Gabriel Liiceanu
Extremele culinare ale vietii – frugalitatea si desfriul – le-am trait in doua ocazii apropiate in timp si intr-un mod perfect paradoxal: in anii ’80, cel mai sumar prinz l-am experimentat intr-o tara a opulentei (Germania), iar cea mai baroca cina, intr-o tara a „mizeriei” -România. In 1984, eram la Heidelberg cu Andrei Plesu, in ultimele luni ale bursei Humboldt. Sintem invitati de o prietena comuna din Germania la o reuniune de familie, in vila parintilor ei dintr-un orasel de pe malul lacului Konstanz. Tatal prietenei era directorul Institutului Max Planck din München, iar vila unde am fost invitati avea o superba gradina care dadea spre lac. Cind am ajuns, masa era deja intinsa intr-un chiosc si toti membrii familiei citeste si comenteaza …