“Am fost acuzata pentru ca am iubit România. Îmi recunosc “vina”. De dragul culturii române, cu dorinta de a întemeia o scoala serioasa de indianistica, m-am stabilit aici. Daca am vrut sa împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame si frica – acea teama care aproape ca ne-a paralizat mintile – alaturi de el. Nu m-am gândit sa plec de aici, nici sa trâmbitez la posturile straine de radio. Scriam cu mâna în manusa, umblam dupa lumânari pentru serile fara curent, asa cum faceau multi. N-am învatat, însa, sa patinez pe strazile Capitalei, pentru ca în fiecare zi studentii ma luau de mâna, ma duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – si ma aduceau acasa. Uitându-ma la acele fiinte înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se parea ca vorbesc unor statui, citeste si comenteaza …