Acum ceva timp mă plimbam pe străzile Londrei şi îmi aduc aminte de un aspect, care m-a frapat. Deşi eram într-o capitală europeană, aveam senzaţia că am ajuns din greşeală în Asia. Eram singurul alb într-o mare de indieni. Trecând spre strada următoare am dat numai peste negrii şi musulmani. Toate acestea în apropierea Hyde Park… Nu m-am simţit ameninţat, ci doar oarecum străin, chiar mai străin, decât s-ar simţi un român într-o altă ţară europeană. Şi acesta nu este singurul loc în Europa, unde schimbarea demografică este evidentă. Europa i-a primit pe asiatici, pe africani, pe musulmani cu braţele deschise. S-a bucurat să vadă obiceiuri diverse, să încerce bucătării exotice. I-a subvenţionat şi i-a stimulat pe imigranţi să se înmulţească.
Toate acestea s-au întâmplat simultan cu creşterea presiunii asupra populaţiei autohtone. Presiunea de a genera tot mai multe venituri, ce reprezintă însă un venit real tot mai mic. Astfel, populaţia autohtonă a început să se simtă străină şi nedorită în propria ţară. Valorile tradiţionale au fost atacate şi doar cele noi, ale imigranţilor au fost declarate ca valoroase.
Încet, încet, un întreg sistem mistic a fost creat, în care europenii erau consideraţi vinovaţi pentru toate relele trecutului şi prezentului. Sentimentul de vină a fost atât de eficient şi atent inoculat, încât europenii au început să se ruşineze de valorile, de tradiţiile, chiar şi de credinţa lor. Singura posibilitate de a ne spăla această vină (cel puţin aşa susţin toţi fanaticii Sovietelor Unite ale Europei), este primirea a şi mai mulţi imigranţi şi subvenţionarea lor.
Rezultatele se văd. În Londra, doi negrii musulmani au ucis un militar, ziua în amiaza mare. L-au hăcuit cu macete, ca „răzbunare”. Răzbunare pentru ce? Pentru că au fost primiţi în Anglia? Pentru că li s-a asigurat şcolarizarea, sănătatea, asistenţa socială? Acum este un soldat, poate data viitoare vor fi copii. Poate că se gândesc, că în felul acesta se pot răzbuna pe viitorul Europei. Cine ştie?
În acelaşi timp, imigranţii din Suedia, ţară dată ca exemplu de toleranţă în permanenţă, dau foc capitalei ţării. Stockholmul arde, iar „babele” se piaptănă… În timp ce maşinile sunt incendiate, poliţia aplică politica de neconfruntare. Conform declaraţiei şefului poliţiei, poliţia nu intervine, aşteaptă ca maşinile să ardă şi nu confruntă infractorii. În felul acesta, declară acelaşi oficial, poliţiştii nu sunt expuşi pietrelor aruncate de imigranţi.
În acelaşi timp, dimineaţa, după ce animalele se retrag în bârloguri, poliţia iese şi îi amendează pe cei, cărora le-au fost incendiate maşinile! Motivul exprimat de acelaşi sef al poliţiei: trebuie menţinută normalitatea!!!
Stau şi mă gândesc acum, ce aş face, dacă mi-aş găsi maşina arsă şi un maimuţoi dându-mi amendă pentru că nu am un tichet de parcare valabil… Nu vă spun, pentru că nu vreau să se creadă că instig la violenţă.
Iată Europa lui Kafka, în care trăim, un Absurdistan infernal, în care majoritatea îşi pierde până şi dreptul la viaţă iar minorităţile nu trebuie să respecte nici o regulă, nici o lege.
Sper să asistăm la sfârşitul nebuniei multi-culturalismului, sper ca măcar aceste dovezi ale violenţei extreme să îi trezească pe europeni la realitate, să îi trezească pe puţinii politicieni, care ar mai putea face ceva şi să îi dăm pe toţi aceşti şerpi afară!
Eu, cel puţin, voi fi mâine în Piaţa Mare a Sibiului şi voi manifesta împreună cu ceilalţi camarazi, împotriva Sovietelor Unite ale Europei şi împotriva federalizării României!
Sursa: Agonia Natiunii
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 22 octombrie, 2018 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 1 vot
Tocmai am citit o nota a Jurnalistului de serviciu, suparat ca la o dezbatere despre Mediu la ProRomania n-a putut bea nici macar un pahar cu apa…. Pai, normal, la cat de multi sunt in firul de asteptare pentru devalizarea tarii asteia, nu-si pot permite sa aiba cheltuieli nedeductibile nici macar cu apa chioara, dar […]
Autor: Aciduzzul | 29 mai, 2013 | 0 comentarii | 309 vizualizari | 4 voturi
Autor: Aciduzzul | 10 mai, 2013 | 3 comentarii | 451 vizualizari | 4 voturi
Adjunctul ministrului de externe sirian Faisal Mekdad a declarat duminica, ca atacurile israeliene asupra unor obiective de pe teritoriul sirian sunt o declaratie de razboi la adresa tarii sale. In acelasi ton cu declaratile adjunctului ministrului de externe sirian, presa iraniana si cea ruseasca anuntau posibile atacuri asupra Israelului venite din partea Hezbollah si nu […]
Autor: Aciduzzul | 17 octombrie, 2012 | 0 comentarii | 164 vizualizari | 1 vot
Susanne Posel The UN warns that global food stores like grains are depleting at an expediential rate and when combined with failing harvests, there will be a food crisis in 2013. The UN Food and Agriculture Organization (FAO) explain that “we’ve not been producing as much as we are consuming. That is why stocks are […]
Autor: Aciduzzul | 22 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 251 vizualizari | 1 vot
Cele mai indatorate state din zona euro au o datorie cat 40% din toata economia zonei, iar interconexiunea dintre acestea arata ca e suficient ca una singura sa intre in colaps, ca si celelalte sa aiba mari probleme, potrivit unei analize a firmei de consultanta si recuperare de creante Coface. Datoria publica din zona euro […]
2 Comments