Mii de vasluieni beau de supărare că inundaţiile de peste 2 luni le vor lua agoniseala de o viaţă
Stiri mondene | 28 ianuarie 2013 | Aciduzzul
Deşi suntem în plină iarnă, birturile din judeţul Vaslui nu duc lipsă de clienţi. Potrivit cârciumarilor, în această perioadă cei mai mulţi dintre gospodari încep să bea de supărare, ştiind încă de pe acum că inundaţiile din primăvară le vor lua agoniseala de-o viaţă. “Asta e tradiţia pe la noi, de pe vremea lui Ştefan cel Mare”, susţine Ghiocel Asimionesei, agricultor de lângă Bârlad. “Ne uităm cum ninge şi bem. De ciudă că, în aprilie, după ce toată zăpada asta se va topi, viiturile ne vor lua toată averea. Multă lume întreabă de ce nu luăm măsuri, dar cum am putea să ne batem joc de un obicei vechi de secole? În plus, rachiul e excelent când îl bei de supărare! N-ar avea acelaşi gust dacă n-am şti că peste două luni rămânem fără acareturi.” citeste si comenteaza …















