea credinte. Aripi menite sa-l faca pe om, intr-un fel sau altul, nemuritor, daca nu pe Pamant macar pe alte planete… Zadarnic. Toate bicisnice. Nu trec peste parleazul mortii. Intre nastere si moarte, interval inchis la stanga si interval inchis la dreapta, ca o menghina, omului nu-i ramane decat disperarea. Ce sens sa dea vietii decat trairea cu intensitate, storcand din ea si ultima picatura de satisfactie si placere? Ce ramane se arunca la ghena. Cine va reusi, oare, sa rapuna moartea, acest monstru care inghite totul?

La plinirea vremii, cand lumea era in iadul deznadejdii, Cel prin Care toate s-au facut si pentru Care s-au facut, Cuvantul, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tata fara ani, intreprinde cea mai frumoasa aventura din cate au existat vreodata: Ii viziteaza pe oameni! Dar nu oricum ci inomenindu-Se! Ia trup si vointa omeneasaca nasacandu-Se din Sfanta Fecioara Maria sub ani fara tata, intr-o pestera printre animale, traieste printre oameni, cu oamenii si pentru oameni si Isi incheie vizita rastignit de acestia, gol pe cruce, in rand cu talharii. Numai ca fiind din vesnicie si fara de pacat, moartea n-a avut putere asupra Sa si a inviat! Numai dupa aceasta s-au lamurit ucenicii cum stau lucrurile.

Pe acestia care s-au numit apostoli i-a trimis Iisus Hristos Mantuitorul lumii sa anunte Vestea cea Buna, sa boteze in Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, adica sa cheme zidarii, mici si mari, fiecare dupa putinta sa-si aduca obolul la edificarea Bisericii, o institutie divino-umana, care se sprijina pe o temelie indestructibila: marturisirea de credinta in inomenirea si nasterea Cuvantului lui Dumnezeu din Sfanta Fecioara Maria, in moartea lui Iisus Hristos pe Cruce, in trimiterea Duhului Sfant, care pretutindenea este si pe toate le plineste, in Invierea lui Iisus Hristos, in ridicarea la Ceruri de-a dreapta (adica in cinste egala cu) Tatalui, in a doua Sa venire, intr-o Inviere a tuturor, in Judecata finala si definitiva, in Imparatia fara sfarsit in care Dumnezeu este totul in toti si in toate. Aceasta credinta si faptele ei sunt singurele aripi adevarate care-l trec pe om dincolo de moarte la viata vesnica. Sunt aripi sanatoase, puternice, de vultur. Iar vulturul nu prinde muste. Simplu, fara comentarii.

De aproape doua mii de ani, urmasii apostolilor, si urmasii urmasilor acestora, pana astazi, sunt nu numai zidari ci si măturători ai drumului catre Biserica pentru altii. Pentru ca nu se poate ca aflandu-l pe Mesia sa pastram secretul pentru noi. Altminteri Biserica ar fi murit de mult. Femeia samarineanca, numai ce L-a aflat, si a lasat galeata alergand sa anunte tot satul!

A matura drumul (o carare din ce in ce mai ingusta in zilele noastre) catre Biserica nu este o indeletnicire usoara si nici lipsita de riscuri. De-a lungul timpului maturatorii fie au platit cu viata (milioane si milioane), fie au fost expusi oprobiului unui public avid de paine si circ, fie marginalizati si, in general, considerati nebuni. Cu adevarat nebuni, dar o specie aparte, nebuni dupa Hristos.

Sursa: Altermedia

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]