Doua tabere, doua teze, doua viziuni ale Frantei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului inca suscita o controversa pasionata, care evolueaza in ritmul anchetelor judiciare. Extrase. Este una dintre acele zone sumbre din istoria recenta a Frantei, una dintre acele rani ramase nevindecate, si care alimenteaza razboaiele ideologice si ostracizarile. Una dintre acele pasiuni frantuzesti care inflacareaza periodic intelectuali, politicieni si militanti. Si se poate reduce la o intrebare, simpla si teribila totodata: Franta are ea vreo parte de vina in genocidul ruandez care a facut 800 000 de victime in decurs de o luna? Aproape optsprezece ani mai tarziu, intrebarea ramane in centrul unor controverse violente care scot la iveala nu numai date despre genocidul din 1994 in sine, ci si fracturile politice si intime ale Frantei.

Ce alt eveniment recent mai provoaca pozitionari atat de energice, uri atat de personale, sau asemenea furie verbala? Nici Bosnia, nici Kosovo. Ar trebui sa ne referim, probabil, la razboiul din Algeria – sau, intr-o alta gama de idei, la problema palestiniana – pentru a gasi acuzatii atat de grave, un astfel de decalaj intre doua tabere, care ar putea fi caricaturizat sub trasaturile de “anti-Franta” impotriva “Frantei eterne”.

Ruanda innebuneste oamenii?

Crima si acuzatia sunt atat de mari incat s-ar zice ca unii actori si-au pierdut mintile in cautarea unui adevar definitiv. Jurnalisti si militanti din asociatii s-au transformat in anchetatori de politie, judecatori se iau drept istorici, istorici se apuca de jurnalism de investigatie: Ruanda innebuneste oamenii?

Oricum cazul a generat cateva derapari serioase, din momentul in care vointa de a potrivi adevarul istoric cu convingerile personale s-a transformat, pentru unii, intr-o obsesie. Daca intrebarea unei “complicitati” franceze in genocid se afla in epicentrul acestei grele controverse, aceasta a derivat totusi de mult timp spre o alta intrebare esentiala, spectaculara dar teribil de simplificatoare pentru genocid in sine: cine a doborat, in 6 aprilie 1994, avionul presedintelui ruandez Juvénal Habyarimana, un hutu?

Totul se petrece ca si cum acest eveniment, descris de unii ca fiind “declansatorul”, ar fi luat locul genocidului insusi. Dar ancheta judiciara condusa de catre judecatorul francez Marc Trévidic asupra acestui incident – care a marcat inceputul genocidului tutsi -, a ajuns de curand intr-o etapa care poate fi decisiva. In 2006, judecatorul de instructie Jean-Louis Bruguière, care nu pusese niciodata piciorul in Ruanda, il desemnase drept autor al atentatului pe Paul Kagamé, liderul rebelilor tutsi din Uganda si astazi presedinte al Ruandei.

Expertiza inedita desfasurata la Kigali sub conducerea judecatorului Trévidic, succesorul lui Jean-Louis Bruguière, pare a incrimina tabara opusa. Potrivit raportului sau publicat pe 10 ianuarie, extremistii hutu si-ar fi asasinat propriul lor presedinte, banuit de a fi acceptat sa imparta puterea cu tabara adversa, la summitul din Arusha (Tanzania), de unde se intorcea in acel 6 aprilie.

Doua “adevaruri” judiciare, doua tabere ideologice

Cele doua “adevaruri” judiciare, diametral opuse, pe care aceeasi procedura pare sa le fi stabilit rand la rand, sunt o proiectie a tezelor inconciliabile sustinute de cele doua tabere in dezbaterea publica franceza.

Controversa include si problema legaturii dintre atentat si genocid. In mod curios, focalizarea pe o prabusire care a facut douasprezece victime a umbrit aproape masacrul a 800 000 de oameni. In timp ce istoricii au stabilit ca exterminarea minoritatii tutsi fusese premeditata (intocmiri de liste, indemnari radiofonice la epurare etnica, alcatuirea militiilor extremiste hutu Interahamwe care au jucat un rol major in genocid), tabara pro-Bruguière are tendinta sa arunce vina in majoritate, daca nu chiar in intregime, pe atentat, masacrele fiind initiate apoi “drept reactie”.

