Adevarul este ca destui romani au acceptat inainte de ’89 sa discute, de obicei amical, cu diversi ofiteri de securitate, fara ca prin asta sa devina informatori. Iata, de exemplu, cum descrie o asemenea intilnire un distins om de litere, asupra caruia nu planeaza nici o banuiala ca ar fi devenit un colaborator al Securitatii: „Solicitasem, doi ani dupa calatoria in Germania si Franta, un pasaport turistic pentru mine si sotia mea. […] Inainte de a primi un raspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofiterul care m-a convocat era la curent cu calatoria la Freiburg si la Paris. Tocmai in legatura cu persoanele intilnite voia sa stie mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, ma privesc exclusiv, fiind profesionale si personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, citeste si comenteaza …