Arthur Martin Phleps a fost parintele armei “vânători de munte” din armata română. S-a născut în comuna Biertan (între Sibiu şi Târgu-Mureş) la 29 noiembrie 1881; tatăl: Gustav Phleps, doctor, mama: Sofie. Părinţii lui erau din Silezia austriacă. A urmat şcoala la Sibiu şi apoi cursurile Academiei Militare Imperiale din Pressburg (Bratislava). După absolvire a devenit ofiţer în armata imperială şi în timpul primului război mondial a luptat pe frontul din Galiţia, la sfârşitul războiului ajungând la gradul de locotenent-colonel. După terminarea războiului şi destrămarea imperiului Austro-Ungar s-a reîntors în locurile natale şi a devenit ofiţer în armata română. La început a fost instructor la Academia Militară din Bucureşti, apoi având gradul de general-locotenent a devenit comandatul trupelor de vânători de munte, transformându-le într-un corp de armată modernă, elita a armatei române. De menţionat că arma vânători de munte exista din 1917 în armata română, dar nu era o armă cu performanţe deosebite ca organizare si doctrină de lupta. Cel care a organizat-o si pregătit-o ca o armă de elită a fost Artur Phleps.
În 1940 a primit un post de Raportor la Academia Militară în Bucureşti. Din 1941 serveşte cu gradul de colonel în trupele de elită germane Waffen-SS, ca ofiţer de stat-major. Dovedindu-se un foarte bun organizator, Wehrmacht-ul încearcă să-l „sufle” SS-ului şi să îl preia în armata regulată, oferindu-i un post de Comandant de Divizie. Himmler, însă, l-a avansat rapid general SS (SS-Gruppenfuhrer) şi l-a însărcinat cu formarea unei divizii, „Prinz Eugen”, formată din minoritari germani din Yugoslavia, România şi Ungaria.
Numele de Prinz Eugen a fost dat chiar la propunerea lui Phleps (după Prinţul Eugen de Savoia, eliberatorul Transilvaniei şi Belgradului de sub dominaţia turcă). La numirea lui la comanda acestei divizii, a contribuit, în afara calităţilor lui de militar, şi speranţa că aceasta va duce la înscrierea unui număr mai mare de germani din Transilvania în trupele Waffen-SS, ceea ce s-a şi reuşit, cu toate că saşii şi şvabii erau cetăţeni români şi trebuiau să servească în armata română. A urmat o înţelegere între guvernele român şi german pentru ca voluntarii români de origine germană să poată alege între a se înrola în armata română sau în Waffen-SS.
În 1943 îl găsim cu divizia sa în fosta Yugoslavie unde combătea partizanii lui Tito. Acolo s-a remarcat prin devotament, susţinând în faţa lui Himmler că regimul-marionetă croat (pro-german) e prea „blând” cu teroriştii şi sabotorii (cităm din scrisoarea lui către Himmler: “…omul din Balcani nu înţelege de vorbă bună. El trebuie să simtă biciul“.
A primit următoarele decoraţii:
• Crucea de fier, clasa I (1914)
• Coroana României în grad de comandor (1927)
• Coroana României în grad de mare cruce (1939)
• Crucea de fier, clasa I (1939)
• Medalia „Winterschlacht 1941-1942″
• Crucea germană de aur (1944)
• Cavaler al Crucii de fier şi Cununii de lauri (1944)
După ce România a întors armele împotriva fostului aliat, Phleps este numit Comandant al trupelor SS şi de Poliţie din Transilvania. În zorii zilei de 21 septembrie 1944, în apropiere de Arad (unde se stabilizase frontul), porneşte cu adjutanţii săi într-o misiune de recunoaştere pe linia frontului şi este făcut prizonier de ruşi la câţiva kilometri de satul său natal. În după-amiaza aceleiaşi zile este împuşcat ca represalii la un bombardament aviatic german, ruşii nedându-şi seama ce personaj important făcuseră prizonier.
Sursa: Istoria Incomoda
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 184 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 3 comentarii | 468 vizualizari | 5 voturi
“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]
Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 613 vizualizari | 1 vot
Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]
Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 583 vizualizari | 6 voturi