Imperceptibil, misterul atentatului a fost transpus in mister in jurul autorilor genocidului. Convinsi de vinovatia lui Paul Kagamé in asasinatul presedintelui, cei care refuza sa amestece Franta in afacere il desemneaza deci drept responsabil si pentru genocidul propriului lui popor. Actualul presedinte i-ar fi sacrificat pe tutsi dinauntrul tarii pentru a cuceri puterea, astfel explica judecatorul Bruguière, in ordonanta sa din noiembrie 2006, care, iesind din cadrul judiciar, dezvolta o analiza istorica cu infatisari de pamflet.

Ofiterii francezi angajati in Ruanda si contactele lor politice si mediatice, precum Bernard Debré, Hubert Védrine sau Pierre Péan, detesta regimul actual al lui Kagamé. Si nu au apreciat ca Nicolas Sarkozy, impins de ministrul lui de externe Bernard Kouchner, a reluat relatiile cu acesta recunoscandu-i, la Kigali in februarie 2010, “greseli de judecata, greseli politice”.

Rolul Frantei in Africa, in lume si in istorie, discutabil

Aceste “doua versiuni ale istoriei” au ajuns sa creeze doua tabere inconciliabile, fiecare cu o viziune a rolului si a locului Frantei in Africa, in lume si in istorie. Relativ vorbind, cazul ruandez aduce aminte de razboiul din Algeria. Intrebarile pe care le ridica sunt similare: relatia dintre statul republican si armata, eufemismul “operatiuni de mentinere a ordinii” pentru a desemna un adevarat razboi colonial (Algeria), sau “sprijinul unui regim prietenos atacat de rebeli” (Ruanda); rivalitatea cu anglo-saxonii pe continentul african, cunoscut sub numele de “sindromul Fachoda”, numit dupa incidentul diplomatic care a avut loc in Sudan in 1898, si considerat un simbol al umilintei Frantei de catre Marea Britanie.

Uriase tragedii umane, cele doua evenimente au de asemenea in comun de a se fi incheiat intr-un fiasco, printr-o pierdere severa de influenta a Parisului intr-una din zonele sale strategice. In rezumat, tabara anti-Kagamé include sustinatorii unei Frante civilizatoare si fara de prihana, asediati de catre imperialismul anglo-saxon, insarcinata de o misiune speciala in Africa.

Sustinatorii responsabilitatii Frantei in genocidul din Ruanda insista, dimpotriva, asupra traditiei contra-insurectionale a armatei sale, din Indo-China pana in Ruanda, trecand prin Algeria si Camerun, precum si pe complezenta elitelor ei politice fata de colonii sau intruchiparea lor contemporana, “Françafrique”.

Aceste controverse reflecta o preferinta clara, chiar si in randul elitelor, pentru “adevaruri” simple. Dar acest peisaj haotic este de asemenea in mare parte cauzat de ratacirile anchetei judiciare asupra atentatului din Kigali.

Ramane deci de dorit ca sa fie stabilit un adevar stiintific asupra acestui aspect de catre judecatorul Trévidic. Dar va fi suficient pentru a scuti Franta, politicienii ei si armata de o obligatie de transparenta asupra acestui “alt trecut care nu trece”?

Sursa: Presseurop.eu

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]

Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Incredibil ce se intampla in Romania! Un sat intreg retrocedat unei familii, caz fara precedent in Romania! Satul Nadas din judetul Arad ramane retrocedat, dupa ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colteu, considerand ca cererea de reviziuire depusa de autoritatile locale este tardiva. In 2006, familia Colteu a mostenit un sat in […]

Cât a plătit Omenirea pentru înființarea statului ISRAEL? Partea întâi Mărturia unui evreu foarte bine informat: BENJAMIN H. FREEDMAN. Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele mondiale? Opinia unui evreu care a fost în mijlocul evenimentelor. Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010. Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, […]